ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 494/2006

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 494/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 342 din 26

mai 2005 a Tribunalului Cluj a fost condamnat inculpatul O.O.O., pentru

comiterea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) și

c) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., la o

pedeapsă de 7 ani închisoare.

În temeiul art. 83 C. pen., s-a

dispus revocarea beneficiului suspendării a executării pedepsei de 2 ani

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 21/2002 a Judecătoriei Turda,

urmând ca inculpatul să execute împreună cele două pedepse, rezultând pedeapsa

finală de 9 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C.

pen.

În baza art. 350 C. proc. pen., s-a

menținut starea de arest a inculpatului și potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsă timpul reținerii și arestării preventive începând cu 31 ianuarie 2005

la zi.

În temeiul art. 14 și art. 346 C.

proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul să

plătească părții civile B.I. despăgubiri civile în sumă de 7.750.000 lei daune

materiale și 50.000.000 lei daune morale.

În baza art. 191 C. proc. pen., a

fost obligat inculpatul să plătească 8.000.000 lei cheltuieli judiciare în

favoarea statului.

Pentru a pronunța această sentință,

prima instanță a reținut, în fapt, că inculpatul O.O.O., în vârstă de 22 de

ani, este recidivist postcondamnatoriu, aflat în termenul de încercare acordat

ca urmare a suspendării executării unei pedepse cu închisoare la care a fost

condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni îndreptate împotriva

patrimoniului.

Inculpatul, în perioada 20 noiembrie

2004 - 8 decembrie 2004 a fost angajat în perioada de proba la benzinăria

aparținând SC B. SRL din Câmpia Turzii, la punctul de lucru situat pe DN 15 E

60, între localitățile Câmpia Turzii și comuna Luna, în calitate de operator

pompă, în data de 8 decembrie 2004, gestionarul benzinărie, martorul V.P. a

găsit o lipsă de 1.500.000 lei în gestiunea inculpatului și i-a comunicat că

datorită acestui fapt nu va mai lucra la benzinărie, ci la spălătoria auto

aparținând aceleiași firme. Inculpatul, însă, a doua zi nu s-a mai prezentat la

locul de muncă.

În data de 9 decembrie 2004 a fost

angajat la benzinăria sus-amintită partea vătămată B.I., pe postul părăsit de

inculpat.

În noaptea de 19 ianuarie 2005,

partea vătămată B.I. era de serviciu când, în jurul orelor 23,00, s-a prezentat

la benzinărie inculpatul O.O.O. Inculpatul nu a știut însă că partea vătămată

îl cunoaște din vedere și știa despre el și faptul că a lucrat înainte la

aceeași benzinărie.

Inculpatul O.O.O. a intrat în restaurantul

benzinăriei, unde se afla partea vătămată B.I. și i-a cerut acestuia să-i arate

una din căsuțele aflate în spatele benzinăriei, care se închiriază clienților,

spunând că este cu o fată și dorește să-și petreacă noaptea cu aceasta într-una

din aceste căsuțe.

Partea vătămată B.I. avea ca

atribuție de serviciu și închirierea căsuțelor, motiv pentru care s-a deplasat

la biroul de lângă pompele de benzină și a luat cheia de la căsuța nr. 2, pe

care a închiriat-o inculpatului. Inculpatul însă i-a solicitat să-l însoțească

până la căsuță pentru a vedea ce condiții oferă acestora, spunând că dacă nu îi

convine va pleca în altă parte. Acesta a fost doar un pretext din partea

inculpatului pentru a-l atrage pe B.I. într-un loc unde să poată fi lovit fără

să fie văzut de nimeni, deoarece el, ca fost angajat, oricum cunoștea

condițiile din aceste căsuțe.

Partea vătămată, la cererea

inculpatului, s-a dus împreună cu acesta în căsuța nr. 2, unde inculpatul i-a

cerut să verifice încălzirea și dacă ușa se închide de dinăuntru cu cheia și,

profitând de faptul că partea vătămată s-a întors cu spatele față de el, i-a

aplicat cu un topor de bucătărie (toporișca) mai multe lovituri în zona capului

părții vătămate, în urma cărora aceasta a căzut, în câteva secunde partea vătămată

și-a revenit, moment în care inculpatul, care ținea în mână toporul, i-a cerut

să se pună pe burtă pe pat și să nu scoată nici o vorbă până când el va merge

la birou să sustragă banii aflați în casa de marcaj. Partea vătămată s-a retras

într-un colț, între pat și geamul căsuței, unde au și rămas pete de sânge pe

perete (foto nr. 11 din planșa foto de la cercetarea la fața locului) și nu a

avut curajul să riposteze, deoarece inculpatul i-a adus la cunoștință că afară

mai sunt încă patru persoane.

După aceea, inculpatul a luat cheile

aflate la partea vătămată, care au căzut jos în timpul în care acesta a fost

lovit, a ieșit din căsuță și a închis-o pe partea vătămată în această încăpere,

înainte de a ieși din căsuță, inculpatul a șters cu mâneca de la haină clanța

ușii pentru a nu lăsa urme, știind că este recidivist și urmele sale papilare

sunt în bazele de date ale organelor de poliție.

De la căsuță, inculpatul O.O.O. s-a

deplasat la biroul benzinăriei unde se țineau încasările și cu ajutorul cheilor

sustrase de la partea vătămată a intrat în birou și din casa de marcaj a

sustras suma de 7.750.000 lei, după care a părăsit pe jos incinta benzinăriei.

Între timp, partea vătămată B.I., de

frică că se va întoarce inculpatul, și-a ascuns în căsuță propriul portmoneu și

suma de 1.550.000 lei proveniți din încasări, după care, cu ajutorul

telefonului celular, a anunțat organele de poliție.

Partea vătămată a fost spitalizată

la scurt timp după comiterea faptei, cu o plagă contuză regiunea occipitală de

4 cm, longitudinală și a rămas spitalizată timp de 5 zile. Din raportul de

constatare medico-legală întocmit de I.M.L. Cluj-Napoca în 21 ianuarie 2005, a

rezultat că leziunile corporale suferite de partea vătămată s-au putut produce

prin lovire cu corp tăietor-despicător și au necesitat spre vindecare 12-13

zile de îngrijiri medicale și nu au pus în primejdie viața victimei.

Având în vedere faptul că partea

vătămată B.I. l-a recunoscut pe inculpat imediat după fotografii, organele de

cercetare penală au pornit pe urmele acestuia, în vederea depistării lui, însă

inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, ascunzându-se în diferite locuri

până la data de 31 ianuarie 2005.

Cu ocazia primei audieri, acesta a

negat comiterea faptei și a arătat că, în noaptea de 19 ianuarie 2005, în jurul

orei 23,00, s-a aflat în municipiul Cluj-Napoca, în compania martorei F.A.M.

Împotriva sentinței instanței de

fond a declarat apel inculpatul, solicitând desființarea acesteia și judecând

pe fond cauza, a se dispune achitarea sa în baza art. 10 alin. (1) lit. c) și art.

11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., întrucât nu el este autorul infracțiunii, ci o

altă persoană.

Prin decizia penală nr. 178/ A din

26 iulie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în

dosarul nr. 13542/RG/2005, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

inculpatul O.O.O., deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva sentinței penale nr.

342/26 iulie 2005 a Tribunalului Cluj.

Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestului preventiv, începând cu 31

ianuarie 2005 și până în prezent și s-a menținut starea de arest a

inculpatului.

S-a stabilit în favoarea Baroului de

Avocați Cluj-Napoca suma de 100 RON onorariu pentru apărător din oficiu, ce s-a

plătit din fondul Ministerului Justiției.

A fost obligat inculpatul să

plătească în favoarea statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare, din care

100 RON reprezentând onorariu avocațial.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că prima instanță a stabilit o corectă stare de fapt în cauză,

în urma unei judicioase analize a probelor administrate.

Inculpatul de la început a avut o

poziție de negare a comiterii infracțiunii de tâlhărie, menționată și în fața

procurorului, în prezența apărătorului său, inclusiv cu ocazia prezentării

materialului de urmărire penală, în sensul că în noaptea de 19 ianuarie 2005,

în jurul orei 23,00 s-a aflat în Cluj-Napoca în compania martorei F.A.M.

Această susținere a inculpatului

apelant nu s-a coroborat cu declarațiile martorilor F.A.M., O.I.D. și U.L.

Astfel, în cauză a fot audiată

martora F.A.M., care la prima audiere a relatat cu lux de amănunte cum s-a

întâlnit cu O.O.O., în jurul orei 22,30, la barul J. de pe strada Clinicilor

din Cluj-Napoca și cum au petrecut împreună până la ora 1,00. Totodată, martora

a arătat că în seara respectivă a vorbit la telefon cu O.O.O., care a sunat-o

de pe telefonul unei persoane necunoscute, solicitându-i să se întâlnească.

Tot cu această ocazie, martora a

arătat că dorește să se căsătorească cu inculpatul. A fost reaudiată în datele

de 16 și 17 februarie 2005, ocazie cu care a dat declarații contradictorii

primei sale declarații. Astfel, martora a precizat că a orbit cu inculpatul, în

seara de 19 ianuarie 2005, după ora 20,00, când are minute gratuite de pe

numărul ei de telefon pentru a stabili la ce oră se vor întâlni în barul J.

Martora a mai precizat că a stat de vorbă o oră cu el și, în jurul orei 1,00,

în noaptea de 19 ianuarie 2005, s-au despărțit, în ultima sa declarație,

martora F.A.M., după ce i s-a adus la cunoștință faptul că organele de urmărire

au primit de la SC O.R. SA lista convorbirilor purtate de ea, în seara zilei de

19 ianuarie 2005, din care a rezultat că, după ora 17,26 nu a mai avut apeluri

primite sau date, aceasta a renunțat la primele sale declarații și a relatat

sincer că, în noaptea de 19 ianuarie 2005, s-a întâlnit cu inculpatul O.O.O. la

0,35-0,40. Martora a arătat că inculpatul era agitat și nervos și au discutat

puțin, după care la ora 1,00-1,15, s-au despărțit.

Martora F.A.M. a mai relatat că

inculpatul O.O.O., în data de 22 ianuarie 2005, i-a povestit că, în noaptea de

19 ianuarie 2005, a fost la benzinăria SC B. SRL, adică fostul lui loc de

muncă, unde s-a bătut cu un angajat. Totodată, martora a arătat că regretă faptul

că anterior a mințit și a motivat comportamentul ei prin faptul că dorea să se

căsătorească cu inculpatul.

În cauză, inculpatul a susținut că

el este nevinovat, că nu el a săvârșit fapte împotriva părții vătămate, el

fiind în acea noapte și interval de timp în municipiul Cluj-Napoca împreună cu

prietena sa F.A.; considerând deosebit de importantă declarația acestei martore

a solicitat în apărare audierea martorului P.G., inculpat arestat într-un alt

dosar. S-a bazat pe acest martor în sensul că acesta, fără nici un interes în

cauză, a susținut inculpatul, a făcut un autodenunț cu privire la fapta penală

de care este învinuit inculpatul, în declarația dată în fața instanței, acest

martor a descris cu lux de amănunte cele consemnate în rechizitoriu. Instanța a

făcut demersuri pentru a afla dacă într-adevăr martorul s-a autodenunț, dar

răspunsul oficial primit de la secția de poliție a fost negativ. Declarația

dată de acest martor a fost privită de către instanță cu multă reticență și a

fost înlăturată, având în vedere că martorul și inculpatul, pe perioada de

detenție, este posibil să fi stat împreună, iar cei doi să fi povestit. Aceasta

cu atât mai mult cu cât inculpatul este recidivist postcondamnatoriu și sunt

aplicabile prevederile art. 83 C. pen., privind revocarea suspendării

condiționate a executării pedepsei anterioare și cumul aritmetic.

Întreaga apărare formulată de către

inculpat, respectiv „alibiul” pe care a încercat să și-l construiască prin

martora F.A. nu este plauzibil și nu a fost luat în considerare, pentru că din

declarațiile martorilor O.I.D. și U.L. a rezultat fără echivoc că inculpatul a

recunoscut în fața lor că, în noaptea de 19 ianuarie 2005, s-a bătut cu un

angajat de la benzinăria unde a lucrat înainte. Mai mult decât atât, inculpatul

i-a cerut martorului O.I. să depună mărturie mincinoasă în favoarea sa, însă

martorul a refuzat categoric. Despre intențiile inculpatului de a-și angaja

martori falși a relatat și martora B.L.; un astfel de martor este chiar P.G.,

presupusul autor.

Este relevantă declarația martorei F.A.,

când aceasta a declarat că inculpatul i-a spus că a aflat că este căutat de

poliție pentru că ar fi sustras 12 sau 15 milioane de lei de la benzinărie, dar

el a auzit de la niște prieteni că este vorba doar de 7 milioane lei; adică el

știind că a sustras suma de 7.750.000 lei a vorbit tocmai despre această sumă.

Nu a fost lipsit de interes și faptul că partea vătămată a fost căutată la

spital de sora inculpatului, ea propunându-i o înțelegere frauduloasă în ceea

ce privește fapta comisă de fratele ei.

Față de probatoriul administrat în

cauză, recunoașterea inculpatului de către partea vătămată, care a fost mai

mult decât constantă în cele susținute pe parcursul procesului penal,

declarațiile martorilor, singura concluzie pertinentă care s-a impus a fost

aceea că, fără nici un dubiu, inculpatul se face vinovat de comiterea

infracțiunii de tâlhărie față de partea vătămată B.I. și toate susținerile

inculpatului au fost respinse, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii a declarat,

în termen legal, recurs inculpatul O.O.O., criticând-o, arătând în scris că

solicită casarea tuturor hotărârilor în cauză și trimiterea acesteia spre

rejudecare, în scopul aflării adevărului. Recurentul inculpat a arătat că

cercetarea judecătorească este incompletă, nu s-a sustras de la urmărirea

penală, așa cum eronat s-a expus în rechizitoriu, audierea martorei F.A.M. în

faza de cercetare penală s-a făcut sub presiunea psihică și amenințarea

lucrătorilor de poliție, audierea numitei U.L. s-a făcut într-o mașină de

serviciu a poliției fără apărător și deși la dosarul cauzei există un plic

sigilat cu probele (urmele) papilare prelevate de la locul faptei, acestea nu

au fost comparate cu impresiunile sale digitale. De asemenea, în dosarul cauzei

ar trebui să existe un înscris (bon de marcaj) al casei de marcat pentru a

justifica lipsa gestiunii, mijloc de probă care nu există la dosar, iar la

cererea sa de a fi audiați toți martorii în apărarea sa, aceasta nu i-a fost

aprobată.

Apărătorul inculpatului, în

concluziile orale, în dezbateri a solicitat, în principal, achitarea acestuia

în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., susținând că nu inculpatul a comis fapta, ci o altă persoană P.D., iar,

în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare, instanței de fond, în vederea

audierii tuturor martorilor, precizând că este incident cazul de casare

prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.

Examinând recursul declarat de

inculpatul O.O.O. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele

invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază recursul inculpatului ca fiind

fondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Din analiza cauzei rezultă că

instanța de fond a ascultat inculpatul O.O.O., partea civilă B.I., ale căror

depoziții au fost depuse la dosar. Reprezentanta parchetului a solicitat

audierea martorilor O.I.D., U.L., F.A.M., V.P., I.R.C. și S.E. Apărătorul

inculpatului a solicitat audierea martorului P.G. aflat în Penitenciarul

Gherla, arătând că acesta cunoaște cine este autorul faptei, neopunându-se

audierii martorilor din rechizitoriu. Reprezentanta parchetului nu s-a opus la

audierea martorului P.G. Tribunalul, după deliberare a admis toate cererile

formulate în probațiune și a dispus citarea martorilor, așa cum rezultă din

încheierea de ședință de la 17 martie 2005.

Au fost ascultați martorii U.L., F.A.M.,

V.P., I.R., S.E., martori ce au fost indicați în actul de sesizare, martorul P.G.,

propus de inculpat, luându-se și un supliment de declarație părții civile B.I.

Apărătorul inculpatului față de

declarația martorului P.G. a solicitat extinderea cercetărilor față de acesta

pentru a se constata dacă a depus sau nu autodenunț cu privire la fapta

reținută în cauză. Reprezentanta parchetului a solicitat efectuarea adresei

către Penitenciarul Gherla pentru a se comunica dacă martorul P.G. a avut

corespondență cu Poliția Cluj și până la comunicarea relațiilor solicitate în

acest sens și prorogarea cu privire la cererea de extindere a procesului penal

formulată de către apărătorul inculpatului.

Tribunalul, deliberând asupra

cererii de extindere a acțiunii penale cu privire la alte persoane formulată de

apărătorul inculpatului, a prorogat pronunțarea și a dispus efectuarea adresei

către Penitenciarul Gherla, dispunând și efectuarea unei adrese către Poliția

municipiului Cluj-Napoca, secția I poliție, pentru a comunica dacă în perioada

ianuarie - martie 2005 au înregistrat de la Penitenciarul Gherla un autodenunț

formulat de martorul P.G., iar în caz afirmativ să comunice copie de pe acesta

și stadiul de lucru.

La termenul de judecată de la 12 mai

2005 la instanța de fond, apărătorul inculpatului a solicitat audierea, în

calitate de martori a numiților Ș.A., L.R., M.R. și B.N., toți aflați în

Penitenciarul Gherla și colegi de cameră cu martorul P.G. și în fața cărora

martorul a recunoscut comiterea faptei, apreciind că acești martori sunt

importanți pentru stabilirea unei stări de fapt corecte.

Cererea a fost pusă în discuția

părților, reprezentanta parchetului solicitând respingerea cererii, ca

neconcludentă, raportată la declarația martorului P.G. și relațiile comunicate

de către poliție.

Apărătorul inculpatului față de

relațiile de la poliție a solicitat efectuarea unei adrese către Poliția municipiului

Cluj-Napoca pentru a comunica dacă a fost înregistrat un autodenunț formulat de

martorul P.G., iar în caz afirmativ să comunice copie de pe acesta și stadiul

de lucru, cerere față de care reprezentanta procurorului a apreciat că nu este

necesară, învederând că s-a sesizat pentru comiterea infracțiunii de mărturie

mincinoasă pentru a se determina situația reală și motivația martorului.

Tribunalul, deliberând, având în

vedere faptul că reprezentanta parchetului nu s-a sesizat pentru extinderea

procesului penal a constatat că nu are pentru ce cerere să se pronunțe în acest

sens, a respins cererile formulate în probațiune de către apărătorul

inculpatului, apreciind că la dosarul cauzei există suficiente probe pentru a

se contura o corectă stare de fapt. De asemenea, a revenit asupra dispoziției

privind audierea martorului O.I.D. pentru aceleași considerente și nemaifiind

alte cereri de formulat sau excepții de ridicat a constatat închisă faza de

cercetare judecătorească și a acordat cuvântul părților în dezbaterea judiciară,

amânând pronunțarea.

În raport cu cele menționate, Înalta

Curte consideră întemeiate criticile formulate de recurentul inculpat O.O.O. referitoare

la încălcările privind administrarea probatoriilor, a erorii grave de fapt cu

privire la percepția probatoriilor de către judecători și soluțiile pronunțate,

precum și pentru un alt motiv, respectiv pronunțarea de către prima instanță a

unei hotărâri cu încălcarea unor dispoziții legale, circumscris cazului de

casare prevăzut de art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen.

Astfel, conform art. 200 C. proc.

pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la

existența infracțiunilor, identificării făptuitorilor și stabilirii răspunderii

acestora pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea

în judecată. Pentru a servi ca temei de condamnare, aceste probe trebuie în mod

obligatoriu să fie verificate de către instanță.

Așadar, potrivit art. 289 C. proc.

pen., judecata cauzei se face în fața instanței constituite potrivit legii și

se desfășoară în ședință publică, oral, nemijlocit și în contradictoriu.

În baza acestor principii, instanța

de fond era obligată să readministreze toate probele din cursul urmăririi

penale pentru a fi percepute prin filtrul punctelor de vedere exprimate oral de

către toate părțile în ședință publică.

Așa cum s-a menționat în cauză,

instanța de fond a ascultat martorii din actul de sesizare evidențiați de către

parchet și a revenit asupra audierii martorului O.I.D., apreciindu-se eronat ca

fiind suficientele probele existente la dosar, fără a se verifica, că în

rechizitoriu mai figurau și alți martori audiați în cursul urmăririi penale,

respectiv R.M.E., G.M.A., F.M.D., B.L.

Astfel, instanța de fond nu a dat

eficiență dispozițiilor art. 3 și 4 C. proc. pen., referitoare la aflarea

adevărului și rolului activ în administrarea completă a probatoriului din

cursul urmăririi penale.

În acest fel, reținând în stabilirea

vinovăției inculpatului și probe administrate exclusiv în cursul urmăririi

penale, la care a făcut referire în considerentele sentinței, în mod direct, ca

în cazul declarațiilor martorilor O.I.D. și B.L. sau indirect, declarațiile

martorilor, instanța de fond a încălcat și principiile contradictorialității și

nemijlocirii, aducând o vătămare dreptului la apărare pe care inculpatul îl are

pe parcursul cercetării judecătorești, fiind îndeplinite condițiile nulității,

respectiv să existe o încălcare a dispozițiilor legale ce reglementează

desfășurarea procesului penal, această încălcare să aibă ca urmare producerea

unei vătămări procesuale, iar vătămarea să nu poată fi înlăturată decât prin

anularea actului întocmit cu nerespectarea lui.

Înalta Curte consideră că instanța

de apel, la rândul ei, a încălcat dispozițiile art. 371 C. proc. pen., cu

privire la efectul devolutiv al apelului, deoarece nu a dat relevanță

conținutului acestui principiu, respectiv de a face o nouă judecată în fond a

cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat, având posibilitatea,

cu titlu de excepție, de a readministra unele probe sau completa ea însăși

probatoriul administrat inițial.

Efectul devolutiv al apelului nu

trebuie înțeles ca o administrare a întregului material probator, respectiv efectuarea

în integralitate a cercetării judecătorești de către instanța de apel, având în

vedere rolul său de instanță de control judiciar, care nu poate suplini o

cercetare judecătorească marcată de încălcări ale dispozițiilor legale, dar în

condițiile concrete ale cauzei curtea de apel putea să aprecieze nu numai asupra

necesității audierii celorlalți martori arătați în actul de sesizare și care nu

au fost ascultați de prima instanță, dar să și administreze aceste mijloace de

probă.

Astfel, Înalta Curte consideră că în

cauză cercetarea judecătorească efectuată de prima instanță cu încălcarea

principiilor nemijlocirii și contradictorialității conduce nu numai la

nulitatea hotărârii pronunțată de aceasta, dar și la nerezolvarea fondului

cauzei, fiind nerespectate dispoziții legale care au produs vătămări

drepturilor și intereselor legitime ale inculpatului.

Înalta Curte apreciază că nu poate

fi reținută solicitarea recurentului inculpat, din ultimul cuvânt, cu privire

la restituirea cauzei la parchet, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile

impuse de art. 333 C. proc. pen., instanța de fond, putând readministra și

completa probatoriul fără a produce o mare întârziere.

Față de aceste considerente, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., va admite

recursul declarat de inculpatul O.O.O. împotriva deciziei penale nr. 178/ A din

26 iulie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Se vor casa decizia atacată și

sentința penală nr. 342 din 26 mai 2005 a Tribunalului Cluj, secția penală, și

se va trimite cauza spre rejudecare la instanța de fond, respectiv Tribunalul

Cluj, care va efectua o nouă cercetare judecătorească, prin readministrarea tuturor

probelor efectuate în cursul urmăririi penale, cu respectarea principiilor ce

guvernează faza judecății procesului penal, respectiv a publicității,

oralității, nemijlocirii și contradictorialității, prin ascultarea părții

civile B.I., a inculpatului O.O.O. și a martorilor din acte O.I.D., U.L., F.A.M.,

R.M.E., G.M.A., V.P., I.R.C., S.E., F.M.D., B.L., precum și a martorului propus

de inculpat P.G., în condițiile prevăzute de art. 320 – art. 328 C. proc. pen.,

pentru lămurirea tuturor împrejurărilor faptice, efectuarea de confruntări, în

condițiile unor declarații contradictorii, potrivit art. 87 – art. 88 C. proc.

pen., precum și administrarea oricăror probe, utile, pertinente și concludente,

în scopul stabilirii situației de fapt, a vinovăției sau nevinovăției

inculpatului, în ceea ce privește fapta reținută în sarcina sa, a laturii

civile a cauzei, în scopul aflării adevărului, ținându-se cont și de efectele

principiului neagravării situației inculpatului, pentru pronunțarea unei

hotărâri legale și temeinice.

În conformitate cu art. 385

17

alin. (2) cu referire la art. 382 alin. (3), art. 300

2

și 160

b

alin.

(3) C. proc. pen., va menține măsura arestării preventive a inculpatului,

subzistând temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a

inculpatului.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON ( 1.000.000 lei ), se va plăti din

fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

recurentul inculpat O.O.O. împotriva deciziei penale nr. 178/ A din 26 iulie

2005 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Casează decizia sus-menționată,

precum și sentința penală nr. 342 din 26 mai 2005 a Tribunalului Cluj, secția

penală, și trimite cauza spre rejudecare, la instanța de fond, respectiv

Tribunalul Cluj.

Menține măsura arestării preventive

a inculpatului O.O.O.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON (1.000.000 lei), se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

ianuarie 2006.