ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 774/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 774/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursului de
față;
În baza lucrărilor de
la dosar, constată următoarele:
Prin sentința
penală nr. 307/ S din 26 mai 2006 pronunțată de Tribunalul
Brașov a fost respinsă, ca nefondată, contestația la
executare formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Brașov împotriva sentinței penale nr. 313/ S din 19 octombrie 2000,
pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal 668/2000,
privindu-i pe condamnații B.C., J.D., C.D.
Totodată, în baza art.
189 C. proc. pen., s-a dispus ca onorariul apărătorului desemnat din
oficiu să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției către
Baroul Brașov, fiind inclus în cheltuielile judiciare, iar în baza art. 192
alin. (2) C. proc. pen., s-a dispus ca aceste cheltuieli să
rămână în sarcina statului.
Pentru a pronunța
această hotărâre prima instanță a reținut că prin
contestația la executare formulată au fost invocate dispozițiile
art. 15 C. pen., în ceea ce-i privește pe condamnații B.C., J.D.
și C.D., motivat de faptul că prin O.U.G. nr. 207/2000 și Legea nr.
456/2001 a fost modificat art. 146 C. proc. pen., privind consecințele
deosebit de grave, cei trei fiind condamnați pentru săvârșirea infracțiunii
de furt calificat cu consecințe deosebit de grave.
Tribunalul Brașov a
apreciat contestația ca nefiind fondată având în vedere că
pentru asigurarea aplicării integrale a principiului legii penale mai
favorabile, Codul penal prevede incidența acesteia și în raport cu
faptele pentru care s-a aplicat o pedeapsă definitivă în baza unei
legi anterioare, indiferent dacă această pedeapsă a fost sau nu
încă executată, cum este cazul condamnaților J.D. și C.D.,
sau se află în curs de executare, cum este cazul condamnatului B.C., ori a
fost deja executată în întregime.
S-a reținut în
cuprinsul considerentelor că aplicarea principiului „mitior lex” în cazul
pedepselor definitive prezintă trăsături distincte în raport cu
situațiile tranzitorii propriu-zise apreciindu-se că nu se mai pune
problema alegerii legii mai favorabile, deoarece aceasta este, prin
ipoteză legea mai nouă; însă s-a constatat că ceea ce
trebuie stabilit este dacă legea nouă este, într-adevăr, mai
favorabilă.
Totodată s-a mai
reținut că pe calea contestației la executare nu se poate
proceda la o modificare a unor aspecte care țin de fondul pricinii, cum
este încadrarea juridică a faptei, aceste aspecte putând face obiectul
recursului în anulare până la momentul 14 decembrie 2004, dată când
s-a dispus modificarea și completarea Codului de procedură
penală . De asemenea, s-a mai apreciat că nu sunt îndeplinite
condițiile cerute de textul de lege invocat cu privire la datat când se aduc
modificări ale pedepsei printr-o lege ulterioară, art. 15 C. pen.,
făcând referire la intervenirea legii mai favorabile după
rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, or în
speță modificarea adusă textului art. 146 C. pen., a intervenit
până la rămânerea definitivă a hotărârii.
Împotriva acestei
sentințe au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul
Brașov și condamnatul B.C. solicitând desființarea
hotărârii primei instanțe și admiterea contestației, în
baza principiului egalității în tratament juridic, având în vedere
că celelalte două persoane care au participat alături de cei
trei inculpați la săvârșirea faptelor, au beneficiat de efectul
legii mai favorabile, în urma modificării înțelesului dispozițiilor
art. 146 C. pen.; după desființarea recursului în anulare,
diferența de tratament juridica neputând fi altfel corectată.
Condamnatul B.C. a solicitat
admiterea contestației formulată de parchet și reducerea
pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr.
297/ Ap din 27 septembrie 2006, Curtea de Apel Brașov a respins, ca nefondate,
apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov
și de condamnatul B.C., menținând sentința penală
atacată. Totodată, l-a obligat pe condamnat la plata sumei de 120 lei
cheltuieli judiciare către stat, inclusiv a onorariului
apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 40 lei, ce s-a
dispus că se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a dispune astfel,
instanța de prim control judiciar a constatat că modificarea
cuantumului „consecințelor deosebit de grave”, realizată prin Legea nr.
456/2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 207/2000, a intervenit anterior datei
rămânerii definitive, prin neapelare de către inculpații B.C., J.D.
și C.D., a sentinței penale nr. 313/ S din 19 octombrie 2000 a
Tribunalului Brașov.
S-a mai apreciat că
neaplicarea efectului extensiv a apelului și a dispozițiilor art. 13 C.
pen. și în privința celorlalți inculpați în cauză, de
către instanța investită de coinculpatul C.M.T., nu poate fi
îndreptată pe calea contestației la executare, hotărârea de
condamnare a inculpaților B.C., J.D. și C.D. intrând sub puterea
lucrului judecat.
De asemenea, s-a apreciat
că prima instanță a reținut în mod temeinic că
modificare unor aspecte ce țin de fondul pricinii (încadrarea
juridică) s-ar fi putut realiza doar pe calea recursului în anulare,
însă dispozițiile Codului de procedură penală referitoare
la menționata cale de atac sunt în prezent abrogate.
Referitor la aplicarea
principiului egalității de tratament juridic tuturor
inculpaților, invocat în apel de parchet s-a constatat de instanța de
prim control judiciar că deși este recunoscut în
jurisprudență ca atare, transpunerea sa în practică nu trebuie
să conducă la o aplicare greșită a legii.
S-a mai constatat că
nici solicitarea apelantului condamnat B.C. de reducere a pedepsei în urma
modificării conținutului art. 146 C. pen., nu este întemeiată și
a respins-o ca atare.
Fiind nemulțumiți
de decizia pronunțată, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel
Brașov și condamnatul B.C., în termen legal, au formulat recurs.
Reprezentantul parchetului a
invocat drept motive de recurs cazurile prevăzute de art. 385
9
pct.
3 și 20 C. proc. pen. și a solicitat casarea deciziei pronunțate
și, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel
Brașov pentru soluționarea acesteia în complet format din 3
judecători, urmare a calificării căii de atac drept recurs. În
subsidiar, a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate
și, constatându-se că în cauză sunt incidente dispozițiile art.
15 C. pen., să se dispună, pentru egalitate de tratament juridic,
reducerea pedepselor aplicate și pentru cei trei intimați
condamnați, urmare a admiterii contestației la executare Înalta Curte,
examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele
hotărâri, conform prevederilor art. 385
9
alin. (3) C. proc.
pen., combinate cu art. 385
6
alin. (1) C. proc. pen., constată
că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Prin sentința
penală nr. 313/ S din 19 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul
Brașov, au fost condamnați în lipsă, în baza art. 208 alin. (1),
art. 209 alin. (3) lit. a), g) și i) alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41
alin. (2) C. pen., inculpații: B.C., la pedeapsa principală de 10 ani
închisoare și la pedeapsa complementară de 5 ani interzicerea
drepturilor prevăzute de art. 74 și76 C. pen.; J.D. cu aplicarea art.
74 și 76 C. pen., la 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea unor
drepturi; C.D. cu aplicarea art. 74 și 76 C. pen., la 7 ani închisoare
și 5 ani interzicerea unor drepturi.
Niciunul din inculpați
nu a declarat apel, iar inculpatul B.C. a început executarea pedepsei la 11
ianuarie 2002.
Parchetul de pe lângă
Curtea de Apel Brașov, în baza principiului egalității în
tratament juridic, constatând că, după desființarea recursului
în anulare, diferența de tratament juridic nu mai poate fi altfel
corectată și observând că celelalte două persoane care au
participat alături de cei trei inculpați, B.C., C.D. și J.D. la
săvârșirea faptelor, au beneficiat de efectul legii mai favorabile,
în urma modificării înțelesului dispozițiilor art. 146 C. pen.,
a promovat pe rolul Tribunalului Brașov cererea de contestație la
executare împotriva sus-menționatei sentințe, în baza
dispozițiilor art. 461 lit. c) C. proc. pen.
Înalta Curte apreciază
că instanța de prim control judiciar a procedat corect atunci când a
soluționat cauza în complet de doi judecători, întrucât
contestația la executare a fost promovată de Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel Brașov la 9 februarie 2006, iar pe fond, cauza a
fost soluționată de Tribunalul Brașov la 26 mai 2006, care a
pronunțat sentința penală nr. 307/ S, ori modificările
apărute prin Legea nr. 356/2006 au intervenit la 6 septembrie 2006.
În speță, apelurile
declarate împotriva sentinței penale pronunțată de Tribunalul
Brașov au fost formulate anterior datei de 6 septembrie 2006și, prin
urmare, la data soluționării acestora erau în vigoare dispozițiile
Codului de procedură penală nemodificate.
Pe cale de
consecință, calea de atac promovată, în mod corect a fost
calificată drept apel și soluționată de instanța de
prim control judiciar în complet de 2 judecători, potrivit normelor
procesual penale în vigoare la momentul declarării respectivei căi de
atac.
În ce privește celălalt motiv de
critică susținut de parchet și la care a achiesat și
condamnatul B.C. în propriul recurs, Înalta Curte constată că ambele
instanțe au apreciat corect atunci când au reținut că modificarea
cuantumului „consecințelor deosebit de grave”, respectiv a
dispozițiilor art. 146 C. pen., intervenită prin Legea nr. 456/2002
pentru aprobarea O.U.G. nr. 207/2000 a avut loc anterior datei rămânerii
definitive a sentinței penale nr. 313/ S din 19 octombrie 2000.
Se constată că ambele
instanțe au reținut în mod temeinic și justificat că nu
sunt îndeplinite condițiile aplicării O.U.G. nr. 207/2000, întrucât
modificările aduse Codului penal privesc urmarea infracțiunii,
respectiv cuantumul prejudiciului produs, iar nu limitele de pedeapsă,
care au rămas aceleași și, în același timp, corect s-a
constatat că nu sunt întrunite nici cerințele prevăzute de art. 13,
14 sau 15 C. pen., întrucât în speță nu este vorba de aplicarea legii
penale mai favorabile, care, pentru aceeași faptă, să
prevadă o pedeapsă mai mică.
În fapt se constată
că prin cele invocate atât de reprezentantul parchetului cât și de
condamnatul B.C., vizând neaplicarea efectului extensiv al apelului și a
dispozițiilor art. 13 C. pen., privind pe cei trei condamnați, se
tinde a se schimba încadrarea juridică dată faptei, împrejurare cu nu
poate constitui un motiv temeinic de admitere a contestației la executare.
Dealtfel, se constată
că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale
în vigoare la data săvârșirii faptei și respectiv la data
soluționării cauzei, în speță apreciindu-se că sunt
incidente dispozițiile privind existența autorității de
lucru judecat în ce-i privește pe condamnații B.C., J.D. și C.D.
Prin urmare, nefiind identificată nicio
cauză de stingere sau micșorare a pedepsei sau nefiind ivit vreun
incident în cursul executării și nedepistându-se vreo nelămurire
cu privire la hotărârea ce se execută ori vreo împiedicare la
executare, pentru a fi admisibilă cererea de contestație la executare
și deci pentru a fi incidente dispozițiile art. 461 lit. c) sau d) C.
proc. pen., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate.
Față de cele mai sus menționate, în
conformitate cu dispozițiile art. 385
15
alin. (1) lit. b) C.
proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de condamnatul
B.C. împotriva deciziei nr. 297/ Ap din 27 septembrie 2006 a Curții de
Apel Brașov, secția penală.
În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
recurentul condamnat B.C. va fi obligat la plata sumei de 140 lei, cu titlul de
cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând
onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției, iar sumele de câte 40 lei reprezentând onorariile
apărătorului desemnat din oficiu pentru intimații
condamnați J.D. și C.D., se vor plăti din fondul Ministerului
Justiției, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondate, recursurile
declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și de
condamnatul B.C. împotriva deciziei nr. 297/ Ap din 27 septembrie 2006 a
Curții de Apel Brașov, secția penală.
Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 140
lei,
cu titlul de cheltuieli
judiciare către stat, din care suma de 40 lei reprezentând onorariul
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Sumele de câte 40 lei reprezentând onorariile
apărătorului desemnat din oficiu pentru susținerea intereselor
intimaților condamnați J.D. și C.D., se vor plăti din
fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 12 februarie 2007