ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3765/2006

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin plângere adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, petenții N.R., M.E., I.E. și P.E. au solicitat cercetarea și trimiterea în judecată a magistratului judecător A.B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea plângerii petenții au arătat că, în calitate de judecător, făptuitoarea A.B. a pronunțat o hotărâre judecătorească, nelegală și netemeinică, prin care a stabilit o valoare a masei succesorale, ce a făcut obiectul dosarului nr. 3253/2003 a Judecătoriei Sibiu, mai mică decât cea reală, favorizând în acest fel partea adversă și provocându-le, în același timp, o vătămare intereselor lor legitime.

Prin rezoluția din 6 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 292/P/2005 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de A.B., judecătoare la Judecătoria Sibiu, pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. În motivarea acestei rezoluții s-a arătat că din conținutul materialului probator administrat în dosarul cauzei rezultă că urmărirea penală nu poate fi începută împotriva făptuitoarei, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., constând în: - din niciunul din actele premergătoare urmăririi penale nu rezultă că în pronunțarea sentinței civile cu nr. 2298/2005 a Judecătoriei Sibiu, magistratul judecător a acționat cu rea-credință, acesta argumentând soluția emisă conform aprecierii sale, probațiunii administrate în dosarul cauzei și a interpretării dispozițiilor legale aplicabile în materie; - soluția pronunțată a fost supusă cenzurii prin utilizarea de către persoanele vătămate din prezenta cauză a căii de atac a apelului, singura modalitate de verificare a legalității soluției pronunțate. Plângerea formulată de petenți împotriva acestei rezoluții a fost respinsă de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, prin rezoluția din 30 decembrie 2006, pronunțată în dosarul nr. 1321/II/2005.

În motivarea acestei rezoluții, s-a arătat că din examinarea lucrărilor dosarului a rezultat că actele premergătoare sunt complete și s-au efectuat cu respectarea dispozițiilor legale care garantează aflarea adevărului, soluția fiind temeinică și legală. Împotriva acestei din urmă rezoluții, petenții au formulat plângere, în termen legal, la instanța judecătorească competentă, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia, prin care au solicitat desființarea rezoluțiilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale, susținând că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, săvârșită de făptuitoarea A.B.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin sentința penală nr. 22 din 23 februarie 2006, a respins plângerea formulată de petenții N.R., M.E., I.E. și P.E., în sensul că a menținut rezoluția atacată ca fiind legală și temeinică. În motivarea acestei hotărâri, prima instanță a arătat că „Examinând probatoriul administrat în cauză, din perspectiva susținerilor petenților, care au afirmat că judecătoarea le-a cauzat o vătămare intereselor legitime prin încălcarea unor dispoziții procedurale și atribuirea loturilor în cadrul procesului de partaj judiciar, rezultă că există o cauză de împiedicare de punere în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., faptei lipsindu-i unul din elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen.”.

A mai arătat prima instanță că „Nu se poate reține că pronunțarea unei hotărâri de partaj succesoral, în care părțile sunt nemulțumite de atribuirea loturilor ori existența unor încălcări procedurale, întrunesc conținutul constitutiv al infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen., cu atât mai mult cu cât hotărârea este supusă apelului, iar criticile aduse hotărârii primei instanțe, pot fi corectate de instanța de apel”. Împotriva hotărârii pronunțată de instanța de apel au declarat recurs petenții N.R., M.E., I.E. și P.E. prin care au solicitat desființarea acesteia și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea completării probatoriului și trimiterii în judecată a făptuitoarei A.B. pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor, prevăzută de art. 246 C. pen.

Recursul declarat de petenții N.R., M.E., I.E. și P.E. sunt nefondate. Analizând actele și lucrările de la dosar, inclusiv ordonanțele atacate și hotărârea primei instanțe, se constată că în mod justificat nu s-a dispus trimiterea în judecată a făptuitoarei magistrat judecător A.B. În cauză, în mod corect, procurorul și instanța de judecată, au reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în contra intereselor persoanelor. În afară de susținerea petenților nu există nici o dovadă din care să rezulte că judecătoarea A.B. a pronunțat hotărârea judecătorească cu rea-credință, condiție indispensabilă reținerii existenței infracțiunii în discuție (art. 246 C. pen.).

Faptul că prin sentința la care s-a făcut referire, magistratul judecător a dat o interpretare anume unor dispoziții legale, sau că a comis unele erori nu conduc automat la existența relei-credințe. Reaua-credință trebuie dovedită și susținută de dovezi certe, ceea ce în cauză nu se confirmă. Despre existența relei-credințe din partea făptuitoarei nu se poate vorbi nici pentru considerentul că hotărârea pronunțată de aceasta privea judecata în primă instanță, iar eventualele încălcări ale legii ori erori puteau fi remediate prin exercitarea căilor legale de atac, căi de atac care au drept obiectiv principal înlăturarea eventualelor inadvertențe ori încălcări ale legii. Pentru considerentele arătate, constatând că atât rezoluțiile pronunțate în cauză cât și hotărârea primei instanțe sunt legale și temeinice, urmează a respinge ca nefondate recursurile declarate de petenții N.R., M.E., I.E.

și P.E. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii N.R., M.E., I.E. și P.E. împotriva sentinței penale nr. 22 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurenți la plata sumei de câte 30 lei, fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 iunie 2006.