ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9675/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 280 din 3 martie

2004, Tribunalul Maramureș, secția civilă a respins acțiunea promovată de O.I.

în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor și Statul Român

prin Ministerul Finanțelor Publice pentru a fi obligați pârâții să achite

reclamantului suma de 20 miliarde de lei cu titlu de despăgubiri pentru

perioada cât a fost privat de libertate în mod abuziv.

Instanța a reținut că reclamantul nu

a probat că ar fi fost arestat în București în anul 1956 ori în Constanța în

anul 1983 sau 1984 și apoi în anul 1987 sau 1988 în Sighetul Marmației de către

organele fostei securități, susținerile acestuia fiind fără relevanță cât timp

nu a putut preciza nici măcar data sau locul arestării pentru ca instanța să

poată verifica, din oficiu, menționatele afirmații.

Curtea de Apel Cluj, secția civilă,

prin decizia nr. 1167/A din 17 mai 2004 a respins ca nefondat apelul declarat

de reclamantul O.I. împotriva sentinței nr. 280 din 3 martie 2004 a

Tribunalului Mureș, secția civilă, motivat de faptul că în speță nu erau

întrunite cerințele art. 504 C. proc. civ. întrucât reclamantul nu a dovedit că

ar fi fost condamnat definitiv și ulterior achitat sau că ar fi fost privat de

libertate în cursul unui proces penal.

În contra menționatei decizii a

declarat recurs reclamantul O.I. susținând în esență că instanța de apel nu

și-a exercitat rolul activ întrucât nu a verificat din oficiu perioadele în

care a fost arestat și locurile de detenție urmând a cere relații de la

organele competente din București și Constanța, respectiv la Serviciul Român de

Informații, el însuși neavând posibilități materiale să o facă.

Susținerile recurentului pot fi

circumscrise în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.

Recursul nu este fondat.

Prin acțiune și precizările

ulterioare O.I. a pretins că ar fi fost privat de libertate în mod nelegal de

către organele fostei securități fără însă a putea preciza perioadele de timp

în care ar fi fost reținut abuziv și nici locurile de detenție ci doar anii

1956, 1983 sau 1984 și respectiv 1987 sau 1988 și că la 13 iulie 1988 a părăsit

definitiv țara, trecând ilegal frontiera. A cerut atașarea dosarelor penale ce

au existat la fosta miliție Constanța și la Poliția Sighet referitor la mașina

de scris ce a deținut-o.

Față de conținutul acțiunii nu se

poate reproșa instanței că nu a efectuat investigații pentru a obține dovezile

pe care conform art. 1169 C. civ. însuși reclamantul era obligat să le

prezinte.

În adevăr, instanța nu se poate

substitui părților, în sensul de a produce ea însăși probele pe care doar

aceștia au obligația să le administreze așa cum de altfel o statuează și

dispozițiile art. 129 C. proc. civ care în speță nu au fost încălcate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

formulat de reclamantul O.I. împotriva deciziei nr. 1167/A/ din 17 mai 2004 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 noiembrie 2005.