ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2556/2008

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 43 din 11

ianuarie 2006 pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr. 2870/2005, a

fost respinsă excepția privind necompetența materială a instanței.

S-a admis

acțiunea reclamantei SC P. SA Brăila împotriva

pârâtei C.N.M.P.N. R. SA Baia Mare și cererea acesteia

pentru chemarea în judecată a altor persoane respectiv: SC C. SRL prin

administrator judiciar SC M.M.R. SRL TIMIȘOARA, SC R.

C. SRL SĂCELE, SC M.S. GALAȚI SA, SC T.

P.E.C. SA GALAȚI, SC A.P.

SA TIMIȘOARA.

S-a constatat nulitatea ordinelor de

compensare seria B 5034275, nr. 5034276 din 13 decembrie 2004 pentru suma

totală de 1.100.000.000

lei și cele cu

seria B nr. 5035480, 5034279 din 15 decembrie 2004 pentru

suma totală de

907.987.753 lei și procesele verbale ale ședințelor de compensare din 13

decembrie 2004 și 15 decembrie 2004.

A fost obligată

pârâta C.N.M.P.

N.R. SA

Baia Mare să plătească reclamantei

2.007.897.753

lei cu titlu de preț și 50.376.977 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a apreciat că, ținând

seama de faptul că între reclamantă și SC C. SRL Timișoara nu au existat

datorii

reciproce, respectiv că prin

procesul verbal încheiat de organul fiscal s-a

constatat că ordinele de

compensare sunt incompetente și ca atare nu pot fi operate în contabilitate,

acțiunea reclamantei este întemeiată.

Împotriva sentinței au formulat apel

pârâtele SC R.C. SRL Săcele, SC M.S. GALAȚI SA, SC A.P. SA TIMIȘOARA, SC T.P.E.C.

SA GALAȚI și C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare.

Pârâta SC R.C. SRL Săcele a solicitat

admiterea apelului cu motivarea că instanța a constatat nulitatea proceselor

verbale de compensare fără să explice care dintre cauzele de nulitate absolută

sunt incidente în speță. Instanța nu a analizat procesele verbale raportându-se

la cauzele de nulitate absolută recunoscute de jurisprudență și doctrină,

ci se arată că procesele verbale nu pot fi

operate în contabilitate, ori

imposibilitatea înregistrării în

contabilitate nu a constituit niciodată un motiv de nulitate a vreunui act

juridic. Această apelantă a invocat și excepția de necompetența a instanțelor

judecătorești de a soluționa o cerere de constatare a nulității ordinelor de

compensare, arătând că prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei excepții.

In motivarea excepției apelanta arată că singurii care ar putea stabili dacă operațiunile

de compensare s-au produs greșit sunt inspectorii de compensare. S-a mai

invocat tardivitatea cererii de chemare în judecată a altor persoane, arătând

că pârâta nu a formulat cerere de chemare în judecată a altor persoane în mod

distinct odată cu întâmpinarea, ci la un moment ulterior, fiind deci tardivă.

Aceeași apelantă a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în

judecată a altor persoane, arătând că o atare cerere poate fi formulată

împotriva unor persoane care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și

reclamanta, condiție care în speța dedusă judecății nu-i îndeplinită.

Pârâta SC M.S. SA Galați a solicitat

admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate cu motivarea că potrivit art.

969 alin. (2) C. civ.

, „convențiile nu se

pot revoca decât cu consimțământul mutual al

părților sau din cauze

autorizate de lege”.

Ordinele de compensare nu au fost

revocate prin consimțământul mutual al părților, iar în motivarea soluției

instanței de fond nu se regăsește nici un argument cu privire la încălcarea

vreunei norme de drept material care să conducă la nulitatea actelor juridice

încheiate de

către părți. Pe de altă parte,

instanța de fond nu reține împrejurarea că

reclamanta nu-și poate invoca

propria turpitudine pentru apărarea unui drept al său. Aceeași apelantă arată

că o cerere de chemare în judecată a altor persoane nu s-a formulat înăuntrul

termenului prevăzut de lege, astfel că instanța de fond trebuia să facă

aplicarea art. 135 C. proc. civ.

Pârâta SC A.P. SA Timișoara a solicitat

admiterea apelului cu motivarea că procesul verbal al ședinței de compensare

din 13 decembrie 2004 este din punct de vedere juridic o convenție, având toate

elementele constitutive ale acesteia așa cum sunt prevăzute de art. 948 C. civ.

Părțile și-au exprimat acordul prin semnarea procesului verbal din 13 decembrie

2004 și nici una din ele nu a contestat semnătura sa și nici acordul său asupra

compensării. împrejurarea că una dintre părțile contractante contestă nu

consimțământul său la încheierea convenției, ci unele condiții de fond ale

acesteia, nu poate și nu trebuie să conducă la desființarea acelei convenții.

Pârâta SC T.P.E.C. SA Galați solicită

admiterea apelului cu motivarea că sancțiunea legală pentru întocmirea unui

document de

compensare incomplet nu este

nulitatea acelui document, ci refacerea lui

cu asistența unei comisii

desemnate special de către conducătorul serviciului de compensare. Faptul că

unul dintre agenții economici implicați în operațiunea de compensare își neagă

ulterior propria manifestare de voință, nu poate conduce la anularea unui act

juridic încheiat cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare referitoare la

încheierea sa valabilă.

SC R. SA Baia Mare a solicitat

admiterea apelului cu motivarea că nu există nici o cauză care să atragă

sancțiunea nulității procesului verbal de compensare în baza căruia s-au emis

ordinele de compensare.

Intimata SC P. SA Brăila prin

întâmpinare a solicitat respingerea apelului cu motivarea că pârâta SC R. SA

Baia Mare nu și-a îndeplinit obligația de plată, iar reprezentanții

Ministerului Finanțelor Publice au constatat că ordinele de compensare și

procesul verbal al ședințelor sunt nule și incomplete, astfel că compensarea nu

se poate realiza.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia civilă nr. 144 din 26 iunie

2007, a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor

persoane formulată de pârâta C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare.

A respins excepția necompetenței

materiale a instanțelor de judecată și excepția tardivității cererii de chemare

în judecată a altor persoane.

A admis excepția lipsei capacității

procesuale a SC C. SRL Timișoara.

A admis apelurile formulate de

pârâtele C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare, SC R.C. SRL Săcele, SC M.S. SA Galați, SC T.P.E.C.

SA Galați și SC A.P. SA Timișoara, a schimbat sentința în sensul că a respins

cererea formulată de reclamanta SC P. SA Brăila împotriva pârâtei C.N.M.P.N.R.

SA Baia Mare și cererea pârâtei de chemare în judecată a altor persoane.

Prin aceeași decizie a obligat

reclamanta să achite cheltuielile de judecată după cum urmează: către SC R.C.

SRL Săcele - 2.597,75 lei, către SC M.S. SA Galați - 2.597,75 lei, către SC T.P.E.C.

SA Galați - 2.597,75 lei, către SC R. SA Baia Mare - 2.597,75 lei și către SC A.P.

SA Timișoara - 4.097,71 lei.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

apel a reținut cu privire la cererea de chemare în judecată a altor persoane

formulată de pârâtă că potrivit art. 52 alin. (2) C. proc. civ., cererea de

chemare în judecată a altor persoane poate fi formulată împotriva unei persoane

care ar putea să pretindă  aceleași drepturi ca și reclamantul și cum  prin

apărările formulate de aceste terțe persoane introduse în cauză, au solicitat

respingerea cererii de chemare în judecată; instanța a admis excepția

inadmisibilității cererii.

Pe fond instanța

a reținut greșit instanța de fond a admis acțiunea

reclamantei și a constatat nulitatea

ordinelor de compensare, deoarece sancțiunea legală pentru întocmirea unui

document de compensare

incomplet nu este

nulitatea acelui document, că refacerea lui cu asistența

unei comisii

desemnate special de către conducătorul serviciului de compensare.

Împotriva deciziei, reclamanta SC P. SA

Brăila, în termen legal a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs invocate

reclamanta arată că instanța de

apel a

considerat că reprezentanții organelor fiscale, prin procesul verbal de control

din 27 aprilie 2005, nu aveau dreptul să constate nulitatea

operațiunilor

de compensare cu toate că în opinia sa din această probă, înscris reiese tară

tăgadă buna sa credință și prejudiciul cauzat în patrimoniul său prin această

operațiune de compensare viciată.

Recurenta mai arată că a depus toate

demersurile pentru rezolvarea pe cale amiabilă a acestui diferend în sensul că,

a notificat toate societățile din lanțul de compensare dar nicio societate nu a

răspuns favorabil pentru aducerea operațiunii în limitele legale.

Mai menționează recurenta că instanța

a ignorat o stare de fapt evidentă și anume faptul că nu a avut raporturi

comerciale cu SC C. SRL Timișoara și că C.N.M.P.

N.R. SA Baia Mare nu a făcut dovada că și-ar fi achitat

obligațiile

de plată.

Pentru motivele invocate reclamanta a

solicitat admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Recursul declarat de reclamantă nu

este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente:

Analizând decizia atacată prin prisma

motivelor de recurs cât și în raport de actele și înscrisurile dosarului Înalta

Curte o apreciază ca fiind legală.

Astfel, în mod

corect a reținut instanța de apel că reclamanta nu a

indicat ce dispoziții relative la

încheierea valabilă a unui proces verbal de compensare au fost încălcate.

Dispozițiile legale care reglementează

materia compensărilor intervenite între agenții economici sunt cuprinse în H.G.

nr. 685/1999 și anexele la acest act normativ.

Art. ll din acest regulament de

compensare prevede faptul că „ordinul de compensare .. reprezintă documentul

justificativ de înregistrare în contabilitate a stingerii creanțelor și

datoriilor care au făcut obiectul compensării”.

Potrivit art. 10 din Regulamentul de

compensare, singurul caz în care compensarea nu operează este acela în care

părțile nu cad de acord. Orice eroare strecurată în documentele de compensare

poate fi înlăturată prin refacerea acestor documente.

Având în vedere dispozițiile legale

anterior citate rezultă că sancțiunea legală pentru întocmirea unui document de

compensare

incomplet nu este nulitatea

acelui document ci refacerea lui cu asistența

unei comisii desemnate de

către conducătorul serviciului de compensare.

În consecință, față de cele ce preced

recursul reclamantei, potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins

ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC P. SA BRĂILA împotriva deciziei nr. 144 din 26 iunie 2007

pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi  24

septembrie 2008.