ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2614/2006

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Reclamanta SC C. SA Brăila,

a chemat în judecată pe pârâții C.A. și P.V., solicitând obligarea în solidar

la plata sumei de 4.232.022.147 lei, reprezentând prejudiciul cauzat de

compensația efectuată între aceasta, SC C.D. SA și SC M. SRL Timișoara în

condițiile în care reclamanta nu avea nici o obligație de plată, situație

stabilită prin sentința civilă 803/2001 a Tribunalului Brăila.

Tribunalul Brăila, prin

sentința civilă 304 din 7 aprilie 2004, a admis acțiunea reclamantei și a

obligat pe pârâți în solidar la plata sumei de 4.232.022.147 lei cu titlu de

prejudiciu și 66.351.704 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

în esență, că în urma unor raporturi comerciale desfășurate între reclamantă,

SC C.D. SA aceasta din urmă a primit de la cumpărătorul SC M. SRL Timișoara

bilete la ordin, pe care le-a girat în favoarea reclamantei. La rândul său,

reclamanta a girat biletele la ordin către creditorul său D.S., însă prezentate

pentru executare au fost parțial plătite, astfel încât pârâții în calitate de

manager și director economic fără a se asigura de bonitatea cumpărătorului au

angajat răspunderea societății comerciale.

În privința prescripției

dreptului material la acțiune, instanța a considerat că termenul începe să

curgă de la data la care executorul judecătoresc a sesizat starea de

insolvabilitate a debitoarei SC M. SRL.

Curtea de Apel Galați, prin

decizia civilă 79/ A din 10 noiembrie 2004, a respins, ca nefondat, apelul

pârâților considerând culpa acestora pentru neexecutarea titlului preluat la 9

februarie 1999.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, pârâții au declarat recurs.

Întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct. 6 – 10 C. proc. civ., recurentul C.A. susține că instanța de apel ca

și instanța de fond apreciază greșit actul dedus judecății, biletul la ordin

fiind titlu executor care nu impune vreo garanție. Biletele la ordin au fost

girate de reclamantă creditorului său SC D.S. acesteia revenindu-i obligația de

a le introduce în bancă pentru plată.

Nimeni nu l-a înștiințat de neexecutare

pentru a iniția acțiuni iar după încetarea contractului cu reclamanta a fost

înștiințat de nerespectarea contractului de livrare și respectiv neplata

datoriei, așa încât nu i se poate imputa vreo vinovăție.

Recurenta P.V., își

întemeiază recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

susținând instanța de apel a considerat greșit culpa sa constând în neluarea

măsurilor de executare a biletului la ordin până în luna iulie 1999, data

încetării contractului de management.

Instanțele nu au calificat

răspunderea care este atrasă de faptele imputate iar solidaritatea astfel cum a

fost invocată nu este specifică răspunderii contractuale ci numai celei delictuale.

Răspunderea contractuală în baza contractului de management nu-i poate fi opusă

întrucât efectele nu se pot produce decât între părțile contractante.

Recursurile sunt nefondate

și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune.

În desfășurarea raporturilor

contractuale dintre reclamantă și SC C.D. SA, reclamantei i-au fost transmise

prin gir două bilete la ordin de SC M. SRL, iar la rândul său le-a transmis în

aceeași modalitate către SC D. Sud în vederea plății datoriilor sale.

Prezentate spre plată, biletele la ordin au fost parțial achitate din lipsa

disponibilului în contul debitorului.

Transmiterea prin gir a

titlului nominativ are drept efecte principale, acela translativ de proprietate

a titlului dar și pe acela de garanție. Cel care transmite titlul prin gir se

aseamănă trăgătorului unei cambii pentru că girul nu este decât o, care obligă

solidar pe girant pentru acceptarea și plata titlului. Girantul se obligă

astfel față de cel căruia i-a transmis biletul la ordin, giratarul dobândind

drepturi autonome. Acesta este temeiul care a condus la justificarea acțiunii

de față, prin aceea că s-a garantat solvabilitatea debitorului SC M. SRL

Timișoara.

Fără a avea obligații

contractuale, pârâții recurenți au acceptat efectele transmiterii biletelor la

ordin prin gir în condițiile în care nu s-au asigurat de solvabilitatea

debitorului. Recurenți prin calitatea de reprezentanți ai girantului erau

ținuți de executarea biletelor la ordin în temeiul obligației de garanție.

Răspunderea recurenților era

atrasă atât de dispozițiile statutare cât și de cele legale (art. 72 – art. 73

din Legea nr. 31/1990) iar aceea a managerului completată de prevederile

contractului de management (art. VIII).

Judicios, instanțele de fond

au apreciat și asupra excepției lipsei calității procesuale a reclamantei,

invocată de pârâtul C.A., cât timp la momentul introducerii acțiunii, calitatea

acestuia de administrator încetase și prescripției dreptului material la

acțiune.

Momentul la care termenul de

prescripție a început să curgă împotriva persoanelor vinovate de lipsa de

diligență în activitate este acela la care reclamanta a constatat

imposibilitatea recuperării prejudiciului de la debitor.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenți împotriva deciziei

civile 79/ A din 10 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate,

recursurile declarate de C.A. și P.V. împotriva deciziei civile nr. 79/ A din

10 noiembrie 2004 a Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2006.