ÎCCJ, decizie (scj.ro #82004)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #82004) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune privind anularea unor contracte de vânzare
cumpărare. Introducerea în cauză a altor persoane. Principiul
disponibilității părților.
Cuprins pe materii.
Drept procesual civil. Principiile fundamentale ale
procesului civil. Principiul disponibilității
părților. Introducerea în cauză a altor persoane.
Index alfabetic
.
Drept procesual civil
-
Principiul disponibilității
părților.
-
Introducerea în cauză a altor
persoane.
C. pr.civ. art. 129
Conform principiului disponibilității,
consacrat de art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, instanțele
sunt obligate să se pronunțe în limitele în care au fost învestite
prin cererea de chemare în judecată și prin eventualele cereri
reconvenționale sau de intervenție.
Cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului cât
și al părților între care se derulează litigiul, este
cel fixat de părți, nefiind permis instanței ca, din oficiu,
să se pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită, prin
introducerea în cauză a altor persoane decât cele între care se
poartă procesul.
Ca atare, soluția chemării în judecată,
din oficiu, de către instanță a unei persoane fizice sau
juridice care ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul,
nu-și găsește corespondent în nici una din prevederile Codului
de procedură civilă
.
Î.C.C.J., Secția civilă și de proprietate
intelectuală, decizia nr. 5210 din 27 iunie 2007.
Prin sentința civilă nr. 647 din 25 noiembrie
2005, pronunțată în dosarul nr. 2324/1994, Tribunalul
Bistrița-Năsăud a respins cererile precizate formulate de
reclamanta S.N.C. „Cartel Alfa” Bistrița Năsăud și de
intervenienții în interes propriu Confederația Sindicatelor
Democratice din România – Uniunea Județeană a Sindicatelor
Democratice Bistrița Năsăud și Blocul Național
Sindical – Filiala Bistrița Năsăud, având ca obiect anularea
contractelor de vânzare-cumpărare individualizate în dispozitiv, încheiate
între pârâtul R.C.C. – C.N.S.L.R. „F.”, în calitate de vânzător și
următorii pârâți, în calitate de cumpărători: Consiliul
județean Bistrița și alții privind diferite cote
părți din imobilele-clădiri.
A fost respinsă cererea reclamantului privind
constatarea nulității contractului de concesiune încheiat la 1
septembrie 1999 între Consiliul județean și Agenția
Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Bistrița.
S-a respins cererea reclamantului de rectificare a C.F.
nr. 5877/S, C.F. 403 și C.F. 403/S în privința pârâților
cumpărători, cererea fiind admisă în privința pârâtului
C.N.S.L.R. Frăția.
S-a respins cererea reclamantului de notare în C.F. a
procesului și a interdicției de vânzare, cererea reclamantului
și a intervenientului în interes propriu privind obligarea pârâtului
C.N.S.L.R. Frăția la raportarea valorică a fructelor civile
pentru imobilul înscris în C.F. 430/S și celelalte cereri ale
pârâților, inclusiv cererile reconvenționale formulate de C.N.S.L.R.
„Frăția”, S.C. „E.C.S.” S.R.L. și S.C.
„F.” S.R.L.
Sentința a rămas definitivă prin
respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamantă și de
intervenienta în interes propriu, potrivit deciziei civile nr. 321/A din 29
septembrie 2006 a Curții de Apel Cluj – secția civilă, de
muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie.
Criticile apelanților, care au vizat greșita
respingere a cererilor principale privind constatarea calității lor
de proprietari asupra imobilelor în litigiu și, pe cale de
consecință, anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate
de vânzătoarea neproprietară - C.N.S.L.R. „Frăția” cu
ceilalți pârâți, au fost înlăturate cu motivarea că prin hotărâre
judecătorească rămasă irevocabilă,
pronunțată în alt proces, s-a statuat în sensul că situația
juridică a bunurilor ce au aparținut fostului U.G.S.R. nu a fost
reglementată prin lege, și că acordul încheiat între reclamante
și pârâta C.N.S.L.R. „Frăția”, în cuprinsul
căruia acestea „își declară voința și hotărârea”
de a administra în comun patrimoniul fostului U.G.S.R. nu poate fi asimilat
unui mod de dobândire a dreptului de proprietate. Acordul se referă la
administrarea patrimoniului care este doar un atribut al dreptului de
proprietate și nu emană de la proprietari, proprietarul acestor
bunuri fiind Statul Român, care nu a transmis valabil acest drept.
Împotriva deciziei instanței de apel, au declarat
recurs apelantele Confederația Națională Sindicală „Cartel
Alfa” – Filiala Bistrița Năsăud și Confederația
Sindicatelor Democratice din România – Uniunea județeană
Bistrița-Năsăud.
În motivarea cererii de recurs, recurentele au prezentat
conținutul cererilor de chemare în judecată și au arătat
că prin decizia nr. 6005/2004 a Înaltei Curți de Casație și
Justiție s-a stabilit irevocabil că „atât reclamanții cât
și pârâta C.N.S.L.R. „Frăția” nu au calitate de proprietari sau
coproprietari asupra imobilelor în discuție”, situație
reținută și de instanța de fond, care a și dispus
radierea din C.F. a pârâtei C.N.S.L.R. Frăția
și revenirea la situația anterioară.
Se susține că, dacă nici reclamanții,
nici pârâtul nu puteau dobândi în mod legal dreptul de proprietate asupra
acestor bunuri, se poate presupune că Statul Român este cel
îndreptățit, situație în care, atât instanța de fond cât
și cea de apel, ar fi avut obligația de a se sesiza din oficiu,
aflându-se în fața unui motiv de ordine publică, și de a chema
în judecată Statul Român.
Recursul este nefondat.
Recurentele invocă generic încălcarea de
către instanțele anterioare a formelor de procedură
prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. 2 Cod
procedură civilă, fără a indica norma de procedură
pretins încălcată sau greșit aplicată.
În realitate, soluția preconizată de recurente,
în sensul chemării în judecată, din oficiu, de către
instanță a unei persoane fizice sau juridice care ar putea pretinde
aceleași drepturi ca și reclamantul, nu-și găsește
corespondent în nici una din prevederile Codului de procedură civilă.
Procesul civil este guvernat de principiul
disponibilității.
Conform acestui principiu, consacrat de art. 129 alin. 6
Cod procedură civilă, instanțele sunt obligate să se
pronunțe în limitele în care au fost învestite prin cererea de chemare în
judecată și prin eventualele cereri reconvenționale sau de
intervenție.
Cadrul procesual, atât sub aspectul obiectului cât
și al părților între care se derulează litigiul, este
cel fixat de părți, nefiind permis instanței ca, din oficiu,
să se pronunțe în afara limitelor în care a fost învestită, prin
introducerea în cauză a altor persoane decât cele între care se
poartă procesul.
Recurentele arată că dreptul de proprietate
asupra imobilelor ce fac obiectul cererii de chemare în judecată și
al cererii principale de intervenție ar aparține Statului Român, care
ar fi trebuit să fie introdus în cauză.
Pentru asemenea ipoteză, legiuitorul a prevăzut
în art. 57 Cod procedură civilă, procedura chemării în
judecată a altor persoane, stabilind în alin. 1 că: „Oricare din
părți poate să cheme în judecată o altă persoană
care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și
reclamantul”, cu precizarea că o astfel de cerere nu poate fi formulată
decât în primă instanță.
Cum părțile din prezentul proces nu au uzat de
procedura menționată în fața instanței de fond, în mod
corect, în aplicarea dispozițiilor art. 294 alin. 1 Cod procedură
civilă, instanța a reținut că cererea de introducere în
cauză a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice,
formulată de apelante pentru prima dată în această etapă
procesuală, este inadmisibilă.
Pentru considerentele prezentate recursul a fost respins
ca nefondat.