ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3541/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

194/300/2006, contestatoarea M.J. a chemat în judecată pe intimații S.G. și S.M.,

formulând contestație la executarea silită a deciziei civile nr. 2315 din 22

octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București.

Aceasta a solicitat suspendarea

executării silite până la soluționarea contestației la executare și anularea

formelor de executare dispuse.

Contestatoarea și-a motivat cererea

arătând că titlul executoriu nu îi este opozabil, deoarece în dispozitivul

sentinței este trecută o altă persoană care se numește M.I., iar contractul de

vânzare-cumpărare despre care se vorbește în considerentele hotărârii și despre

care s-a reținut că nu ar fi valabil, are numărul 30366 din 5 decembrie 1994,

în timp ce titlul său de proprietate are numărul 30336 din 5 decembrie 1994.

Judecătoria sectorului 2 București,

prin sentința civilă nr. 1762 din 27 februarie 2006, admițând excepția

necompetenței materiale invocate din oficiu, și-a declinat competența soluționării

cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Instanța a reținut că, prin

contestația formulată, contestatoarea urmărește lămurirea înțelesului,

întinderii și aplicării deciziei civile nr. 2315 din 22 octombrie 2003 a Curții

de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a II-a

C. proc. civ., competența materială pentru soluționarea unei astfel de cereri

revenind instanței care a pronunțat hotărârea contestată și nu instanței de

executare.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel București sub nr. 194/300/2006, iar la dosar s-a depus

declarația autentificată prin care contestatoarea renunța la judecarea

contestației în conformitate cu dispozițiile art. 267 C. proc. civ.

Curtea de Apel București, prin

sentința civilă nr. 41 din 30 octombrie 2006, în baza art. 246 C. proc. civ., a

luat act de renunțarea contestatoarei la judecarea contestației la titlu și la

cererea de suspendare a executării.

Instanța a constatat că, deși art.

267 C. proc. civ. reglementează posibilitatea părții de a renunța în instanță

la calea de atac, interpretând acest înscris astfel încât să poată produce

efecte juridice, reține că prin declarația dată în fața notarului public

contestatoarea a înțeles de fapt să renunțe la judecarea cererii ce face

obiectul dosarului nr. 194/300/2006, menționat expres în declarație și care are

ca obiect contestația la titlu, respectiv cererea contestatoarei de lămurire a

întinderii și înțelesului deciziei nr. 2315/2003 și de suspendare a executării

până la soluționarea contestației.

Împotriva acestei hotărâri

reclamanta a declarat recurs, invocând prevederile art. 304

1

C.

proc. civ. și art. 316 C. proc. civ.

Aceasta a susținut că instanța nu a

interpretat corect declarația pe care a depus-o la dosar, întrucât ea a înțeles

să renunțe la calea de atac, respectiv la recursul îndreptat împotriva

sentinței civile nr. 1762 din 27 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria

sector 2 București și nu a vizat renunțarea la contestația la executare

promovată inițial.

Recurenta a mai criticat și faptul

că hotărârea a fost pronunțată de un complet format dintr-un singur judecător.

Recursul este inadmisibil pentru

argumentele ce succed.

Potrivit art. 246 alin. (1) și (2) C.

proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în

ședință, fie prin cerere scrisă, iar renunțarea la judecată se constată prin

încheiere dată fără drept de apel.

Curtea de Apel București a

interpretat corect înscrisul autentificat denumit „declarație” , depus la dosar

în sensul că reclamanta a înțeles să renunțe la judecata contestației la

executare și a făcut aplicarea prevederilor art. 246 C. proc. civ.

Nu pot fi primite susținerile

contestatoarei în sensul că, de fapt, a renunțat la judecata recursului

declarat împotriva sentinței nr. 1762/2006, întrucât acest recurs a fost

soluționat de Tribunalul București care l-a respins prin decizia nr. 1137 R din

2 iunie 2006, hotărârea fiind irevocabilă.

Or, declarația la care face referire

contestatoarea a fost autentificată la 16 august 2006, la aproximativ 2 luni după

judecarea recursului.

În mod evident, contestatoarea nu se

putea referi la acel recurs ci, așa cum corect a stabilit curtea de apel, ea

viza contestația la executare și cererea de suspendare a executării care fac

obiectul dosarului nr. 194/300/2006.

Prin urmare, cum hotărârea prin care

se ia act de renunțarea la judecată se dă fără drept de apel, recursul declarat

este inadmisibil și va fi respins ca atare.

În speță se va face și aplicarea

prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade

în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.

În consecință, recurenta va fi

obligată să plătească intimaților suma de 1.785 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul

declarat de M.J. împotriva deciziei nr. 41 din 30 octombrie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă.

Obligă pe recurenta M.J. să

plătească intimaților S.G. și S.M. suma de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

3 mai 2007

.