ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5137/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 12/

F din 1martie 2006, pronunțată în dosarul nr. 111/2006, Curtea de Apel Brașov,

secția penală, a respins plângerea formulată de petentul C.V. împotriva

rezoluției din 15 noiembrie 2005, dată în dosarul nr. 240/P/2004 de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Brașov. Totodată, s-a dispus obligarea petentului la

1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

prima instanță a constatat că prin plângerea formulată de petentul C.V. a

solicitat infirmarea rezoluției din data de 15 noiembrie 2005 pronunțată în

dosarul penal nr. 240/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov

și preluarea în vederea efectuării urmăririi penale de către procurorul din

cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În motivarea plângerii

formulate se arată că soluția reflectă lipsa de obiectivitate a procurorilor

care au instrumentat dosarul și care au tergiversat în mod voit soluționarea

urmăririi penale.

Plângerea a fost

înregistrată inițial la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție și a fost ulterior înaintată Parchetului Curții de Apel Brașov, fiind

înregistrată sub nr. 111/2006.

O plângere similară petentul

a înaintat-o direct Curții de Apel Brașov, plângere ce a fost înregistrată sub nr.

46/P/2006. Prin sentința penală nr. 8 din 17 februarie 2006 a Curții de Apel

Brașov, plângerea petentului C.V. ce a făcut obiectul dosarului nr. 46/P/2006

al acestei instanțe, a fost admisă, iar rezoluția Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov nr. 240/P/2004 a fost desființată în ceea ce privește

soluția de neîncepere a urmăririi penale cu privire la făptuitoarea S.M.,

menținându-se celelalte dispoziții ale rezoluției ca fiind legale și temeinice.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus trimiterea cauzei privind făptuitoarea S.M.

la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov în vederea începerii urmăririi

penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 246 C. pen.

Dată fiind pronunțarea

acestei soluții în dosarul mai sus menționat, în prezenta cauză petentul C.V. a

fost citat cu mențiunea de a preciza dacă își mai menține plângerea formulată,

petentul precizând însă că obiectul prezentului dosar nu poate avea

semnificația unei plângeri în înțelesul art. 278 C. proc. pen., plângerea

formulată în temeiul acestui articol fiind soluționată prin sentința penală nr.

8/2006 a Curții de Apel Brașov, ci constituie o cerere întemeiată pe

dispozițiile art. 209 alin. (6) C. proc. pen.

Examinând actele și

lucrările dosarului curtea a reținut următoarele:

Cererea înaintată de către

petentul C.V. Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, deși

întemeiată pe dispozițiile art. 209 alin. (6) C. proc. pen., îmbracă

caracteristicile unei plângeri împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov de neîncepere a urmăririi penale față de numiții T.G.O.,

G.I., S.M. și Ț.N., împotriva cărora petentul C.V. formulase plângere penală.

Reținând că o plângere

similară, îndreptată împotriva aceleiași rezoluții, a fost deja soluționată,

instanța de fond a constatat că plângerea din prezenta cauză a rămas fără

obiect.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs petentul, motivând că, în mod greșit a fost obligat să

plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare întrucât nu se face

vinovat de faptul că instanța nu a verificat legalitatea sesizării.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte constată că

prin sentința recurată s-a procedat la o corectă aplicare a legii, respectiv a

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., potrivit cărora „în cazul

introducerii .. oricărei cereri, cheltuielile sunt suportate de către persoana

căreia i s-a respins cererea”.

Prin hotărârea primei

instanțe s-a pronunțat o soluție de respingere a plângerii, astfel că, în mod

corect, autorul plângerii respinse a fost obligat la cheltuieli judiciare.

Instanța nu este ținută de

calificarea pe care partea o dă cererii sale, astfel că, în mod corect a

constatat că plângerea petentului îmbracă forma prevăzută de art. 278

1

C. proc. pen., singurul text ce reglementează dreptul unei persoane interesate

de a ataca soluțiile de netrimitere ale procurorului. Invocarea art. 209 alin.

(6) C. proc. pen., de către petent nu putea fi primită, neexistând o

reglementare care să prevadă că partea se poate adresa instanței cu o atare

solicitare, respectiv cu solicitarea ca parchetul superior să preia o cauză de

la parchetul inferior.

Pentru considerentele mai

sus expuse, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul C.V. împotriva sentinței penale nr. 12/ F din

1 martie 2006 a Curții de Apel Brașov, secția penală.

Obligă recurentul petiționar

la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 8 septembrie 2006.