ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2006

HOTĂRÂRE

25.05.2006

CAMERĂ

contencios

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2006
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1920/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea, la data de 28 octombrie 2005, reclamanta F.M. a solicitat, în

contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Bihor, anularea hotărârii nr. 12.276

din 14 septembrie 2005, emisă de pârâtă și recunoașterea beneficiului

drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000, în calitate de soție

supraviețuitoare a defunctului F.C.

Curtea de Apel Oradea, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 360/CA/2005-PI

din 12 decembrie 2005, a admis acțiunea, a anulat hotărârea contestată și a

obligat pârâta, să emită o nouă hotărâre prin care să-i recunoască reclamantei,

drepturile solicitate.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că socrul reclamantei, împreună cu întreaga familie,

inclusiv soțul acesteia, a fost strămutat în perioada septembrie 1940 - martie

1945, din România, în Ungaria, aceasta fiind o practică constantă a

autorităților maghiare, după ocuparea Ardealului de Nord, în raport cu

salariații Căilor Ferate Române. Instanța a apreciat că această împrejurare a

fost dovedită cu declarațiile autentificate ale martorilor M.M. și C.M. și

atestată de adeverința nr. 1/6/11211 din 11 august 2003, eliberată de C.N.C.F. C.F.R.

SA.

Împotriva acestei sentințe, în termen

legal, a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, criticând-o

pentru greșita aplicare a dispozițiilor Legii nr. 189/2000 și susținând că

socrul intimatei a beneficiat de un transfer în interesul serviciului, la Căile Ferate Ungare, incluzând locuință și salariu, situație ce nu poate fi asimilată

refugiului din considerente etnice reglementate prin Legea nr. 189/2000.

S-au invocat de către recurentă, și

Precizările C.N.P.A.S. nr. 1026 din 29 martie 2002, privind exceptarea de la

beneficiul legii, a persoanelor transferate „în interesul serviciului”, la Căile Ferate din Ungaria.

Recursul este nefondat și urmează fi

respins.

Potrivit dispozițiilor art. 1 lit.

c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de drepturile acordate prin acest act

normativ, persoana, cetățean român, care, în perioada regimurilor instaurate în

România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată, refugiată sau expulzată în altă

localitate.

În cauză, așa cum corect a reținut

instanța de fond, strămutarea familiei defunctului soț al intimatei, din

Ardealul de Nord, aflat sub ocupație maghiară, într-o localitate din Ungaria, a

fost consecința persecuției etnice practicată de autoritățile de ocupație împotriva

populației românești, în speță, a lucrătorilor de la Căile Ferate Române, considerați indezirabili într-un sector atât de important.

Dat fiind contextul istoric și luând

în considerare probele aflate în dosarul cauzei, obligarea soțului intimatei,

alături de familia sa, de a-și părăsi domiciliul, pentru a pleca în Ungaria, nu

poate fi socotită în nici un caz mutarea în interesul serviciului.

De altfel, recurenta însăși a

achiesat la soluția instanței de fond, atunci când a acordat calitatea de