ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4790/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 135/ P din 25 aprilie 2006 a Tribunalul Bihor, în dosar nr. 768/2006, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat inculpatul L.L., la o pedeapsă de 7 ani închisoare, cu art. 71 și 64 C. pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv de la 9 ianuarie 2006 șa zi.

În baza art. 14 C. proc. pen., și art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la 4.500.000 lei despăgubiri civile în favoarea părții civile T.A.M.

În baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 500 RON, cheltuieli judiciare în favoarea statului, sumă ce include și onorariul apărătorului din oficiu.

Onorariul apărătorului din oficiu, S.A., în sumă de 100 RON, conform delegației nr. 987 din 7 februarie 2006 s-a avansat în favoarea Baroului de Avocați Bihor, din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut, în fapt că, la data de 06 ianuarie 2006, în jurul orelor 06,20, inculpatul L.L. se deplasa pe podul de peste Crișul Repede din municipiul Oradea, ce face legătura între străzile Averescu și Făcliei. În acel loc, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată T.A.M., pe care a amenințat-o cu un cuțit, pe care l-a pus în zona gâtului acesteia, apoi a sustras de la partea vătămată un inel de argint, pe care-l avea pe deget, suma de 1 RON și poșeta, în care se găseau cartea de identitate provizorie, o brățară de aur de 1,5 gr. și alte obiecte personale. În aceeași împrejurare i-a aplicat părții vătămate lovituri cu pumnul în față, cauzându-i leziuni ce au necesitat 9 zile de îngrijiri medico-legale, conform raportului de constatare medico-legală nr. 74/II.a/4 din 6 ianuarie 2006.

După săvârșirea faptei, inculpatul L.L. a fugit spre ștrandul municipal din Oradea, iar partea vătămată a mers până la o stație de combustibil din apropiere.

Bunurile sustrase și suma de bani nu au fost restituite părții vătămate, motiv pentru care aceasta s-a constituit parte civilă față de inculpat cu suma de 450 RON.

Este de menționat faptul că inculpatul L.L. nu a recunoscut comiterea faptei, susținând că la ora comiterii faptei, el se afla în casă, împreună cu martorii C.A.C., C.C., V.M. și L.A.

Audiată fiind în fața instanței din nou, partea vătămată l-a indicat fără nicio îndoială pe inculpatul L.L. ca fiind autorul tâlhăriei săvârșite în dimineața zilei de 6 ianuarie 2006 pe podul care face legătura între străzile Averescu și Făcliei.

Susținerile inculpatului, respectiv că, în dimineața zilei de 6 ianuarie 2006, ar fi plecat din casă abia pe la ora 9,10 sunt contrazise de declarațiile martorilor audiați în cauză, respectiv martora C.C., care confirmă că „ îmi amintesc faptul că, în noaptea de 5 ianuarie 2006, inculpatul L.L. a fost acasă. Menționez că de obicei eu mă trezeam prima, iar la data respectivă (deoarece nu aveam ceas, nu pot să precizez cu exactitate cât era ora) apreciez că eu m-am trezit în jurul orelor 7 dimineața. După mine s-a trezit și L.Ș. și apoi L.L. După ce s-a trezit L.L. a stat puțin pe pat, după care a plecat din casă, nu știu unde „ iar martorul L.Ș., în declarația de la dosar a arătat că „În noaptea de 5 ianuarie 2006, inculpatul L.L. a dormit în casă … În dimineața zilei de 6 ianuarie 2006, eu m-am trezit în jurul orei 8,00, după cum am aproximat eu, deoarece nu aveam ceas, iar atunci când eu m-am trezit, deja inculpatul L.L. nu mai era în casă … „Pe de altă parte, inculpatul, în declarația dată în fața instanței, a afirmat că „partea vătămată, în declarația pe care a dat-o, a spus că atacatorul avea doar mustață, pe când eu la data respectivă aveam și mustață și barbă de o lună de zile „ pe când martora C.C. afirmă că „în seara zilei de 5 ianuarie 2006, inculpatul L.L. s-a bărbierit, astfel că acesta, în dimineața zilei de 6 ianuarie, nu mai avea nici barbă și nici mustață, iar martorul L.Ș., în declarația de la dosar afirmă că „în ultima seară în care inculpatul a venit în casă, respectiv în seara zilei de 5 ianuarie 2006, inculpatul se bărbierise, lăsându-și doar o mustață și cioc”. Singurul martor care a confirmat faptul că inculpatul în 5 ianuarie 2006, avea barbă și mustață este martorul C.A.C., dar a cărui declarație instanța a înlăturat-o, deoarece pe de-o parte nu se coroborează sub nici un aspect cu celelalte probe administrate în cauză (acest martor contrazicând chiar și declarația inculpatului care confirmă că, în noaptea de 5 ianuarie 2006, nu a fost acasă, iar pe de altă parte, din chiar declarația acestuia a rezultat că suferă de o boală psihică, care-i poate altera modul de percepere a faptelor și memoria.

Coroborând declarațiile părții vătămate cu declarațiile martorilor audiați în cauză, instanța de fond a considerat că apărarea inculpatului L.L. în sensul că nu a mai comis fapta deoarece la ora respectivă era acasă și că a plecat din casă abia pe la orele 9,10 a fost combătută și a fost dovedită vinovăția sa.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen inculpatul, solicitând desființarea și modificarea acesteia în sensul achitării sale de sub învinuirea comiterii infracțiunii menționate, întrucât nu el este autorul faptei.

Prin decizia penală nr. 115/ A din 20 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în dosarul nr. 1675/P/2006, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a fost respins, ca nefundat apelul penal declarat de inculpatul L.L.

împotriva sentinței penale nr. 135/ P din 25 aprilie 2006 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime.

A fost obligat apelantul să plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare în apel, din care suma de 100 RON lei, onorariu pentru avocat din oficiu M.D. a fost avansată din fondul Ministerului Justiției.

În baza art. 160

b

C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la 20 iunie 2006.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că apelul este nefondat și drept urmare, în baza art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., acesta a fost respins, cu obligarea inculpatului apelant la plata cheltuielilor judiciare în folosul statului, menținând măsura arestării preventive a acestuia, cu deducerea arestului preventiv până la 20 iunie 2006.

Astfel, s-a constatat că în mod corect instanța de fond, pe baza probelor administrate a reținut vinovăția inculpatului, chiar dacă acesta nu a recunoscut comiterea faptei.

Partea vătămată l-a recunoscut fără nici un dubiu pe inculpat, iar susținerea acestuia din urmă, în sensul că la ora 6,30 în dimineața comiterii infracțiunii era la domiciliu au fost infirmate de martorii C.C. și L.Ș. care au confirmat și descrierile părții vătămate cu privire la fizionomia inculpatului, respectiv împrejurarea că acesta se bărbierise în seara de 5 ianuarie 2006.

Împotriva acestei decizii a declarat, în termenul legal, recurs inculpatul L.L., criticând-o, arătând în scris, că a fost condamnat pe nedrept pentru o infracțiune pe care nu a comis-o, din declarațiile martorilor rezultând clar că a fost acasă până după plecarea lor, că s-a bărbierit pe data de 8 în ziua de duminică, lăsându-și cioc, că partea vătămată susține că a fost agresată de o persoană cu mustață până la colțul gurii, că nu s-a luat în considerare ce a declarat fiecare.

La termenul de astăzi, în recurs, apărătorul recurentului inculpat în concluziile orale, în dezbateri a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., și a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și pe fond achitarea inculpatului, în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., deoarece din probatoriul administrat în cauză nu a rezultat vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, în cauză nefiind probe directe, ci numai indirecte, iar decizia instanței de apel este insuficient motivată.

Procurorul a invocat cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., apreciind că decizia instanței de apel este lapidar motivată, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Poziția adoptată de recurentul inculpat din ultimul cuvânt a fost consemnată în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul declarat de inculpatul L.L. împotriva deciziei instanței de apel în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 și 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat în cauză rezultă că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios și motivat a stabilit vinovăția inculpatului L.L. în săvârșirea infracțiunii pentru care acesta a fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

Înalta Curte consideră că în cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la aprecierea probelor, stabilindu-se că fapta inculpatului L.L. care în ziua de 6 ianuarie 2006, în jurul orelor 6,20, respectiv în timpul nopții, aflându-se pe podul de peste Crișul Repede din municipiul Oradea, ce face legătura între străzile Averescu și Făcliei, într-un loc public, prin amenințarea cu un cuțit, a deposedat-o pe partea vătămată T.A.M., de un inel de argint ce îl avea pe deget, de suma de 1 RON și poșetă, în care se găseau cartea de identitate provizorie, o brățară de aur de 1,5 gr. și alte obiecte, aplicându-i, totodată, părții vătămate și o lovitură cu pumnul în față, cauzându-i leziuni, ce au necesitat 9 zile de îngrijiri medicale, întrunește atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și c) și alin. (2

1

)

lit. b) C. pen.

Înalta Curte nu poate reține critica formulată referitoare la insuficienta motivare a deciziei instanței de apel, deoarece așa cum s-a arătat prin expunerea considerentelor hotărârii pronunțate în apel, instanța de control judiciar a stabilit în sinteză vinovăția apelantului inculpat, prin însușirea nu numai a argumentelor primei instanțe, dar a arătat că apărarea inculpatului, în sensul că la ora 6,30, în data comiterii faptei se afla în domiciliu a fost infirmată prin recunoașterea acestuia, fără dubiu de către partea vătămată, indicând în concret mijloace de probă, ca declarațiile martorilor C.C. și L.Ș. care au confirmat și descrierile părții vătămate cu privire la fizionomia inculpatului, respectiv împrejurarea că acesta se bărbierise în seara de 5 ianuarie 2006.

Astfel, în cauză instanța de apel a făcut un examen propriu al cauzei cu privire la vinovăția inculpatului L.L., nefăcând aprecieri generalizante asupra modului de soluționare de către prima instanță, ci a indicat mijloace de probă, a analizat critic motivul de apel invocat, astfel că în cauză nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 9 C. proc. pen.

Totodată, Înalta Curte nu poate avea în vedere nici critica recurentului inculpat în sensul nevinovăției sale, deoarece din coroborarea mijloacelor de probă administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, în primă instanță, respectiv declarațiile părții vătămate T.A.M., care s-a și constituit parte civilă în care a relatat în amănunt împrejurările în care a fost deposedată de bunurile menționate, prin amenințare și aplicarea de violențe, de către inculpat, cu procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto în care partea civilă a indicat locul unde a fost săvârșită fapta, cu procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere în care partea civilă l-a indicată fără nici un dubiu pe inculpatul L.L. ca fiind autorul faptei de tâlhărie comisă asupra sa, cu declarațiile martorilor B.A.I. și P.R.V., care au asistat la recunoaștere, atestând modul în care aceasta a fost efectuată, respectiv cum partea vătămată l-a indicat pe inculpat și ceea ce a declarat, cu raportul de constatare medico-legală a leziunilor produse părții civile, cu declarațiile martorilor L.Ș., C.A.C., C.C., care au relatat împrejurările pe care le-au cunoscut, alte înscrisuri, cu declarațiile inculpatului L.L. a rezultat în mod concret contribuția inculpatului la săvârșirea infracțiunii de tâlhărie asupra părții vătămate, acesta având reprezentarea urmărilor faptei comise și urmărind producerea lor.

Astfel, în declarația dată în faza cercetării judecătorești, la tribunal, partea civilă T.A.M. a arătat că „În data de 6 ianuarie 2006 am venit la Oradea din loc. Tileagd cu trenul ajungând în gara Velența pe la orele 6,15 dimineața. De acolo eu am intenționat să mă deplasez la mama mea care locuiește în Oradea pe str. Piatra Craiului, motiv pentru care trebuia să traversez Crișul Repede pe podul pietonal, respectiv podul care face legătura între străzile Averescu și Făcliei. Am urcat pe pod și am observat că din partea opusă venea un bărbat pe care nu îl mai văzusem până atunci, bărbat pe care și azi în instanță l-am recunoscut ca fiind inculpatul L.L. Când acesta a ajuns în dreptul meu, fără să-mi zică nimic m-a luat de gât, m-a trântit la pământ, cu mâna stângă mi-a acoperit gura ca să nu pot să strig, iar cu mâna dreaptă mi-a pus un cuțit la gât, spunându-mi să tac, că altfel mă omoară, spunându-mi, totodată să-i dau tot ce am asupra mea.

Eu i-am spus inculpatului să-mi ia mâna de la gură că nu mai pot să respir, dar acesta mi-a spus că își ia mâna cu condiția să nu strig. Fiind de acord, inculpatul și-a luat mâna de pe gura mea și eu profitând de un moment de neatenție din partea acestuia, m-am ridicat de la pământ și am încercat să fug. Atunci acesta m-a prins, m-a lovit de mai multe ori cu pumnul în partea stângă a feței și mi-a smuls poșeta pe care o aveam pe umăr, eu rămânând doar cu cureaua de la poșetă. În acel moment eu am fugit înapoi înspre zona gării, iar inculpatul s-a dus în partea cealaltă înspre oraș. Menționez că în poșetă aveam suma de 10.000 lei, o brățară de aur ruptă, actele de identitate, cheile și un inel de argint. Apreciez că valoarea bunurilor ce mi-au fost sustrase ar fi de aproximativ 1.500.000 lei. Mă constitui parte civilă cu suma de 1.500.000 lei valoarea bunurilor sustrase și 3.500.000 lei daune morale.

Apreciez că eu am ajuns pe pod unde a avut loc incidentul între mine și inculpat cel mai târziu în jurul orelor 6,30 dimineața, iar afară era semiîntuneric, pe pod nu erau becuri, dar străzile Averescu și Făcliei erau luminate și lumina de la aceste becuri ajungeau și pe pod, eu, văzându-l foarte bine pe persoana care m-a atacat și ce care precizeze încă o dată că este de fapt inculpatul L.L. Menționez că la data respectivă inculpatul avea mustață, dar nu avea barbă”.

În procesul-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup se menționează că „…Apoi, în încăperea în care a fost constituit grupul a fost introdus numitul L.L., persoană ce urmează a fi prezentată pentru recunoaștere. După ce i s-a atras atenția asupra conduitei pe care trebuie să o manifeste pe toată durata prezentării pentru recunoaștere i s-a cerut să ocupe locul pe care-l dorește în grupul constituit. Acesta s-a așezat în grup al patrulea de la stânga la dreapta privind din față. În continuare a fost introdusă în cealaltă încăpere persoana ce urmează să facă recunoașterea, respectiv T.A.M., participant în proces în calitate de parte vătămată. Acesteia i s-a solicitat să privească cu atenție grupul constituit și să indice dacă cunoaște vreo persoană, precizând și împrejurările în care a cunoscut-o. După ce a privit grupul fără nicio ezitare, numita T.A.M. a indicat a patra persoană din grup de la stânga la dreapta privind din față.

În prezenta martorilor asistenți, a persoanelor din grup și a persoanei ce a făcut recunoașterea am procedat la legitimarea persoanei recunoscute, stabilind că se numește L.L.

Fiind întrebată după ce anume a recunoscut în persoana numitului L.L. pe care a săvârșit infracțiunea de tâlhărie, în dimineața zilei de 06 ianuarie 2006, pe pasarela situată între străzile Făcliei și Clujului, T.A.M. declară că l-a recunoscut după fizionomia feței, mai precis după ochi, mustață, forma feței, cât și după constituția corporală, înălțime, precum și după tenul feței.

La rândul său, numitul L.L. fiind întrebat ce are de arătat cu privire la recunoașterea sa, precum și cu privire la cele relatate de persoana care l-a recunoscut declară: Nu recunosc că am comis fapta pentru care am fost adus la sediul poliției și care mi s-a adus la cunoștință, respectiv tâlhăria din data de 06 ianuarie 2006.”

În declarația dată la parchet, martorul B.A.I., martor asistent la recunoașterea din grup a relatat că „…În continuare mi-a fost prezentată o încăpere unde se afla un grup de trei persoane, după care a fost introdusă în sală cea de-a patra persoană, toate de sex masculin, căreia i s-a cerut să ocupe locul pe care-l dorește în grup. În continuare mi-a fost prezentată cea de-a doua încăpere unde a fost introdusă partea vătămată și căreia i s-a cerut să privească prin geamul heliomat în încăperea unde se află grupul și i s-a cerut să indice persoana care a atacat-o în data de 06 ianuarie 2006. După o privire atentă a grupului, persoana vătămată T.A.M. a declarat că cel care poartă numărul 4 în grup și se află al patrulea cum privești grupul de la stânga la dreapta este cel care, în data de 06 ianuarie 2006, în jurul orei 6,15, în timp ce traversa podul ce traversează râul Crișul Repede și leagă calea Aradului cu str. Făcliei a atacat-o cu cuțitul și sub amenințare și prin violență fizică, lovire în zona feței a deposedat-o de geanta pe care o avea asupra sa, inelul de pe mână și bani. În continuare i-a fost adus la cunoștință celui de-al patrulea din grup care a făcut un pas în față, al patrulea cum privești de la stânga la dreapta și care declară că se numește L.L. Partea vătămată a declarat că la recunoscut după fizionomia feței, ochi, nas, ten, constituție, înălțime și este aceeași persoană cu cea care a atacat-o și deposedat-o … În legătură cu cele declarate mai sus, persoana recunoscută din grup declară că nu cunoaște și nici nu are cunoștință despre cele întâmplate în acea dată … Cu ocazia recunoașterii din grup s-au efectuat fotografii judiciare și nu am de făcut obiecții cu privire la cele desfășurat…”.

În declarația dată la parchet martorul asistent la recunoaștere P.R.V. a menționat că „…Astfel, într-o sală s-a constituit un grup format din 4 persoane, grup în care se afla și persoana suspectă că ar fi comis în dimineața zilei de 06 ianuarie 2006 o tâlhărie pe pasarela ce unește străzile Clujului și Făcliei. Într-o altă încăpere a fost introdusă partea vătămată T.A.M. care după ce a privit cu atenție grupul celor 4 persoane a declarat că persoana a IV-a din grup (luată de la stânga la dreapta) a tâlhărit-o în dimineața zilei de 06 ianuarie 2006, mai precis prin folosirea violenței și amenințărilor i-a luat suma de 10.000 lei, un inel de argint, după care i-a smuls geanta. Totodată numita T.A.M. a declarat că-l recunoaște după fizionomia feței (ochi, nas, bărbie), tenul feței, mustață, precum și după constituția corporală (înălțime) și vârstă. Mai apoi s-a trecut la identificarea persoanei recunoscute și am constatat că se numește L.L., acesta declarând că nu recunoaște fapta. Am fost de față când s-a efectuat recunoașterea din grup, am văzut că s-au efectuat fotografii și că s-a întocmit un proces-verbal pe care l-am și semnat…”.

În declarația dată în faza cercetării judecătorești, în primă instanță, martora C.C. a arătat că „…Menționez că atunci când l-am cunoscut pe inculpat în Parcul 1 Decembrie, în stația de taxi, acesta mi-a povestit mie și altor persoane că se ocupa cu furtul celularelor și a lănțișoarelor. Din câte știu, după ce m-am mutat în aceeași casă cu acesta, inculpatul nu s-a mai ocupat de furturi, dar știu că frecvent își aducea acasă câte o bere ca să o consume. El nu lucra nicăieri și nu cunosc de unde avea bani pentru a-și cumpăra băuturi alcoolice, dar știu că mânca împreună cu mine, cu V.M., L.Ș. și A. la cantina socială a Mânăstirii Sfintei Cruci din Oradea. Îmi amintesc faptul că, în noaptea de 5 ianuarie 2006, inculpatul L.L. a fost acasă și a și dormit în casa respectivă. Menționez că de obicei eu mă trezeam prima, iar în data respectivă, deoarece nu aveam ceas, nu pot să spun cu exactitate cât era ora, dar apreciez că eu m-am trezit, în jurul orelor 7 dimineața. După mine s-a trezit L.Ș. și apoi L.L. După ce s-a trezit L.L. a stat puțin pe pat, după care a plecat din casă, nu știu unde, deoarece acesta nu venea cu mine sau cu L.Ș. și nici nu spunea ce anume făcea sau unde mergea. Menționez că din acea dimineață, respectiv din dimineața zilei de 6 ianuarie 2006 eu nu m-am mai întâlnit cu inculpatul L.L. și nici nu am știut ce s-a întâmplat cu acesta până în noaptea următoare când am fost ridicați de către poliție și am fost duși la sediu la poliție. Menționez că seara când m-am întors acasă i-am găsit pe A. și V.M. în pat, i-am întrebat de L.L., iar aceștia mi-au spus că nu știu unde este. Menționez că în seara zilei de 5 ianuarie 2006 inculpatul L.L. s-a bărbierit, astfel că acesta, în dimineața zilei de 6 ianuarie 2006, nu mai avea nici barbă și nici mustață…”.

În declarația dată la tribunal, martorul L.Ș. a relatat că „… În dimineața zilei de 6 ianuarie 2006 când eu m-am trezit în jurul orei 8, după cum am aproximat eu deoarece nu aveam ceas, iar atunci când eu m-am trezit deja inculpatul L.L. nu mai era în casă. Deși dormeam în aceeași camera cu inculpatul eu nu l-am auzit pe acesta când s-a trezit și când a plecat din casă. Când eu m-am trezit în casă mai erau C.C., V.M. și numitul C. Arăt faptul că am mai stat un pic în casă după care am plecat singur în Parcul 1 Decembrie, iar de acolo la Casa de Cultură unde eu lucram, respectiv făceam curățenie. Eu am ajuns acasă în ziua respectivă de fapt noaptea, în jurul orelor 24,00, ceilalți dormeau, iar eu nu m-am uitat să văd cine anume este acasă și cine nu, dar știu că în noaptea respectivă, în jurul orelor 4, a venit poliția și ne-a luat, ducându-ne la secție. Arăt faptul că nu mențin declarația dată în cursul urmăririi penal din dosar deoarece acea declarație mi-a fost dictată și de altfel nu-mi amintesc acum ce conține acea declarație. Menționez că în ultima seară în care inculpatul a venit în casă, respectiv în seara zilei de 5 ianuarie 2006, inculpatul se bărbierise, lăsându-și doar o mustață și cioc”.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte consideră că în cauză în mod corect în procesul de apreciere asupra mijloacelor de probă administrate au fost înlăturate apărările inculpatului L.L. cu privire la nevinovăția sa, deoarece, dimpotrivă a rezultat că acesta este autorul faptei de tâlhărie comisă asupra părții civile T.A.M., fiind recunoscut fără dubiu, iar martorii C.C. și L.Ș. nu au putut susține afirmațiile inculpatului, iar declarația martorului C.A.C. nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă, acesta, suferind, potrivit propriei declarații, de o boală psihică, având tulburări de comportament.

Astfel, Înalta Curte apreciază că în cauză între percepția materialului probator administrat, de către instanța de apel și soluția pronunțată de aceasta există o deplină concordanță, nefiind aplicabil cazul de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

Totodată, verificând hotărârea atacată, nu s-a constatat existența vreunui caz de casare ce s-ar fi putut invoca din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.L. împotriva deciziei penale nr. 115/ A din 20 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 ianuarie 2006 la 16 august 2006.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., se va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul L.L. împotriva deciziei penale nr. 115/ A din 20 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, durata reținerii și arestării preventive de la 9 ianuarie 2006 la 16 august 2006.

Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 RON, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 august 2006.