ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2556/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 43 din 11 ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. 2870/2005, a fost respinsă excepția privind necompetența materială a instanței. S-a admis acțiunea reclamantei SC P. SA Brăila împotriva pârâtei C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare și cererea acesteia pentru chemarea în judecată a altor persoane respectiv: SC C. SRL prin administrator judiciar SC M.M.R. SRL TIMIȘOARA, SC R.

C. SRL SĂCELE, SC M.S. GALAȚI SA, SC T.

P.E.C. SA GALAȚI, SC A.P.

SA TIMIȘOARA.

S-a constatat nulitatea ordinelor de compensare seria B 5034275, nr. 5034276 din 13 decembrie 2004 pentru suma totală de 1.100.000.000 lei și cele cu seria B nr. 5035480, 5034279 din 15 decembrie 2004 pentru suma totală de 907.987.753 lei și procesele verbale ale ședințelor de compensare din 13 decembrie 2004 și 15 decembrie 2004. A fost obligată pârâta C.N.M.P. N.R. SA Baia Mare să plătească reclamantei 2.007.897.753 lei cu titlu de preț și 50.376.977 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a apreciat că, ținând seama de faptul că între reclamantă și SC C. SRL Timișoara nu au existat datorii reciproce, respectiv că prin procesul verbal încheiat de organul fiscal s-a constatat că ordinele de compensare sunt incompetente și ca atare nu pot fi operate în contabilitate, acțiunea reclamantei este întemeiată.

Împotriva sentinței au formulat apel pârâtele SC R.C. SRL Săcele, SC M.S. GALAȚI SA, SC A.P. SA TIMIȘOARA, SC T.P.E.C. SA GALAȚI și C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare. Pârâta SC R.C. SRL Săcele a solicitat admiterea apelului cu motivarea că instanța a constatat nulitatea proceselor verbale de compensare fără să explice care dintre cauzele de nulitate absolută sunt incidente în speță. Instanța nu a analizat procesele verbale raportându-se la cauzele de nulitate absolută recunoscute de jurisprudență și doctrină, ci se arată că procesele verbale nu pot fi operate în contabilitate, ori imposibilitatea înregistrării în contabilitate nu a constituit niciodată un motiv de nulitate a vreunui act juridic. Această apelantă a invocat și excepția de necompetența a instanțelor judecătorești de a soluționa o cerere de constatare a nulității ordinelor de compensare, arătând că prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei excepții.

In motivarea excepției apelanta arată că singurii care ar putea stabili dacă operațiunile de compensare s-au produs greșit sunt inspectorii de compensare. S-a mai invocat tardivitatea cererii de chemare în judecată a altor persoane, arătând că pârâta nu a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane în mod distinct odată cu întâmpinarea, ci la un moment ulterior, fiind deci tardivă. Aceeași apelantă a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane, arătând că o atare cerere poate fi formulată împotriva unor persoane care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamanta, condiție care în speța dedusă judecății nu-i îndeplinită. Pârâta SC M.S.

SA Galați a solicitat admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate cu motivarea că potrivit art. 969 alin. (2) C. civ. , „convențiile nu se pot revoca decât cu consimțământul mutual al părților sau din cauze autorizate de lege”. Ordinele de compensare nu au fost revocate prin consimțământul mutual al părților, iar în motivarea soluției instanței de fond nu se regăsește nici un argument cu privire la încălcarea vreunei norme de drept material care să conducă la nulitatea actelor juridice încheiate de către părți. Pe de altă parte, instanța de fond nu reține împrejurarea că reclamanta nu-și poate invoca propria turpitudine pentru apărarea unui drept al său. Aceeași apelantă arată că o cerere de chemare în judecată a altor persoane nu s-a formulat înăuntrul termenului prevăzut de lege, astfel că instanța de fond trebuia să facă aplicarea art. 135 C. proc.

civ. Pârâta SC A.P. SA Timișoara a solicitat admiterea apelului cu motivarea că procesul verbal al ședinței de compensare din 13 decembrie 2004 este din punct de vedere juridic o convenție, având toate elementele constitutive ale acesteia așa cum sunt prevăzute de art. 948 C. civ. Părțile și-au exprimat acordul prin semnarea procesului verbal din 13 decembrie 2004 și nici una din ele nu a contestat semnătura sa și nici acordul său asupra compensării. împrejurarea că una dintre părțile contractante contestă nu consimțământul său la încheierea convenției, ci unele condiții de fond ale acesteia, nu poate și nu trebuie să conducă la desființarea acelei convenții. Pârâta SC T.P.E.C. SA Galați solicită admiterea apelului cu motivarea că sancțiunea legală pentru întocmirea unui document de compensare incomplet nu este nulitatea acelui document, ci refacerea lui cu asistența unei comisii desemnate special de către conducătorul serviciului de compensare.

Faptul că unul dintre agenții economici implicați în operațiunea de compensare își neagă ulterior propria manifestare de voință, nu poate conduce la anularea unui act juridic încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare referitoare la încheierea sa valabilă. SC R. SA Baia Mare a solicitat admiterea apelului cu motivarea că nu există nici o cauză care să atragă sancțiunea nulității procesului verbal de compensare în baza căruia s-au emis ordinele de compensare. Intimata SC P. SA Brăila prin întâmpinare a solicitat respingerea apelului cu motivarea că pârâta SC R. SA Baia Mare nu și-a îndeplinit obligația de plată, iar reprezentanții Ministerului Finanțelor Publice au constatat că ordinele de compensare și procesul verbal al ședințelor sunt nule și incomplete, astfel că compensarea nu se poate realiza.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 144 din 26 iunie 2007, a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare. A respins excepția necompetenței materiale a instanțelor de judecată și excepția tardivității cererii de chemare în judecată a altor persoane. A admis excepția lipsei capacității procesuale a SC C. SRL Timișoara. A admis apelurile formulate de pârâtele C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare, SC R.C. SRL Săcele, SC M.S. SA Galați, SC T.P.E.C. SA Galați și SC A.P. SA Timișoara, a schimbat sentința în sensul că a respins cererea formulată de reclamanta SC P. SA Brăila împotriva pârâtei C.N.M.P.N.R.

SA Baia Mare și cererea pârâtei de chemare în judecată a altor persoane. Prin aceeași decizie a obligat reclamanta să achite cheltuielile de judecată după cum urmează: către SC R.C. SRL Săcele - 2.597,75 lei, către SC M.S. SA Galați - 2.597,75 lei, către SC T.P.E.C. SA Galați - 2.597,75 lei, către SC R. SA Baia Mare - 2.597,75 lei și către SC A.P. SA Timișoara - 4.097,71 lei. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut cu privire la cererea de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâtă că potrivit art. 52 alin. (2) C. proc. civ., cererea de chemare în judecată a altor persoane poate fi formulată împotriva unei persoane care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul și cum prin apărările formulate de aceste terțe persoane introduse în cauză, au solicitat respingerea cererii de chemare în judecată; instanța a admis excepția inadmisibilității cererii.

Pe fond instanța a reținut greșit instanța de fond a admis acțiunea reclamantei și a constatat nulitatea ordinelor de compensare, deoarece sancțiunea legală pentru întocmirea unui document de compensare incomplet nu este nulitatea acelui document, că refacerea lui cu asistența unei comisii desemnate special de către conducătorul serviciului de compensare. Împotriva deciziei, reclamanta SC P. SA Brăila, în termen legal a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs invocate reclamanta arată că instanța de apel a considerat că reprezentanții organelor fiscale, prin procesul verbal de control din 27 aprilie 2005, nu aveau dreptul să constate nulitatea operațiunilor de compensare cu toate că în opinia sa din această probă, înscris reiese tară tăgadă buna sa credință și prejudiciul cauzat în patrimoniul său prin această operațiune de compensare viciată.

Recurenta mai arată că a depus toate demersurile pentru rezolvarea pe cale amiabilă a acestui diferend în sensul că, a notificat toate societățile din lanțul de compensare dar nicio societate nu a răspuns favorabil pentru aducerea operațiunii în limitele legale. Mai menționează recurenta că instanța a ignorat o stare de fapt evidentă și anume faptul că nu a avut raporturi comerciale cu SC C. SRL Timișoara și că C.N.M.P. N.R. SA Baia Mare nu a făcut dovada că și-ar fi achitat obligațiile de plată. Pentru motivele invocate reclamanta a solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate. Recursul declarat de reclamantă nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs cât și în raport de actele și înscrisurile dosarului Înalta Curte o apreciază ca fiind legală.

Astfel, în mod corect a reținut instanța de apel că reclamanta nu a indicat ce dispoziții relative la încheierea valabilă a unui proces verbal de compensare au fost încălcate. Dispozițiile legale care reglementează materia compensărilor intervenite între agenții economici sunt cuprinse în H.G. nr. 685/1999 și anexele la acest act normativ. Art. ll din acest regulament de compensare prevede faptul că „ordinul de compensare .. reprezintă documentul justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanțelor și datoriilor care au făcut obiectul compensării”. Potrivit art. 10 din Regulamentul de compensare, singurul caz în care compensarea nu operează este acela în care părțile nu cad de acord.

Orice eroare strecurată în documentele de compensare poate fi înlăturată prin refacerea acestor documente. Având în vedere dispozițiile legale anterior citate rezultă că sancțiunea legală pentru întocmirea unui document de compensare incomplet nu este nulitatea acelui document ci refacerea lui cu asistența unei comisii desemnate de către conducătorul serviciului de compensare. În consecință, față de cele ce preced recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC P. SA BRĂILA împotriva deciziei nr. 144 din 26 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 septembrie 2008.