ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5768/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 187

din 30 mai 2006, Tribunalul Botoșani l-a condamnat pe inculpatul C.V., la:

- 12 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.,

pentru infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (2) lit. b

1

) și

alin. (3) C. pen.;

- 4 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 și 42 C. pen.

În baza art. 33 lit. a) și

art. 34 lit. b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 12

ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b),

d) și e) C. pen., pedeapsa principală fiind sporită la 13 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71

și 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. și s-a constatat că partea vătămată nu s-a

constituit parte civilă în cauză.

Inculpatul a fost obligat la

plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța a reținut că, la începutul lunii iulie 2005 inculpatul, rămas în

locuință numai cu fiica sa C.S. în vârstă de 13 ani, a îmbrățișat-o, a încercat

să o sărute pe gură și a dezbrăcat-o.

Partea vătămată a încercat

să se opună, să ceară ajutor fiind împiedicată de inculpat care i-a pus mâna la

gură.

Amenințată de violența

tatălui, minora, parte vătămată, a fost constrânsă la raport sexual normal după

care inculpatul a amenințat-o cu bătaia dacă va relata despre această faptă.

După două săptămâni,

inculpatul în aceleași condiții a mai obligat-o pe minoră la raport sexual cu

el.

Partea vătămată i-a relatat

cele petrecute fratelui ei.

În luna noiembrie 2005

inculpatul procedând de aceeași manieră și-a constrâns fiica la un nou raport

sexual la care au fost martori fratele minorei și un alt minor, B.A.M., prieten

cu primul.

Examinată din punct de

vedere medico-legal la 2 februarie 2006 partea vătămată a prezentat o deflorare

mai veche de 10-12 zile, posibil 6-7 luni în urmă.

Prin decizia penală nr. 27/2006,

Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul inculpatului C.V. prin

care acesta susține că nu a comis faptele pentru care a fost condamnat de prima

instanță.

Împotriva deciziei a

declarat recurs inculpatul care susține că printr-o eroare gravă s-a reținut că

el este autorul faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat,

motiv de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 19 C. proc.

pen. În subsidiar a solicitat reducerea pedepsei, motiv de casare prevăzut de art.

385

9

alin. (1) pct. 14 C. proc. pen.

Recursul inculpatului nu

este fondat.

Instanțele au făcut o

corectă apreciere a probelor, încadrarea juridică dată faptelor fiind legală și

temeinică iar pedeapsa este just individualizată.

Apărarea inculpatului în

sensul că nu este autorul faptelor este infirmată de probele administrate,

respectiv declarațiile părții vătămate, raportul de constatare medico-legală care

a constatat deflorarea minorei în perioada în care se reține că inculpatul a

constrâns-o la raporturi sexuale, evaluarea psihologică care a concluzionat că

minora prezintă semne care atestă abuzul fizic, sexual și emoțional manifestate

emoțional.

În sensul că inculpatul a

constrâns-o în mod repetat să întrețină raporturi sexuale cu acesta sunt și

declarațiile martorilor C.I.G., R.A., B.A.M. și P.C.

Așa fiind, în mod corect

instanțele au reținut vinovăția inculpatului în comiterea faptelor, apărarea

lui fiind netemeinică.

Nici motivul cu privire la

individualizarea pedepsei nu este fondat.

În mod corect instanțele au

stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa de 12 ani închisoare sporită la 13

ani.

Astfel pedeapsa de 12 ani

închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de viol prevăzută de art. 197

alin. (1) și (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen., pentru care legea

prevede închisoare de la 10 la 25 de ani este apropiată de limita minimă

prevăzută de lege.

Or inculpatul a comis fapta

în concurs cu infracțiunea continuată de incest prevăzută de art. 203 C. pen.

Așa fiind, legea prevede posibilitatea aplicării unei pedepse sporită peste

maximul special al pedepsei mai grele. În cauză s-a procedat în sens contrar

prin stabilirea unei pedepse rezultante apropiată de limita minimă prevăzută

pentru infracțiunea de viol. Nu există cauze de atenuare a răspunderii

inculpatului, care a comis fapte de pericol social deosebit, abuzând o minoră

de 13 ani care este și propria fiică.

Prin urmare nu au fost

încălcate prevederile art. 72 C. pen., referitoare la criteriile de

individualizare a pedepsei în sensul că în cauză inculpatului nu i s-a aplicat

o pedeapsă prea severă în raport de aceste criterii.

Nu există nici un alt motiv

de casare care examinat din oficiu ar putea crea recurentului o situație mai

favorabilă.

Așa fiind, Curtea, în baza art.

385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul și-l va

obliga pe recurent la cheltuieli judiciare către stat. Se va computa prevenția

din durata pedepsei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 27 din 9

august 2006 a Curții de Apel Suceava.

Deduce din pedeapsa

aplicată, timpul arestării preventive de la 3 februarie 2006, la 6 octombrie

2006.

Obligă recurentul la plata

sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 6 octombrie 2006.