ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9935/2005

Asupra recursului de față constată: Prin dispoziția nr. 4489 din 14 martie 2003 Primarul Municipiului Craiova a respins cererea de restituire în natură a imobilului situat în Craiova, ce i-a fost notificate sub nr. 2432/N/2001 de reclamanții C.A., M.S.M., P.R. și B.P.I. întrucât aceștia nu au depus actul de proprietate al autorului lor cerință impusă de art. 22 din Legea nr. 10/2001. Prin contestația înregistrată la 14 aprilie 2003 reclamanții au cerut anularea dispoziției menționate și obligarea pârâtului la restituirea, în natură, a imobilului invocând incidența art. 24 din Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 490 din 20 noiembrie 2003 Tribunalul Dolj a admis în parte contestația, a anulat dispoziția contestată și admițând cererea, a dispus restituirea, în natură, câtre reclamanți a spațiului comercial situat la demisolul imobilului din Municipiul Craiova.

În motivarea sentinței tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a fost naționalizat din patrimoniul autorului reclamanților C.N., acesta fiind menționat în listele anexe la Decretul nr. 92/1950, poz. 136 calitatea de proprietar fiindu-i recunoscută implicit și de către pârâtă care, prin hotărârea nr. 919/1997 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 122/1997 a acordat și apoi plătit reclamanților despăgubiri în sumă de 338.727.120 lei. Cum, imobilul în litigiu a fost preluat în mod abuziv în sensul art. 2 din Legea nr. 10/2001 și cum prin notificare reclamanții au înțeles să solicite, în această procedură doar spațiul comercial situat la demisolul clădirii (și nu și apartamentele) tribunalul, în raport de dispozițiile art. 9 actul normativ menționat a dispus a le fi restituit, în natură.

Prin decizia nr. 213 din 20 februarie 2004 Curtea de Apel Craiova a respins apelul declarat de pârâtul Consiliul Local Craiova reținând ca fiind nefondată critica formulată privind neîndeplinirea de către reclamanți a calității de persoane îndreptățite în sensul art. 3 și art. 4 din Legea nr. 10/2001 în lipsa titlului care să ateste dreptul de proprietate al autorului lor cu privire la imobilul în litigiu. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Consiliul Local Craiova. În dezvoltarea recursului pârâtul susține că, numai printr-o interpretarea greșită a dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 10/2001 instanțele de fond au reținut că reclamanții ar îndeplini cerința de a fi „persoane îndreptățite” deși nu au prezentat un titlu care să ateste că autorul lor a fost proprietarul imobilului a cărui retrocedare o solicită.

Analizând critica care se încadrează în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte constată următoarele: În drept, înscrisul, prin care se atestă dobândirea unui drept subiectiv constituie, într-adevăr, proba cea mai demnă de a fi crezută, întrucât, fiind o probă preconstituită, va arăta raportul juridic intervenit într-o manieră cât mai precisă. Deși constituie o probă exactă și fidelă a raportului juridic pe care îl constată, înscrisurile, cu trecerea anilor, se degradează sau pot fi pierdute ori distruse, caz în care, legiuitorul este în drept să deroge și să permită titularilor anumitor raporturi juridice să invoce, pe lângă înscrisurile constatatoare, și alte mijloace de probă în dovedirea acestora.

Este și cazul Legii nr. 10/2001, act normativ prin care s-a reglementat regimul juridic al imobilelor preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, act normativ, care în redactarea inițială, impunea persoanelor îndreptățite să prezinte, în dovedirea dreptului de proprietate, înscrisurile constatatoare ale raporturilor juridice intervenite, de regulă, anterior datei de 6 martie 1945. Or, era de presupus că înscrisurile, prin trecerea anilor, dată fiind perioada mare de timp în care bunurile s-au aflat în proprietatea statului comunist, fără ca foștii proprietari să poată prevedea apariția sau evoluția evenimentelor viitoare, s-au deteriorat grav sau au fost pierdute de către titularii drepturilor sau moștenitorii acestora.

În complinirea dificultății prezentării unor astfel de înscrisuri probatorii, legea a fost modificată și, prin dispozițiile art. 24 alin. (1), în redactarea actuală, legiuitorul a statuat că, în absența unor probe contrare, existența și după caz întinderea, dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actele prin care s-a dispus sau executat măsura preluării abuzive de către stat. Or, în speță, în listele anexă la Decretul nr. 92/1950 este evidențiat ca proprietar, autorul reclamanților C.N., din patrimoniul căruia, deși era decedat din data de 11 noiembrie 1919, s-au naționalizat 6 apartamente situate în Craiova. Totodată, în cursul judecății pârâtul nu a administrat dovezi care să ateste contrariul, respectiv faptul că proprietarul sau moștenitorii săi ar fi înstrăinat bunurile deținute anterior naționalizării.

De altminteri, prezumția de proprietate de care beneficiază autorul reclamanților, conform celor arătate, este întărită și prin mențiunile altor înscrisuri, de exemplu prin mențiunile declarației globale pentru impunerea veniturilor proprietăților clădite și asimilate lor care a fost întocmită de moștenitorii N.C. în anul 1950 inclusiv pentru imobilul în litigiu. Pentru considerentele arătate, recursul declarat de pârât se dovedește a fi nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Craiova, împotriva deciziei nr. 213 din 20 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.