ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3765/2006

Asupra recursurilor de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin plângere adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, petenții N.R., M.E.,

I.E. și P.E. au solicitat cercetarea și trimiterea în judecată a

magistratului judecător A.B. pentru săvârșirea infracțiunii

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art.

246 C. pen.

În motivarea plângerii

petenții au arătat că, în calitate de judecător,

făptuitoarea A.B. a pronunțat o hotărâre

judecătorească, nelegală și netemeinică, prin care a

stabilit o valoare a masei succesorale, ce a făcut obiectul dosarului nr. 3253/2003

a Judecătoriei Sibiu, mai mică decât cea reală, favorizând în

acest fel partea adversă și provocându-le, în același timp, o

vătămare intereselor lor legitime.

Prin rezoluția din 6

decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 292/P/2005 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de A.B., judecătoare la Judecătoria Sibiu, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

În motivarea acestei

rezoluții s-a arătat că din conținutul materialului

probator administrat în dosarul cauzei rezultă că urmărirea

penală nu poate fi începută împotriva făptuitoarei, în

cauză fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., constând în:

- din niciunul din actele

premergătoare urmăririi penale nu rezultă că în

pronunțarea sentinței civile cu nr. 2298/2005 a Judecătoriei

Sibiu, magistratul judecător a acționat cu rea-credință,

acesta argumentând soluția emisă conform aprecierii sale,

probațiunii administrate în dosarul cauzei și a interpretării

dispozițiilor legale aplicabile în materie;

- soluția

pronunțată a fost supusă cenzurii prin utilizarea de către

persoanele vătămate din prezenta cauză a căii de atac a

apelului, singura modalitate de verificare a legalității

soluției pronunțate.

Plângerea formulată de

petenți împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de

către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Alba Iulia, prin rezoluția din 30 decembrie 2006, pronunțată în

dosarul nr. 1321/II/2005.

În motivarea acestei rezoluții,

s-a arătat că din examinarea lucrărilor dosarului a rezultat

că actele premergătoare sunt complete și s-au efectuat cu

respectarea dispozițiilor legale care garantează aflarea

adevărului, soluția fiind temeinică și legală.

Împotriva acestei din urmă

rezoluții, petenții au formulat plângere, în termen legal, la

instanța judecătorească competentă, respectiv Curtea de

Apel Alba Iulia, prin care au solicitat desființarea rezoluțiilor

pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la procuror în vederea

începerii urmăririi penale, susținând că în cauză sunt

întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în

contra intereselor persoanelor, săvârșită de făptuitoarea A.B.

Curtea de Apel Alba Iulia,

prin sentința penală nr. 22 din 23 februarie 2006, a respins plângerea formulată de petenții N.R., M.E., I.E. și P.E., în sensul

că a menținut rezoluția atacată ca fiind legală

și temeinică.

În motivarea acestei

hotărâri, prima instanță a arătat că „Examinând

probatoriul administrat în cauză, din perspectiva susținerilor

petenților, care au afirmat că judecătoarea le-a cauzat o

vătămare intereselor legitime prin încălcarea unor

dispoziții procedurale și atribuirea loturilor în cadrul procesului

de partaj judiciar, rezultă că există o cauză de

împiedicare de punere în mișcare a acțiunii penale prevăzută

de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din

elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra

intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.”.

A mai arătat prima

instanță că „Nu se poate reține că pronunțarea

unei hotărâri de partaj succesoral, în care părțile sunt

nemulțumite de atribuirea loturilor ori existența unor

încălcări procedurale, întrunesc conținutul constitutiv al

infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu atât mai mult cu cât hotărârea este supusă apelului, iar criticile aduse

hotărârii primei instanțe, pot fi corectate de instanța de

apel”.

Împotriva hotărârii

pronunțată de instanța de apel au declarat recurs petenții

N.R., M.E., I.E. și P.E. prin care au solicitat desființarea acesteia

și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea completării

probatoriului și trimiterii în judecată a făptuitoarei A.B.

pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în contra

intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Recursul declarat de

petenții N.R., M.E., I.E. și P.E. sunt nefondate.

Analizând actele și

lucrările de la dosar, inclusiv ordonanțele atacate și

hotărârea primei instanțe, se constată că în mod justificat

nu s-a dispus trimiterea în judecată a făptuitoarei magistrat judecător

A.B.

În cauză, în mod

corect, procurorul și instanța de judecată, au reținut

că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz

în serviciu în contra intereselor persoanelor.

În afară de

susținerea petenților nu există nici o dovadă din care

să rezulte că judecătoarea A.B. a pronunțat hotărârea

judecătorească cu rea-credință, condiție

indispensabilă reținerii existenței infracțiunii în

discuție (art. 246 C. pen.).

Faptul că prin

sentința la care s-a făcut referire, magistratul judecător a dat

o interpretare anume unor dispoziții legale, sau că a comis unele

erori nu conduc automat la existența relei-credințe.

Reaua-credință trebuie dovedită și susținută de

dovezi certe, ceea ce în cauză nu se confirmă.

Despre existența

relei-credințe din partea făptuitoarei nu se poate vorbi nici pentru

considerentul că hotărârea pronunțată de aceasta privea

judecata în primă instanță, iar eventualele încălcări

ale legii ori erori puteau fi remediate prin exercitarea căilor legale de

atac, căi de atac care au drept obiectiv principal înlăturarea

eventualelor inadvertențe ori încălcări ale legii.

Pentru considerentele

arătate, constatând că atât rezoluțiile pronunțate în

cauză cât și hotărârea primei instanțe sunt legale și

temeinice, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de petenții

N.R., M.E., I.E. și P.E. și a se dispune potrivit dispozitivului

prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de petiționarii N.R., M.E., I.E. și P.E. împotriva

sentinței penale nr. 22 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia.

Obligă pe recurenți la

plata sumei de câte 30 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 iunie 2006.