ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3541/2007

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 194/300/2006, contestatoarea M.J. a chemat în judecată pe intimații S.G. și S.M., formulând contestație la executarea silită a deciziei civile nr. 2315 din 22 octombrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București. Aceasta a solicitat suspendarea executării silite până la soluționarea contestației la executare și anularea formelor de executare dispuse.

Contestatoarea și-a motivat cererea arătând că titlul executoriu nu îi este opozabil, deoarece în dispozitivul sentinței este trecută o altă persoană care se numește M.I., iar contractul de vânzare-cumpărare despre care se vorbește în considerentele hotărârii și despre care s-a reținut că nu ar fi valabil, are numărul 30366 din 5 decembrie 1994, în timp ce titlul său de proprietate are numărul 30336 din 5 decembrie 1994. Judecătoria sectorului 2 București, prin sentința civilă nr. 1762 din 27 februarie 2006, admițând excepția necompetenței materiale invocate din oficiu, și-a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel București. Instanța a reținut că, prin contestația formulată, contestatoarea urmărește lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării deciziei civile nr. 2315 din 22 octombrie 2003 a Curții de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 399 alin. (1) teza a II-a C. proc.

civ., competența materială pentru soluționarea unei astfel de cereri revenind instanței care a pronunțat hotărârea contestată și nu instanței de executare. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. 194/300/2006, iar la dosar s-a depus declarația autentificată prin care contestatoarea renunța la judecarea contestației în conformitate cu dispozițiile art. 267 C. proc. civ. Curtea de Apel București, prin sentința civilă nr. 41 din 30 octombrie 2006, în baza art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea contestatoarei la judecarea contestației la titlu și la cererea de suspendare a executării. Instanța a constatat că, deși art. 267 C. proc. civ.

reglementează posibilitatea părții de a renunța în instanță la calea de atac, interpretând acest înscris astfel încât să poată produce efecte juridice, reține că prin declarația dată în fața notarului public contestatoarea a înțeles de fapt să renunțe la judecarea cererii ce face obiectul dosarului nr. 194/300/2006, menționat expres în declarație și care are ca obiect contestația la titlu, respectiv cererea contestatoarei de lămurire a întinderii și înțelesului deciziei nr. 2315/2003 și de suspendare a executării până la soluționarea contestației. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. și art. 316 C. proc. civ.

Aceasta a susținut că instanța nu a interpretat corect declarația pe care a depus-o la dosar, întrucât ea a înțeles să renunțe la calea de atac, respectiv la recursul îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1762 din 27 februarie 2006 pronunțată de Judecătoria sector 2 București și nu a vizat renunțarea la contestația la executare promovată inițial. Recurenta a mai criticat și faptul că hotărârea a fost pronunțată de un complet format dintr-un singur judecător. Recursul este inadmisibil pentru argumentele ce succed. Potrivit art. 246 alin. (1) și (2) C. proc. civ., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă, iar renunțarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

Curtea de Apel București a interpretat corect înscrisul autentificat denumit „declarație” , depus la dosar în sensul că reclamanta a înțeles să renunțe la judecata contestației la executare și a făcut aplicarea prevederilor art. 246 C. proc. civ. Nu pot fi primite susținerile contestatoarei în sensul că, de fapt, a renunțat la judecata recursului declarat împotriva sentinței nr. 1762/2006, întrucât acest recurs a fost soluționat de Tribunalul București care l-a respins prin decizia nr. 1137 R din 2 iunie 2006, hotărârea fiind irevocabilă. Or, declarația la care face referire contestatoarea a fost autentificată la 16 august 2006, la aproximativ 2 luni după judecarea recursului. În mod evident, contestatoarea nu se putea referi la acel recurs ci, așa cum corect a stabilit curtea de apel, ea viza contestația la executare și cererea de suspendare a executării care fac obiectul dosarului nr. 194/300/2006.

Prin urmare, cum hotărârea prin care se ia act de renunțarea la judecată se dă fără drept de apel, recursul declarat este inadmisibil și va fi respins ca atare. În speță se va face și aplicarea prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată. În consecință, recurenta va fi obligată să plătească intimaților suma de 1.785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de M.J. împotriva deciziei nr. 41 din 30 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă. Obligă pe recurenta M.J. să plătească intimaților S.G. și S.M. suma de 1785 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2007 .