ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.05.2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1801/2006

HOTĂRÂRE
18.05.2006
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1801/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea depusă la 19 aprilie

2005, reclamanta P.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană

de Pensii Harghita, să se constate că este beneficiara drepturilor prevăzute de

Legea nr. 189/2000 și să fie obligată pârâta, la emiterea unei hotărâri în

acest sens.

Reclamanta a arătat că pârâta,

greșit i-a respins cererea formulată în temeiul Legii nr. 189/2000, pe motiv că

nu a depus probe suficiente, care să dovedească persecuțiile etnice la care a

fost supusă, întrucât dovada se poate face prin orice mijloc de probă, deci,

inclusiv, prin declarații de martori.

Curtea de Apel Târgu Mureș, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 188 din 20 iunie

2005, a respins acțiunea reclamantei.

Instanța a reținut, în esență, că

dovada cu declarația de martori nu poate fi primită, deoarece art. 4 alin. (2)

din H.G. nr. 127/2002 prevede că o astfel de dovadă se poate face în lipsa

actelor oficiale, lipsă pe care reclamanta trebuia să o probeze.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, reclamanta P.I., solicitând modificarea acesteia, în sensul admiterii

acțiunii.

În motivarea recursului,

recurenta-reclamantă a arătat că hotărârea instanței de fond este greșită,

deoarece, potrivit art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 127/2002, dovada persecuției

etnice se poate face cu martori, în lipsa actelor oficiale, lipsă care se

subînțelege.

Recursul este nefondat.

Potrivit prevederilor art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999, privind acordarea unor drepturi, persoanelor persecutate

de către regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940,

până la 6 martie 1945, aprobată, modificată și completată prin Legea nr. 189/2000,

beneficiază de drepturile acordate prin această ordonanță, persoana, cetățean

român, care, în perioada arătată, a avut de suferit persecuții din motive

etnice, fiind strămutată în altă localitate, decât cea de domiciliu.

Potrivit art. 2 din Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană

strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanțe, se înțelege

persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să își schimbe domiciliul,

în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate și

persoanele refugiate.

Dar, așa cum rezultă, de altfel, în

mod expres, acest refugiu trebuia să se fi produs ca urmare a persecuțiilor la

care fusese supusă persoana respectivă, din motive etnice.

Or, în cauză, reclamanta și-a

schimbat domiciliul din comuna Bilbor, județul Harghita, în comuna Stoiceni,

județul Maramureș, ambele localități aflându-se în acea perioadă, pe teritoriul

administrat de regimul maghiar.

Este adevărat că art. 4 alin. (2)

din H.G. nr. 127/2002, prevede posibilitatea ca dovada persecuției etnice să se

facă prin declarație de martori, însă, în speță, se cuvine a fi înlăturate

declarațiile martorilor C.P. și A.V., care nu au cunoscut nemijlocit faptele

relatate și care, referindu-se la „ocuparea Transilvaniei de Nord, de către

regimul hortyst, în urma Dictatului de la Viena”, susțin că pretinsa strămutare

ar fi fost începând din luna august 1944, până în decembrie 1944.

Există posibilitatea ca autoritățile

maghiare să fi evacuat în anul 1944, locuitorii din zona de conflict armat, ca

urmare a unor evenimente de război, înaintarea trupelor sovietice în cadrul

operațiunilor militare din a II-a parte a celui de al II-lea război mondial,

dar prin O.G. nr. 105/1999 nu s-a urmărit să se acorde drepturi compensatorii,

și acestei categorii de persoane.

Față de cele ce preced, recursul se

privește ca nefondat și urmează a fi respins.

Respinge recursul declarat de P.I.

împotriva sentinței civile nr. 188 din 20 iunie 2005 a Curții de Apel Târgu

Mureș, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 mai 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-04-22
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2748/2005
cauză, că dovada cu martori s-a făcut, conform dispozițiilor art. 4 alin. (2) din Normele aprobate prin H.G. nr. 127/2002, în lipsa actelor oficiale, reclamantul făcând dovada prin adresa emisă de Arhivele Naționale, că a depus toate dilige
ÎCCJ 2005-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5818/2005
declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Harghita, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În esență, se susține că situația în care s-a aflat reclamanta, trebuie analizată în contextul istoric complex creat în Transilvania
ÎCCJ 2006-11-10
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3928/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, la data de 23 ianuarie 2006, reclamanta I.I. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii
ÎCCJ 2012-05-22
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2523/2012
și poate fi beneficiar al drepturilor prevăzute de O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, aceste drepturi urmând să-i fie acordate începând cu data de 1 octombrie 2010. Împotriva hotărârii instanței de fond, pârâta Casa Județea
ÎCCJ 2006-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1322/2006
râtă, prin întâmpinare, instanța de fond a reținut că aceasta nu este întemeiată, față de împrejurarea că pârâta nu a făcut dovada datei comunicării către reclamantă a hotărârii contestate. Împotriva acestei soluții a declarat recurs, Casa
Sursă