ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 172/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

7005/2003, la Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și

litigii de muncă, reclamantul R.D. a chemat în judecată Parlamentul României -

Camera Deputaților, solicitând obligarea pârâtului, la plata unei despăgubiri

în valoare de 1 miliard lei, ca urmare a actelor de discriminare la care a fost

supus și a se dispune retragerea autorizației de funcționare a instituției

Camera Deputaților, întrucât i s-a cauzat un prejudiciu, prin încălcarea în mod

repetat a drepturilor sale constituționale.

Reclamantul a arătat în motivarea

cererii sale, că la sesizările sale repetate, C.N.C.D. a arătat că instituția

Camera Deputaților, prin anunțurile „discriminatoare” care l-au vizat direct,

se face vinovată de săvârșirea unor fapte de discriminare, conform art. 7 alin.

(2) din O.G. nr. 137/2000, scopul privind acela de a i se lua dreptul de a se

prezenta la un examen pentru ocuparea unui post în instituție.

Tribunalul București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și litigii de muncă, Judecătoria sectorului 5 a municipiului

București și Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, prin

hotărâri irevocabile, s-au declarat necompetente a soluționa cauza, astfel

încât a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru a hotărî

asupra conflictului negativ de competență, conform art. 21 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 6115 din 4

septembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă, s-a

stabilit în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, competența materială de a soluționa cauza în primă instanță, în

raport cu cadrul procesual fixat de reclamant, acesta solicitând anularea unor

acte administrative emise de o autoritate a administrației publice centrale,

caz în care sunt aplicabile dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit

cărora curțile de apel judecă în primă instanță, cererile în materie de

contencios administrativ.

Cauza a fost înregistrată la Curtea

de Apel București, secția de contencios administrativ, sub nr. 428/2005,

reclamantul, în ședința de la 31 martie 2005, precizându-și acțiunea, în sensul

că solicită a se dispune retragerea autorizației de funcționare a autorității

publice - Camera Deputaților și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri în

valoare câte 5 miliarde lei.

Petenta a invocat excepția

inadmisibilității acțiunii formulate de reclamant, așa cum a fost restrânsă și

precizată, excepție pe care instanța a găsit-o întemeiată, dat fiind că atât

Camera Deputaților, cât și Guvernul României, conform art. 64 alin. (1) din

Constituție, funcționează potrivit unor regulamente proprii, neexistând o

autorizație de funcționare a acestora.

Camera Deputaților este organizată

și funcționează în baza Constituției și a unui regulament propriu, care nu sunt

acte administrative susceptibile a fi contestate, conform art. 1 din Legea nr.

29/1990, la instanța de contencios administrativ.

Fiind inadmisibil capătul de acțiune

principal, apare ca inadmisibilă, și cererea de acordare a daunelor, deoarece

acestea au un caracter subsidiar și pot fi acordate în contencios, numai în

condițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând

motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 7, 8, 9 și 10 C.

proc. civ.

Arată că s-au încălcat formele de

procedură prevăzute de art. 105 C. proc. civ., cauza judecându-se în lipsa sa,

iar instanța și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești, soluționând cauza,

deși prin renunțarea sa la capătul de cerere privind anularea concursurilor,

rămânând în discuție numai suma solicitată cu titlu de despăgubiri - de

competența instanței civile.

În mod eronat, instanța a reținut că

pârâta funcționează pe baza Constituției și a unei reglementări proprii,

critică și faptul că s-a soluționat cauza, în lipsa unei excepții, și nu pe

fondul său.

Intimata Camera Deputaților a depus

întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Curtea îl va admite, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Referitor la încălcarea formelor de

proceduri, prevăzute sub sancțiunea nulității actelor de procedură, de art. 105

alin. (2) C. proc. civ., se constată că această susținere a recurentului este

neîntemeiată, deoarece din practicaua sentinței recurate rezultă că

recurentul-reclamant a fost prezent la instanță, dar invocând nerespectarea

dispozițiilor art. 25 C. proc. civ., a părăsit sala de ședință, înainte de a

începe dezbaterile.

Solicitarea reclamantului-recurent,

formulată prin cerere de recurs, de a i se trimite cauza la o instanță civilă,

este fără suport legal, câtă vreme acesta și-a precizat acțiunea, întemeind-o

pe dispozițiile art. 1 și 11 din Legea nr. 29/1990, a contenciosului

administrativ, în raport cu aceste precizări Înalta Curte de Casație și

Justiție, în soluționarea conflictului negativ de competență, stabilind competența

materială a Curții de Apel București de a soluționa cauza.

Este neîntemeiată și critica

formulată sub aspectul rejudecării pe fond a cauzei, deoarece, potrivit art.

137 C. proc. civ., instanța este obligată să se pronunțe mai întâi asupra

excepțiilor de procedură și asupra celor de fond, care fac de prisos cercetarea

în fond a pricinii, atunci când acestea sunt considerate a fi întemeiate.

Cum instanța de fond a găsit că este

întemeiată excepția inadmisibilă acțiunii, în raport cu obiectul principal al

acesteia - retragerea autorizației de funcționare a Camerei Deputaților, în mod

corect nu a mai analizat fondul cauzei.

Conform art. 61 din Constituție,

Parlamentul României este organul reprezentativ suprem al poporului român și

unica autoritate legiuitoare a țării, fiind alcătuit din Camera Deputaților și

Senat.

Art. 64 alin. (1) din Constituție

prevede că organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilește prin

regulament propriu, fiecare Cameră desfășurându-și activitatea potrivit

principiului autonomiei parlamentare, în conformitate cu regulile cuprinse în

propriul său regulament, cu respectarea normelor constituționale.

Regulamentul Camerei Deputaților a

fost aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, (M. Of. nr.

1030/8.11.2004), modificat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 32/2004 și

Hotărârea Camerei Deputaților nr. 39/2004.

Așadar, în mod corect a reținut

instanța de fond, că instituția Camera Deputaților nu funcționează în baza unei

autorizații, astfel încât să fie susceptibilă de a face obiectul Legii

contenciosului administrativ nr. 29/1990.

Fiind inadmisibil capătul de cerere

principal, apare ca inadmisibilă, și cererea de acordare a daunelor, deoarece

acestea au caracter subsidiar și pot fi acordate în contencios administrativ,

în condițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 29/1990.

Celelalte critici formulate de

reclamantul-recurent și care vizează fondul cauzei, nu pot face în continuare

obiectul unei analize, atâta timp, cât soluționarea cauzei s-a făcut prin

admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte, constatând că motivele de recurs formulate sunt netemeinice, sentința

instanței de fond fiind legală și temeinică, va respinge, ca nefondat, recursul

formulat de reclamant, făcând aplicațiunea art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.D.

împotriva sentinței civile nr. 703 din 14 aprilie 2005 a Curții de Apel

București, secția VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 19 ianuarie 2006.