ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3089/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 64 din 23 ianuarie 2006, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul D.G.L. împotriva sentinței penale nr. 555/2003 a aceluiași tribunal, nefiind întrunite condițiile prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Condamnatul a solicitat reducerea pedepsei de 14 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 555/2005 a Tribunalului București, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, solicitând aplicarea legii mai favorabile. Tribunalul a constatat că motivul invocat nu se regăsește printre dispozițiile art. 461 C. proc.

pen., care prevede expres cazurile în care o contestație la executare poate fi admisă și în consecință, a respins cererea ca inadmisibilă. Apelul declarat de condamnatul D.G.L. a fost respins, ca nefondat, de Curtea de Apel București prin decizia penală nr. 190/ A din 9 martie 2006. Împotriva deciziei, condamnatul a declarat recurs, reiterând motivele din cererea inițială. Recursul este nefondat. Conform art. 461 C. proc. pen., contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Din examinarea textului rezultă că reindividualizarea pedepsei nu se regăsește printre motivele contestației la executare, iar pedeapsa prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 nu a fost modificată printr-un alt act normativ, cu prevederi mai favorabile. Ca atare, recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea condamnatului contestator la cheltuieli judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator D.G.L. împotriva deciziei penale nr. 190/ A din 9 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 15 mai 2006.