ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 172/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 7005/2003, la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, reclamantul R.D. a chemat în judecată Parlamentul României - Camera Deputaților, solicitând obligarea pârâtului, la plata unei despăgubiri în valoare de 1 miliard lei, ca urmare a actelor de discriminare la care a fost supus și a se dispune retragerea autorizației de funcționare a instituției Camera Deputaților, întrucât i s-a cauzat un prejudiciu, prin încălcarea în mod repetat a drepturilor sale constituționale. Reclamantul a arătat în motivarea cererii sale, că la sesizările sale repetate, C.N.C.D.

a arătat că instituția Camera Deputaților, prin anunțurile „discriminatoare” care l-au vizat direct, se face vinovată de săvârșirea unor fapte de discriminare, conform art. 7 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, scopul privind acela de a i se lua dreptul de a se prezenta la un examen pentru ocuparea unui post în instituție. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și litigii de muncă, Judecătoria sectorului 5 a municipiului București și Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente a soluționa cauza, astfel încât a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență, conform art. 21 C. proc.

civ. Prin decizia nr. 6115 din 4 septembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, s-a stabilit în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ, competența materială de a soluționa cauza în primă instanță, în raport cu cadrul procesual fixat de reclamant, acesta solicitând anularea unor acte administrative emise de o autoritate a administrației publice centrale, caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora curțile de apel judecă în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ. Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 428/2005, reclamantul, în ședința de la 31 martie 2005, precizându-și acțiunea, în sensul că solicită a se dispune retragerea autorizației de funcționare a autorității publice - Camera Deputaților și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în valoare câte 5 miliarde lei.

Petenta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant, așa cum a fost restrânsă și precizată, excepție pe care instanța a găsit-o întemeiată, dat fiind că atât Camera Deputaților, cât și Guvernul României, conform art. 64 alin. (1) din Constituție, funcționează potrivit unor regulamente proprii, neexistând o autorizație de funcționare a acestora. Camera Deputaților este organizată și funcționează în baza Constituției și a unui regulament propriu, care nu sunt acte administrative susceptibile a fi contestate, conform art. 1 din Legea nr. 29/1990, la instanța de contencios administrativ. Fiind inadmisibil capătul de acțiune principal, apare ca inadmisibilă, și cererea de acordare a daunelor, deoarece acestea au un caracter subsidiar și pot fi acordate în contencios, numai în condițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ. Arată că s-au încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 C. proc. civ., cauza judecându-se în lipsa sa, iar instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, soluționând cauza, deși prin renunțarea sa la capătul de cerere privind anularea concursurilor, rămânând în discuție numai suma solicitată cu titlu de despăgubiri - de competența instanței civile. În mod eronat, instanța a reținut că pârâta funcționează pe baza Constituției și a unei reglementări proprii, critică și faptul că s-a soluționat cauza, în lipsa unei excepții, și nu pe fondul său.

Intimata Camera Deputaților a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat. Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile, Curtea îl va admite, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Referitor la încălcarea formelor de proceduri, prevăzute sub sancțiunea nulității actelor de procedură, de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., se constată că această susținere a recurentului este neîntemeiată, deoarece din practicaua sentinței recurate rezultă că recurentul-reclamant a fost prezent la instanță, dar invocând nerespectarea dispozițiilor art. 25 C. proc. civ., a părăsit sala de ședință, înainte de a începe dezbaterile.

Solicitarea reclamantului-recurent, formulată prin cerere de recurs, de a i se trimite cauza la o instanță civilă, este fără suport legal, câtă vreme acesta și-a precizat acțiunea, întemeind-o pe dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ, în raport cu aceste precizări Înalta Curte de Casație și Justiție, în soluționarea conflictului negativ de competență, stabilind competența materială a Curții de Apel București de a soluționa cauza. Este neîntemeiată și critica formulată sub aspectul rejudecării pe fond a cauzei, deoarece, potrivit art. 137 C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos cercetarea în fond a pricinii, atunci când acestea sunt considerate a fi întemeiate.

Cum instanța de fond a găsit că este întemeiată excepția inadmisibilă acțiunii, în raport cu obiectul principal al acesteia - retragerea autorizației de funcționare a Camerei Deputaților, în mod corect nu a mai analizat fondul cauzei. Conform art. 61 din Constituție, Parlamentul României este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării, fiind alcătuit din Camera Deputaților și Senat. Art. 64 alin. (1) din Constituție prevede că organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilește prin regulament propriu, fiecare Cameră desfășurându-și activitatea potrivit principiului autonomiei parlamentare, în conformitate cu regulile cuprinse în propriul său regulament, cu respectarea normelor constituționale.

Regulamentul Camerei Deputaților a fost aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, (M. Of. nr. 1030/8.11.2004), modificat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 32/2004 și Hotărârea Camerei Deputaților nr. 39/2004. Așadar, în mod corect a reținut instanța de fond, că instituția Camera Deputaților nu funcționează în baza unei autorizații, astfel încât să fie susceptibilă de a face obiectul Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990. Fiind inadmisibil capătul de cerere principal, apare ca inadmisibilă, și cererea de acordare a daunelor, deoarece acestea au caracter subsidiar și pot fi acordate în contencios administrativ, în condițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990. Celelalte critici formulate de reclamantul-recurent și care vizează fondul cauzei, nu pot face în continuare obiectul unei analize, atâta timp, cât soluționarea cauzei s-a făcut prin admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, constatând că motivele de recurs formulate sunt netemeinice, sentința instanței de fond fiind legală și temeinică, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamant, făcând aplicațiunea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de R.D. împotriva sentinței civile nr. 703 din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2006.