ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

Asupra recursului în casație de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 330 din 11 octombrie 2022 pronunțată de Tribunalul Argeș s-au hotărât următoarele:

În temeiul art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa închisorii de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., respectiv: dreptul a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani, ce se va executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 65 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării acelorași drepturi, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 83 C. pen. din 1969 s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeș, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005.

În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen. s-a adăugat pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată în cauză la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală anterior menționată și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, în condiții de detenție, potrivit art. 60 C. pen.,

În baza art. 45 alin. (3) lit. b) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., pe o perioadă de 3 ani, la care s-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969, pe o perioadă de 2 ani (ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeș), pedepse ce urmează a se executa în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c) C. pen.

În baza art. 45 alin. (5) C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., la care s-a adăugat și pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și b) C. pen. din 1969 (ce a fost aplicată prin sentința penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeș), pedepse ce urmează a se executa de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În temeiul art. 112 alin. (1) lit. b) C. pen. raportat la art. 290 alin. (5) C. pen. s-a confiscat suma de 500 RON de la inculpatul A., sumă depusă pe numele acestuia la B. S.A., conform recipisei cu nr. x din 03.06.2021.

În baza art. 404 alin. (4) lit. c) și art. 249 C. proc. pen. s-a menținut măsura sechestrului asigurător dispusă prin ordonanța nr. 27/P/2020 din 31.05.2021 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș asupra sumei de 500 RON.

În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 266 RON - aferentă fazei de urmărire penală.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, sub aspectul împrejurărilor de interes pentru soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, în esență, că, la data de 04.03.2020, cu ocazia audierii de către agentul de poliție C., în dosarul nr. x/2019 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, în care era cercetat pentru infracțiunea de conducere sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul A. i-a remis polițistului suma de 500 de RON, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor lui de serviciu, respectiv pentru ca acesta să îl ajute cu dosarul (să îl învețe ce să declare, să dea drumul mai repede la dosar, să pună o vorbă bună), faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 290 alin. (1) C. pen. rap la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000.

Constatând, însă, că infracțiunea dedusă judecății a fost comisă în cursul termenului de încercare de 4 ani pe durata căruia s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată anterior inculpatului prin sentința penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeș, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018 [pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005], deci, în stare de recidivă postcondamnatorie, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 41 alin. (1) C. pen.

În acest context, fiind dovedită existența faptei și a vinovăției inculpatului, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, reținând, în cuprinsul sentinței, că la individualizarea pedepsei aplicate a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 alin. (1) C. pen.

Luând în considerare și starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârșită fapta, instanța a dispus, în temeiul art. 83 C. pen. din 1969, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeș și, în temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., adiționarea pedepsei aplicate în cauză la această din urmă pedeapsă, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa rezultată de 5 ani și 6 luni de închisoare, în regim de detenție.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul A..

Prin decizia penală nr. 562/A din 18 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie s-a admis apelul declarat de inculpatul A. împotriva sentinței penale nr. 330 din 11 octombrie 2022 pronunțată de Tribunalul Argeș, s-a desființat, în parte, hotărârea atacată, iar în rejudecare:

S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată acestuia, în pedepsele componente, care au fost repuse în individualitatea lor.

S-a redus pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., de la 3 ani și 6 luni închisoare la 2 ani și 6 luni închisoare.

În temeiul art. 43 alin. (1) C. pen. s-a adăugat pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată în cauză la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeș, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018, și s-a dispus ca inculpatul să execute în total pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, în detenție, potrivit art. 60 C. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate, care nu contravin deciziei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au fost lăsate în sarcina acestuia, iar în baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, în cuantum de 240 RON, a fost avansat din fondurile Ministerului Justiției, rămânând în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că infracțiunea prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, cu aplicarea corespunzătoare a disp. art. 81 C. pen. din 1969 raportat la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Legea 187/2012 și art. 43 alin. (1) C. pen., iar regimul sancționator aplicabil, care presupune adiționarea pedepselor pentru pluralitatea de fapte, reflectă în mod corespunzător pericolul inculpatului și asigură respectarea scopului pedepsei.

În fine, instanța de apel a reținut că, în condițiile în care art. 86 C. pen. din 1969 prevede că reabilitarea de drept intervine dacă inculpatul nu a săvârșit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, nu se impune repunerea cauzei pe rol pentru punerea în discuție a apărărilor de referință, invocate de inculpat după închiderea dezbaterilor.

*****

Împotriva deciziei penale nr. 562/A din 18 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat recurs în casație inculpatul A., prin avocat D., invocând cazul de recurs în casație prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen.

În argumentarea acestuia, apărarea a arătat, în esență, că pedeapsa aplicată prin hotărârea recurată este nelegală întrucât, raportat la perioada în care a fost comisă infracțiunea de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., pentru care a fost condamnat anterior, prin sentința penală nr. 147/17.04.2018, pronunțată de Tribunalului Argeș în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data 02.05.2018, respectiv martie 2007 - august 2009, cu privire la această faptă trebuia constatată intervenită reabilitarea de drept a inculpatului, în condițiile art. 165 C. pen., astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare (aplicată pentru această faptă) nu putea fi cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

Altfel spus, instanța de apel trebuia să aplice efectele reabilitării de drept în raport cu pedeapsa sus-menționată, urmând a dispune ca inculpatul să execute numai pedeapsa aplicată în cauză, respectiv cea de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/200, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen.

În acest sens a arătat că, în jurisprudența instanței supreme și a Curții Constituționale nu există soluții pentru a se determina încălcarea principiilor de calcul a aplicării efectelor reabilitării judecătorești, ceea ce justifică, pe de o parte, existența unor deosebiri majore de efecte concrete între persoane care au beneficiat de suspendare condiționată, iar pe de altă parte, identificarea unei configurații diferite în aplicarea efectelor reabilitării de drept, în funcție de respectarea sau nu a dispozițiilor legale de către funcționarii Serviciului Cazier Judiciar.

De aceea, în cauză, atât în fața instanței de fond, cât și a celei de apel, apărarea a arătat că în practică există incidente cu privire la modul în care se poate beneficia de efectele reabilitării de drept, motiv pentru care se impunea ca legiuitorul să reformuleze conținutul dispozițiilor art. 165 C. pen. și art. 528 C. proc. pen., în sensul aducerii unor modificări și completări acestor dispoziții legislative. Or, în condițiile în care judecătorul nu are competența să modifice substanțial modul de aplicare a dispozițiilor legale precitate, apărarea a solicitat Tribunalului Argeș și Curții de Apel Pitești să constate că, în prezent, structura dispozițiilor legale invocate este deficitară, motiv pentru care se impune sesizarea Curții Constituționale, în vederea verificării constituționalității lor.

A mai arătat că reabilitarea de drept trebuie aplicată ca o sancțiune în raport cu lipsa de activitate a funcționarilor Serviciului Cazier Judiciar, întrucât în cauză s-a împlinit termenul de 3 ani prev. de art. 165 C. pen., ceea ce atrăgea incidența instituției analizate.

De aceea, respingerea cererii apărării de aplicare a dispozițiilor legale în materie și adăugarea pedepsei aplicate inculpatului în cauză la pedeapsa stabilită anterior pentru o faptă comisă în urmă cu peste 9 ani, însă judecată după această perioadă, este contrară regulii instituite prin art. 165 C. pen., întrucât prin aceasta se acreditează ideea că, în cazul omisiunii funcționarilor serviciul cazier, reabilitarea de drept nu ar putea interveni nici după 9 ani de la comiterea infracțiunii, termenul de calcul al intervenției reabilitării de drept devenind incomensurabil. Or, în speță a lipsit puțin timp chiar pentru împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale a inculpatului, astfel că, urmare interpretării necorespunzătoare a disp. art. 165 C. pen., acestuia i s-a aplicat o pedeapsă nelegală.

De altfel, împrejurarea că apărarea a solicitat instanțelor de fond și apel ca disp. art. 165 C. pen. să fie supuse controlului de constituționalitate a fost justificată de necesitatea elaborării unor norme care să fie conforme dispozițiilor art. 1 alin. (5) și art. 124 alin. (3) din Constituția României.

Totodată, apărarea a arătat că, pentru a nu se ajunge la situația speței, în care o persoană beneficiază de efectele reabilitării de drept, în timp ce o alta, deși a fost condamnată în aceeași cauză, nu beneficieză de aceasta pentru simplul motiv că funcționarii de la Serviciul Cazier Judiciar nu au constatat intervenirea ei, se impune ca instanța supremă să constate că instanța de apel a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare de 2 ani, deși, în raport cu această faptă, în cauză era împlinit termenul de reabilitare de drept. Altfel spus, raportat la data săvârșirii primei infracțiuni, respectiv momentul epuizării activității infracționale - august 2009, termenul de reabilitare de drept se împlinise după trecerea unei perioade de 3 ani de la comiterea faptei, iar nu de la data pronunțării sentinței nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeș.

Neprocedând însă astfel, prin decizia pronunțată, instanța de apel nu a aplicat normele legale prev. de art. 165 C. pen., astfel încât să evite discriminarea inculpatului în raport de cealaltă persoană condamnată în aceeași cauză, E., motiv pentru care a stabilit în sarcina celui dintâi o pedeapsă nelegală.

În consecință, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, interpretarea dată de aceasta normelor existente în cuprinsul art. 165 C. pen. și art. 528 C. proc. pen. fiind chiar contrară dispozițiilor constituționale.

Un argument în acest sens este faptul că, în conformitate cu art. 122 alin. (2) C. pen. din 1969, termenele de prescripție a răspunderii penale încep să curgă de la data săvârșirii infracțiunii, astfel că, în speță, termenul de 3 ani prev. de art. 165 C. pen. era împlinit la data pronunțării ultimei hotărâri atacate în recurs în casație.

În concluzie, învederând că, din perspectiva cazului de casare invocat, analiza pe care urmează să o facă instanța supremă în actualul cadru procesual este limitată la verificarea împlinirii sau nu a termenului de 3 ani, de la data comiterii primei infracțiuni, iar nu de la data condamnării pentru cea de a doua infracțiune, în care a intervenit reabilitarea de drept a inculpatului pentru prima faptă, apărarea a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și constatarea faptului că, potrivit disp. art. 165 C. pen. și art. 528 C. proc. pen., în cauză nu se impunea revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate recurentului pentru infracțiunea de evaziune fiscală, deoarece în raport de aceasta erau îndeplinite condițiile pentru constatarea intervenirii reabilitării de drept.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 14 iulie 2023, sub nr. x/2021.

Constatând că cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. a fost introdusă în termenul prevăzut de lege și respectă condițiile prevăzute de art. 434, art. 436 alin. (1) și (6) C. proc. pen. și art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen., dar și pe cea prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. raportat la art. 438 C. proc. pen., prin încheierea din 26 octombrie 2023, Înalta Curte, judecătorul de filtru, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen., a admis-o în principiu, pentru argumentele expuse în cuprinsul acesteia.

La termenul fixat pentru dezbaterea recursului în casație pe fond, 7 decembrie 2023, Înalta Curte a primit concluziile apărătorului recurentului inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public asupra căii extraordinare de atac, acestea fiind detaliat redate în practicaua prezentei decizii.

Analizând recursul în casație formulat de inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Fiind reglementat ca o cale extraordinară de atac, menită să asigure echilibrul între principiile legalității și cel al respectării autorității de lucru judecat, recursul în casație vizează exclusiv legalitatea anumitor categorii de hotărâri definitive și numai pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Dispozițiile art. 433 C. proc. pen. reglementează explicit scopul căii de atac analizate, statuând că recursul în casație urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Realizându-se în cadrul strict reglementat de lege, analiza de legalitate a instanței de recurs nu este una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate ca atare, în mod expres și limitativ, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul-inculpat A. a invocat cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

Delimitând sfera de aplicabilitate a acestui caz de recurs în casație, instanța supremă a stabilit că el este incident numai în situația în care pedeapsa stabilită de instanța de apel, prin raportare la toate normele de drept penal substanțial relevante pentru tratamentul sancționator, este nelegală.

Altfel spus, prin intermediul acestui caz de casare pot fi cenzurate erorile care se produc în legătură cu stabilirea pedepsei principale, a pedepselor complementare sau accesorii, dar și a măsurilor educative, fie prin aplicarea unei sancțiuni neprevăzute de lege, fie prin nerespectarea limitelor legale ori a tratamentului sancționator.

În aceste coordonate, evaluând criticile formulate de inculpatul A. în actualul cadru procesual, Înalta Curte reține următoarele:

Prin decizia penală nr. 562/A din 18 mai 2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, ce face obiectul prezentului recurs în casație, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. (1) C. pen. rap. la art. 5 și 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen., instanța reținând că inculpatul a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv, în cursul termenului de încercare de 4 ani pe durata căruia s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 147 din 17.04.2018 a Tribunalului Argeș, definitivă prin neapelare la data de 02.05.2018 [pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005].

Urmare reținerii stării de recidivă, în temeiul art. 83 C. pen. din 1969, instanța a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinta anterior menționată, și, în temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., adiționarea acesteia la pedeapsa aplicată în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultată de 4 ani și 6 luni de închisoare, în regim de detenție.

Recurentul inculpat A. a susținut că această pedeapsă se află în afara limitelor legale întrucât, raportat la momentul comiterii (respectiv al epuizării) infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, prev. de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. din 1969 și art. 5 C. pen., pentru care a fost condamnat anterior (prin sentința penală nr. 147/17.04.2018, pronunțată de Tribunalului Argeș în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data 02.05.2018), respectiv luna august 2009, cu privire la această faptă trebuia constatată intervenită reabilitarea sa de drept, în condițiile art. 165 C. pen. raportat la art. 528 C. proc. pen., astfel că pedeapsa de 2 ani închisoare nu putea fi cumulată cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

Înalta Curte constată că argumentele recurentului se grefează pe premisa eronată că regimul juridic al instituției reabilitării de drept raportat la condamnarea sa anterioară este guvernat de dispozițiile art. 165 C. pen., cu trimitere la art. 528 C. proc. pen.

Or, pentru pedeapsa închisorii de 2 ani (aplicată prin sentința penală nr. 147/17.04.2018, pronunțată de Tribunalului Argeș în dosarul nr. x/2016, rămasă definitivă prin neapelare la data 02.05.2018), a cărei executare a fost suspendată condiționat în baza art. 81 din C. pen. din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, regimul juridic aplicabil, inclusiv sub aspectul eventualei interveniri a reabilitării de drept, este cel prevăzut de C. pen. din 1969, astfel cum s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, prin decizia nr. 12/2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală.

Prin această decizie s-a statuat că, indiferent de felul pedepsei aplicate pentru infracțiunea săvârșită în cursul termenului de încercare, regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza art. 81 din C. pen. din 1969, ca efect al aplicării legii penale mai favorabile, printr-o hotărâre pronunțată după 1 februarie 2014, se menține și după intrarea în vigoare a C. pen. actual, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, fiind cel prevăzut de C. pen. din 1969.

În argumentarea acestei dezlegări, instanța supremă a reținut că prin introducerea art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen., legiuitorul a stabilit, în soluționarea conflictului de legi rezultat din intrarea în vigoare a C. pen. actual, că măsura suspendării condiționate a executării pedepsei se menține și după intrarea în vigoare a C. pen., iar regimul suspendării condiționate a executării pedepsei aplicată în baza C. pen. din 1969 se menține și după intrarea în vigoare a C. pen., inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia. Așadar, art. 15 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind C. pen. și regimul juridic pe care îl instituie reprezintă opțiunea legală expresă în soluționarea conflictului de legi în timp, în materia aspectelor legate de aplicarea legii penale mai favorabile intervenite însă după rămânerea definitivă a unei hotărâri prin care s-a dispus, ca modalitate de individualizare a executării pedepsei, suspendarea condiționată.

A mai reținut că o instituție aplicată în baza legii care o reglementează într-o manieră mai favorabilă va produce consecințe generate de acea lege atât sub aspectul condițiilor de aplicare, cât și al regimului și efectelor. Doar legiuitorul, printr-o dispoziție expresă, ar putea institui derogări de la această regulă.

Or, reglementarea instituției suspendării condiționate a executării pedepsei prin dispozițiile C. pen. din 1969 abordează inclusiv chestiunea reabilitării de drept în materia de referință, legiuitorul stabilind, în mod expres, prin art. 86 C. pen. din 1969, că reabilitarea de drept intervine dacă înăuntrul termenului de încercare aferent suspendării condiționate a executării pedepsei nu a fost săvârșită o nouă infracțiune și nici nu s-a pronunțat revocarea executării pedepsei în condițiile art. 83 și 84 C. pen. din 1969.

În contextul acestor considerații teoretice, Înalta Curte constată, prin urmare, că eventuală incidență a reabilitării de drept în raport de condamnarea anterioară a recurentului inculpatul A. poate fi evaluată exclusiv prin prima dispozițiilor art. 86 C. pen. din 1969, iar nu prin prisma dispozițiilor art. 165 din C. pen. în vigoare.

Potrivit art. 86 C. pen. din 1969, pentru a opera reabilitarea de drept este necesară întrunirea a două condiții negative cumulative: inculpatul să nu fi săvârșit o nouă infracțiune în cursul termenului de încercare și să nu se fi dispus revocarea suspendării executării pedepsei în condițiile art. 83 și 84 C. pen. din 1969.

În speță nu sunt însă întrunite condițiile sus-menționate întrucât, la data de 04.03.2020, în cursul termenului de încercare pe durata căruia s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată recurentului inculpat anterior, acesta a comis, cu intenție, infracțiunea de dare de mită pentru care a fost condamnat definitiv în cauza de față, context în care, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 83 C. pen. din 1969, a intervenit revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei anterioare și, în temeiul art. 43 alin. (1) C. pen., adiționarea acesteia la pedeapsa aplicată în cauză.

Prin urmare, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 86 C. pen. din 1969, în mod evident, în cauză nu a intervenit reabilitarea de drept a recurentului inculpat pentru condamnarea anterioară.

Înalta Curte constată și evidenta confuzie în care se află apărarea recurentului inculpat cu privire la momentul de la care curge termenul prevăzut de art. 165 C. pen.

Dispozițiile art. 167 alin. (1) C. pen. stabilesc că termenul de 3 ani, prevăzut de art. 165 C. pen., în care intervine reabilitarea de drept, se calculează de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale sau de la data când aceasta s-a prescris, iar nu de la data săvârșirii infracțiunii pentru care s-a pronunțat condamnarea, astfel cum susține apărarea.

În contextul considerentelor expuse, Înalta Curte conchide că în cauză s-a făcut o legală aplicare a dispozițiilor art. 41 alin. (1) C. pen., art. 83 C. pen. din 1969 și art. 43 alin. (1) C. pen., criticile formulate de recurentul inculpat A. în recurs în casație fiind neîntemeiate.

Ca urmare, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 562/A din data de 18 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Urmare aceste soluții, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei penale nr. 562/A din data de 18 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 decembrie 2023.