ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2033/2009

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 43 din 11 ianuarie 2006 a Tribunalului Maramureș, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, s-a respins excepția privind necompetența materială a instanței; s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC P. SA cu sediul în Brăila împotriva pârâtei C.N.M.P.N.R. SA și cererea de chemare în judecată a altor persoane menționate în dispozitivul hotărârii. S-a constatat nulitatea ordinelor de compensare din 13 decembrie 2004 pentru suma totală de 1.100.000.000 lei și cele din 15 decembrie 2004 pentru suma totală de 907.897.753 lei și procesele verbale ale ședințelor de compensare din 13 decembrie 2004 și 15 decembrie 2004 și pârâta C.N.M.P.N.R.

SA Baia Mare a fost obligată la 2.007897.753 lei cu titlu de preț și la 50.376.977 lei cheltuieli de judecată. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia civilă nr. 144 din 26 iunie 2007 a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de pârâta C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare; a respins excepția necompetenței materiale a instanțelor de judecată, excepția tardivității cererii de chemare în judecată a altor persoane și a admis excepția lipsei capacității procesuale a SC C. SRL Timișoara. S-au admis apelurile formulate de pârâte împotriva sentinței Tribunalului Maramureș ce a fost schimbată în sensul că s-a respins cererea reclamantei SC P. SA Brăila împotriva pârâtei C.N.M.P.N.R.

SA Baia Mare și cererea pârâtei R. SA Baia Mare de chemare în judecată a altor persoane, respectiv : SC C. SRL Timișoara, SC R.C. SRL Săcele, SC M.S. SA Galați, SC T.P. SA Galați și SC A.P. SA Timișoara cu obligarea reclamantei la cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 2556 din 24 septembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială – s-a respins recursul declarat de reclamantă împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel. La data de 9 octombrie 2008 reclamanta SC P. SA Brăila a formulat contestație în anularea deciziei pronunțate de instanța de recurs nr. 2556 din 24 septembrie 2008 și a solicitat casarea acesteia și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Contestatoarea a invocat ca temei juridic dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și a susținut că hotărârea instanței de recurs este rezultatul unei greșeli materiale. Astfel, cererea de recurs a vizat două capete de cerere respectiv constatarea nulității operațiunii de compensare încheiată cu C.N.M.P.N.R. SA Baia Mare și obligarea acesteia la plata prețului mărfii contractate de la firma reclamantei, dar instanța a soluționat numai primul capăt de cerere. Prin întâmpinare, intimata SC T.P. SA cu sediul în Galați a solicitat respingerea contestației în principal ca inadmisibilă față de temeiul de drept invocat și în subsidiar ca nefondată întrucât nu s-a dovedit că instanța de recurs ar fi dezlegat pricina ca rezultat al unei greșeli materiale sau că ar fi omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau casare a deciziei pronunțate de Curtea de Apel Cluj.

Contestația în anulare nu este fondată. Potrivit dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I text de lege invocat în susținerea contestației „hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, ce se poate exercita numai în cazurile expres prevăzute de art. 318 C. proc. civ. În speță, motivul invocat de contestatoare în sensul că instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra celui de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata prețului mărfii, chiar dacă ar fi întemeiat nu reprezintă o greșeală materială în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc.

civ. Pe de altă parte, chiar în cuprinsul cererii de recurs s-a invocat numai faptul că instanța de apel a respins cererea privind denunțarea operațiunii de compensare care a fost operată în contabilitate cu încălcarea dispozițiilor legale. De altfel, problema examinării și celui de-al doilea capăt de cerere privind obligarea pârâtei la plata prețului mărfii s-ar fi pus numai în situația în care acțiunea recurentei-reclamante ar fi fost admisă. Pentru considerentele reținute, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. și urmează a respinge contestația în anulare. Văzând și dispozițiile art. 274 (3) C. proc. civ. contestatoarea va fi obligată la plata sumei de 7500 lei cheltuieli de judecată prin apreciere în raport de obiectul litigiului și de munca îndeplinită de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea SC P. SA Brăila împotriva Deciziei nr. 2556 din 24 septembrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială Obligă contestatoarea la 7500 lei cheltuieli de judecată către intimata SC T.P. SA Galați, prin apreciere. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 24 iunie 2009.