ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5372/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 720 din 2

septembrie 2004, Tribunalul București a respins contestația formulată de

reclamanta B.M. împotriva deciziei nr. 112 din 13 aprilie 2004, emisă de

S.N.P.P. SA.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că nu s-a făcut dovada calității contestatoarei de

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, în sensul art. 3 și art. 4 din

Legea nr. 10/2001.

Contestatoarea a depus la dosar

testamentul autentificat la Notariatul de Stat Gorj sub nr. 2876 din 27 mai

1974, prin care D.E. a instituit-o ca legatar universal, certificatul de

moștenitor nr. 196 din 17 noiembrie 1995 și Decretul nr. 52/1960, în care la

poziția 8, anexa 1 figurează E.E.D., de la care s-a naționalizat suprafața de

1898 mp teren, însă „testamentul întocmit de autoarea reclamantei, unit cu

certificatul de moștenitor, este un act declarativ, care nu face dovada

titlului asupra imobilului. Nici decretul de expropriere nu face această

dovadă, titlul asupra imobilului putând fi făcut numai cu un act translativ de

proprietate”.

Curtea de Apel București, prin

decizia civilă nr. 1262 din 29 iunie 2005, a respins apelul declarat de

reclamantă, reținând că tribunalul corect a apreciat că

reclamanta-contestatoare trebuia să prezinte actul translativ de proprietate,

prin care autoarea sa D.E.E. a dobândit imobilul.

Reține instanța de apel, că apelanta

a făcut dovada că este moștenitoare testamentară a defunctei D.E., însă actul

de expropriere nu constituie dovada dreptului de proprietate, deoarece „sunt

situații când datorită sistemului politic-juridic de la momentul exproprierii,

aceasta se dispunea împotriva celor care dețineau terenurile ca detentori

precari”.

Împotriva acestor hotărâri a

declarat recurs reclamanta care, invocând motivul de recurs prevăzut de art.

304 pct. 9 C. proc. civ., susține că au fost încălcate dispozițiile art. 22.1

lit. d) din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, care stipulează că prin acte doveditoare se

înțelege orice act emanând de la o autoritate care atestă direct sau indirect

faptul că bunul aparține persoanei respective.

Arată recurenta, că în sprijinul

acestei afirmații, prin Legea nr. 247/2005 a fost introdus în Legea nr. 10/2001

art. 22

1

, în raport de care decretul de expropriere în care este

menționat numele testatoarei prezumă, în lipsa unor probe contrarii, existența

dreptului de proprietate al testatoarei.

Intimata a formulat întâmpinare,

prin care a cerut să se respingă recursul, susținând că recurenta-reclamantă nu

a făcut dovada că este persoană îndreptățită, în sensul Legii nr. 10/2001.

Analizând recursul, în limita

motivului de nelegalitate invocat care face posibilă încadrarea în art. 304

pct. 9 C. proc. civ., se constată că este întemeiat.

Tribunalul și instanța de apel au

aplicat greșit prevederile art. 22 din Legea nr. 10/2001 și art. 22.1 din H.G.

nr. 498/2003.

Anterior modificării și completării

Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005, art. 22 din lege avea următorul

conținut „Actele doveditoare ale dreptului de proprietate, precum și, în cazul

moștenitorilor, cele care atestă această calitate vor fi depuse ca anexe la

notificare o dată cu aceasta sau în termen de cel mult 18 luni de la data

intrării în vigoare a prezentei legi”.

Recurenta-reclamantă a făcut dovada

calității sale de moștenitor testamentar a defunctei D.E. cu testamentul

autentificat sub nr. 2876 din 27 mai 1974 și certificatul de moștenitor nr. 196

din 17 noiembrie 1995, iar pentru dovedirea dreptului testatoarei asupra

imobilului care face obiectul notificării a depus la dosar Decretul de

expropriere nr. 52 din 4 februarie 1960 și anexa 1 la acest Decret, unde, la

nr. 8, este înscrisă testatoarea cu suprafața de 1898 mp teren.

Greșit s-a reținut prin hotărârile

atacate că actul de expropriere nu constituie dovada dreptului de proprietate

pentru persoana înscrisă în actul de preluare.

În sensul art. 22 din Legea nr.

10/2001 și art. 22.1 din H.G. nr. 498/2003, sunt acte doveditoare orice acte

juridice care atestă deținerea proprietății de către persoana îndreptățită sau

ascendentul/testatorul acesteia la data preluării abuzive, inclusiv

procesul-verbal întocmit cu ocazia preluării.

De altfel, prin art. 24

1

din Legea nr. 10/2001, republicată, text introdus prin Legea nr. 247/2005, s-a

stabilit o prezumție relativă a existenței dreptului de proprietate în

beneficiul persoanei de la care a fost preluat bunul, revenind persoanelor care

contestă existența și întinderea dreptului obligația de a produce probe

contrare.

Textul dispune „În absența unor

probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate se

prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a

dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării

abuzive.

În aplicarea prevederilor alin. (1)

și în absența unor probe contrare, persoana individualizată în actul normativ

sau de autoritate prin care s-a dispus sau, după caz, s-a pus în executare

măsura preluării abuzive este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar”.

În raport cu textul citat,

recurenta-reclamantă a făcut dovada existenței dreptului testatoarei pentru

terenul în suprafață de 1898 mp recunoscut în decretul de expropriere ca fiind

preluat de la aceasta, deoarece intimata-pârâtă nu a invocat probe contrare

mențiunii din actul de preluare a imobilului, iar, conform art. 4 alin. (3) din

Legea nr. 10/2001, aceasta are calitatea de persoană îndreptățită la măsurile

reparatorii prevăzute de lege.

Tribunalul și instanța de apel, care

au reținut greșit că notificatoarea-contestatoare nu a făcut dovada calității

de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, au soluționat procesul fără să

intre în cercetarea fondului.

Pentru considerentele expuse,

recursul declarat de reclamantă va fi admis, hotărârile pronunțate de tribunal

și instanța de apel vor fi casate, iar, conform art. 312 alin. (5) C. proc.

civ., se va trimite cauza tribunalului spre rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamanta B.M.

Casează decizia nr. 1262 din 29

iunie 2005 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și sentința

civilă nr. 720 din 2 septembrie 2004 a Tribunalului București, secția a V-a

civilă, și trimite cauza spre rejudecare Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 iunie 2006.