ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3089/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 64 din 23

ianuarie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca

inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul D.G.L. împotriva

sentinței penale nr. 555/2003 a aceluiași tribunal, nefiind întrunite

condițiile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

Condamnatul a solicitat reducerea

pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 555/2005 a

Tribunalului București, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri

prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, solicitând aplicarea

legii mai favorabile.

Tribunalul a constatat că motivul

invocat nu se regăsește printre dispozițiile art. 461 C. proc. pen., care

prevede expres cazurile în care o contestație la executare poate fi admisă și

în consecință, a respins cererea ca inadmisibilă.

Apelul declarat de condamnatul D.G.L.

a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București prin decizia penală nr.

190/ A din 9 martie 2006.

Împotriva deciziei, condamnatul a

declarat recurs, reiterând motivele din cererea inițială.

Recursul este nefondat.

Conform art. 461 C. proc. pen.,

contestația la executare se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o

hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată

împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu

privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare;

d)

când se

invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de

micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Din examinarea textului

rezultă că reindividualizarea pedepsei nu se regăsește printre motivele

contestației la executare, iar pedeapsa prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea

nr. 143/2000 nu a fost modificată printr-un alt act normativ, cu prevederi mai

favorabile.

Ca atare, recursul va fi

respins, ca nefondat, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

cu obligarea condamnatului contestator la cheltuieli judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul contestator D.G.L. împotriva deciziei penale nr. 190/ A

din 9 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze

cu minori și de familie.

Obligă recurentul condamnat la plata

sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de

40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 mai  2006.