ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 75/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la nr. 7819 din 1 iunie 2004 la Tribunalul București, secția a VI-a comercială, reclamantul M.V.T. a chemat în judecată pe pârâta M.C.D. ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea contractului de cesiune din 19 decembrie 2003, cu consecința repunerii părților în situația anterioară. În motivarea cererii, reclamantul a susținut că, fiind în arestul I.G.I București, nu și-a exprimat consimțământul pentru cesiunea părților sociale. Pârâta prin manopere dolosive, l-a determinat să semneze în alb, pe coli de hârtie, explicându-i că acestea urmează să fie completate ca împuterniciri, necesare pentru a efectua diferite acte în interesul societății.

A invocat sub acest aspect eroarea obstacol, precum și împrejurarea că în actul de cesiune nu se face nici-o mențiune cu privire la prețul cesiunii, astfel că acest act este lovit de nulitate absolută. S-au invocat ca temei legal al cererii dispozițiile art. 948 și 1303 C. civ. Ulterior, cererea a fost completată, fiind chemată în judecată și SC S.I. SRL. Prin sentința comercială nr. 681 din 9 februarie 2005, tribunalul a admis cererea așa cum a fost modificată, constatându-se nulitatea absolută a contractului de cesiune încheiat la 19 decembrie 2003, dispunându-se repunerea părților în starea anterioară. Pârâtele au fost obligate la plata sumei de 106.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța, această hotărâre, instanța coroborând probele administrate, a apreciat că la data când s-a încheiat actul reclamantul era deținut în arestul Penitenciarului Jilava. Această situație, coroborată cu raportul de expertiză criminalistică din care rezultă că semnăturile reclamantului au fost executate înainte de redactarea și imprimarea textului a determinat instanța să rețină că la încheierea actului de cesiune a lipsit consimțământul reclamantului, condiție impusă imperativ de dispozițiile articolului 948 C. civ., pentru validitatea actului juridic. Instanța a concluzionat că actul de cesiune încheiat la 19 decembrie 2003 este nul. Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel pârâta, formulând următoarele critici: - hotărârea este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de competență prevăzute de art. 5 și 7 C. proc.

civ., deoarece, părțile își au domiciliu în Oradea, unde și societatea își are sediul, fapt ce atrăgea competența Tribunalului Bihor, - instanța a respins nelegal cererea de amânare formulată pentru termenul din 12 ianuarie, termen la care s-a soluționat cauza, - hotărârea este netemeinică, starea de fapt privind împrejurările în care a fost semnat contractul de concesiune fiind greșit reținută, - contractul a fost încheiat cu consimțământul reclamantului, deoarece la data redactării acestuia, era asistat într-o cauză penală de către avocatul care a întocmit acest contract. Analizând temeinicia și legalitatea sentinței în raport de criticile formulate, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis apelul, a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins cererea ca neîntemeiată.

S-a apreciat că instanța a reținut, în mod greșit că reclamantul nu a semnat în cunoștință de cauză contractul de cesiune și astfel nu și-a dat consimțământul la încheierea acestuia pentru că era deținut în Penitenciarul Jilava. În plan probator s-a considerat că nu s-a acoperit perioada de referință, corespunzătoare încheieri contractului respectiv 19 decembrie 2003. În aceste condiții s-a concluzionat că instanța de fond, a reținut eronat situația de fapt, dar din motive neimputabile, câtă vreme raportul de constatare tehnico-științifică era singura probă administrată în cauză. În aceste condiții instanța de fond a aplicat greșit dispozițiile legale referitoare la valabilitatea consimțământului și anume cele prevăzute de art. 948 C. civ.

Hotărârea instanței s-a bazat pe concluziile raportului de constatare tehnico-științifică depusă în dosarul nr. 503/P/2004 al Penitenciarului de pe lângă Tribunalul Bihor. În apel, concluziile acestui raport de constatare sunt infirmate de raportul de expertiză criminalistică, situație în care Curtea a reținut că semnăturile de pe cele 3 exemplare ale actului adițional datat 19 decembrie 2003 au fost executate după imprimarea textului acestor acte. Pe cale de consecință, instanța a apreciat că la momentul semnării acestui act adițional, prin care a cesionat apelantei-pârâte 49 de părți sociale ale societății, intimatul-reclamant a avut consimțământul neafectat de eroarea obstacol, având reprezentarea exactă a naturii actului juridic pe care l-a subscris.

Ca atare, intimatul-reclamant nu mai putea invoca lipsa consimțământului la încheierea acestui act. Curtea a înlăturat susținerea intimatului-reclamant, care a contestat forța probantă a raportului de expertiză criminalistică de la 25 mai 2005, pe motiv că este o probă extrajudiciară, pe de o parte pentru că acest raport de expertiză este al treilea raport făcut la cererea sa în cursul urmăririi penale, iar pe de altă parte pentru că în susținerea cererii de chemare în judecată a invocat raportul de constarea tehnico-științifică, efectuat tot într-o cauză penală și care are valoare de probă extrajudiciară. Instanța, a mai înlăturat și susținerea intimatului-reclamant referitoare la imposibilitatea în care s-a aflat avocatul T.T.M.

de a certifica actul adițional sub aspectul identității părților. S-a apreciat că, în funcție de probele aflate la dosarul cauzei, certificarea și încheierea actului adițional au avut loc în perioada în care intimatul-reclamant se află încarcerat, perioadă când actele de identitate ale acestuia se aflau în păstrare la administrarea penitenciarului. Totuși, nu există nici un impediment legal, ca actul de identitate al unui deținut să fie prezentat avocatului pentru certificarea unor acte încheiate în penitenciar, iar în cauză nu s-a administrat nici o probă cu privire la locul încheierii actului adițional. Împotriva acestei decizii reclamantul a declarat recurs invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ. Din motivarea recursului, rezultă însă că reclamantul-recurent își întemeiază cererea pe motive de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciind că instanța a făcut o greșită apreciere a art. 948 pct. 2 și 4 C. civ., ca urmare a calificării greșite a faptelor reținute, ceea ce a condus la concluzia că actul adițional încheiat la 19 decembrie 2003 a fost încheiat cu consimțământul acestuia. Recurentul a susținut că decizia Curții este motivată exclusiv pe concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 72/25 mai 2005 depus direct în apel, ale cărui concluzii sunt infirmate de constatarea tehnico-științifică nr. 15668 din 7 decembrie 2004, înlăturând toate probele privind imposibilitatea semnării actului de cesiune la data încheierii acestuia cu consimțământul său.

Prin întâmpinare, pârâta a solicitat respingerea recursului, susținând că în cauză s-a dovedit că semnăturile de pe actul adițional a cărei anulare s-a solicitat, au fost făcute după ce textul a fost imprimat, fapt ce confirmă realizarea consimțământului pentru cedarea părților sociale către intimată. Recursul este fondat. Elementul de importanță covârșitoare pentru formarea actului juridic bilateral este momentul când acest act este considerat încheiat în baza acordului de voință. Pentru ca un act juridic să fie considerat valabil încheiat, este suficient ca voința autorului să fie exprimată liber și să fie făcută cu intenția de a se obliga, să fie exterioară, adică să fie făcută cunoscută către alți.

Analizând probatoriu administrat în cauză, urmează a se reține că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 948 C. civ. și în mod nelegal a admis apelul cu consecința schimbării sentinței în sensul respingerii cererii. Contractul de cesiune este lovit de nulitate, fiind dovedită lipsa consimțământului recurentului-reclamant, în momentul încheierii acestuia și anume 19 decembrie 2003, deoarece acesta ca urmare a arestării sale la 17 octombrie 2003, era la acea dată încarcerat la Penitenciarul Jilava. Din fișa de evidență a arestului I.G.P. nu rezultă că recurentul-reclamant ar fi fost vizitat în ziua respectivă de către avocatul T.T.M. și intimata-pârâtă. Aflându-se în arest, recurentul-reclamant trebuia să primească aprobare din partea procurorului desemnat de P.N.A.

pentru semnarea oricărui act sau contract. Or, din adresa nr. 62587 din 4 octombrie 2005 emisă de Penitenciarul București – Jilava nu rezultă că s-a dat o astfel de aprobare. În atare situație, pe cale incidentală, atestarea făcută la 19 decembrie 2003 de avocat T.T.M. în conformitate cu dispozițiile art. 3 din Legea nr. 51/1995 privind identitatea părților și conținutul actului adițional având ca obiect cesionarea părților sociale ale reclamantului deținute la SC S.I. SRL în favoarea pârâtei M.C., a fost înlăturată justificat ca fiind nereală, fiind relevant și faptul că avocatul respectiv nu a fost mandatat pentru perfectarea actului respectiv. Din aceste considerente, urmează a se înlătura argumentul instanței de apel pe care și-a bazat hotărârea și anume acela că recurentul-reclamant în momentul semnării actului, nu s-a aflat în eroare, deci a avut și trebuia să aibă reprezentarea exactă a naturii actului juridic.

Instanța a dat forță probantă deplină concluziilor raportului de expertiză criminalistică nr. 72 din 25 mai 2005 din care rezultă că semnăturile de pe actul adițional încheiat la 19 decembrie 2003 au fost încheiate după imprimarea textelor, dar nu a elucidat condițiile în care s-au dat aceste semnături, care potrivit raportului expertizei criminalistice efectuate în dosarul nr. 503/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, au fost date „în alb” pârâtei-intimate înaintea redactării și imprimării textelor acestora și care aveau menirea de a fi folosite exclusiv în sensul încheierii unor acte de reprezentare în interesul societății. În condițiile în care s-a constatat lipsa consimțământului în privința încheierii actului juridic, în mod nelegal instanța de apel a respins acțiunea în constatarea nulității acestuia.

Pentru cele ce preced și în lipsa reținerii unor motive de nulitate de ordine publică, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul M.V.T., împotriva deciziei nr. 701 din 27 octombrie 2005, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială. Modifică decizia atacată în sensul că respinge apelul declarat împotriva sentinței nr. 681 din 9 februarie 2005 a Tribunalului București, secția a VI-a comercială. Obligă intimații la plata sumei de 40800 Ron cheltuieli de judecată, către recurent. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 11 ianuarie 2007.