ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2576/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 5755 din 23 septembrie 2005 a Judecătoriei sector 6 București a fost declinată în favoarea Curții de Apel București competența soluționării contestației la executare formulată de SC I. SRL București, în contradictoriu cu A.D.S. București, declinare întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 64/2005 pentru accelerarea procedurilor de recuperare a sumelor de bani datorate A.D.S. de către partenerii contractuali.

Judecând în fond cauza, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin sentința comercială nr. 154 din 18 noiembrie 2005, a admis contestația la executare și a anulat comunicarea titlului executoriu din 15 august 2005 emis de A.D.S., referitoare la executarea contractului de arendă nr. 275 din 31 octombrie 2002, cu consecința încetării executării silite până la lămurirea titlului executoriu prin sentința arbitrală ce se va pronunța în dosarul nr. 98/2005, aflat pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României. S-a reținut în argumentarea acestei soluții că titlul executoriu ce stă la baza executării silite pornite de A.D.S., contestată în cauza de față, nu îndeplinește cerințele art. 379 alin. (1) și (2) C. proc.

civ., creanța nefiind lichidă deoarece întinderea datoriei ce rezultă din contractul de arendă nr. 275 din 31 octombrie 2002 formează obiectul litigiului arbitral aflat pe rolul Curții de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, dosar nr. 98/2005, împrejurare necontestată de părți. Până la soluționarea acestui litigiu și lămurirea titlului executoriu în sensul art. 379 C. proc. civ., s-a apreciat că sunt întrunite cerințele art. 404 alin. (1) C. proc. civ. și s-a admis contestația la executare, încetându-se executarea silită, comunicarea titlului executoriu din 15 august 2005 fiind anulată. Nemulțumită de această decizie creditoarea a declarat recurs solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legii.

În dezvoltarea criticilor recurenta apreciază că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998, republicată, contestația fiind primită fără a se face dovada că a fost comunicată părții adverse înainte de sesizarea instanței, contestatoarea neprobând comunicarea cu scrisoare recomandată. Pe fond, recurenta apreciază că în mod greșit s-a apreciat că creanța nu este lichidă și că întinderea obligației nu este lămurită, deoarece, potrivit art. 6 al.5 din Legea nr. 16/1994, cu completările și modificările ulterioare, contractul de arendă este titlul executoriu în ceea ce privește plata arendei la termenele și în modalitățile stabilite în contract. Existența litigiului arbitral pe rol nu putea conduce la stoparea executării silite, deoarece titlul executoriu putea fi pus în executare în condițiile art. 371 1 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., calculul penalităților și al dobânzilor putând fi făcut și de organul de executare. În final, recurenta susține că instanța a încălcat și dispozițiile art. 399 alin. (3) C. proc. civ., care îi permiteau în cadrul acestei proceduri să-și facă apărări pe fond întrucât executarea silită nu se întemeia pe un titlu emis de o instanță judecătorească, așa încât cadrul procesual a fost restrâns, instanța nepronunțându-se în mod greșit asupra fondului cauzei. Prin întâmpinare contestatoarea-intimată a solicitat respingerea recursului ca nefondat susținând că încălcarea dispozițiilor art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998 a fost invocată pentru prima dată în recurs și nu a format obiectul apărărilor creditoarei la fond, iar pe aspectele de fond se invocă netemeinicia lor.

De asemenea, intimata a solicitat și restituirea cauțiunii consemnată în dosarul nr. 8625/2005 al Judecătoriei sector 6. La termenul de astăzi s-a depus de către intimată certificat privind existența pe rolul Curții de Arbitraj a dosarului nr. 98/2005, dosar în care ambele părți au duble calități și pretenții reciproce, rezultate din arendă. Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta: Chiar dacă recurenta nu invocă în recursul său nici unul dintre motivele de recurs prevăzute în art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor invocate curtea apreciază, în considerarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., că recursul se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Critica recurentei privind încălcarea dispozițiilor art. 46 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 este invocată pentru prima dată în recurs, așa încât nu poate fi primită, deoarece în art. 46 alin. (3) din O.U.G. nr. 51/1998 se stipulează în mod expres că în recurs nu se pot invoca apărări ce n-au fost invocate la fond. Cât privește întinderea și exigibilitatea creanței criticile recurentei sunt parțial întemeiate, dar nu de natură să conducă la schimbarea în fond a soluției. Este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (5) din Legea nr. 16/1994, contractul de arendă este titlu executoriu dar numai în ceea ce privește plata arendei la termen și modalitățile plății arendei stabilite în contract.

Deși sub acest aspect critica este întemeiată cât privește întinderea și determinarea cuantumului arendei, instanța de fond corect a apreciat că ea nu este stabilită, deoarece părțile au convenit în contract ca plata arendei să se facă în natură în condițiile și în funcție de anumite criterii convenite în art. 6.1 și 6.2 din același contract. Ori, tocmai determinarea acestei creanțe au determinat-o pe recurenta de față să sesizeze, înainte de a porni executarea contestată în cauza de față, instanța arbitrală, în dosarul nr. 98/2005, ceea ce echivalează cu o recunoaștere implicită a faptului că creanța nu este certă. Mai mult, obiectul executării contestate îl formează și penalitățile de întârziere, penalități al căror cuantum părțile nu l-au negociat, așa încât neîntemeiat recurenta susține că în virtutea dispozițiilor art. 371 1 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., un asemenea cuantum ar fi putut fi stabilit de organul de executare. Însăși recurenta, în finalul recursului său recunoaște că numai în cadrul unei contestații la executare se pot invoca apărări de fond, aspect valorificat de părți pe aspectul temeiniciei executării și al datorării sumelor pretinse. În consecință, curtea apreciază că recursul este nefondat, criticile invocate fiind neîntemeiate. Cererea intimatei privind restituirea cauțiunii consemnată la 15 septembrie 2005 cu O.P. 1032, în dosarul nr. 8625/2005 al Judecătoriei sector 6 nu poate fi primită deoarece nu s-a făcut dovada că o asemenea cauțiune s-ar fi depus, că ea ar fi la dispoziția Înaltei Curți de Casație și Justiție și că s-ar fi depus în cauza de față (dosar fond nr. 8624/2005).

Mai mult, din actele dosarului de recurs rezultă că o asemenea cerere intimata a adresat-o și Curții de Apel București, instanță căreia, la 6 februarie 2006 la cererea ei, i s-a înaintat dosarul tocmai în vederea soluționării unei asemenea cereri, dosarul fiind ulterior restituit. În consecință, cererea privind restituirea cauțiunii formulată de intimată urmează a fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de creditoarea A.D.S. București împotriva sentinței nr. 154 din 18 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Respinge cererea intimatei debitoare SC I. SRL București pentru restituirea cauțiunii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2006.