ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3321/2007

Asupra recursului de față,

deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ., din examinarea lucrărilor de

la dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Galați, la 7 decembrie 2006, reclamanta Direcția Generală de

Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație

în statele Uniunii Europene a pârâtului Ș.M., pentru o perioadă de cel mult

trei ani.

Acțiunea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 38, art. 39 și art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate modificată și completată

prin O.G. nr. 5/2006.

Tribunalul Galați prin sentința

civilă nr. 2266 din 19 decembrie 2006 a respins cererea.

În motivarea hotărârii instanța a

reținut că pârâtul a fost returnat din Ungaria la 3 septembrie 2006 în baza

Acordului de readmisie pe care România l-a încheiat cu această țară (ratificat

prin O.G. nr. 12 din 24 ianuarie 2002 aprobată prin Legea nr. 296/2002).

S-a constatat că pârâtul are drept

de ședere temporară de muncă în Spania, până la 3 iulie 2008, situație față de

care s-a apreciat că are drept de liberă circulație în statele Uniunii

Europene.

Curtea de Apel Galați prin decizia

nr. 53/A din 20 februarie 2007 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței de fond constatând că măsura prevăzută de art. 39

din Legea nr. 248/2005 nu poate fi luată împotriva pârâtului deoarece acesta

are drept de ședere temporară și de muncă în Spania și de la 1 ianuarie 2007

România a devenit stat membru al Uniunii Europene.

Împotriva acestei decizii reclamanta

a declarat recurs la 6 martie 2007, în termen legal.

În motivarea recursului reclamanta a

arătat că singura condiție impusă de legea română [art. 38 lit. a) din Legea

nr. 248/2005] pentru aplicarea măsurii restrângerii exercitării dreptului la

liberă circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român

dintr-un stat cu care România a încheiat acord de readmisie.

S-a mai arătat că faptul că pârâtul

are drept de ședere temporară și de muncă în Spania nu are relevanță față de

returnarea din Ungaria sau de aplicarea Legii nr. 248/2005, el neîndeplinind

condițiile de călătorie în Ungaria potrivit celor constatate de autoritățile

maghiare competente. Ca urmare, fiind în culpă, pârâtul trebuie să suporte

consecințele faptelor sale, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație

fiind pe deplin justificată.

Criticile formulate fac posibilă

încadrarea acestora în motivul de modificare prevăzut de dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ. În raport de acesta, verificându-se legalitatea hotărârii

atacate, se reține că recursul nu este întemeiat pentru considerentele

următoare:

Reclamanta a solicitat restrângerea

exercitării dreptului intimatului la libera circulație în statele Uniunii

Europene în temeiul art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate.

Conform art. 39 alin. (1) din lege,

în situația prevăzută la art. 38 lit. a) măsura se dispune, la solicitarea

Direcției Generale de Pașapoarte, cu privire la statul de pe teritoriul căruia

a fost returnată persoana, de către tribunalul în a cărui rază teritorială se

află domiciliul acestei persoane, iar când aceasta are domiciliul în

străinătate, de către Tribunalul București.

Așadar, luarea acestei măsuri este

de competența instanțelor judecătorești cărora, în lipsa unei prevederi care să

dispună altfel, nu le poate fi restrâns dreptul de apreciere și analizare a

dovezilor administrate în cauză.

Într-adevăr, libertatea circulației

cetățenilor români nu este absolută, ea trebuind să se desfășoare cu respectarea

cerințelor legii materiale speciale, la care trimite art. 25 alin. (1) teza a

II – a din Constituție. Or, Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate nu stabilește că, prin simpla

returnare dintr-un alt stat a unui cetățean român, trebuie să se dispună

restrângerea exercitării dreptului acestuia la libera circulație.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca

simpla luare a măsurii returnării să angajeze în mod direct restrângerea

exercițiului dreptului la libera circulație, ar fi stipulat că o asemenea

restrângere operează de drept.

Ca urmare instanțele în mod

corespunzător au analizat situația de fapt dedusă judecății și au considerat în

mod întemeiat că, în raport cu probele administrate, nu se impune restrângerea

libertății de circulație a pârâtului.

De altfel sentința de fond a fost

pronunțată cu 12 zile înainte ca România să devină stat membru al Uniunii

Europene.

În raport de noul statut dobândit de

România după 1 ianuarie 2007 este de remarcat că potrivit legislației primare,

art. 18 la TCE prevede că orice cetățean al Uniunii are dreptul de a circula și

de a locui liber pe teritoriul Statelor membre, sub rezerva limitărilor și

condițiilor prevăzute de tratat și de dispozițiile luate pentru aplicarea sa.

În legislația secundară, Directiva

Consiliului nr. 38/2004/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29

aprilie 2004 privind libera circulație și rezidență a cetățenilor Uniunii

Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre, de

modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a directivelor

64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE,

90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii

Europene nr. L 158 din 30 aprilie 2004, stabilește, prin art. 27, că limitarea

dreptului cetățenilor statelor membre la liberă circulație poate fi dispusă

numai pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

O.U.G. nr. 102/2005 privind libera

circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii

Europene și Spațiului Economic European (publicată în Monitorul Oficial la 21

decembrie 2005), aprobată prin Legea nr. 260/2005 cu modificările și

completările aduse de O.G. nr. 30/2006 (aprobată prin Legea nr. 500/2006), a

transpus în legislația națională Directiva nr. 38/2004/CE.

Actele legislative mai sus-amintite

au intrat în vigoare (potrivit art. 35 din O.U.G. nr. 102/2005 și art. III din

O.G. nr. 30/2006) de la data de 1 ianuarie 2007, data când România a devenit

membră a Uniunii Europene.

Drept urmare, normele din

reglementarea comunitară se vor aplica cu prioritate în raport cu normele de

drept intern.

Întrucât reclamanta nu a probat, în

condițiile art. 1169 C. civ., incidența vreunuia dintre cauzele de limitare

prevăzute în Directivă, instanțele de fond și, respectiv, de apel au pronunțat

hotărâri legale, date cu aplicarea și interpretarea corectă a prevederilor

legii materiale incidente.

Față de cele ce preced, Înalta Curte

a constatat că nu sunt întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ., motiv

pentru care în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul a fost respins

cu consecința păstrării hotărârii atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 53/A din 20 februarie 2007 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie

2007.