Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2006
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7837/2006

HOTĂRÂRE
05.10.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7837/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 975 din 6 septembrie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, s-a admis cererea formulată de contestatorul T.D., în contradictoriu cu Ministerul Administrației și Internelor, s-a dispus anularea dispoziției nr. 127 din 4 februarie 2004 emisă de Ministerul Administrației și Internelor; s-a dispus restituirea în natură a imobilului compus din teren și construcție situat în orașul Năsăud, înscris în C.F. Năsăud, top 1224 și 1225 și C.F. Năsăud, top 1226 și 1227. S-a constatat că imobilul ce a format obiectul notificării în temeiul Legii nr. 10/2001 a fost preluat de stat fără titlu valabil și este posibilă restituirea în natură a acestuia.

În prezent, imobilul este folosit cu destinația de sediu al Poliției Județene Bistrița-Năsăud și este posibilă restituirea în natură, întrucât dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil. Împotriva acestei sentințe civile a formulat apel intimatul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pentru următoarele motive: Imobilul în litigiu este ocupat de Poliția Orașului Năsăud și se afla la data soluționării litigiului sub incidența art. 16 din Legea nr. 10/2001, urmând ca reclamantul să primească măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin decizia civilă nr. 104 A din 6 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. 35240/2]/2005, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul intimat Ministerul Administrației și Internelor pentru următoarele considerente: Potrivit art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată, și imobilele care au afectațiunea imobilului din litigiu, respectiv, sediu al Poliției Năsăud, pot fi restituite în natură foștilor proprietari cu obligația pentru aceștia de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani. Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâtul Ministerul Administrației și Internelor, criticând-o pentru nelegalitate, potrivit dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., ca fiind dată cu aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurentul-pârât a arătat următoarele: Imobilul în litigiu a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 92/1950 și trecut în administrarea Ministerului Administrației și Internelor prin Decizia nr. 73/1960, a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Cluj.

Întrucât imobilul în litigiu se afla în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, fiind ocupat de sediul Poliției Orașului Năsăud, la data soluționării notificării, era sub incidența dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 10/2001, care aveau în vedere imobilele cu destinația arătată la alin. (7), indiferent dacă au fost sau nu preluate de stat cu titlu valabil, iar soluția principală de reparare a daunelor suferite, de foștii proprietari sau moștenitorii acestora, era restituirea prin echivalent, ceea ce s-a și dispus prin dispoziția contestată, în temeiul art. 9 alin. (2) și art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nemodificată prin Legea nr. 247/2005.

Ulterior modificării art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prin Legea nr. 247/2005, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani, pentru imobilele având destinațiile notate în anexa nr. 2, lit. a) pct. 3 și 4. Prin urmare, s-a concluzionat că, atât instanța de fond cât și cea de apel, aveau obligația să se pronunțe cu privire la obligativitatea intimatului contestator de a menține afectațiunea acestui imobil pe o perioadă de 3 ani. Examinând decizia civilă recurată în raport de motivul de recurs invocat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., instanța constată recursul întemeiat, pentru următoarele considerente: Imobilul în litigiu a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, figurând în anexă la poziția nr. 746 și trecut în administrarea Ministerului Administrației și Internelor prin Decizia nr. 73/1960 a fostului Comitet Executiv al Sfatului Popular al Regiunii Cluj. În ce privește preluarea imobilului de către stat de la T.D., autorul contestatorului, care era proprietarul acestuia la data naționalizării, instanțele, de fond și apel, au constatat că a fost abuzivă, fără titlu valabil, fără ca recurenta pârâtă să conteste aceasta.

Prin Legea nr. 247/2005, s-au modificat dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar potrivit noii reglementări, „în situația imobilelor având destinațiile arătate în anexa nr. 2 lit. a), care face parte integrantă din prezenta lege, necesare și afectate exclusiv și nemijlocit activităților de interes public, de învățământ, sănătate ori social-culturale, foștilor proprietari sau, după caz, moștenitorilor acestora, li se restituie imobilul în proprietate cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă până la 3 ani, pentru cele arătate la pct. 3 și 4 din anexa nr. 2 lit. a) sau, după caz, de până la 5 ani de la data emiterii deciziei sau dispoziției, pentru cele arătate la pct. 1 și 2 din anexa nr. 2 lit. a)”.

Instanțele de fond și apel, legal au stabilit că imobilul în litigiu, fiind preluat de stat abuziv, fără titlu valabil de la autorul contestatorului, trebuie restituit, însă nu a ținut seama de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 247/2005, de a-i menține afectațiunea acestuia, aceea de sediu al Poliției Orașului Năsăud, ce se circumscriu categoriei de imobile prevăzute la anexa nr. 2 lit. a) pct. 3. În această situație restituirea în proprietate a imobilului către moștenitorul legal al fostului proprietar, T.D., se face condiționată de menținerea afectațiunii imobilului restituit, pe perioada prevăzută de art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată.

Pentru aceste considerente, instanța, în baza dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., constatând că împrejurările de fapt au fost pe deplin stabilite, va casa decizia civilă atacată în scopul aplicării corecte a legii, și rejudecând apelul declarat de Ministerul Administrației și Internelor, îl va admite, va schimba în parte sentința civilă nr. 975 din 6 septembrie 2005 a Tribunalului București, în sensul că stabilește obligația contestatorului de a menține afectațiunea imobilului restituit pe perioada prevăzută de art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată. Păstrează restul dispozițiilor sentinței civile.

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 104 A din 6 martie 2006 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, pe care o casează. Admite apelul declarat de Ministerul Administrației și Internelor împotriva sentinței civile nr. 975 din 6 septembrie 2005 a Tribunalului București pe care o schimbă în parte în sensul că stabilește obligația contestatorului de a menține afectațiunea imobilului restituit, pe perioada prevăzută de art. 16 din Legea nr. 10/2001, republicată. Păstrează restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-05-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3942/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud la data de 5 aprilie 2002, reclamanții P.E.F., P.O., P.Ș., Ș.Ș. și P.L. au solicitat în co
ÎCCJ 2005-09-23
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7164/2005
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Bistrița-Năsăud sub nr. 1057/2004 reclamantul F.L., prin mandatar, a solicitat anularea dispoziției nr. 689
ÎCCJ 2005-04-21
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3194/2005
Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 22 martie 2002 reclamantul Ministerul de Interne a chemat în judecată pe pârâta Primăria Sinaia solicitând anularea Dispoziției nr. 109 din 15 august 2
ÎCCJ 2007-02-08
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1143/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 195 din 6 aprilie 2005, Tribunalul Neamț a admis contestația formulată de H.E., împotriva Ministerului Administrației și Internel
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3517/2018
Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 iunie 2004, pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, sub nr. x/2011, contestatoarea A. l-a chemat în judecată pe intimatul Ministeru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă