ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1322/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 13 iunie

2005, reclamanta M.I.F. a contestat hotărârea nr. 10389 din 31 august 2004,

emisă de pârâta Casa Județeană de Pensii Neamț, solicitând recunoașterea

statutului de refugiat și acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar

mai multe înscrisuri, printre care hotărârea contestată, adeverința nr. C. 1245

din 17 iunie 2004, eliberată de Arhivele Naționale, precum și declarațiile

autentificate ale unor martori, din care rezultă că, împreună cu familia sa,

reclamanta s-a refugiat, din motive etnice, în luna noiembrie a anului 1941,

din localitatea Bicazu Ardelean - Ciuc, în localitatea Grințieș, județul Neamț,

unde a rămas până în octombrie 1944.

Pârâta, prin întâmpinare, a

solicitat respingerea acțiunii, ca tardiv formulată și, în subsidiar, ca

neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 125 din 31

octombrie 2005, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ,

reținând ca dovedite susținerile reclamantei, a admis acțiunea acesteia și,

anulând hotărârea nr. 10389 din 31 august 2004, emisă de pârâtă, a stabilit că

reclamanta are calitatea de strămutat, conform art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999,

beneficiind de prevederile acestui act normativ, începând cu data de 1

septembrie 2004.

Cu privire la excepția tardivității

introducerii contestației, invocată de către pârâtă, prin întâmpinare, instanța

de fond a reținut că aceasta nu este întemeiată, față de împrejurarea că pârâta

nu a făcut dovada datei comunicării către reclamantă a hotărârii contestate.

Împotriva acestei soluții a declarat

recurs, Casa Județeană de Pensii Neamț, susținând că este netemeinică și

nelegală și invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta reiterează argumentele invocate în fața instanței de

fond.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în

continuare.

Potrivit art. 1 lit. c) din O.G. nr.

105/1999, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către

regimurile instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare,

de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care,

în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a

fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.

De asemenea, în conformitate cu art.

4 din Normele pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 105/1999, aprobate prin H.G.

nr. 127/2002, dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din ordonanță

se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)]

sau, în lipsa actelor oficiale, prin declarație cu martori [alin. (2)].

Or, din declarațiile autentificate ale martorilor C.G.,

Z.D., B.D.M. și S.V., coroborate cu adeverința nr. C. 1245 din 17 iunie 2004,

eliberată de Arhivele Naționale, care atestă calitatea de refugiați a numiților

Z.I. și Z.D., tatăl și, respectiv, fratele reclamantei, rezultă că reclamanta

și familia sa s-au refugiat, într-adevăr, din motive etnice, în perioada

noiembrie 1941 - octombrie 1944, din localitatea Bicazu Ardelean - Ciuc, în

localitatea Grințieș, județul Neamț.

În cauză, dovada refugiului

reclamantei s-a făcut, așadar, conform legii, instanța de fond în mod corect

admițând acțiunea și recunoscând reclamantei, drepturile prevăzute de O.G. nr. 105/1999,

pentru perioada refugiului.

De asemenea, cum pârâta nu a făcut

dovada datei comunicării către reclamantă a hotărârii contestate, în mod corect

a reținut instanța de fond că excepția tardivității introducerii contestației

nu este întemeiată.

Pentru motivele arătate, recursul va fi respins ca

nefondat, menținându-se sentința criticată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Neamț

împotriva sentinței civile nr. 125 din 31 octombrie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ

, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 aprilie 2006.