ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3512/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Tribunalul Timiș, secția civilă,

prin sentința nr. 2505 din 13 septembrie 2006 (pronunțată în primă instanță,

după desființare cu trimitere spre rejudecare), a anulat ca netimbrată acțiunea

în pretenții formulată de reclamantul

S.M.

împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Economiei

Finanțelor

și

Administrația Națională „Apele Române” - Direcția Apelor Banat.

Tribunalul a reținut că reclamantul

a solicitat prin acțiunea introductivă despăgubiri în valoare de 100 miliarde

lei sau 260.000 Euro, cu titlu de daune materiale și morale pentru pagubele

suferite ca urmare a inundării, în două rânduri, în primăvara anului 2005 a

gospodăriei sale din localitatea Bodo, județul Timiș, sumă în raport de care

s-a stabilit taxa judiciară de timbru de 13.006 lei, neachitată de reclamant,

deși a fost legal citat cu această mențiune [art. 20 alin. (1) și (3) din Legea

nr. 146/1997].

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 526/A din 29 noiembrie 2006, a admis apelul

declarat de reclamant împotriva acestei sentințe, pe care a desființat-o,

dispunându-se trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a adopta această soluție,

curtea de apel a apreciat că tribunalul a încălcat dispozițiile art. 75 pct. 1

C. proc. civ. raportat la art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului

impunând reclamantului o sarcină excesivă de natură a-l determina să nu mai

poată avea acces la justiție, în condițiile în care, prin încheierea de ședință

din 13 februarie 2006 pronunțată în aceiași cauză de Curtea de Apel Timișoara,

s-a admis cererea de asistență judiciară a reclamantului S.M. și i s-a acordat

beneficiul scutirii de la plata taxelor judiciare de timbru pentru acest

litigiu, în baza art. 75 pct. 1 C. proc. civ.

Împotriva deciziei instanței de

apel, în numele și reprezentarea pârâtului a declarat recurs D.G.F.P. Timiș.

În motivarea cererii de recurs,

întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se susține că în

speță nu se pune problema aplicării dispozițiilor art. 6 din Convenția

europeană a drepturilor omului, care are un caracter general, neputând fi

aplicat peste Legea nr. 146/1997 de care instanța avea obligația să țină cont

și care nu prevede la art. 15 faptul că acțiuni de genul celei introduse de

S.M. ar fi scutite de la plata taxelor judiciare de timbru.

Se mai afirmă că între aspectele

reținute de instanța de apel în considerentele deciziei există o contradicție

evidentă, în sensul că se reține că la termenul de 31 mai 2006 reclamantul a

formulat o cerere de asistență judiciară, respinsă de tribunal, după ce, prin

încheierea din 13 februarie 2006, Curtea de Apel admisese cererea de asistență

judiciară; „nu se înscrie în logica lucrurilor ca la o dată ulterioară, în 31

mai 2006 să se formuleze de către reclamant o altă cerere în acest sens care ar

fi lipsită de obiect, î condițiile în care cererea de scutire de la plata

taxelor judiciare a fost deja admisă”.

Recursul nu este fondat.

Afirmația reclamantului, în sensul

că art. 6 din Convenția Europeană nu ar putea fi aplicat peste Legea nr.

146/1997, care la art. 15 nu prevede exceptarea de la plata taxei de timbru a

acțiunii deduse judecății, este neîntemeiată.

Tocmai datorită faptului că în cauză

cererea de despăgubiri nu este scutită de la plata taxei de timbru prin legea

națională, se pune problema incidenței textului general cuprins în art. 6 din

Convenție care garantează dreptul la un proces echitabil.

În jurisprudența sa, Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a admis posibilitatea ca interesele unei bune

administrări a justiției să poată justifica impunerea prin legislația națională

a avansării unei sume (taxă de timbru), statuând însă necesitatea existenței

„unui raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul

vizat”, în lipsa căruia, în condițiile în care suma impusă pentru exercitarea

acțiunii este în cuantum, excesiv față de resursele financiare ale titularului

acțiunii, a concluziona că „această restricție a fost disproporționată, aducând

astfel atingere însăși esenței dreptului de acces la justiție (C.D.D.O., 24 mai

2006, Weissman și alții contra României).

Din acest punct de vedere,

argumentația prezentată de instanța de apel este corectă, însă nu este utilă în

cauza dedusă judecății, pentru următoarele considerente care vor suplinii

parțial motivarea hotărârii recurate.

Atât instanța de apel cât și

tribunalul au ignorat faptul că, în aplicarea art. 74 și art. 75 alin. (1) pct.

1 C. proc. civ., la cererea reclamantului, scutirea de la plata taxei de timbru

a fost dispusă chiar în primă instanță.

Astfel, în primul ciclu procesual,

prin sentința civilă nr. 2873 din 5 decembrie 2005, Tribunalul Timiș a respins

acțiunea ca neîntemeiată.

În practicaua acestei sentințe se

consemnează cererea reclamantului privind acordarea asistenței judiciare,

precum și dispoziția instanței în sensul admiterii cererii și scutirii de plata

taxei de timbru.

Sentința menționată a fost

desființată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, potrivit deciziei civile nr.

81/A din 6 martie 2006 a Curții de Apel Timișoara, care a apreciat că instanța

de fond nu a manifestat rol activ în administrarea probatoriului ce se impunea

pentru o justă soluționare pe fond a cauzei.

Or, odată dispusă în primă instanță,

măsura privind scutirea de la plata taxei de timbru a rămas câștigată în favoarea

reclamantului pentru această fază procesuală (judecata în primă instanță),

tribunalul nemaiputând reveni asupra acesteia decât, eventual în condițiile

art. 78 C. proc. civ. la cererea părții adverse.

Cum art. 78 C. proc. civ. nu a fost

invocat și aplicat în cauza dedusă judecății, scutirea de la plata taxei de

timbru dispusă de tribunal la data de 5 decembrie 2005 continuă să-și producă

efectele, încheierea ulterioară a aceleiași instanțe, deci 1 august 2006, prin

care a fost respinsă o nouă cerere de asistență judiciară formulată din

neștiință de reclamant, a fost pronunțată contrar prevederilor art. 75-78 C.

proc. civ.

Pentru considerentele prezentate, în

baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei Finanțelor împotriva deciziei

nr. 526/A din 29 noiembrie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2007.