ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5210/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 647 din 25

noiembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2324/1994, Tribunalul Bistrița-Năsăud

a respins cererile precizate formulate de reclamanta S.N.C. C.A. Bistrița

Năsăud și de intervenienții în interes propriu C.S.D.R., U.J.S.D. Bistrița

Năsăud și B.N.S., filiala Bistrița Năsăud, având ca obiect anularea

contractelor de vânzare-cumpărare individualizate în dispozitiv, încheiate

între pârâtul R.C.C.-C.N.S.L.R. F., în calitate de vânzător și următorii

pârâți, în calitate de cumpărători: Consiliul județean Bistrița; C.M. și R.C.C.

S.C. F. S.R.L.; S.C. R.C. SRL Bistrița; SC R.C.C. E.C.S. SRL Bistrița; SC B.C.

SRL Bistrița; SC A.R. SRL Bistrița, privind diferite cote părți din

imobilele-clădiri, înscrise în C.F. 5874 Bistrița, C.F. 5887/s Bistrița, C.F.

5877/S Bistrița, nr.top. 8486/11 și 8486/S și C.F. 430 Bistrița nr. 8124/1/1/S.

A fost respinsă cererea

reclamantului privind constatarea nulității contractului de concesiune încheiat

la 1 septembrie 1999 între Consiliul județean și A.J.O.F.M. Bistrița.

S-a respins cererea reclamantului de

rectificare a C.F. nr. 5877/S, C.F. 403 și C.F. 403/S în privința pârâților

cumpărători, cererea fiind admisă în privința pârâtului C.N.S.L.R. F.

S-a respins cererea reclamantului de

notare în C.F. a procesului și a interdicției de vânzare, cererea reclamantului

și a intervenientului în interes propriu privind obligarea pârâtului C.N.S.L.R.

F. la raportarea valorică a fructelor civile pentru imobilul înscris în C.F.

430/S și celelalte cereri ale pârâților, inclusiv cererile reconvenționale

formulate de C.N.S.L.R. F., SC E.C.S. SRL și SC F. SRL.

Sentința a rămas definitivă prin

respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantă și de intervenienta

în interes propriu, potrivit deciziei civile nr. 321/A din 29 septembrie 2006 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru

minori și familie.

Criticile apelanților, care au vizat

greșita respingere a cererilor principale privind constatarea calității lor de

proprietari asupra imobilelor în litigiu și, pe cale de consecință, anularea

contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de vânzătoarea neproprietară,

C.N.S.L.R. F. cu ceilalți pârâți, au fost înlăturate cu motivarea că prin

hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă, pronunțată în alt proces, s-a

statuat în sensul că situația juridică a bunurilor ce au aparținut fostului

U.G.S.R. nu a fost reglementată prin lege, și că acordul încheiat între

reclamante și pârâta C.N.S.L.R. F., în cuprinsul căreia acestea „își declară voința

și hotărârea” de a administra în comun patrimoniul fostului U.G.S.R. nu poate

fi asimilat unui mod de dobândire a dreptului de proprietate. Acordul se referă

la administrarea patrimoniului care este doar un atribut al dreptului de

proprietate și nu emană de la proprietari, proprietarul acestor bunuri fiind

Statul Român, care nu a transmis valabil acest drept.

Instanța de apel a mai reținut că,

prin motivele de apel au fost invocate și motive, precum și cereri noi,

respectiv lipsa consimțământului exprimat de către proprietarul de drept al

imobilelor, Statul Român, la încheierea contractelor de vânzare-cumpărare, o

cerere în pretenție și cererea de împrocesare a Statului Român prin Ministerul

Finanțelor Publice, cereri ce nu pot fi formulate direct înaintea instanței de

apel, față de dispozițiile art. 292 C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanței de

apel, au declarat recurs apelantele C.N.S. C.A., filiala Bistrița Năsăud, și

C.S.D.R., U.J. Bistrița-Năsăud.

În motivarea cererii de recurs,

recurentele au prezentat conținutul cererilor de chemare în judecată și au

arătat că prin decizia nr. 6005/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a

stabilit irevocabil că „atât reclamanții cât și pârâta C.N.S.L.R. „F.” nu au

calitate de proprietari sau coproprietari asupra imobilelor în discuție”,

situație reținută și de instanța de fond, care a și dispus radierea din C.F. a

pârâtei C.N.S.L.R. F. și revenirea la situația anterioară.

Se susține că, dacă nici

reclamanții, nici pârâtul nu puteau dobândi în mod legal dreptul de proprietate

asupra acestor bunuri, se poate presupune că Statul Român este cel îndreptățit,

situație în care, atât instanța de fond cât și cea de apel, ar fi avut

obligația de a se sesiza din oficiu, aflându-se în fața unui motiv de ordine publică,

și de a împrocesa în cauză Statul Român.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Recursul este nefondat.

Recurentele invocă generic

încălcarea de către instanțele anterioare a formelor de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fără a indica norma

de procedură pretins încălcată sau greșit aplicată.

În realitate, soluția preconizată de

recurente, în sensul „împrocesării, din oficiu”, de către instanță a unei

persoane fizice sau juridice care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și

reclamantul, nu-și găsește corespondent în nici una din prevederile Codului de

procedură civilă.

Procesul civil este guvernat de

principiul disponibilității.

Conform acestui principiu, consacrat

de art. 129 alin. (6) C. proc. civ., instanțele sunt obligate să se pronunțe în

limitele în care au fost învestite prin cererea de chemare în judecată și prin

eventualele cereri reconvenționale sau de intervenție.

Cadrul procesual, atât sub aspectul

obiectului cât și al părților între care se derulează litigiul, este cel fixat

de părți, nefiind permis instanței ca, din oficiu, să se pronunțe în afara

limitelor în care a fost învestită, prin introducerea în cauză a altor persoane

decât cele între care se poartă procesul.

Recurentele arată că dreptul de

proprietate asupra imobilelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată și

al cererii principale de intervenție ar aparține Statului Român, care ar fi

trebuit să fie introdus în cauză.

Pentru asemenea ipoteză, legiuitorul

a prevăzut în art. 57 C. proc. civ., procedura chemării în judecată a altor

persoane, stabilind în alin. (1) că: „Oricare din părți poate să cheme în

judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și

reclamantul”, cu precizarea că o astfel de cerere nu poate fi formulată decât

în primă instanță.

Cum părțile din prezentul proces nu

au uzat de procedura menționată în fața instanței de fond, în mod corect, în

aplicarea dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., a reținut că cererea

de introducere în cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice,

formulată de apelante pentru prima dată în această etapă procesuală, este

inadmisibilă.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat, recursul declarat

de reclamantul C.N.S. C.A. Bistrița Năsăud și intervenienta C.S.D.R. C.S.DR.,

U.J.S.D. Bistrița Năsăud împotriva deciziei nr. 321 A din 29 septembrie 2006 a

Curții de Apel Cluj, secția civilă de muncă și asigurări sociale pentru minori

și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2007.