ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 582/2020

Deliberând asupra cauzei de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 86/F din 11 august 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020 a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de condamnatul A. în prezent aflat în Penitenciarul Mioveni, acesta fiind obligat la 100 RON cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut următoarele:

Petentul contestator A., se află în executarea pedepsei la care a fost condamnat prin Sentința nr. 25/F/12.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 424/11.12.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit art. 6 din C. pen., dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzută de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Scopul reglementării art. 6 din C. pen. este acela de a oferi suport legal unei pedepse definitive în raport cu legea nouă și până la încetarea oricăror efecte ale condamnării ce vor interveni prin reabilitare. Așadar, principiul legalității pedepselor impune ca pedeapsa să aibă susținere legală și după aplicarea ei, nefiind admisă executarea unei pedepse mai mari decât cea prevăzută în legea nouă mai favorabilă. Principiul legalității pedepselor implică eliminarea plusului de pedeapsă care avea temei legal în C. pen. anterior, dar care, prin intrarea în vigoare a noului C. pen., rămâne lipsit de temei legal. Incidența disp.art. 6 din C. pen. nu poate fi exclusă ori de câte ori pedeapsa aplicată depășește maximul special prevăzut de legea nouă și există un plus de pedeapsă deoarece nimeni nu poate fi supus executării unei pedepse sau unei părți din sancțiune care excedează maximului special prevăzut de legea nouă

Urmărind acest deziderat, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 13/2017, publicată în M.O. nr. 464 din 21 iunie 2017 (Hotărâre prealabilă pentru dezlegarea unei chestiuni de drept), a dispus că dispozițiile art. 6 din C. pen. sunt incidente în ipoteza în care legea penală mai favorabilă a intervenit după liberarea condiționată a persoanei condamnate, iar ulterior, s-a dispus executarea restului de pedeapsă printr-o nouă hotărâre definitivă de condamnare, prin care instanța nu s-a pronunțat cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei.

Revenind la speța ce face obiectul prezentei judecăți, Curtea a constatat că decizia sus-menționată nu-și găsește aplicabilitatea. Din această perspectivă, Curtea a constatat că prin Sentința penală nr. 704 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a, s-a dispus ca petentul contestator să execute pedeapsa de 13 ani închisoare. Petentul contestator a fost liberat condiționat la data de 23 noiembrie 2012, restul rămas neexecutat fiind de 1234 zile.

Ulterior, prin Sentința penală nr. 25/F/12.02.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, definitivă prin Decizia penală nr. 424/11.12.2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, contestatorul a fost condamnat pentru noi infracțiuni, pedeapsa pentru fiecare dintre infracțiuni fiind contopită cu restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare.

Restul rămas neexecutat nu a reprezentat "pedeapsa cea mai grea", în sensul art. 39 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. și nu a influențat pedeapsa rezultantă pe care petentul contestator o execută în prezent.

În urma contopirii, s-a dispus executarea pedepsei celei mai grele, care este superioară restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 13 ani închisoare aplicat prin Sentința penală nr. 704 din 16 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a.

Prin urmare, petentul contestator nu execută o pedeapsă care să coincidă ca și cuantum cu restul rămas neexecutat din pedeapsa anterioară de 13 ani închisoare pentru a se pune problema executării unui surplus de pedeapsă care să nu aibă suport legal, urmare a intervenirii legii penale noi mai favorabile și care să se circumscrie dispozițiilor art. 6 din C. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 86/F din 11 august 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020 a formulat prezenta contestație contestatorul A., prin apărător ales.

Prin motivele de contestație depuse la dosarul cauzei s-a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecare, să se facă aplicarea art. 6 C. pen. cu privire la pedeapsa de 13 ani închisoare.

În esență, s-a arătat că prin Sentința penală nr. 25/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel București, secția I penală nu s-a dat eficiență art. 6 C. pen., în sensul că trebuia să se dispună aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește restul de pedeapsă rămas de executat de 1234 zile din pedeapsa de 13 ani și să se dispună reducerea pedepselor aplicate în cauză până la maximul prevăzut de legea penală nouă, în acest sens fiind aplicabilă Decizia nr. 13/2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Înalta Curte, analizând contestația de față, raportat la actele dosarului și la criticile formulate, constată că aceasta este întemeiată având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 598 C. proc. pen.:

(1) Contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Înalta Curte constată că prin cererea formulată de contestatorul A. în prezenta cauză, prin prisma dispozițiilor art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., solicită aplicarea dispozițiilor art. 6 C. pen. în ceea ce privește pedeapsa de 13 ani închisoare stabilită prin Sentința penală nr. 704/2012 pronunțată la 16 octombrie 2012 de către Tribunalul București, definitivă prin nerecurare.

Înalta Curte constată că pentru a se analiza incidența acestei cauze de micșorare a pedepsei, trebuie avută în vedere Decizia nr. 1 din 14 aprilie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală prin care s-au stabilit următoarele:

"În aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de intrarea în vigoare a noului C. pen., pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din C. pen., cu privire la pedepsele individuale.

În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din C. pen.

În cazul în care pedeapsa rezultantă, aplicată potrivit legii vechi, depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 din C. pen., pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim.

În caz contrar, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi."

Or, în cauză, judecătorul fondului nu a analizat pedeapsa prin prisma acestei decizii, ci s-a limitat doar la a stabili că restul de pedeapsă rămas neexecutat nu este mai mare decât pedeapsa aplicată prin sentința penală pe care o execută condamnatul în prezent (Sentința penală nr. 25/F din 12 februarie 2016 a Curții de Apel București, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 424/A din 11.12.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală) și a constatat că în cauză nu este aplicabilă Decizia nr. 13 din 25 aprilie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Astfel, având în vedere că instanța fondului nu a examinat aplicabilitatea Deciziei nr. 1/2014 anterior menționată cu prezentarea etapelor prevăzute în această decizie, cât și lipsa unei motivări care să permită o analiză a hotărârii pronunțate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată imposibilitatea exercitării controlului judiciar în calea de atac a contestației, motiv pentru care se impune admiterea contestației, desființarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Deși lipsa clarificării situației juridice a condamnatului atât prin examinarea comparativă a maximului de pedeapsă, cât și prin lipsa oricărei motivări cu privire la pedepsele aplicate nu se încadrează ca atare printre motivele care pot atrage desființarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare în conformitate cu art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că soluția se impune pentru a garanta respectarea drepturilor procesuale ale contestatorului, în contextul în care această omisiune echivalează cu lipsa judecății în primă instanță, iar efectuarea acesteia pentru prima oară în contestație privează partea de calea de atac. Pe de altă parte, deși contestația are efect devolutiv, această caracteristică nu presupune statuarea în primă și ultimă instanță asupra aspectelor deduse judecății, deoarece constituie, în principal, o cale de atac și presupune în mod necesar realizarea controlului judiciar, control judiciar ce nu poate fi realizat în concret în lipsa unei judecăți efective în primă instanță.

În rejudecare, în vederea justei soluționări a cauzei, instanța de fond urmează să aibă în vedere necesitatea efectuării operațiunilor juridice menționate în Decizia nr. 1/2014 urmând astfel să se efectueze o analiză comparativă a maximului de pedeapsă.

Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. b) din C. proc. pen., Înalta Curte va admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 86/F din 11 august 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020, va desființa sentința penală atacată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Pitești.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 86/F din 11 august 2020 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. x/2020.

Desființează sentința penală atacată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, Curtea de Apel Pitești.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 septembrie 2020.

GGC - MM