ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3477/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 1 noiembrie 2005, reclamanta SC R.T. SRL Deva a chemat în judecată A.R.R., solicitând anularea dispoziției nr. 32438 din 11 august 2005 și recunoașterea dreptului societății reclamante de a utiliza punctul de îmbarcare/debarcare al călătorilor din municipiul Orăștie, conform caietului de sarcini al licenței de traseu, anexat acțiunii. În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că prin actul atacat s-a dispus în mod abuziv ca Agenția A.R.R. Hunedoara să procedeze la înlocuirea caietelor de sarcini pe traseul Deva - Turdaș - Pricaz, cu noile caiete în care nu va fi menționată stația Orăștie, comunicând operatorului de transport care execută traseul respectiv, faptul că stația Orăștie a fost introdusă în mod eronat în caietul de sarcini ale licenței de execuție pentru traseu.

Reclamanta apreciază că dispoziția atacată este nelegală, întrucât încalcă dreptul câștigat de agentul economic și de cetățenii care beneficiază de serviciile sale, modificarea caietului de sarcini prin includerea stației Orăștie fiind în concordanță cu traseul aprobat prin Programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate pentru traseele județene pe perioada 1 iulie 2005 - 30 iunie 2008, prin Hotărârea Consiliului Județean Hunedoara nr. 80 din 27 mai 2005. În opinia reclamantei, prin actul atacat s-au încălcat și dispozițiile art. 30 pct. 1 din Ordinul M.T.C.T. nr. 1842/2001, în sensul că nu s-a avut în vedere raportul de subordonare al autorității rutiere Consiliului Județean Hunedoara.

Pârâta A.R.R. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. În cauză a fost introdusă SC B.V. SRL Brad în calitate de deținătoare a licenței de execuție pentru traseul Deva - Orăștie. Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 17 din 20 ianuarie 2006, a respins acțiunea reclamantei și a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a se pronunța în sensul arătat, instanța de fond a reținut, în esență, pe de o parte, că nu există raporturi de subordonare între pârâta A.R.R. și Consiliul Județean Hunedoara.

Pe de altă parte, instanța de fond a reținut că, întrucât caietele de sarcini cuprind cursele traseului, iar în programul de transport nu s-a introdus stația Orăștie, rezultă că nici în caietul de sarcini al traseului Deva - Pricaz - Turdaș nu putea fi prevăzută această stație, cu atât mai mult cu cât deținătorul licenței de execuție pe traseul Deva - Orăștie, încă din anul 2003 nu și-a dat acordul introducerii acestei stații, ci din contră, a sesizat A.R.R., pentru încălcarea dispozițiilor legale. În consecință, constatând că actul atacat a fost emis în concordanță cu dispozițiile legale aplicabile, precum și cu situația de fapt dovedită prin probatoriul administrat, instanța de fond a respins, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, acțiunea reclamantei, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC R.T. SRL Deva, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor sale de recurs, SC R.T. SRL Deva susține, mai întâi, că în mod nefondat instanța a încuviințat cererea intimatei-pârâte de a introduce în cauză societatea transportatoare SC B.V. SRL Brad care operează pe un traseu ce se suprapune parțial cu al recurentei și, după terminarea dezbaterilor, a pronunțat o soluție nefavorabilă societății recurente. Printr-un alt motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a trecut fără nici o motivare peste faptul că nu există nici o bază legală care să îndreptățească intimata-pârâtă să-i solicite depunerea caietului de sarcini în vederea înlocuirii acestuia, iar motivarea actului atacat, în sensul că introducerea stației a fost făcută din eroare, nu este în concordanță cu situația de fapt.

Mai mult, arată recurenta, art. 30 alin. (5) din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001 nu are aplicabilitate în cauză, acordul prevăzut fiind necesar doar dacă s-ar fi solicitat introducerea unei noi stații pe perioada de valabilitate a vechiului Program de transport. Mai mult, chiar Consiliul Județean Hunedoara și-a exprimat părerea că ar fi fost imposibil a se solicita acordul unor transportatori ce urmau a se stabili după desfășurarea licitației electronice. În plus, recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a avut în vedere toate probele administrate în cauză, nu a făcut referire la actele depuse de recurenta-reclamantă la dosarul cauzei, exemplificând cu adresa nr. 6597 a Primăriei Orăștie (care, în opinia sa, dovedea că prin acordarea stației Orăștie de îmbarcare/debarcare călători nu era prejudiciată SC B.V.

SRL Brad, întrucât între capetele traseelor celor două societăți erau aproximativ 2 km depărtare). Examinând cauza, în raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu toate probele administrate, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Referitor la motivul de recurs privind introducerea în cauză a SC B.V. SRL Brad, Înalta Curte constată că acesta este nefondat, în raport cu dispozițiile art. 51 C. proc.

civ., coroborate cu cele ale art. 28 din Legea nr. 554/2004, precum și cu probele administrate, respectiv licențele de execuție pentru traseu pentru intervalul 2003 - 2008 și caietele de sarcini, din care rezultă fără putere de tăgadă că această societate a fost titulara traseului de transport public în comun Deva - Orăștie în perioada 1 aprilie 2003 - 30 iunie 2005 (prin prelungire legală), fiind ulterior titulara traseului Deva - Simeria - Orăștie, cu stație în Orăștie (Autogara). Faptul că recurenta-reclamanta și-a stabilit ca stație în Orăștie, stația de autobuz Miorița - Palia, nu este de natură a înlătura posibilitatea prejudicierii celeilalte societăți, în raport cu dimensiunile localității și a sferei de adresabilitate a serviciilor de transport public, chiar dacă, astfel cum se arată în motivele de recurs, stațiile sunt diferite și la o depărtare considerabilă.

Este de reținut și faptul că din actele depuse la dosar rezultă că stația pentru recurentă era stabilită tot la Autogară în caietul de sarcini pe care aceasta îl apreciază a fi în concordanță cu realitatea. Cu privire la pretinsa nemotivare în fapt și drept a sentinței atacate, se constată, în primul rând că recurentul-reclamant nu a invocat dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. În al doilea rând, Înalta Curte constată că instanța de fond a avut în vedere, în stabilirea situației de fapt, întregul probatoriu administrat în cauză. Faptul că aceasta nu a făcut referiri la fiecare act, ține de conciziunea redactării, iar nu de lipsa de motivare invocată. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât adresa nr. 6597 (fără dată) nici nu se regăsește la dosarul cauzei.

Referitor la pretinsa nelegalitate a măsurii dispuse, Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (2) din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001, cu modificările ulterioare, astfel cum corect a reținut și instanța de fond, transportul rutier de persoane prin servicii regulate în trafic județean se efectuează pe baza licențelor de execuție pentru traseu însoțite de caietele de sarcini întocmite conform programului de transport.

Chiar dacă prin adresa nr. 3595 din 2 septembrie 2005, Consiliul Județean Hunedoara arată că a fost de acord cu completarea caietului de sarcini aferent licenței de traseu pe ruta Deva - Turdaș - Pricaz, prin introducerea unui punct de îmbarcare/debarcare al călătorilor în municipiul Orăștie, atât timp cât Programul aprobat nu cuprinde această stație intermediară, ea nu putea fi evidențiată nici în caietele de sarcini, astfel încât instanța de fond a reținut corect că măsura dispusă de autoritatea rutieră este legală.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut și aplicabilitatea dispozițiilor art. 30 alin. (5) din Ordinul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 1842/2001 (cu modificările ulterioare), conform cărora introducerea de noi stații pe traseele din programul de transport rutier de persoane prin servicii regulate de trafic național se poate face doar cu acordul operatorilor de transport sau, după caz, a asociațiilor de operatori deținători ai licențelor de execuție pentru traseu, pe traseele pe care aceste stații sunt deja nominalizate. Prin urmare, constatându-se că sentința atacată este legală și temeinică, se va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., coroborate cu cele Legii contenciosului administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC R.T. SRL Deva împotriva sentinței civile nr. 17 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 octombrie 2006.