ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1524/2008

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1524/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 510 din 18 septembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Satu Mare, în dosar nr. 3555/2005, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul R.I., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 8 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen.; a scăzut din pedeapsa aplicată

durata reținerii de 24 ore din data de 05 august 2005.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a menținut măsura arestului preventiv al inculpatului.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 211 alin. (2) lit. o) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul L.F., pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 8 ani închisoare

În baza art. 36 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 10 luni închisoare

aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 2295 din 30 noiembrie 2005

pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr. 3306/2005,

rămasă definitivă prin nerecurarea deciziei penale nr. 21/A/2006 a

Tribunalului Satu Mare, dispunându-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

În baza art. 88 C. pen. și art. 36 alin. (3) C. pen., a scăzut din pedeapsă rezultantă aplicata durata reținerii și arestării preventive, respectiv durata executată din pedeapsa definitiv aplicată, de la data de 05 august 2005 la zi.

În baza art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) – c) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen., art. 998 și

1003 C. civ., a obligat inculpații în solidar la plata sumelor de

500 RON și contravaloarea în RON la data plății a 80 euro și 20.000 forinți către partea civilă N.T. și contravaloarea în RON la data plății a 170.000 forinți către partea civilă D.G. cu titlu de daune morale.

În baza art. 191 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpații la plata sumei de 900 RON cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a se pronunța astei, instanța de fond a reținut următoarele:

În data de 03 august 2005 persoanele vătămate N.T. și D.G., cetățeni maghiari cu domiciliul în Ungaria, au venit

în Satu Mare pentru a vedea cum merge activitatea comercială pe

care au demarat-o în urma cu aproximativ o lună. Prin intermediul

martorei J.A.I. care este administrator al societății înființate de cetățenii maghiari în Satu Mare, și-au rezervat două camere la Hotelul P. din mun. Satu Mare, unde să locuiască pe durata șederii în România. Persoanele vătămate, după ce au luat cina împreună în restaurantul hotelului, sau despărțit în jurul orelor 23,30, când N.T. s-a dus să se culce în camera sa, iar D.G. a coborât în barul situat în subsolul hotelului, unde a consumat bere.

Aproximativ, în jurul orelor 02,00, noaptea, la bar au venit un grup de opt persoane, printre care se aflau și cei doi inculpați, inculpatul R.I. serbându-și ziua de naștere.

Persoana vătămată D.G. care se afla la bar, a intrat în vorbă mai întâi cu una dintre persoanele aflate în grupul inculpați lor care s-a prezenta: „L.”, probabil martorul K.Z.

De la una din mesele localului, inculpatul R.I. i-a făcut semn persoanei vătămate să se apropie, iar după ce s-a apropiat inculpatul i-a cerut acestuia suma de 10.000 forinți, motivând că a făcut un pariu cu celelalte persoane de la masă și nu dorește să piardă pariul. Deși nu a fost de acord să dea

inculpatului banii ceruți, la insistențele acestuia și crezând că astfel

va scăpa de el, partea vătămată s-a întors la bar pentru a nu fi văzut de inculpat câți bani are la el, a scos teancul de bani pe

care-l avea în buzunar suma ele 10.000 forinți, după care s-a întors

la masa inculpatului R.I. unde i-a dat suma cerută.

Pe când s-a întors ;a bar, partea vătămată a observat că de pe bar i-a dispărut telefonul mobil. Atunci I-a chemat pe martorul K.Z., care ia părut a fi mai serios, la o discuție în curtea interioară a hotelului, spunându-i că i-a dispărut telefonul și că dorește recuperarea în special a cartelei SIM.

După dispariția telefonului părții vătămate, martorul D.l., prieten al martorului K.Z. și al inculpatului L.

F., a cerut barmanei să dea muzica mai încet în local și a făcut

un apel de pe telefonul său mobil pe telefonul părții vătămate, dar nu a reușit găsirea acestuia, telefonul fiind deja închis. Partea vătămată D.G. s-a deplasat în fața hotelului, însoțit de martorul K.Z. și din autoturismul său și-a luat cel de-al doilea telefon mobil al său, martorul

K.Z. asigurându-l că îi va găsi primul telefon.

La intrarea în hotel partea vătămată a fost întâmpinată de

inculpatul R.I., care era însoțit de inculpatul L.F., martorul K.Z. continuându-și drumul. Inculpatul R.I. în prezența coincupatului L.F. i-a cerut părții vătămate D.G.” să-i dea încă 20.000 forinți, spunându-i că astfel nu va avea nici o problemă. Deși partea vătămată nu a fost de acord, la insistențele inculpatului R.

I. și fiindu-i teamă să nu pățească ceva, partea vătămată Ie-a spus că trebuie să urce în cameră, neavând bani la el.

Partea vătămată a urcat ia camera asociatului său N.

T., însoțit de cei doi inculpați, cărora Ie-a cerut să rămână pe coridor. După ce N.T. a deschis ușa și D.G. a intrat în cameră, cei coi inculpați au blocat cu piciorul ușa camerei și cu forța au pătruns In interior, după care inculpatul R.I. a încuiat ușa cu chei a.

La întrebarea adresată inculpaților în legătură cu pretinderea

sumei de 20.000 forenți, partea vătămată N.T. a fost lovită

cu pumnul în gură de către inculpatul L.F. care i-a reproșat pe un ton amenințător lui D.G. că numai el se face vinovat de această situație Curgându-i sânge din zona feței, partea vătămată N.T. și a luat portofelul din geanta pe care o avea pe nopți eră și Ie-a arătat inculpaților că nu are atâția

bani. Inculpatul L.F. a smuls banii din mâna lui N.

T., dar inculpatul R.I. a luat la rândul său banii de la

inculpatul L.F. și i-a aruncat pe pat spunându-le că nu

nevoie de banii lor, acest lucru întâmplându-se de mai multe ori. La apelul telefonic al inculpatului R.I., la etajul II al hotelului au urcat și alți doi bărbați din grupul lor, printre care și martorul D.l., dar aceștia nu au intrat în cameră, iar după ce au discutat cu inculpatul R.l., care a descuiat ușa, au coborât înapoi în holul hotelului, după ce inculpatul Ie-a spus că vor coborî și ei în câteva minute.

În timp ce partea vătămată N.T. se afla în baie,

inculpatul L.F. i-a cerut părții vătămate D.G.

telefonul mobil pe care și I-a însușit, după care au părăsit camera hotelului și Ie-a spus că se vor întâlni în ziua următoare.

După plecarea inculpați lor partea vătămată N.T. a

constatat că din portofel i-au fost luați 5.000.000 lei vechi, 80 euro și 20.000 forinți, iar de pe telefonul său mobil partea

vătămată D.G. a sunat-o pe martora J.A.

I. și i-a relatat cele întâmplate. Martora J.A.

I. a relatat cele întâmplate martorei A.O. care era de

serviciu la restaurantul Hotelul P. și care a anunțat-o pe martora F.M., administratorul barului de la subsolul hotelului. Aceasta din urmă a anunțat organele de poliție care s-au deplasat la fața locului și au luat primele declarații la data de 04 august 2005.

În data de 04 august 2005 partea vătămată N.T. s-a prezentat la medicul legist însoțit de martora J.A.

I. și i s-a eliberat certificatul medico-legal nr. l249/la/415 de către S.M.L. Satu Mare, prin care s-a constatat existența unor leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire activă cu un corp dur contondent și care au necesitat pentru vindecare 6 - 7 zile îngrijiri medicale.

Tot la data de 04 august 2005 organele de poliție au audiat părțile vătămate și au procedat la identificarea făptuitorilor după fotografiile persoanelor aflate în evidență, au fost audiați martorii D.l., K.Z., O.A., F.M., F.R.A. și au fost atașate cazierele judiciare ale făptuitorilor.

La data de 05 august 2005 după începerea urmăririi penale față de cei doi învinuiți, a fost luată măsura reținerii pe 24 ore, iar prin încheierea nr. 101/06.08 2005 dată de Tribunalul Satu Mare s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului L.F.

La data de 09 august 2005 s-a procedat la reaudierea părților vătămate, iar prin încheierea nr. 105 din 11 august 2005 Tribunalul Satu Mare a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului R.

I., acesta sustrăgându-se de la urmărirea penală.

La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților, instanța a ținut seama de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă fixate de art. 211 alin. (2

1

) C. pen., gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, pe care instanța l-a apreciat ca fiind unul ridicat

în raport de împrejurările în care au fost comise faptele, chiar și în

situația în care inculpații au acționat pe fondul unei stări de ebrietate și de euforie, și persoana inculpaților ambii recidiviști, având numeroase condamnări la pedepse privative de libertate.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen, au declarat apel inculpații L.F. și R.I.

Inculpatul L.F. a solicitat reducerea pedepsei întrucât este prea mare raportat la infracțiunea comisă de el.

Inculpatul R.I. a solicitat pronunțarea unei soluții de

achitare în baza art. 10 lit. c) C. proc. pen., pe motiv că nu a comis fapta reținută în sarcina sa prin rechizitoriu, iar în subsidiar solicită reducerea pedepsei.

În motivele de apel se arată că soluția este una nelegală și netemeinică, urmărirea penală a fost făcută superficial și neprofesionist. R.l. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul parchetului în baza declarațiilor celor două părți vătămate și raportat la aceste declarații fără nici un sâmbure incriminator împotriva lui R.I. s-a formulat acuzație de

tâlhărie. În faza de cerceta

r

e judecătorească nu a intervenit nici un

element de noutate, ba mai mult părțile chemate nu s-au prezentat

și practic nici apărarea și nici judecătorul nu a putut cere lămuriri

față de semnele de întrebare pe care le ridicau ancheta.

Apărătorul arată că din probele administrate în cauză nu rezultă faptul că inculpatul a fost implicat în luarea banilor de la părțile vătămate și pentru a exista infracțiunea de tâlhărie trebuie să existe infracțiunea de furt comisă prin violență, iar furtul nu a putut fi dovedit, au fost citate pasaje din declarațiile părților vătămate D.G. și N.T.

Prin decizia penală nr. 28/ A iu; 20 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori, au fost respinse ambele apeluri declarate în cauză.

Au fost obligați inculpații L.F. .respectiv R.I. la 250 lei, respectiv 150 lei cheltuieli judiciare către stat.

S-a dedus prevenția la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului L.F.

S-a constatat că împotriva inculpatului R.I. s-a emis mandatul de arestare preventivă în lipsa nr. 46 din 11 august 2005.

Examinând hotărârea atacata prin prisma motivelor invocate

cât și din oficiu, conform art. 37i alin. (2) și art. 378 C. proc. pen., Curtea de Apel a constatat situația de fapt și vinovăția inculpaților au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: declarațiile părților vătămate și de

constituire de părți civile; examinări

medico-legale privind părțile vătămate; acte referitoare ia prejudiciu

; declarații ca învinuiți,

declarațiile inculpați lor, procese

verbale de recunoaștere din grup,

declarații de martori.

Este dovedit că inculpatul R.I. a solicitat părții vătămate suma de 20.000 forinți pentru a nu avea probleme, fără însă să se specifice ce probleme. Această solicitare a fost

reiterată și în prezența inculpatului L.F. La insistentele

acestuia, partea vătămată D.G. a spus că trebuie să

urce în camera de hotel, pentru a lua banii. în camera de hotel se

afla însoțitorul părții vătămate numitul N.T. care, la

cererea lui D.G. a deschis ușa încercând să o închidă în

urma sa, însă cei doi inculpați au opus rezistență și au pătruns și ei în cameră.

Inculpatul L.F.

i-a

aplicat un pumn în față părții

vătămate N.T. Acesta este văzut de martori că îi curgea sânge din buză (declarația martorului D.l. dosar

urmărire penală).

Ulterior, N.T. i-a înmânat portmoneul său inculpaților

L.F. luând mai multe bancnote, acestea fiind luate de R.I. și aruncate înapoi pe pat. în continuare inculpatul L.F. i-a cerut părții vătămate D.G. celălalt telefon mobil pe care și I-a însușit, părăsind împreună cu inculpatul R.I. camera de hotel.

Inculpatul L.F. arată că R.I. a sustras

câteva bancnote din teanc.

Cei doi inculpați neagă faptul că ar fi amenințat părțile vătămate pentru a obține acei bani.

Declarația părții vătămate D.G. este însă cuprinzătoare și arată că s-a simțit amenințat: „Tonul cu care s-a

adresat (R.I.) și faptul că era însoțit de celelalte persoane

mi-a inspirat frică astfel că am hotărât să-i dau acești bani pentru a nu avea probleme și a scăpa de ei. Cu un ton amenințător R.I. mi-a spus să-i dau suma de 20.000 forinți pentru a

nu avea probleme. R.l. în prezența lui L.F. a

insistat cu aceiași tonalitate să-i dau suma cerută, totodată spunându-i lui L.F. să-mi arate ce știe el. L.

F. fără să spună nimic a lovii: cu piciorul un stâlp de beton aflat

în apropiere. Fiindu-mi frică am hotărât să le spun acestora că nu am bani la mine, dar că voi urca în cameră la prietenul meu cu

scopul de a-i cere bani. Prietenul meu N.T. (...) a deschis

ușa după care eu am pătruns în interior încercând să închid ușa în

urma mea, dar nu am reușit deoarece cei doi au pus câte un picior

în pragul ușii împingând ușa spre interior pătrunzând în cameră după care R.I. a încuiat ușa cu cheia aflată în yală. L.F. i-a aplicat un pumn în zona feței lui N.T. după care a început să mă amenințe și pe mine spunând că numai eu sunt de vină pentru toate acestea”.

În urma agresiunii, partea vătămată N.T. a suferit leziuni ce necesită 67 zile îngrijiri medicale.

Inculpatul R.I. a fost arestat în lipsă, acesta sustrăgându-se urmăririi penale și judecății.

Inculpatul L.F. audiat fiind

recunoaște că ia aplicat o lovitură cu pumnul în față părții

vătămate N.T., dar susține că nu a intenționat să-i tâlhărească, caz în care ar fi luat lănțișoarele de la gât care erau de aur. Totodată a arătat că este de acord cu restituirea sumelor solicitate de părțile civile.

Pentru a retine starea de

:

apt reală, prima instanță a coroborat declarațiile celor două părți vătămate cu certificatul medico-legal aflat la dosar, depozițiile martorilor și declarațiile

inculpați lor care-i plasează la locul comiterii infracțiunii pe timp de

noapte și în locuința temperară a părților vătămate (cameră de hotel). Totodată remiterea sumei ie 10.000 forinți către inculpatul

R.I. și a telefonului mobil către inculpatul L.

F. a fost una silită și s-a cacorat amenințărilor la care au fost

supuse cele două părți vătămate.

Este neîntemeiată susținerea inculpatului R.I. că nu a participat la comiterea infracțiuni de tâlhărie câtă vreme este

coautor la comiterea acesteia, întrucât a amenințat-o pe partea

vătămată să-i dea banii astfel /a avea probleme însușindu-și

suma de 10.000 forinți de la partea vătămată D.G.

În camera de hotel, urmare a faptului că L.F. a

aplicat lovituri părții vătămate N.T., R.I. a luat din bani (potrivit și susținerii inculpatului L.F.). Cert este că

din camera de hotel de Ia partea vătămată N.T. au fost luate sumele de 5.000.000 lei vechi, 80 euro și 20.000 forinți, iar

de la partea vătămată D.G. celălalt telefon mobil.

La coborârea de la etajul ii ai hotelului, inculpatul R.I. i-a adresat inculpatului L.F.: „Tu nu ești normal.

Asta este tâlhărie”, prin aceasta și-a dat seama de fapta comisă și

posibilele consecințe.

De menționat că inculpatul R.I. a predat organelor de poliția suma de 10.000 forinți pentru a fi restituită părții vătămate D.G.

Faptele reținute în sarcina celor doi inculpați rezultă din probele administrate care au fost corect și just apreciate, iar calificarea juridică atribuită faptelor este cea legală. Infracțiunea de tâlhărie fiind o infracțiune complexă sunt coautori ambii

inculpați care au participat la realizarea laturii obiective, chiar dacă

participarea lor a fost diferită

Toate aceste elemente dovedesc că inculpatul R.I. a avut un rol activ în realizarea laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., în calitate de coautor așa cum în mod corect a reținut prima instanță.

Față de toate acestea, Curtea de apel apreciază că vinovăția

inculpatului R.I. a fost pe deplin dovedită pentru săvârșirea infracțiunii reținută în sarcina sa, nefiind motive de achitare a acestuia. Susținerea apărării că nu a fost dovedit furtul

în cazul inculpatului R.I. este nefondată. De menționat că

tocmai inculpatul L.F. l-a indicat pe R.I. ca fiind cel care a luat din teancul de bani aparținând părții vătămate,

în camera de hotel. Tot inculpatul R.I. este cel care într-o

primă fază i-a cerut bani părții vătămate, cerere urmată de remiterea silită a sumei de 10.000 forinți.

Urmărirea penală și judecata în primă instanță s-a desfășurat în condiții de legalitate, cu respectarea principiilor nemijlocirii și contradictorialității.

În ce privește individualizarea pedepselor, examinând prin prisma prevederilor art. 72 C. pen., lucrările dosarului, se reține că la stabilirea pedepselor s-a ținut cont că acestea au fost orientate către minimul special, de frecvența și gradul de pericol

social ridicat al faptelor săvârșite în condițiile arătate în care ele au

avut loc precum și de elemente care caracterizează persoana celor doi apelanți, ambii recidiviști postexecutoriu, având multiple condamnări anterioare privative de libertate din care unele tot pentru fapte cu violență.

Se mai constată că pedepsele aplicate sunt de natură a asigura conform art. 52 C. pen., prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni și reintegrarea în comunitate a inculpați lor. Deoarece

pedepsele au fost individualizate cu respectarea dispozițiilor legale iar din examinarea actelor dosarului nu se constată existența unor

împrejurări din cele menționate în art. 74 C. pen., cărora să le fie conferită semnificația juridică a circumstanțelor atenuante, solicitarea inculpaților de reducere a pedepselor nu poate fi primită.

În aceste condiții, instanța ele apel a apreciat că pedepsele de

câte 8 ani închisoare sunt în măsură sa atingă scopul educativ și de prevenire a săvârșirii altor infracțiuni, așa cum prevede art. 52 C. pen.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul R.

I., invocând cazurile de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 10, 14 și 18

C. proc. pen.

S-a susținut, în esență, că din probatoriul administrat în cauză

nu rezultă participarea inculpatului R.I. la comiterea infracțiunii de tâlhărie, ci dimpotrivă acesta a fost cel care s-a implicat în a-l reține pe inculpatul L.F. de la comiterea acestei infracțiuni; atât amenințările, cât și lovitura aplicată părții vătămate

N.T. sunt „opera” excesivă a inculpatului L.F. S-a

solicitat astfel achitarea inculpatului R.I. ,cu referire la art. 10 lit. c) C. proc. pen.

În subsidiar, cu ocazia susținerii orale a recursului, s-a solicitat

redozarea pedepsei, considerată prea aspră față de circumstanțele

reale și personale incidente în cauză 1 Examinând hotărârea recursului prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare susmenționate, Curtea constată că recursul este fondat.

Inculpatul R.I. a rost trimis In judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., reținându-se, în esență, că în noaptea de 3 august 2005, aflându-se cu mai multe persoane (între care și coinculpatul L.F.) în restaurantul hotelului P. din mun. Satu Mare ar fi solicitat și obținut de la partea vătămată D.G, cetățean maghiar, suma de 10.000 de forinți, iar

ulterior o altă sumă de bani, de 20.000 de forinți, „pentru a nu avea

probleme”, sens în care împreuna cu inculpatul L.F. a urcat în

camera de hotel ocupată de părea vătămată D.G. și colegul

acestuia, partea vătămată N.T., unde inculpatul L.F. a

lovit-o cu pumnul pe aceasta din urmă, care ar fi înmânat portofelul

său inculpaților.

Această situație de fapt are în vedere două momente

distincte pe de o parte cele petrecute în restaurantul hotelului (unde

inculpatul R.I. ar fi pretins suma de 10.000 de forinți părții vătămate D.G., lucru acceptat de aceasta, datorită stării de temere indusă de prezența mai multor persoane alături de inculpat), iar pe de altă parte incidentul ulterior, din camera părților vătămate (unde inculpatul L.F. a exercitat violențe asupra

părții vătămate N.T., care a înmânat în aceste condiții portofelul cu

bani inculpaților).

Cu toate acestea, având în vedere circumstanțele agravante

în care a fost săvârșită tâlhăria, potrivit încadrării juridice dată faptei

prin rechizitoriu și însușită de prima instanță (pe timp de noapte, de două sau mai multe persoane împreună, într-o locuință), ar rezulta că în realitate faptele calificate ca și tâlhărie sunt exclusiv cele

petrecute în camera de hotel, sigurele care ar întruni, ca timp, loc și

mod de săvârșire, condițiile susmenționate. Acest lucru rezultă de

altfel explicit din sentința instanței de fond, care a apreciat că fapta

inculpaților, comisă pe timp de noapte, de două sau mai multe persoane împreună și in locuința temporară a persoanelor vătămate (camera de hote) îmbracă forma agravantă a infracțiunii

de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. o) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen.

Inculpatul R.I. a fost audiat doar în faza de urmărire penală, ocazie cu care a negat acuzațiile ce i se aduc. În esență, acesta a arătat că

s-a

aflat în restaurantul respectiv

împreună cu mai multe persoane, fiind ziua sa de naștere, iar la un

moment dat a făcut pariu cu unul din participanți în sensul că partea vătămată D.G., aflată în aceeași locație și pe care nu o

cunoștea, îi va da cu împrumut suma de 10.000 de forinți. Inculpatul

recunoaște că a primit de la partea vătămată suma susmenționată și că ulterior, sesizând dispariția inculpatului L.F. și văzându-l pe acesta urcând cu partea vătămată, a plecat după acesta, știind că atunci când este sub influența alcoolului, inculpatul face scandal. În camera celor două părți vătămate, inculpatul R.I. susține că nu a lovit sau amenințat părțile vătămate, refuzând portmoneul părții vătămate N.T. și încercând să-l liniștească pe

inculpatul L.F., care lovise eu pumnul partea vătămată N.T.

Părțile vătămate D.G. și N.T. au fost audiate de asemenea doar în faza de urmărire penală, declarațiile acestora fiind pe alocuri contradictorii.

Astfel, în primele declarații partea vătămată D.G., prezentă în restaurant a arătat că inculpatul R.I. i-a cerut suma de 10.000 de forinți, pretinzând că a făcut un pariu în acest sens, iar partea vătămată s-a conformat, „fiindu-i frică”, fără a detalia motivele care au stat la baza temerii sale. Ulterior, după ce partea vătămată a sesizat dispariția telefonului, inculpatul R.I. i-ar fi solicitat suma de 20.000 de forinți; despre această solicitare, partea vătămată menționează aspecte contradictorii în cuprinsul aceleiași declarații: mai întâi că inculpatul „nu m-a amenințat și nici nu m-a agresat fizic, după care arată că, întrucât acesta „insista cu amenințările, s-a hotărât să urce în cameră pentru a face rost de bani.

Cu privire la cele petrecute în restaurant, într-o altă declarație, aceeași parte vătămată susține că a dat inculpatului R.I. suma de 10.000 de forinți, întrucât „tonul cu care mi s-a adresat și faptul ca era însoțit de celelalte persoane mi-a inspirat frică”, iar cu privire la suma de 20.000 de forinți partea vătămată a arătat că inculpatul i-a cerut-o pe un ton amenințător, „pentru a nu avea probleme”.

În legătură cu această primă parte a incidentului, martorii audiați în cauză nu au reiata! nimic despre vreo amenințare pe

care inculpatul R.I. ar fi adresat-o părți: vătămate.

Martorul D.l. confirmă existența unui pariu cu privire la suma de 10.000 de forinți, menționând că nu a observat ca inculpatul „să șantajeze sau să amenințe” partea vătămată. Mai mult, același martor a susținut că aceasta „s-a alăturat inculpaților la masa la care aceștia consumau cu un grup de prieteni.

Martorul K.Z. a confirmat că partea vătămată a mers de

bunăvoie la masa a care se aflau prietenii inculpatului R.I. și că a oferit acestuia o suma de bani pentru a plăti consumație grupului, atmosfera fiind una destinsă.

Martora D.L. a arătat de asemenea că partea

vătămată a intrat în vorbă cu inculpații a consumat alcool cu aceștia și prietenii lor și a dat inculpatului R.I. o sumă de bani

„după ce a pierdut un pariu”.

Împrejurarea că partea vătămată a consumat băuturi alcoolice cu inculpatul R.I. și prietenii acestuia rezultă și din

declarațiile martorilor F.R. F.M.

și Ș.D.

În aceste condiții, Curtea constată că probatoriul administrat în cauză nu a dovedit decât faptul ca partea vătămată s-a alăturat,

pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, grupului de persoane

care-l însoțeau pe inculpatul R.I. și că a înmânat acestuia suma de 10.000 de forinți. În urma unui pariu sau pentru a plăti o parte din consumație iar ar fi fost constrânsă în acest sens de către inculpat; de altfel, însăși partea vătămată a fost destul de evazivă în această privință, reclamând o stare de temere rezultată cel mult din prezența mai multor persoane în anturajul

inculpatului, care însă a fost resimțita doar de către aceasta, situație

improbabilă în condițiile în care partea vătămată a socializat de bună voie cu aceste persoane, inclusiv cu inculpatul R.I., neexistând așadar o stare conflictuală.

În ce privește cea de-a doua parte a incidentului, care a avut loc în camera de hotei ocupată de cele două părți vătămate, condițiile în care cei doi inculpați au ajuns aici sunt neclare. Martorii audiați în cauză au relatat doar faptul că la un moment dat au sesizat dispariția celor doi inculpați și a cetățeanului maghiar, neputând oferi amănunte, esențiale de altfel, în legătură cu motivele care au stat la baza deplasării inculpaților în camera părților vătămate.

În aceste condiții, relevanță au doar declarațiile persoanelor

direct implicate, respectiv inculpații și cele două părți vătămate.

Or, din această perspectivă, din toate declarațiile date de aceste persoane rezultă că inculpatul R.I., deși s-a aflat în camera părților vătămate, nu a exercitat vreo violență sau amenințare împotriva acestora conduita agresivă aparținând exclusiv inculpatului L.F.

Mai mult, ambele părți vătămate au arătat că, în momentul în

care inculpatul L.F. le-a cerut banii .iar partea vătămată N.T.

i-a dat acestuia portofelul, inculpatul R.I. „i-a smuls (inculpatului L.F.) din mână banii și i-a aruncat înapoi pe pat, spunând să ne lase în pace și că nu are nevoie de banii noștri”. Acest lucru s-a repetat iar inculpatul R.I. a avut aceeași atitudine, intervenind și „spunând să ne lase în pace, să ne dea banii înapoi”, lucru pe care „l-a afirmat de mai multe ori”.

Or, în acest context, susținerea părții vătămate D.G. cu privire la amenințarea primita din partea inculpatului R.I. în restaurant și care ar fi determinat partea vătămată să urce în cameră pentru a face rost de cei 20.000 de forinți, este contrazisă

implicit de conduita ulterioară a acestui inculpat, care, aflându-se în

camera de hotel, a refuzat să-și însușească vreo sumă de bani, deși condițiile favorabile existau, în urma violențelor exercitate de coinculpatul L.F.

Rezultă așadar nu doar faptul că inculpatul R.I. nu a exercitat vreo constrângere împotriva părților vătămate, ci și că a încercat să se opună deposedării lor de sumele de bani, prin atitudinea avută față de celălalt inculpat.

În același sens, este de menționat și declarația martorei D.L., care întâlnindu-se pe scări cu cei doi inculpați, după ce aceștia părăsiseră camera părților vătămate, l-a auzit pe inculpatul R.I. spunându-i celuilalt „Tu nu ești normal. Asta este tâlhărie!”.

Susținerea inculpatului L.F. făcută într-o completare la declarația dată în fața procurorului, în sensul că inculpatul R.I. „a scos din teancul de bancnote câteva din ele”, este singulară și nu este confirmată de părțile vătămate și, cu atât mai puțin, de către inculpatul R.I.

În concluzie, Curtea constată că soluția de condamnare a inculpatului R.I., dispusă de Instanța de fond și menținută de

cea de apel, are la bază o situație de fapt care nu-și găsește suport

în materialul probator administrat în cauză, sens în care ambele hotărâri pronunțate în cauză sunt afectate de cazul de casare prevăzută de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În consecință, admițând recursul declarat de inculpatul

R.I., Curtea va casa în parte sentința instanței de fond și decizia

instanței de apel, doar cu privire la acest inculpat, achitându-l în baza art. 11pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., pentru infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată

Va constata durata reținerii acestui inculpat, precum și faptul că în prezent așa cum rezulta din

r

eferatul întocmit în cauză, inculpatul este arestat în altă cauză, mai exact în executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin Codul penal nr. 2628/2006 a Judecătoriei Satu Mare. Va înlătura în mod corespunzător obligarea inculpatului

R.I. la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor judiciare către

stat.

Va menține în aceste limite celelalte dispoziții ale ambelor hotărâri.

Cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de inculpatul R.I.

împotriva deciziei penale nr. 28/ A din 20 februarie 2007 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori.

Casează în parte decizia atacată .precum și sentința penală nr. 510 din 18 septembrie 2006 a Tribunalului Satu-Mare, secția penală și rejudecând:

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achită pe inculpatul R.I. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie

prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., cu aplicabilă art. 37 lit. b)

C. pen.

Constată că inculpatul a fost reținut 24 de ore, respectiv la data de 5 august 2005,iar în prezent este arestat în altă cauză.

Înlătură obligarea inculpatului R.I. la plata despăgubirilor civile către părțile civile N.T. și D.G. și la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Cheltuielile judiciare rămân In sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 aprilie 2008.