ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8712/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin notificare formulată în temeiul

Legii nr. 10/2001, F. Dolj a solicitat SC P. SA restituirea în natură a

terenului intravilan în suprafață de 2560 mp situat în Craiova, județul Dolj și

acordarea de despăgubiri bănești în sumă de 2,5 miliarde lei în echivalentul

unor construcții situate pe terenul de mai sus, actualizate la data plății

efective în raport de indicele de inflație.

Motivând cererea, solicitanta a

susținut că a dobândit imobilul teren și construcție prin actul de donație nr. 200

din 5 iulie 1963 și a fost expropriată fără plată prin Decretul nr. 396 din 30

aprilie 1969 în scopul construirii Autogării Craiova, construcțiile fiind

demolate ulterior exproprierii, iar terenul este liber în prezent.

SC P. SA a emis dispoziția nr. 1095/1

din 1 august 2001, prin care a respins cererea de restituire în natură și

cererea de acordare de măsuri reparatorii prin echivalent, comunicând

solicitantei, cu adresa nr. 1114 din 10 august 2001, că nu poate restitui

imobilul în natură întrucât a fost realizat obiectivul exproprierii și nu-i

poate acorda nici despăgubiri, care trebuie stabilite de Prefectura Județului

Dolj, unitatea notificată fiind privatizată.

F. Dolj a formulat contestație la

data de 12 septembrie 2001, prin care a cerut obligarea SC P. SA la restituirea

în natură a terenului liber și despăgubiri bănești pentru diferența de teren și

pentru construcțiile demolate, susținând că refuzul societății notificate

încalcă reglementările art. 24 pct. 1 din Legea nr. 10/2001.

La 3 octombrie 2002 și la 27

februarie 2003, contestatoarea a introdus în cauză A.P.A.P.S. și Statul Român,

prin Ministerul Finanțelor Publice spre a fi obligați la acordarea măsurilor în

echivalent cerute, SC F. SRL Craiova și SC A. SRL Craiova în calitate de

acționare la SC P. SA Craiova.

Contestația astfel formulată a fost

respinsă prin sentința nr. 253 din 15 mai 2003 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția

civilă.

Curtea de Apel Craiova, secția

civilă, a pronunțat decizia nr. 426 din 8 decembrie 2003, prin care a admis

apelul declarat de F. Dolj, a anulat sentința primei instanțe și, evocând

fondul, a admis acțiunea introdusă de F. Dolj, a anulat dispoziția emisă de SC P.

SA și, în contradictoriu cu A.P.A.P.S., Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, SC F. SRL Craiova și S.C. A. SRL Craiova, a constatat că F.

Dolj are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în valoare de

4.147.807.000 lei potrivit expertizei ing. I.T.

Instanța de apel a reținut în

considerentele deciziei de mai sus că imobilul nu poate fi restituit în natură

și a stabilit că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 36 și art. 40 din

Legea nr. 10/2001, astfel încât a constatat valoarea măsurilor reparatorii prin

echivalent în funcție de valorile terenului și construcției stabilite prin

expertiză.

Decizia instanței de apel a fost

atacată prin recursuri de sine stătătoare de către F. Dolj, Statul Român, prin

Ministerul Finanțelor Publice, A.V.A.S., SC P. SA Craiova, SC F. S.A. Craiova

și SC A. S.A. Craiova.

F. Dolj a invocat motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut că

instanța de apel nu a precizat entitatea obligată la măsurile reparatorii,

solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul obligării entității

deținătoare a imobilului la acordarea măsurilor reparatorii.

Statul Român, prin Ministerul

Finanțelor Publice, având ca mandatar D.G.F.P. Dolj, a invocat același caz de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând că instanța de apel

a anulat greșit sentința primei instanțe, fără a arăta motivul de nulitate a

acesteia, încălcând astfel dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., iar

cu prilejul evocării fondului a săvârșit mai multe greșeli, astfel:

- a încălcat dispozițiile art. 3 din

Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, neobservând că F. Dolj face parte din

categoria persoanelor juridice enumerate în acest text normativ ca fiind

lipsite de calitatea de persoane îndreptățite, nefăcând obiectul Legii nr. 10/2001;

- a ignorat dispozițiile art. 27

alin. (2) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora notificarea trebuie adresată

A.V.A.S.;

- a stabilit greșit cuantumul

despăgubirilor potrivit raportului de expertiză întocmit în cauză, încălcând

astfel Ordinul B.N.R. nr. 4/24555, care completează Legea nr. 10/2001 și

stabilește criteriile de calcul ale despăgubirilor datorate persoanei

îndreptățite.

Pentru cele expuse, a solicitat

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul respingerii

acțiunii ca neîntemeiată.

A.V.A.S. (fosta A.P.A.P.S., la data

declarării recursului) a solicitat modificarea deciziei nr. 426 din 8 decembrie

2004 a Curții de Apel Craiova și păstrarea sentinței nr. 253 din 15 mai 2003 a

Tribunalului Dolj pentru cazul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., scop în care a susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 20

alin. (2) din Legea nr. 15/1990, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997

modificată prin Legea nr. 99/1999, O.U.G. nr. 296/2000 modificată prin Legea

nr. 225/2001, acte normative care prevăd că A.V.A.S. nu are calitate procesuală

pasivă în cauzele în care imobilele în litigiu se află în patrimoniul

societăților comerciale privatizate, deoarece nu este proprietarul acestora,

fiind doar acționar în numele statului, vânzând în procesul de privatizare

numai acțiunile deținute de stat și nu înseși activele.

SC P. SA Craiova a cerut casarea

hotărârii atacate și păstrarea sentinței primei instanțe, fără a încadra în

drept motivarea în fapt a recursului, potrivit căreia decizia instanței de apel

se bazează pe o greșeală gravă de fapt, decurgând din aprecierea eronată a

probelor administrate, este rezultatul încălcării art. 27 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 10/2001, potrivit cărora F. Dolj trebuia să adreseze notificarea

instituției publice care a efectuat privatizarea, iar instanța de apel nu a

prevăzut care sunt măsurile reparatorii și nici de către cine vor fi acordate.

Aceeași cerere de casare a

hotărârilor din apel și păstrarea sentinței primei instanțe face și obiectul

recursurilor declarate de SC F. SRL și A. SRL, recursuri motivate numai în fapt

în sensul că recurentele nu au calitate procesuală pasivă întrucât sunt numai

acționare ale SC P. SA Craiova.

Ulterior declarării recursurilor

descrise, anume la 24 iulie 2004, SC F. SRL și A. SRL au fost absorbite de SC

P. SA Craiova, în ședința publică de la 14 octombrie 2004 Înalta Curte de

Casație și Justiție luând act de această împrejurare și de declarația SC P. SA

Craiova că își însușește recursurile declarate de societățile absorbite.

Recursurile nu sunt fondate.

Situația de fapt care a generat

litigiul de față, stabilită de către instanța de apel, este următoarea:

F. Dolj a avut în proprietate un

teren în valoare actuală de 3.848.730.000 lei și o construcție în valoare

actuală de 299.077.000 lei, imobile care au fost expropriate prin Decretul nr. 396

din 30 aprilie 1969.

Construcția a fost demolată, iar

terenul a fost folosit integral potrivit scopului exproprierii, fiind dat în

administrarea fostei Direcții Generale de Transporturi Craiova, de la care a

fost transmis în patrimoniul SC P. SA Craiova potrivit prevederilor Legii nr. 15/1990,

acționar majoritar fiind Statul Român.

În cadrul procesului de privatizare,

acționarul majoritar a vândut prin fostul Fond al Proprietății de Stat 52,26 %

din capitalul social către S.C. A. SRL și 41,79 % către SC F. SRL, diferența de

5,95 % din capitalul social fiind deținută de alți acționari persoane fizice și

juridice.

La 14 februarie 2001, data intrării

în vigoare a Legii nr. 10/2001 și în prezent terenul se afla și se află în

patrimoniul SC P. SA Craiova.

Critica din recursul SC P. SA

Craiova referitoare la greșita stabilire a situației de fapt, decurgând din

aprecierea eronată a probelor administrate este inadmisibilă, neîncadrându-se

în nici unul din cazurile de casare reglementate prin art. 304 C. proc. civ.

În raport cu situația de fapt

descrisă, fostul proprietar expropriat F. Dolj are calitate de persoană

îndreptățită în sensul art.3 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 10/2001, făcând

parte din categoria persoanelor juridice proprietare ale imobilelor preluate de

stat, care și-a continuat neîntrerupt activitatea ca persoană juridică până la

intrarea în vigoare a acestei legi și neîncadrându-se în categoria celor

excluse de la beneficiul legii prin alin. (2) al art. 3 introdus prin art. I

pct. 1 al O.U.G. nr. 184/2002.

Ca urmare, este nefondată susținerea

contrară din recursul Statului Român.

Fiind astfel persoană îndreptățită, F.

Dolj are beneficiul prevederilor art. 11 alin. (4), (5), (6) și (8) din Legea

nr. 10/2001, potrivit cărora în cazul în care lucrarea pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă funcțional întreg terenul afectat, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent pentru întregul imobil și constau în acordarea de

titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, în

acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital ori prin

compensare cu alte bunuri sau servicii, în funcție de opțiunea persoanei

îndreptățite, iar valoarea imobilelor expropriate se stabilește potrivit

actelor normative în vigoare la data exproprierii și se actualizează cu

indicele inflației la data plății efective (în cazul construcțiilor demolate)

sau potrivit actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Legii

nr. 10/2001 (în cazul terenurilor).

Cum în speță persoana îndreptățită

nu a optat pentru una din măsurile reparatorii prevăzute de lege, în mod legal

instanța de apel s-a limitat la a le indica și la a stabili valoarea acestora,

urmând ca hotărârea să fie executată în funcție de opțiune, fie de unitatea

deținătoare în cazul compensării cu alte bunuri sau servicii, fie, în cazul

celorlalte măsuri, de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și de

A.V.A.S. în condițiile art. 34 din Legea nr. 10/2001, așa cum erau în vigoare

la data soluționării apelului, ceea ce a justificat darea hotărârii în

contradictoriu și cu aceste părți.

Ulterior, dispozițiile art. 34 și art.

35 din Legea nr. 10/2001 au fost abrogate prin Titlul VII art. 33 din Legea nr.

247/2005, urmând ca valorificarea drepturilor cuvenite F. Dolj să aibă loc

potrivit procedurilor instituite prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, astfel

că toate criticile de nelegalitate din recursurile de față, altele decât cele

deja analizate, sunt evident nefondate.

Esențial este, așa cum s-a arătat,

că instanța de apel a soluționat cauza în concordanță cu dispozițiile legale în

vigoare la acea dată.

Pentru toate cele ce preced și în

temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi

respinse ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondate recursurile

declarate împotriva deciziei nr. 426 din 8 decembrie 2003 pronunțată de Curtea

de Apel Craiova, secția civilă, de către contestatoarea F. Dolj și intimații

Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, A.V.A.S., SC P. SA Craiova, SC

F. SRL Craiova și SC A. SRL Craiova, cu mențiunea că ultimele două recursuri au

fost însușite și continuate de către SC P. SA Craiova.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 noiembrie 2005.