ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4571/2006
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4571/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 219 din 3 aprilie 2006 a Tribunalului Cluj, inculpatul P.I. a fost condamnat, la 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen. Totodată, s-a constatat că această infracțiune a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., față de condamnarea, la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului, prin sentința penală nr. 696/2004 a Judecătoriei Turda, sens în care în baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare, care a fost cumulată cu pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 299/2006, urmând să fie executată pedeapsa de 8 ani închisoare cu aplicarea art. 64 și 71 C. pen.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada arestului preventiv începând cu data de 17 noiembrie 2005 la zi. Împotriva acestei sentințe inculpatul a formulat apel. Măsura arestării preventive a fost dispusă față de inculpat prin încheierea penală nr. 161 din 18 noiembrie 2005 a Tribunalului Cluj, în baza dispozițiilor art. 143 și 148 lit. f) și h) C. proc. pen., în sensul că în cauză sunt indicii și probe temeinice din care rezultă că inculpatul a comis infracțiunea pentru care s-a propus luarea măsurii arestării preventive, acesta se află în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen., întrucât prin sentința penală nr. 696/2004 a Judecătoriei Turda, a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
Infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este sancționată cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, care prezintă pericol public întrucât inculpatul a acționat pe timp de zi, profitând de vârsta înaintată a părții vătămate pe care a atras-o într-un loc ferit, respectiv sub casa scărilor, și a profitat de posibilitățile reduse ale acesteia de apărare, după care i-a smuls de la gât un lănțișor din aur. Măsura arestării preventive dispusă față de inculpat a fost menținută și pe parcursul judecării cauzei în fond, la fel și la instanța de apel, prin încheierea din 10 mai 2006 a Curții de Apel Cluj. La termenul din 28 iunie 2006, instanța de apel, conformându-se dispozițiilor art. 160 b raportat la art. 300 2 C. proc.
pen., a menținut starea de arest a apelantului inculpat, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de lege. Împotriva acestei încheieri inculpatul a declarat recurs, criticând-o pentru motivele arătate în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele de recurs invocate de inculpat și din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, din următoarele motive. Potrivit art. 300 2 cu referire la art. 160 b C. proc. pen., în cursul judecății instanța verifică periodic legalitatea și temeinicia arestării preventive. În situația în care instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau când există temeiuri noi care ar justifica privarea de libertate, dispune menținerea arestării preventive.
În cauză, Înalta Curte constată că instanța de apel a dispus în mod legal și temeinic menținerea stării de arest a inculpatului, deoarece subzistă temeiurile care au dus la luarea acestei măsuri, respectiv cele prevăzute de art. 143 și art. 148 lit. f) și h) C. proc. pen. Pe de altă parte, în cauză a intervenit o hotărâre de condamnare, la o pedeapsă de 6 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. proc. pen., hotărâre prin care s-a revocat totodată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 696/2004 a Judecătoriei Turda, acesta urmând să execute pedeapsa de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 și 71 C. pen.
Chiar dacă hotărârea de condamnare a inculpatului pronunțată pe fond de Tribunalul Cluj nu are caracter definitiv, fiind apelată de către inculpat, este totuși de natură să justifice continuarea privării de libertate a inculpatului, în condițiile art. 5 paragraful 1 lit. a) din C.E.D.O., astfel cum a fost interpretat de C.E.D.O. în cauza W. contra G. În raport cu cele reținute, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul inculpatului, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat și către apărătorul desemnat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.I. împotriva încheierii din 28 iunie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în dosarul nr. 2400/33/2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 iulie 2006.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.