ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2576/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5755

din 23 septembrie 2005 a Judecătoriei sector 6 București a fost declinată în

favoarea Curții de Apel București competența soluționării contestației la

executare formulată de SC I. SRL București, în contradictoriu cu A.D.S.

București, declinare întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005 pentru

accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de

către partenerii contractuali.

Judecând în fond cauza,

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr.

154 din 18 noiembrie 2005, a admis contestația la executare și a anulat

comunicarea titlului executoriu din 15 august 2005 emis de A.D.S., referitoare

la executarea contractului de arendă nr. 275 din 31 octombrie 2002, cu

consecința încetării executării silite până la lămurirea titlului executoriu

prin sentința arbitrală ce se va pronunța în dosarul nr. 98/2005, aflat pe

rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț

și Industrie a României.

S-a reținut în argumentarea

acestei soluții că titlul executoriu ce stă la baza executării silite pornite

de A.D.S., contestată în cauza de față, nu îndeplinește cerințele art. 379 alin.

(1) și (2) C. proc. civ., creanța nefiind lichidă deoarece întinderea datoriei

ce rezultă din contractul de arendă nr. 275 din 31 octombrie 2002 formează

obiectul litigiului arbitral aflat pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe

lângă Camera de Comerț și Industrie a României, dosar nr. 98/2005, împrejurare

necontestată de părți.

Până la soluționarea acestui

litigiu și lămurirea titlului executoriu în sensul art. 379 C. proc. civ., s-a

apreciat că sunt întrunite cerințele art. 404 alin. (1) C. proc. civ. și s-a

admis contestația la executare, încetându-se executarea silită, comunicarea

titlului executoriu din 15 august 2005 fiind anulată.

Nemulțumită de această

decizie creditoarea a declarat recurs solicitând casarea ei și trimiterea

cauzei spre rejudecare, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale

legii.

În dezvoltarea criticilor

recurenta apreciază că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 46 alin.

(1) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, contestația fiind primită fără a se

face dovada că a fost comunicată părții adverse înainte de sesizarea instanței,

contestatoarea neprobând comunicarea cu scrisoare recomandată.

Pe fond, recurenta apreciază

că în mod greșit s-a apreciat că creanța nu este lichidă și că întinderea

obligației nu este lămurită, deoarece, potrivit art. 6 al.5 din Legea nr. 16/1994,

cu completările și modificările ulterioare, contractul de arendă este titlul

executoriu în ceea ce privește plata arendei la termenele și în modalitățile

stabilite în contract.

Existența litigiului

arbitral pe rol nu putea conduce la stoparea executării silite, deoarece titlul

executoriu putea fi pus în executare în condițiile art. 371

1

alin.

(2) și (3) C. proc. civ., calculul penalităților și al dobânzilor putând fi făcut

și de organul de executare.

În final, recurenta susține

că instanța a încălcat și dispozițiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ., care

îi permiteau în cadrul acestei proceduri să-și facă apărări pe fond întrucât

executarea silită nu se întemeia pe un titlu emis de o instanță judecătorească,

așa încât cadrul procesual a fost restrâns, instanța nepronunțându-se în mod greșit

asupra fondului cauzei.

Prin întâmpinare

contestatoarea-intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat

susținând că încălcarea dispozițiilor art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 a fost

invocată pentru prima dată în recurs și nu a format obiectul apărărilor

creditoarei la fond, iar pe aspectele de fond se invocă netemeinicia lor.

De asemenea, intimata a

solicitat și restituirea cauțiunii consemnată în dosarul nr. 8625/2005 al

Judecătoriei sector 6.

La termenul de astăzi s-a

depus de către intimată certificat privind existența pe rolul Curții de

Arbitraj a dosarului nr. 98/2005, dosar în care ambele părți au duble calități

și pretenții reciproce, rezultate din arendă.

Recursul este nefondat

pentru considerentele ce se vor arăta:

Chiar dacă recurenta nu

invocă în recursul său nici unul dintre motivele de recurs prevăzute în art. 304

C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor invocate curtea apreciază, în

considerarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că recursul se întemeiază pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Critica recurentei privind

încălcarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 este invocată

pentru prima dată în recurs, așa încât nu poate fi primită, deoarece în art. 46

alin. (3) din O.U.G. nr. 51/1998 se stipulează în mod expres că în recurs nu se

pot invoca apărări ce n-au fost invocate la fond.

Cât privește întinderea și

exigibilitatea creanței criticile recurentei sunt parțial întemeiate, dar nu de

natură să conducă la schimbarea în fond a soluției.

Este adevărat că, potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 16/1994, contractul de arendă este

titlu executoriu dar numai în ceea ce privește plata arendei la termen și

modalitățile plății arendei stabilite în contract.

Deși sub acest aspect

critica este întemeiată cât privește întinderea și determinarea cuantumului

arendei, instanța de fond corect a apreciat că ea nu este stabilită, deoarece

părțile au convenit în contract ca plata arendei să se facă în natură în

condițiile și în funcție de anumite criterii convenite în art. 6.1 și 6.2 din

același contract.

Ori, tocmai determinarea

acestei creanțe au determinat-o pe recurenta de față să sesizeze, înainte de a

porni executarea contestată în cauza de față, instanța arbitrală, în dosarul nr.

98/2005, ceea ce echivalează cu o recunoaștere implicită a faptului că creanța

nu este certă.

Mai mult, obiectul

executării contestate îl formează și penalitățile de întârziere, penalități al

căror cuantum părțile nu l-au negociat, așa încât neîntemeiat recurenta susține

că în virtutea dispozițiilor art. 371

1

alin. (2) și (3) C. proc.

civ., un asemenea cuantum ar fi putut fi stabilit de organul de executare.

Însăși recurenta, în finalul

recursului său recunoaște că numai în cadrul unei contestații la executare se

pot invoca apărări de fond, aspect valorificat de părți pe aspectul temeiniciei

executării și al datorării sumelor pretinse.

În consecință, curtea

apreciază că recursul este nefondat, criticile invocate fiind neîntemeiate.

Cererea intimatei privind

restituirea cauțiunii consemnată la 15 septembrie 2005 cu O.P. 1032, în dosarul

nr. 8625/2005 al Judecătoriei sector 6 nu poate fi primită deoarece nu s-a

făcut dovada că o asemenea cauțiune s-ar fi depus, că ea ar fi la dispoziția

Înaltei Curți de Casație și Justiție și că s-ar fi depus în cauza de față

(dosar fond nr. 8624/2005).

Mai mult, din actele

dosarului de recurs rezultă că o asemenea cerere intimata a adresat-o și Curții

de Apel București, instanță căreia, la 6 februarie 2006 la cererea ei, i s-a

înaintat dosarul tocmai în vederea soluționării unei asemenea cereri, dosarul

fiind ulterior restituit.

În consecință, cererea

privind restituirea cauțiunii formulată de intimată urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de creditoarea A.D.S. București împotriva sentinței nr. 154 din 18 noiembrie

2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Respinge cererea intimatei

debitoare SC I. SRL București pentru restituirea cauțiunii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 septembrie 2006.