ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9935/2005

Asupra recursului de față constată:

Prin dispoziția nr. 4489 din 14

martie 2003 Primarul Municipiului Craiova a respins cererea de restituire în

natură a imobilului situat în Craiova, ce i-a fost notificate sub nr.

2432/N/2001 de reclamanții

C.A., M.S.M., P.R. și B.P.I. întrucât aceștia nu au depus actul de

proprietate al autorului lor cerință impusă de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Prin contestația înregistrată la 14

aprilie 2003 reclamanții au cerut anularea dispoziției menționate și obligarea

pârâtului la restituirea, în natură, a imobilului invocând incidența art. 24

din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 490 din 20

noiembrie 2003 Tribunalul Dolj a admis în parte contestația, a anulat

dispoziția contestată și admițând cererea, a dispus restituirea, în natură,

câtre reclamanți a spațiului comercial situat la demisolul imobilului din

Municipiul Craiova.

În motivarea sentinței tribunalul a

reținut că imobilul în litigiu a fost naționalizat din patrimoniul autorului

reclamanților C.N., acesta fiind menționat în listele anexe la Decretul nr.

92/1950, poz. 136 calitatea de proprietar fiindu-i recunoscută implicit și de

către pârâtă care, prin hotărârea nr. 919/1997 a Comisiei de aplicare a Legii

nr. 122/1997 a acordat și apoi plătit reclamanților despăgubiri în sumă de

338.727.120 lei.

Cum, imobilul în litigiu a fost

preluat în mod abuziv în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 și cum prin

notificare reclamanții au înțeles să solicite, în această procedură doar

spațiul comercial situat la demisolul clădirii (și nu și apartamentele)

tribunalul, în raport de dispozițiile art. 9 actul normativ menționat a dispus

a le fi restituit, în natură.

Prin decizia nr. 213 din 20

februarie 2004 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de pârâtul

Consiliul Local Craiova reținând ca fiind nefondată critica formulată privind

neîndeplinirea de către reclamanți a calității de persoane îndreptățite în

sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 în lipsa titlului care să ateste

dreptul de proprietate al autorului lor cu privire la imobilul în litigiu.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Consiliul Local Craiova.

În dezvoltarea recursului pârâtul

susține că, numai printr-o interpretarea greșită a dispozițiilor art. 8 din

Legea nr. 10/2001 instanțele de fond au reținut că reclamanții ar îndeplini

cerința de a fi „persoane îndreptățite” deși nu au prezentat un titlu care să

ateste că autorul lor a fost proprietarul imobilului a cărui retrocedare o

solicită.

Analizând critica care se încadrează

în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată

următoarele:

În drept, înscrisul, prin care se

atestă dobândirea unui drept subiectiv constituie, într-adevăr, proba cea mai

demnă de a fi crezută, întrucât, fiind o probă preconstituită, va arăta

raportul juridic intervenit într-o manieră cât mai precisă.

Deși constituie o probă exactă și

fidelă a raportului juridic pe care îl constată, înscrisurile, cu trecerea

anilor, se degradează sau pot fi pierdute ori distruse, caz în care,

legiuitorul este în drept să deroge și să permită titularilor anumitor

raporturi juridice să invoce, pe lângă înscrisurile constatatoare, și alte

mijloace de probă în dovedirea acestora.

Este și cazul Legii nr. 10/2001, act

normativ prin care s-a reglementat regimul juridic al imobilelor preluate

abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, act normativ, care în

redactarea inițială, impunea persoanelor îndreptățite să prezinte, în dovedirea

dreptului de proprietate, înscrisurile constatatoare ale raporturilor juridice

intervenite, de regulă, anterior datei de 6 martie 1945.

Or, era de presupus că înscrisurile,

prin trecerea anilor, dată fiind perioada mare de timp în care bunurile s-au

aflat în proprietatea statului comunist, fără ca foștii proprietari să poată

prevedea apariția sau evoluția evenimentelor viitoare, s-au deteriorat grav sau

au fost pierdute de către titularii drepturilor sau moștenitorii acestora.

În complinirea dificultății

prezentării unor astfel de înscrisuri probatorii, legea a fost modificată și,

prin dispozițiile art. 24 alin. (1), în redactarea actuală, legiuitorul a statuat

că, în absența unor probe contrare, existența și după caz întinderea, dreptului

de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele prin care s-a dispus

sau executat măsura preluării abuzive de către stat.

Or, în speță, în listele anexă la

Decretul nr. 92/1950 este evidențiat ca proprietar, autorul reclamanților C.N.,

din patrimoniul căruia, deși era decedat din data de 11 noiembrie 1919, s-au

naționalizat 6 apartamente situate în Craiova.

Totodată, în cursul judecății

pârâtul nu a administrat dovezi care să ateste contrariul, respectiv faptul că

proprietarul sau moștenitorii săi ar fi înstrăinat bunurile deținute anterior

naționalizării.

De altminteri, prezumția de

proprietate de care beneficiază autorul reclamanților, conform celor arătate,

este întărită și prin mențiunile altor înscrisuri, de exemplu prin mențiunile

declarației globale pentru impunerea veniturilor proprietăților clădite și

asimilate lor care a fost întocmită de moștenitorii N.C. în anul 1950 inclusiv

pentru imobilul în litigiu.

Pentru considerentele arătate,

recursul declarat de pârât se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova, împotriva deciziei

nr. 213 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30

noiembrie 2005.