ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 774/2007

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 307/ S din 26 mai 2006 pronunțată de Tribunalul Brașov a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov împotriva sentinței penale nr. 313/ S din 19 octombrie 2000, pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal 668/2000, privindu-i pe condamnații B.C., J.D., C.D. Totodată, în baza art. 189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Brașov, fiind inclus în cheltuielile judiciare, iar în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca aceste cheltuieli să rămână în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin contestația la executare formulată au fost invocate dispozițiile art. 15 C. pen., în ceea ce-i privește pe condamnații B.C., J.D. și C.D., motivat de faptul că prin O.U.G. nr. 207/2000 și Legea nr. 456/2001 a fost modificat art. 146 C. proc. pen., privind consecințele deosebit de grave, cei trei fiind condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat cu consecințe deosebit de grave. Tribunalul Brașov a apreciat contestația ca nefiind fondată având în vedere că pentru asigurarea aplicării integrale a principiului legii penale mai favorabile, Codul penal prevede incidența acesteia și în raport cu faptele pentru care s-a aplicat o pedeapsă definitivă în baza unei legi anterioare, indiferent dacă această pedeapsă a fost sau nu încă executată, cum este cazul condamnaților J.D.

și C.D., sau se află în curs de executare, cum este cazul condamnatului B.C., ori a fost deja executată în întregime. S-a reținut în cuprinsul considerentelor că aplicarea principiului „mitior lex” în cazul pedepselor definitive prezintă trăsături distincte în raport cu situațiile tranzitorii propriu-zise apreciindu-se că nu se mai pune problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin ipoteză legea mai nouă; însă s-a constatat că ceea ce trebuie stabilit este dacă legea nouă este, într-adevăr, mai favorabilă.

Totodată s-a mai reținut că pe calea contestației la executare nu se poate proceda la o modificare a unor aspecte care țin de fondul pricinii, cum este încadrarea juridică a faptei, aceste aspecte putând face obiectul recursului în anulare până la momentul 14 decembrie 2004, dată când s-a dispus modificarea și completarea Codului de procedură penală . De asemenea, s-a mai apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile cerute de textul de lege invocat cu privire la datat când se aduc modificări ale pedepsei printr-o lege ulterioară, art. 15 C. pen., făcând referire la intervenirea legii mai favorabile după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, or în speță modificarea adusă textului art. 146 C. pen., a intervenit până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și condamnatul B.C. solicitând desființarea hotărârii primei instanțe și admiterea contestației, în baza principiului egalității în tratament juridic, având în vedere că celelalte două persoane care au participat alături de cei trei inculpați la săvârșirea faptelor, au beneficiat de efectul legii mai favorabile, în urma modificării înțelesului dispozițiilor art. 146 C. pen.; după desființarea recursului în anulare, diferența de tratament juridica neputând fi altfel corectată. Condamnatul B.C. a solicitat admiterea contestației formulată de parchet și reducerea pedepsei aplicate. Prin decizia penală nr. 297/ Ap din 27 septembrie 2006, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov și de condamnatul B.C., menținând sentința penală atacată.

Totodată, l-a obligat pe condamnat la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, ce s-a dispus că se va avansa din fondurile Ministerului Justiției. Pentru a dispune astfel, instanța de prim control judiciar a constatat că modificarea cuantumului „consecințelor deosebit de grave”, realizată prin Legea nr. 456/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 207/2000, a intervenit anterior datei rămânerii definitive, prin neapelare de către inculpații B.C., J.D. și C.D., a sentinței penale nr. 313/ S din 19 octombrie 2000 a Tribunalului Brașov. S-a mai apreciat că neaplicarea efectului extensiv a apelului și a dispozițiilor art. 13 C. pen.

și în privința celorlalți inculpați în cauză, de către instanța investită de coinculpatul C.M.T., nu poate fi îndreptată pe calea contestației la executare, hotărârea de condamnare a inculpaților B.C., J.D. și C.D. intrând sub puterea lucrului judecat. De asemenea, s-a apreciat că prima instanță a reținut în mod temeinic că modificare unor aspecte ce țin de fondul pricinii (încadrarea juridică) s-ar fi putut realiza doar pe calea recursului în anulare, însă dispozițiile Codului de procedură penală referitoare la menționata cale de atac sunt în prezent abrogate. Referitor la aplicarea principiului egalității de tratament juridic tuturor inculpaților, invocat în apel de parchet s-a constatat de instanța de prim control judiciar că deși este recunoscut în jurisprudență ca atare, transpunerea sa în practică nu trebuie să conducă la o aplicare greșită a legii.

S-a mai constatat că nici solicitarea apelantului condamnat B.C. de reducere a pedepsei în urma modificării conținutului art. 146 C. pen., nu este întemeiată și a respins-o ca atare. Fiind nemulțumiți de decizia pronunțată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și condamnatul B.C., în termen legal, au formulat recurs. Reprezentantul parchetului a invocat drept motive de recurs cazurile prevăzute de art. 385 9 pct. 3 și 20 C. proc. pen. și a solicitat casarea deciziei pronunțate și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Brașov pentru soluționarea acesteia în complet format din 3 judecători, urmare a calificării căii de atac drept recurs.

În subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate și, constatându-se că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 15 C. pen., să se dispună, pentru egalitate de tratament juridic, reducerea pedepselor aplicate și pentru cei trei intimați condamnați, urmare a admiterii contestației la executare Înalta Curte, examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinate cu art. 385 6 alin. (1) C. proc.

pen., constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Prin sentința penală nr. 313/ S din 19 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul Brașov, au fost condamnați în lipsă, în baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (3) lit. a), g) și i) alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., inculpații: B.C., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare și la pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 74 și76 C. pen.; J.D. cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen., la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi; C.D. cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen., la 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor drepturi. Niciunul din inculpați nu a declarat apel, iar inculpatul B.C.

a început executarea pedepsei la 11 ianuarie 2002. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov, în baza principiului egalității în tratament juridic, constatând că, după desființarea recursului în anulare, diferența de tratament juridic nu mai poate fi altfel corectată și observând că celelalte două persoane care au participat alături de cei trei inculpați, B.C., C.D. și J.D. la săvârșirea faptelor, au beneficiat de efectul legii mai favorabile, în urma modificării înțelesului dispozițiilor art. 146 C. pen., a promovat pe rolul Tribunalului Brașov cererea de contestație la executare împotriva sus-menționatei sentințe, în baza dispozițiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen.

Înalta Curte apreciază că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a soluționat cauza în complet de doi judecători, întrucât contestația la executare a fost promovată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov la 9 februarie 2006, iar pe fond, cauza a fost soluționată de Tribunalul Brașov la 26 mai 2006, care a pronunțat sentința penală nr. 307/ S, ori modificările apărute prin Legea nr. 356/2006 au intervenit la 6 septembrie 2006. În speță, apelurile declarate împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul Brașov au fost formulate anterior datei de 6 septembrie 2006și, prin urmare, la data soluționării acestora erau în vigoare dispozițiile Codului de procedură penală nemodificate.

Pe cale de consecință, calea de atac promovată, în mod corect a fost calificată drept apel și soluționată de instanța de prim control judiciar în complet de 2 judecători, potrivit normelor procesual penale în vigoare la momentul declarării respectivei căi de atac. În ce privește celălalt motiv de critică susținut de parchet și la care a achiesat și condamnatul B.C. în propriul recurs, Înalta Curte constată că ambele instanțe au apreciat corect atunci când au reținut că modificarea cuantumului „consecințelor deosebit de grave”, respectiv a dispozițiilor art. 146 C. pen., intervenită prin Legea nr. 456/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 207/2000 a avut loc anterior datei rămânerii definitive a sentinței penale nr. 313/ S din 19 octombrie 2000. Se constată că ambele instanțe au reținut în mod temeinic și justificat că nu sunt îndeplinite condițiile aplicării O.U.G.

nr. 207/2000, întrucât modificările aduse Codului penal privesc urmarea infracțiunii, respectiv cuantumul prejudiciului produs, iar nu limitele de pedeapsă, care au rămas aceleași și, în același timp, corect s-a constatat că nu sunt întrunite nici cerințele prevăzute de art. 13, 14 sau 15 C. pen., întrucât în speță nu este vorba de aplicarea legii penale mai favorabile, care, pentru aceeași faptă, să prevadă o pedeapsă mai mică. În fapt se constată că prin cele invocate atât de reprezentantul parchetului cât și de condamnatul B.C., vizând neaplicarea efectului extensiv al apelului și a dispozițiilor art. 13 C. pen., privind pe cei trei condamnați, se tinde a se schimba încadrarea juridică dată faptei, împrejurare cu nu poate constitui un motiv temeinic de admitere a contestației la executare.

Dealtfel, se constată că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale în vigoare la data săvârșirii faptei și respectiv la data soluționării cauzei, în speță apreciindu-se că sunt incidente dispozițiile privind existența autorității de lucru judecat în ce-i privește pe condamnații B.C., J.D. și C.D. Prin urmare, nefiind identificată nicio cauză de stingere sau micșorare a pedepsei sau nefiind ivit vreun incident în cursul executării și nedepistându-se vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută ori vreo împiedicare la executare, pentru a fi admisibilă cererea de contestație la executare și deci pentru a fi incidente dispozițiile art. 461 lit. c) sau d) C. proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.

Față de cele mai sus menționate, în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de condamnatul B.C. împotriva deciziei nr. 297/ Ap din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală. În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul condamnat B.C. va fi obligat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției, iar sumele de câte 40 lei reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații condamnați J.D.

și C.D., se vor plăti din fondul Ministerului Justiției, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de condamnatul B.C. împotriva deciziei nr. 297/ Ap din 27 septembrie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Sumele de câte 40 lei reprezentând onorariile apărătorului desemnat din oficiu pentru susținerea intereselor intimaților condamnați J.D. și C.D., se vor plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 februarie 2007