ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6611/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6611/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 170
din 21 martie 2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în baza art. 211 alin.
(1) și alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C.
pen., a fost condamnat inculpatul C.Z.M. pentru săvârșirea infracțiunii de
tâlhărie, la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a
dispus revocarea suspendării condiționate privind pedeapsa de 2 ani închisoare
cu suspendare aplicată prin sentința penală nr. 459 din 18 martie 2003 a
Judecătoriei Satu Mare, ce se va executa separat de pedeapsa aplicată, prin
privare de libertate.
În baza art. 350 C. proc.
pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen.,
s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestului preventiv din 17 august
2004 la zi.
În baza art. 71 C. pen., i
s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen.
În baza art. 14 și art. 346 C.
proc. pen., s-a respins constituirea de parte civilă formulată de S.T. din Baia
Mare și S.N.T.
În baza art. 118 lit. d) C.
pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 6000 Euro sau
echivalentul în lei la cursul de schimb din ziua plății, în favoarea statului.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul este asociat la
SC S.S. SRL Satu Mare, unde la un chioșc de ziare lucrează și martorul O.L.C.
De asemenea, minorul V.N. de 14 ani care se cunoștea cu inculpatul, îl ajuta pe
vânzătorul de la chioșcul din Piața de alimente nr. 1 contra unor mici
beneficii.
Împreună cu partea vătămată
S.K., locuia S.T., fiul concubinei părții vătămate, constituit și parte civilă
în cauză, care, de asemenea, se cunoștea cu inculpatul și de mai multe ori l-a
vizitat pe partea vătămată care era grav bolnav și handicapat locomotor însoțit
deseori și de minorul V.N., făcându-i diferite servicii. La rândul său minorul
se cunoștea cu S.T., ambii fiind internați în aceeași perioadă la casa de
copii. Apartamentul în care locuia partea vătămată era proprietatea acestuia.
În cursul lunii februarie
2004, partea vătămată s-a înțeles cu nepotul său O.L. să facă schimb, nepotul
să-l îngrijească până la deces, sens în care la 17 martie 2004 s-a încheiat
între partea vătămată S.C. și O.L.C. căsătorit cu O.E.C. un contract de
vânzare-cumpărare cu păstrarea dreptului de uzufruct și clauză de întreținere.
Cu această ocazie, susține O.L.C., a dat unchiului său suma de 60 milioane lei
și s-au înțeles pentru o sumă lunară pe care nu a mai putut-o achita întrucât
s-a îmbolnăvit. La realizarea acestui act au fost ajutați de inculpatul C.Z.M.
Ulterior, partea vătămată
s-a răzgândit, astfel a discutat cu nepotul său O.L.C. în sensul de a vinde
apartamentul, astfel au apelat la ajutorul inculpatului pentru a da anunțul în
presă.
S-a prezentat în calitate de
cumpărător martorul R.I. a luat legătura cu O.L. și împreună s-au dus la
locuința părții vătămate S.C., martorul s-a arătat interesat de cumpărarea
apartamentului, astfel s-au înțeles ca prețul de vânzare să fie de 8000 Euro,
din care 2000 Euro s-a achitat cu titlu de avans, banii primindu-i martorul O. cu
acordul părții vătămate în contul sumei plătite anterior și pentru alte
cheltuieli, diferența de 6000 Euro, urmând a fi achitată părții vătămate în
momentul încheierii contractului autentic în fața notarului.
În urma înțelegerii dintre O.L.
și cumpărătorul R.I., în dimineața de 2 august 2004, inculpatul C.Z.M. se duce
la piață, de unde îl ia pe minorul V.N. și împreună se duc pe str. M. Eminescu
în fața Cabinetului notarial I.C., unde se întâlnesc cu O.L., urmând ca
împreună să se deplaseze la locuința părții vătămate pentru a-l aduce la notar,
având în vedere că datorită handicapului de care suferă acesta nu se poate
deplasa singur. Pentru realizarea acestui scop, inculpatul a solicitat o mașină
taxi condusă de șoferul B.V.
Anterior acestei date, așa
cum rezultă din declarațiile minorului V.N., în cursul urmăririi penale date în
prezența mamei sale și a apărătorului inculpat avocat G.I., iar apoi în
prezența mamei și a avocatului D., inculpatul i-a relatat acestuia că vor duce
un bătrân la notar pentru încheierea unui contract autentic de
vânzare-cumpărare de la care el va trebui să sustragă banii, a fost de acord
și, că are încrede în el în sensul că nu va relata la nimeni ce vor face.
Au mers împreună la
apartamentul părții vătămate în Cartierul „Solidarității”, unde partea vătămată
a fost adusă pe brațe la mașină de fiul concubinei acestuia, martorul S.T. care
a vrut și el să urce în mașină pentru a merge cu ei la notar, dar inculpatul C.Z.M.
s-a opus, spunându-i să rămână acasă să aibă grijă de apartament, vor avea ei
grijă de tatăl său, nu i se va întâmpla nimic.
Ajunși la cabinetul
notarial, s-au întâlnit cu cumpărătorul și soția martorului O., respectiv O.E. și
aceștia au intrat la notar pentru perfectarea formelor legale de vânzare a
apartamentului, partea vătămată a rămas în mașină, șoferul, inculpatul și
minorul afară. În timp ce așteptau afară, arată minorul, inculpatul i-a
reamintit că trebuie să ia banii de la partea vătămată, șoferul nu a asistat la
aceste discuții.
Pentru a perfecta contractul
de vânzare-cumpărare, în două rânduri notarul a venit la mașină și a discutat
cu partea vătămată cu privire la condițiile și dorința de înstrăinare a
apartamentului. Văzând acordul părții vătămate, după încheierea formalităților,
acesta a fost dus de vânzător în cabinetul notarial unde a fost semnat
contractul autentic, ocazie cu care în prezența notarului și a soților O.,
cumpărătorul i-a dat părții vătămate suma de 6000 euro care, după ce au fost
numărați i-a pus într-un buzunar de la pantaloni care avea fermoar și pe care
acesta l-a închis pentru a asigura banii.
Martorul O.L. l-a dus pe
partea vătămată la mașină, așezându-l pe bancheta din spate, lângă el a intrat
minorul V.N., iar inculpatul C.Z.M. a urcat pe scaunul din față și după ce
soții O.L. s-au despărțit de partea vătămată, pentru că urmau să se întâlnească
cu inculpatul C.Z.M. peste 15-20 minute întrucât plecau împreună, mașina a
pornit, pe traseu inculpatul cerând șoferului să meargă întâi pe la gară, iar
de acolo să-l ducă pe partea vătămată la domiciliu.
Pe drum, inculpatul C.Z.M.
i-a cerut minorului să caute în buzunarul părții vătămate cheile de la
apartament, acesta fiind pretextul pentru a-i sustrage banii, partea vătămată
s-a opus spunând că nu sunt cheile la el, ci au rămas la S.A. și l-a lovit pe
minor peste mână. Văzând că minorul nu reușește, inculpatul îi cere șoferului
să oprească, coboară din mașină, deschide portiera dinspre partea unde era
așezată partea vătămată și cu toate că aceasta își ținea mâna peste buzunarul
în care avea banii, inculpatul reușește să-i sustragă, după care urcă în mașină
și merg până la gară, unde inculpatul coboară, urmând ca mașina să-și continue
drumul până acasă la partea vătămată. Deși partea vătămată când i s-au luat
banii a strigat să-i restituie, nu a fost ascultat. Șoferul B.V. l-a auzit pe
partea vătămată strigând după inculpat când a coborât la gară, dar nu a înțeles
ce spune întrucât se exprima greu și vorbea în limba maghiară, dar martorul a
mai arătat că, ajunși la gară, la coborâre, inculpatul era grăbit.
Ajunși la locuința părții
vătămate, același martor a declarat atât în cursul urmăririi penale, cât și în
fața instanței, partea vătămată l-a întrebat dacă a văzut că inculpatul C.Z.M.
i-a luat banii, a spus că nu știe, dar a văzut că bătrânul avea lacrimi în
ochi, era foarte supărat și nervos, afirmând că va anunța poliția.
După ce partea vătămată a
fost dusă în casă, acesta a relatat martorului S.T. că i-au fost luați banii pe
drum de către inculpatul C.Z.M. și când i-a cerut acesta a afirmat că nu îi dă
până nu vorbește cu O.L. Aflând cele întâmplate s-a dus la locul de muncă al
inculpatului pentru a discuta cu acesta despre cele petrecute, împrejurare
confirmată de martorul B.V. care i-a spus că inculpatul a plecat la mare,
ocazie cu care a aflat și de la acesta că inculpatul a sustras banii părții
vătămate.
Împotriva acestei hotărâri a
declarat apel inculpatul solicitând achitarea sa întrucât nu este vinovat de
fapta pentru care a fost cercetat și condamnat.
Curtea de Apel Oradea, prin
decizia penală nr. 110/ A din 13 iunie 2006, a respins, ca nefondat, apelul
declarat de inculpatul C.Z.M.
A obligat apelantul să
plătească în favoarea statului suma de 200 lei (RON) cu titlu de cheltuieli
judiciare.
În baza art. 160
b
C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului și a dedus
din pedeapsă arestul preventiv până la 13 iunie 2006.
Împotriva hotărârii
pronunțată de curtea de apel, inculpatul a declarat recurs reiterând motivele
invocate în fața primei instanțe de control judiciar.
Examinând recursul declarat,
față de criticile arătate, de lucrările de la dosar, de sentința și decizia
pronunțată în cauză, de cazul de casare invocat, acesta este nefondat urmând a
fi respins ca atare.
Astfel, se constată că prima
instanță a reținut în mod corect starea de fapt, vinovăția inculpatului dând
faptei săvârșite de acesta o corespunzătoare încadrare juridică. Din declarația
părții vătămate, care ulterior a decedat precum și a martorilor V.N. (minor), B.V.
rezultă, că la data de 2 august 2004, în urma perfectării contractului de
vânzare-cumpărare între partea vătămată S.C. și R.J., partea vătămată a primit
suma de 6000 euro în fața notarului, pe care pus-o într-un buzunar de la
pantalonii care avea fermoar, pe care l-a închis, pentru a asigura banii. Dat
fiind că partea vătămată era handicapată locomotor și nu se putea deplasa,
martorul O.L. a dus-o pe partea vătămată la mașină așezând-o pe bancheta din
spate, „lângă partea vătămată a urcat minorul V.N. iar inculpatul C.Z.M. a
ocupat scaunul din față. Pe drum inculpatul C.Z.M. i-a cerut minorului să caute
în buzunarul părții vătămate cheile de la apartament, acesta fiind pretextul
pentru a sustrage banii, partea vătămată însă s-a opus spunând că nu sunt
cheile la el ci au rămas la S.T. și l-a lovit pe minor peste mână. Văzând că
minorul nu reușește să sustragă banii părții vătămate astfel cum s-a înțeles
anterior cu acesta, inculpatul i-a cerut șoferului să oprească, a coborât din
mașină, a deschis portiera dinspre partea unde era așezată partea vătămată și
cu toate că aceasta își ținea mâna peste buzunarul în care avea banii,
inculpatul a reușit să-i sustragă, apoi inculpatul a coborât din mașină la
gară. Deși partea vătămată a strigat după ce i s-au luat banii cerând
inculpatului să-i restituie, nu a fost ascultat.
Șoferul B.V. l-a auzit pe
partea vătămată strigând după inculpat, când a coborât la gară, dar nu a
înțeles ce spune întrucât se exprima greu și vorbea în limba maghiară. Șoferul
a mai declarat că partea vătămată avea lacrimi în ochi, era foarte supărat și
nervos dar că nu știe despre sustragerea banilor decât din ce i-a relatat
partea vătămată.
După ce partea vătămată a
fost dusă în casă, acesta a relatat martorului S.T. că i-au fost luați banii pe
drum de către inculpatul C.Z.M. Aflând cele întâmplate, acest martor s-a dus la
locul de muncă al inculpatului pentru a discuta cu el despre cele petrecute,
împrejurare confirmată de martorul B.V. care i-a spus că inculpatul a plecat la
mare, ocazie cu care a aflat și de la acesta că inculpatul a sustras banii
părții vătămate.
Pe parcursul procesului
penal inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei însă nu a putut prezenta
dovezi concludente în apărarea sa, toate susținerile acestuia fiind combătute
de probele administrate în cauză.
Așa fiind se constată că
fapta inculpatului C.Z.M. de a sustrage, prin violență, respectiv prin
îndepărtarea mâinilor părților vătămate de la buzunar, a sumei de 6000 euro,
întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art.
211 alin. (1) și alin. (2
1
) lit. a) C. pen.
La individualizarea pedepsei
de 8 ani închisoare prima instanță, în mod corect a avut în vedere atât
perseverența infracțională a inculpatului cât și pericolul social ridicat al
faptei, împrejurarea că prejudiciul nu a fost recuperat ca și lipsa de
sinceritate a inculpatului.
Din oficiu nu se constată
cazuri de casare prevăzute de art. 385
9
C. proc. pen.
Conchizând că în cauză au
fost pronunțate hotărâri legale și temeinice, că motivele de recurs invocate nu
constituie cazuri de casare, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, în
baza art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmând ca recurentul
inculpat să fie obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli
judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul C.Z.M. împotriva deciziei penale nr. 110/ A din
13 iunie 2006 a Curții de Apel Oradea.
Deduce din pedeapsa aplicată
inculpatului, timpul reținerii și arestării preventive de la 17 august 2004 la
10 noiembrie 2006.
Obligă recurentul inculpat
la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 10 noiembrie 2006.