ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5768/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 187 din 30 mai 2006, Tribunalul Botoșani l-a condamnat pe inculpatul C.V., la: - 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b 1 ) și alin. (3) C. pen.; - 4 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen., pedeapsa principală fiind sporită la 13 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. și s-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză. Inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, la începutul lunii iulie 2005 inculpatul, rămas în locuință numai cu fiica sa C.S. în vârstă de 13 ani, a îmbrățișat-o, a încercat să o sărute pe gură și a dezbrăcat-o. Partea vătămată a încercat să se opună, să ceară ajutor fiind împiedicată de inculpat care i-a pus mâna la gură. Amenințată de violența tatălui, minora, parte vătămată, a fost constrânsă la raport sexual normal după care inculpatul a amenințat-o cu bătaia dacă va relata despre această faptă.

După două săptămâni, inculpatul în aceleași condiții a mai obligat-o pe minoră la raport sexual cu el. Partea vătămată i-a relatat cele petrecute fratelui ei. În luna noiembrie 2005 inculpatul procedând de aceeași manieră și-a constrâns fiica la un nou raport sexual la care au fost martori fratele minorei și un alt minor, B.A.M., prieten cu primul. Examinată din punct de vedere medico-legal la 2 februarie 2006 partea vătămată a prezentat o deflorare mai veche de 10-12 zile, posibil 6-7 luni în urmă. Prin decizia penală nr. 27/2006, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul inculpatului C.V. prin care acesta susține că nu a comis faptele pentru care a fost condamnat de prima instanță.

Împotriva deciziei a declarat recurs inculpatul care susține că printr-o eroare gravă s-a reținut că el este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 19 C. proc. pen. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei, motiv de casare prevăzut de art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen. Recursul inculpatului nu este fondat. Instanțele au făcut o corectă apreciere a probelor, încadrarea juridică dată faptelor fiind legală și temeinică iar pedeapsa este just individualizată.

Apărarea inculpatului în sensul că nu este autorul faptelor este infirmată de probele administrate, respectiv declarațiile părții vătămate, raportul de constatare medico-legală care a constatat deflorarea minorei în perioada în care se reține că inculpatul a constrâns-o la raporturi sexuale, evaluarea psihologică care a concluzionat că minora prezintă semne care atestă abuzul fizic, sexual și emoțional manifestate emoțional. În sensul că inculpatul a constrâns-o în mod repetat să întrețină raporturi sexuale cu acesta sunt și declarațiile martorilor C.I.G., R.A., B.A.M. și P.C. Așa fiind, în mod corect instanțele au reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptelor, apărarea lui fiind netemeinică.

Nici motivul cu privire la individualizarea pedepsei nu este fondat. În mod corect instanțele au stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani închisoare sporită la 13 ani. Astfel pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b 1 ) și alin. (3) C. pen., pentru care legea prevede închisoare de la 10 la 25 de ani este apropiată de limita minimă prevăzută de lege. Or inculpatul a comis fapta în concurs cu infracțiunea continuată de incest prevăzută de art. 203 C. pen. Așa fiind, legea prevede posibilitatea aplicării unei pedepse sporită peste maximul special al pedepsei mai grele. În cauză s-a procedat în sens contrar prin stabilirea unei pedepse rezultante apropiată de limita minimă prevăzută pentru infracțiunea de viol.

Nu există cauze de atenuare a răspunderii inculpatului, care a comis fapte de pericol social deosebit, abuzând o minoră de 13 ani care este și propria fiică. Prin urmare nu au fost încălcate prevederile art. 72 C. pen., referitoare la criteriile de individualizare a pedepsei în sensul că în cauză inculpatului nu i s-a aplicat o pedeapsă prea severă în raport de aceste criterii. Nu există nici un alt motiv de casare care examinat din oficiu ar putea crea recurentului o situație mai favorabilă. Așa fiind, Curtea, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul și-l va obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat. Se va computa prevenția din durata pedepsei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 27 din 9 august 2006 a Curții de Apel Suceava. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 3 februarie 2006, la 6 octombrie 2006. Obligă recurentul la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 octombrie 2006.