ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1517/2007

Asupra recursului civil de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 876 din 17 aprilie 2006, Tribunalul Timiș a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G.I. împotriva pârâtului Primarului Municipiului Timișoara și a obligat pârâtul să emită dispoziție prin care să soluționeze notificarea nr. 228 din 19 iunie 2001, prin care reclamantul a solicitat restituirea imobilului înscris în C.F. ind. nr.5181 Timișoara, nr. TOP 28044/V și în C.F. col. nr. 42630 Timișoara. A fost respins capătul de cerere privind evaluarea creditului nerambursat. A fost respinsă acțiunea reclamantului față de pârâtul Consiliul Local al Municipiului Timișoara. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că imobilul apartament nr. 5, situat în Timișoara, înscris în C.F.

ind. nr. 5181 Timișoara, nr. TOP 28044/V, C.F. col. 42630, compus din două camere și dependințe a fost proprietatea reclamantului până în anul 1986, când a trecut în proprietatea statului, în baza Decretului nr. 223/1974. La data preluării de către stat s-a dispus de către autorități virarea de la buget în contul CEC a sumei de 42373 lei, reprezentând credit nerambursat de către reclamant. Prin notificarea formulată de reclamant s-a solicitat restituirea în natură a imobilului, obligându-se totodată să restituie suma de 42.373 lei, reprezentând credit nerambursat, actualizată. Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la data înregistrării notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare.

Deși reclamantul a formulat notificare pârâtul nu a dat curs soluționării acesteia. În ceea ce privește al doilea capăt de cerere a fost respins cu motivarea că solicitarea reclamantului de a se evalua contravaloarea creditului nerambursat este prematură în condițiile în care nu s-a soluționat încă notificarea. S-a mai reținut că reclamantul are posibilitatea să conteste dispoziția pârâtului după emitere, în cazul în care este nemulțumit de modul în care se soluționează notificarea, cât și de modul în care s-a reactualizat creditul nerambursat. Prin decizia nr. 247/A din 18 septembrie 2006, Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, a respins apelul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Timișoara împotriva sentinței civile nr. 876 din 17 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Timiș, în contradictoriu cu reclamantul G.I.

și pârâtul a fost obligat la plata sumei de 800 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța de apel a reținut în esență că, reclamantul a formulat notificare prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului evidențiat în C.F. ind. 51811 Timișoara, nr. top 28044/V. Pârâtul, în calitate de entitate deținătoare, nu a răspuns la notificare, astfel că în mod corect s-a apreciat de către instanța de fond că acesta este obligat să emită dispoziție motivată, soluție menținută în apel. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara criticând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor prev. de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. În dezvoltarea criticii din recurs se reiterează susținerile formulate în fața instanței de apel, în sensul că, greșit s-a admis capătul de cerere privind obligarea la emiterea unei dispoziții motivate, deoarece reclamantul, deși i s-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la restituirea în natură a imobilului, refuză să achite creditul nerambursat, actualizat, deși i s-au comunicat mai multe adrese în acest sens. Analizând recursul în limitele criticilor formulate, care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Reclamantul a declanșat procedura administrativă prealabilă, prevăzută de Legea nr. 10/2001 și a întreprins demersul prev. de art. 21 alin. (l) devenit art. 25 alin. (1), după republicarea acestei legi în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, notificând pe pârâta Primăria Municipiului Timișoara să-i restituie în natură imobilul situat la adresa indicată mai sus. Fără a emite o decizie sau o dispoziție motivată, deși avea această obligație, pârâta prin adresele nr. D06X1 003520 din 6 august 2004, nr. D06X1 – 003520 din 9 septembrie 2004 și nr. SC2004 – 019654 din 13 ianuarie 2005 (filele 16, 20 și 18 din dosar nr. 12582/2005 al Judecătoriei Timișoara) comunică reclamantului că restituirea imobilului este condiționată de rambursarea sumei de 42.373 lei, reactualizată, reprezentând creditul rămas nerambursat (acte fără nici o consecință de ordin juridic) ceea ce denotă că nu este de acord cu retrocedarea imobilului.

Conform art. 25 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată în temeiul art. VII din titlul I al Legii nr. 247/2005, unitatea deținătoare „este obligată să se pronunțe printr-o decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării (art. 22) sau de la data depunerii actelor doveditoare (art. 23), așa cum corect a reținut instanța de fond, soluție confirmată și de instanța de apel. Indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul, or i se oferă restituirea prin echivalent sau chiar i se refuză un atare drept, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresate, pe cale de notificare, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.

În speță, pârâta nu a emis o astfel de decizie sau dispoziție, în sensul textului enunțat anterior, ci a comunicat reclamantului niște adrese prin care refuză restituirea imobilului condiționând de rambursarea unui credit neachitat, textul respectiv având caracter special, fiind de strictă interpretare și, nesusceptibil de aplicare prin analogie. Deși legiuitorul nu a reglementat în mod expres situația în care persoana juridică deținătoare, nu respectă dispozițiile art. 25 alin. (1) din lege, o lacună a Legii nr. 10/2001, totuși, cei îndreptățiți se pot adresa instanței competente pentru ca aceasta să fie obligată să emită o decizie sau dispoziție motivată, deoarece o atare obligație rezultă din lege și face parte dintr-o procedură administrativ jurisdicțională prealabilă, instituită în mod imperativ.

Față de faptul că reclamantul a adresat notificarea pârâtei ca persoană deținătoare, în accepțiunea juridică a acestei noțiuni, și să persoana notificată nu a răspuns solicitării persoanei îndreptățite printr-o decizie sau dispoziție motivată, de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, singura care poate fă atacată în justiție de persoana care se pretinde îndreptățită, în termenul prevăzut de lege, corect acțiunea a fost admisă și menținută în apel, întrucât conduita culpabilă a persoanei notificate, care nu s-a conformat legii, nu poate să afecteze interesele legitime ale persoanei solicitante.

Soluția de admitere a acțiunii reclamantului este legală, cu atât mai mult cu cât, fiind stabilit că s-a parcurs faza administrativă prealabilă și că unitatea deținătoare nu a dat un răspuns notificării ce i s-a adresat, simplele adrese emise ce nu pot fi caracterizate ca acte care să producă o consecință de ordin juridic, astfel că instanțele aveau obligația să verifice și să se pronunțe cu privire Ia legalitatea acestui mod de rezolvare, vizând motivele refuzului de restituire a imobilului în natură sau prin echivalent. Pentru considerente expuse, recursurile declarate de pârâți vor fi respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de pârâții Primarul Municipiului Timișoara și Consiliul Local al Municipiului Timișoara împotriva deciziei nr. 247A din 18 septembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, azi, 19 februarie 2007.