ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2033/2009
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2033/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)
Asupra contestației în
anulare de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 43 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Maramureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, s-a respins
excepția privind necompetența materială a instanței; s-a admis acțiunea formulată
de reclamanta SC P. SA cu sediul în Brăila împotriva pârâtei C.N.M.P.N.R. SA și
cererea de chemare în judecată a altor persoane menționate în dispozitivul
hotărârii.
S-a constatat nulitatea
ordinelor de compensare din 13 decembrie 2004 pentru suma totală de
1.100.000.000 lei și cele din 15 decembrie 2004 pentru suma totală de
907.897.753 lei și procesele verbale ale ședințelor de compensare din 13
decembrie 2004 și 15 decembrie 2004 și pârâta C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare a fost
obligată la 2.007897.753 lei cu titlu de preț și la 50.376.977 lei cheltuieli
de judecată.
Curtea de Apel Cluj, secția
comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 144
din 26 iunie 2007 a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în
judecată a altor persoane formulată de pârâta C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare; a
respins excepția necompetenței materiale a instanțelor de judecată, excepția
tardivității cererii de chemare în judecată a altor persoane și a admis
excepția lipsei capacității procesuale a SC C. SRL Timișoara.
S-au admis apelurile
formulate de pârâte împotriva sentinței Tribunalului Maramureș ce a fost
schimbată în sensul că s-a respins cererea reclamantei SC P. SA Brăila
împotriva pârâtei C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare și cererea pârâtei R. SA Baia Mare
de chemare în judecată a altor persoane, respectiv : SC C. SRL Timișoara, SC R.C.
SRL Săcele, SC M.S. SA Galați, SC T.P. SA Galați și SC A.P. SA Timișoara cu
obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 2556 din 24
septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială – s-a
respins recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunțate de
instanța de apel.
La data de 9 octombrie 2008
reclamanta SC P. SA Brăila a formulat contestație în anularea deciziei
pronunțate de instanța de recurs nr. 2556 din 24 septembrie 2008 și a solicitat
casarea acesteia și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum
a fost formulată.
Contestatoarea a invocat ca
temei juridic dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și a
susținut că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli
materiale.
Astfel, cererea de recurs a
vizat două capete de cerere respectiv constatarea nulității operațiunii de
compensare încheiată cu C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare și obligarea acesteia la
plata prețului mărfii contractate de la firma reclamantei, dar instanța a
soluționat numai primul capăt de cerere.
Prin întâmpinare, intimata
SC T.P. SA cu sediul în Galați a solicitat respingerea contestației în principal
ca inadmisibilă față de temeiul de drept invocat și în subsidiar ca nefondată
întrucât nu s-a dovedit că instanța de recurs ar fi dezlegat pricina ca
rezultat al unei greșeli materiale sau că ar fi omis să cerceteze unul din
motivele de modificare sau casare a deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj.
Contestația în anulare nu
este fondată.
Potrivit dispozițiilor art. 318
alin. (1) teza I text de lege invocat în susținerea contestației „hotărârile
instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată
este rezultatul unei greșeli materiale.
Contestația în anulare este
o cale de atac extraordinară, de retractare, ce se poate exercita numai în
cazurile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ.
În speță, motivul invocat de
contestatoare în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra celui
de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata prețului
mărfii, chiar dacă ar fi întemeiat nu reprezintă o greșeală materială în sensul
dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ.
Pe de altă parte, chiar în
cuprinsul cererii de recurs s-a invocat numai faptul că instanța de apel a
respins cererea privind denunțarea operațiunii de compensare care a fost
operată în contabilitate cu încălcarea dispozițiilor legale.
De altfel, problema
examinării și celui de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la
plata prețului mărfii s-ar fi pus numai în situația în care acțiunea recurentei-reclamante
ar fi fost admisă.
Pentru considerentele
reținute, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art.
318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și urmează a respinge contestația în
anulare.
Văzând și dispozițiile art. 274
(3) C. proc. civ. contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 7500 lei
cheltuieli de judecată prin apreciere în raport de obiectul litigiului și de munca
îndeplinită de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în
anulare formulată de contestatoarea SC P. SA Brăila împotriva Deciziei nr. 2556
din 24 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,
secția comercială
Obligă contestatoarea la
7500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC T.P. SA Galați, prin
apreciere.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința
publică, astăzi 24 iunie 2009.