ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2409/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 519 din 6 martie 2006, a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. 40808/1/2004, a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepția de nelegalitate invocată de reclamantele S.A. și C.M.S., cu privire la H.G. nr. 1353/2001 - Anexa nr. IV poziția 37, de atestare a domeniului public al municipiului Urziceni. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că reclamantele au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în natură a unui teren de 540 mp, care se include în suprafața de 6232 mp a „Parcului Teoharie”, înscrisă cu această denumire în H.G. nr. 1353/2001, cu mențiunea temeiului juridic: Legea nr. 213/1998 și H.G.

nr. 548/1999. A constatat instanța că, în aplicarea Legii nr. 213/1998 și a H.G. nr. 548/1999, Consiliul Local al municipiului Urziceni și-a însușit inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului, prin Hotărârea nr. 51 din 25 august 1999, care nu a fost contestată în acel moment. A reținut instanța că terenul denumit în anexă „Parcul Teoharie”, a fost afectat uzului direct al publicului, cu destinația de parc, cu mult înainte de pronunțarea sentinței de anulare a donației de care se prevalează reclamantele, în cererea întemeiată pe Legea nr. 10/2001 și că terenul și-a păstrat afectațiunea de parc, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991 și până la emiterea hotărârii nr. 51/1999 a Consiliului Local.

A apreciat instanța că terenul a continuat să-și păstreze afectațiunea, nefiind trecut în domeniul privat al municipiului, conform art. 10 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, astfel încât și Hotărârea nr. 41 din 24 mai 2001 a Consiliului Local al municipiului Urziceni este legală, la fel ca și H.G. nr. 1353/2001 care atestă apartenența la domeniul public al județului Ialomița, a terenului în litigiu. Împotriva acestei sentințe au declarat în termen, recursul de față, reclamantele, cererea fiind legal scutită de plata taxei de timbru. În motivarea cererii se arată că sentința este nelegală și netemeinică, întrucât: - S-a pronunțat cu încălcarea sau aplicarea greșită a Legii nr. 10/2001, pentru că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății (art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.). Susțin recurentele că instanța nu a verificat legalitatea H.G. nr. 1353/2001, în raport cu criticile aduse de reclamante, ci a evocat istoricul preluării terenului de către stat. Consideră recurentele, că nici în această privință, a situației de fapt, instanța nu a verificat susținerile reclamantelor, că terenul, la data intrării în vigoare a Legii nr. 18/1991, nu era în domeniul public al statului, ci în domeniul privat, în sensul art. 2 lit. d) și art. 6 din această lege. Invocă recurentele, nelegalitatea Hotărârilor nr. 51/1999 și nr. 41/2001, prima întrucât nu a fost confirmată de către Guvern, prin hotărâre, a doua, întrucât a fost emisă după adoptarea Legii nr. 10/2001 și după introducerea acțiunii de anulare a donației.

- Este dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 213/1998, Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 215/2001 (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). Susțin recurentele că instanța nu a observat lipsa unei hotărâri a Consiliului Local Urziceni, prin care terenul să fi fost trecut din domeniul privat al statului, în domeniul public al municipiului Urziceni, așa cum prevede art. 135 din Constituția României. Consideră recurentele, că absența din anexă, la poziția 37, a datelor privind anul dobândirii și valoarea de inventar a terenului, dovedesc că la data emiterii Hotărârii nr. 41/2001 a Consiliului Local, parcul public nu era construit. Susțin recurentele, că legalitatea H.G.

nr. 1353/2001 trebuia analizată în raport cu Legea nr. 10/2001, putându-se constata, astfel, că hotărârea respectivă e ilegală față de legea care înlătură abuzurile comise în perioada 1945 - 1989. Arată recurentele, în fine, că anularea actului de donație forțată a terenului către Stat, are ca efect nulitatea de drept a actului prin care s-a atestat apartenența lui la domeniul public al municipiului. Recursul nu se fondează. 1. Cererea reclamantelor a fost soluționată de către instanța de fond în procedura specială a excepției de nelegalitate, reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004. Actul atacat în speță este o hotărâre a Guvernului care atestă bunurile din domeniul public al municipiului Urziceni.

Așadar, controlul de legalitate a hotărârii se face obligatoriu prin raportare la Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, în temeiul căreia Guvernul emite asemenea hotărâri de atestare. Criticile reclamantelor, privind incidența Legii nr. 10/2001, nu sunt întemeiate, întrucât procedura de restituire, în natură sau în echivalent și controlul de legalitate a acesteia sunt reglementate de norme speciale de drept civil. De asemenea, criticile privind nelegalitatea hotărârilor consiliului local sunt inadmisibile în procedura excepției de nelegalitate, întrucât există o procedură specială de control prevăzută de Legea nr. 215/2001. 2. Legalitatea hotărârii Guvernului trebuie analizată și în raport cu data emiterii sale și cu documentația în temeiul căreia s-a emis.

Hotărârea Consiliului Local al municipiului Urziceni, prin care s-a însușit inventarul, a fost emisă la 24 mai 2001; pe baza situației juridice de la acel moment, terenul era un parc aflat în domeniul public al municipiului. Ca urmare, legalitatea hotărârii nu are legătură cu existența unei hotărâri anterioare care să fi trecut terenul în domeniul public al municipiului, deoarece făcea deja parte din acesta. Absența din anexă a datelor privind momentul trecerii terenului, în domeniul public și valoarea bunului nu pot fi o prezumție a inexistenței afectațiunii terenului, ca „parc”. Iar această afectațiune de utilitate publică este dovedită de Hotărârea nr. 1/1993 a Consiliului Local al orașului Urziceni, prin care s-a aprobat Planul urbanistic general al orașului.

H.G. nr. 1353/2001 nu poate fi considerată nulă de drept, ca efect al unei hotărâri judecătorești civile. Aceasta din urmă nu face decât să anuleze un act civil (de donație) de înstrăinare a terenului, proprietatea autorilor reclamantelor. Așa fiind, ele au un titlu de proprietate valabil care le legitimează calitatea procesuală și vocația la reparație, sub incidența Legii nr. 10/2001. Dacă această reparație se va face în natură ori prin echivalent, este de competența instanței civile să stabilească.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de S.A. și C.M.S. împotriva sentinței civile nr. 519 din 6 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 iunie 2006.