ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1846/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamantele O.H.T.P. și O.M.A., prin acțiunea formulată au solicitat instanței de fond să constate nulitatea absolută a contractului nr. 1713 din 24 iunie 2003 prin care pârâta SC M. SA Mamaia a cedat pârâtei SC B.H.T. SRL Constanța, exploatarea Vilei din Mamaia, vilă revendicată de reclamante în anul 2001. Tribunalul Constanta, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 3464 din 1 iunie 2010 a admis acțiunea formulată de reclamante, a constatat nulitatea absolută a contractului de asociere în participație nr. 1713 din 24 iunie 2003, a dispus evacuarea pârâtei SC B.H.T.

SRL Constanța din Vila situată în Mamaia; a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei; a respins cererea de obligare la plata contravalorii lipsei de folosință a Vilei și a obligat în solidar pârâtele către reclamante la plata sumei de 9.130 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Prin decizia civilă nr. 148/COM din 27 octombrie 2010, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal a admis apelul incident al reclamantelor O.H.T.P. și O.M.A., a respins apelul principal al pârâtei SC M. SA Mamaia, a anulat ca netimbrat apelul principal al pârâtei SC B.H.T.

SRL Constanța, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis cererea de obligare în solidar a pârâtelor la plata contravalorii folosinței imobilului către reclamante, pe perioada cuprinsă între cei 3 ani anteriori formulării cererii de chemare în judecată până la data de 15 iulie 2010, data evacuării; a obligat pârâtele în solidar la plata sumei de 8.112 euro reprezentând prejudiciul cauzat pentru lipsa de folosință în perioada 15 mai 2009 - 15 iulie 2010 (contravaloare în lei la data plății), a menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a obligat pârâtele la plata către reclamante a sumei de 1.520 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Recurentele-reclamante O.H.T.P.

și O.M.A. prin cererea înregistrată la data de 31 decembrie 2010, au declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, criticând-o pentru nelegalitate, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și completarea dispozitivului deciziei în sensul admiterii cererii de actualizare a prejudiciului cu rata inflației susținând că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra acestui motiv de apel. Recurenta-pârâtă SC M. SA Mamaia prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2011 a declarat recurs împotriva susmenționatei decizii, solicitând casarea acesteia și rejudecându-se cauza, să se dispună respingerea acțiunii formulate de reclamante ca nefondată.

Recursurile declarate de reclamante și de pârâtă sunt netimbrate. Pentru termenul de astăzi, recurentele-reclamante au fost citate cu mențiunea de a preciza cuantumul pretențiilor în vederea stabilirii taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, însă nu s-au conformat dispoziției instanței și prin apărător, au susținut că înțeleg să nu timbreze cererea, iar recurenta-pârâtă a fost citată cu mențiunea de achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 2.460 lei și timbru judiciar în valoare de 5,15 lei, conform dovezii de comunicare a procedurii de citare, aflate la fila 17 din dosar, obligație pe care, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit-o.

Înalta Curte, luând în examinare cu prioritate, asupra chestiunii timbrajului, reține că, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 146/1997, modificată și completată, cu referire la art. 20 (1) și (2) din aceeași lege, taxele de timbru se achită și se depun anticipat sau până la termenul de judecată stabilit de instanță. Potrivit prevederilor art. 20 (3) din același act normativ, mai sus menționat și conform normelor de aplicare a legii, în cazul în care, partea nu achită taxa judiciară de timbru, cererea va fi anulată ca netimbrată.

Constatând că, recurentele-reclamante înțeleg să nu timbreze recursul, iar recurenta-pârâtă nu și-a îndeplinit anticipat obligația de satisfacere a taxei de timbru și a timbrului judiciar și nici până la termenul din data de 12 mai 2011, stabilit de Înalta Curte, termen, pentru când a fost legal citată cu această mențiune și reținând că, în cauză nu sunt incidente niciunul dintre motivele legale de scutire de la obligația de achitare a timbrajului, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 (1) și (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată și celor ale art. 35 alin. (1) și 5 din Normele metodologice de aplicare, cu referire la art. 9 din O.G nr. 32/1995 modificată și să dispună anularea ca netimbrat a recursului.

Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte va anula ca netimbrate recursurile declarate de reclamantele O.H.T.P., O.M.A. și de către pârâta SC M. SA Mamaia. Recurenta-pârâtă SC M. SA Mamaia va fi obligată, în temeiul dispozițiilor art. 274 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.500 de lei, către recurentele - reclamante O.H.T.P. și O.M.A.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanții O.H.T.P. și O.M.A. împotriva Deciziei civile nr. 148/ COM din 27 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal. Anulează ca netimbrat recursul declarat de pârâta SC M. SA Mamaia împotriva Deciziei civile nr. 148/ COM din 27 octombrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios cdministrativ și fiscal. Obligă pârâta SC M. SA Mamaia la plata sumei de 4.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamante. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 mai 2011.