ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1846/2011

Asupra

recursurilor de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamantele O.H.T.P. și O.M.A., prin

acțiunea formulată au solicitat instanței de fond să constate nulitatea

absolută a contractului nr. 1713 din 24 iunie 2003 prin care pârâta SC M. SA

Mamaia a cedat pârâtei SC B.H.T. SRL Constanța, exploatarea Vilei din Mamaia,

vilă revendicată de reclamante în anul 2001.

Tribunalul

Constanta, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin

sentința civilă nr. 3464 din 1 iunie 2010 a admis acțiunea formulată de

reclamante, a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în

participație nr. 1713 din 24 iunie 2003, a dispus evacuarea pârâtei SC B.H.T.

SRL Constanța din Vila  situată în Mamaia; a respins ca nefondată excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei; a respins cererea de obligare la

plata contravalorii lipsei de folosință a Vilei  și a obligat în solidar

pârâtele către reclamante la plata sumei de 9.130 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată.

Prin

decizia civilă nr. 148/COM din 27 octombrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal a admis

apelul incident al reclamantelor O.H.T.P. și O.M.A., a respins apelul principal

al pârâtei SC M. SA Mamaia, a anulat ca netimbrat apelul principal al pârâtei SC

B.H.T. SRL Constanța, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis

cererea de obligare în solidar a pârâtelor la plata contravalorii folosinței

imobilului către reclamante, pe

perioada cuprinsă între

cei 3 ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată până la data de

15 iulie 2010, data evacuării; a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de

8.112 euro reprezentând prejudiciul cauzat pentru lipsa de folosință în

perioada 15 mai 2009 - 15 iulie 2010 (contravaloare în lei la data plății), a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat pârâtele la

plata către reclamante a sumei de 1.520 lei reprezentând cheltuieli de

judecată.

Recurentele-reclamante

O.H.T.P. și O.M.A. prin cererea înregistrată la data de 31 decembrie 2010, au

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticând-o pentru

nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

solicitând admiterea recursului și completarea dispozitivului deciziei în

sensul admiterii cererii de actualizare a prejudiciului cu rata inflației

susținând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel.

Recurenta-pârâtă

SC M. SA Mamaia prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2011 a declarat

recurs împotriva susmenționatei decizii, solicitând casarea acesteia și

rejudecându-se cauza, să se dispună respingerea acțiunii formulate de

reclamante ca nefondată.

Recursurile

declarate de reclamante și de pârâtă sunt netimbrate.

Pentru

termenul de astăzi, recurentele-reclamante au fost citate cu mențiunea de a

preciza cuantumul pretențiilor în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru

și a timbrului judiciar, însă nu s-au conformat dispoziției instanței și prin

apărător, au susținut că înțeleg să nu timbreze cererea, iar recurenta-pârâtă a

fost citată cu mențiunea de achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.460

lei și timbru judiciar în valoare de 5,15 lei, conform dovezii de comunicare a

procedurii de citare, aflate la fila 17 din dosar, obligație pe care, în mod

nejustificat, nu și-a îndeplinit-o.

Înalta

Curte, luând în examinare cu prioritate, asupra chestiunii timbrajului, reține

că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată și

completată, cu referire la art. 20 (1) și (2) din aceeași lege, taxele de

timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată

stabilit de instanță.

Potrivit

prevederilor art. 20 (3) din același act normativ, mai sus menționat și conform

normelor de aplicare a legii, în cazul în care,

partea

nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Constatând

că, recurentele-reclamante înțeleg să nu timbreze recursul, iar

recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit anticipat obligația de satisfacere a taxei

de timbru și a timbrului judiciar și nici până la termenul din data de 12 mai

2011, stabilit de Înalta Curte, termen, pentru când a fost legal citată cu

această mențiune și reținând că, în cauză nu sunt incidente niciunul dintre

motivele legale de scutire de la obligația de achitare a timbrajului, Înalta

Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 (1) și (3) din Legea nr.

146/1997 modificată și completată și celor ale art. 35 alin. (1) și 5 din

Normele metodologice de aplicare, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995

modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la

dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrate

recursurile declarate de reclamantele O.H.T.P., O.M.A. și de către pârâta SC M.

SA Mamaia.

Recurenta-pârâtă

SC M. SA Mamaia va fi obligată, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.500 de lei, către

recurentele - reclamante O.H.T.P. și O.M.A.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Anulează

ca netimbrat recursul declarat de reclamanții O.H.T.P. și O.M.A. împotriva

Deciziei civile nr. 148/ COM din 27 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și

fiscal.

Anulează ca netimbrat

recursul declarat de pârâta SC M. SA Mamaia împotriva Deciziei civile nr. 148/ COM

din 27 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția comercială,

maritimă și fluvială, contencios cdministrativ și fiscal.

Obligă

pârâta SC M. SA Mamaia la plata sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli de

judecată către reclamante.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 12 mai 2011.