ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6923/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 21 martie 2007, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, în contradictoriu cu pârâtul M.N. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia la liberă circulație în Franța pe o perioadă de cel mult trei ani, arătând că pârâtul a fost returnat din Franța la 5 ianuarie 2007, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară. Reclamanta a indicat în drept prevederile art. 38 din Legea nr. 248/2005, potrivit cărora se poate dispune această măsură împotriva persoanelor returnate în baza unui acord de readmisie și ale art. 52, conform cărora măsura dispusă trebuie să se refere la toate statele Uniunii Europene.

Prin sentința civilă nr. 745 din 2 aprilie 2007, Tribunalul Galați a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pârâtul a fost returnat din Franța, pentru ședere ilegală pe teritoriul acesteia. Potrivit art. 3 din Protocolul Convenției Europene a Drepturilor Omului, restrângerea dreptului la liberă circulație nu poate face obiectul altor restrângeri decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitate națională, siguranță publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora. Având în vedere dispozițiile menționate, instanța a apreciat că măsura restrângerii exercițiului dreptului la liberă circulație nu se impune raportat la temeiul pentru care a fost returnat pârâtul, respectiv ședere ilegală în Franța.

Aceasta cu atât mai mult cu cât, la data de 1 ianuarie 2007 România a devenit membră a Uniunii Europene, pe teritoriul acestor state, putându-se circula în mod liber, principii cuprinse în dreptul comunitar. Prin decizia nr. 200/A din 15 mai 2007, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat, apelul declarat de Direcția Generală de Pașapoarte împotriva sentinței Tribunalului Galați, păstrând soluția și motivarea instanței de fond. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, considerând-o nelegală pentru următoarele considerente. Din dispozițiile Legii nr. 248/2005, art. 38 lit. a) și art. 39 alin. (1) rezultă că singura condiție necesară pentru dispunerea măsurii restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate este aceea a returnării cetățeanului român, dintr-un stat cu care România are încheiat un acord de readmisie.

Prin urmare, legea nu condiționează instituirea restricției decât cu returnare prin acordul de readmisie, nu și de verificarea procedurii și a condițiilor în care s-a dispus returnarea, precum și a pericolului real pe care îl prezintă persoana în cauză pentru valorile sociale protejate. A mai susținut, în esență, că la data de 1 ianuarie 2007, dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 și-au încetat aplicabilitatea, așa încât, măsura restrângerii dreptului la liberă circulație se impune a fi dispusă conform dispozițiilor art. 38 lit. a) din lege, doar cu privire la statul din care a fost returnat pârâtul. Reclamanta a arătat că această măsură nu contravine normelor constituționale ci instrumentelor internaționale privind dreptul la liberă circulație al cetățenilor.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed: La data de 1 ianuarie 2007 când România a aderat la Uniune Europeană, dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate și-au încetat aplicabilitatea. Referitor la prevederile art. 38 lit. a) din același act normativ, conform cărora restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă pentru o perioadă de cel mult trei ani cu privire la persoana care a fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat, în mod corect, instanța de apel, ca și instanța de fond a reținut că aceste prevederi legale nu sunt în concordanță cu Directiva nr. 2004/38/CE a Parlamentului European și a Comitetului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere a cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora pe teritoriul statelor membre.

Singura condiție impusă de legea internă pentru retrângerea dreptului la liberă circulație a cetățenilor români este aceea că persoana în cauză să fi fost returnată dintr-un stat în baza unui acord de readmisie încheiat de România cu alt stat. Or, în conformitate cu normele comunitare, instituite prin Directiva CE nr. 38/2004, limitarea exercițiului dreptului fundamental al cetățenilor statelor membre la libera circulație poate fi dispusă doar pentru motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică, sub forma refuzului dreptului de intrare pe teritoriul unui stat membru sau prin aplicarea măsurii expulzării. Aceste norme au fost transpuse în legislația română prin O.U.G. nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și spațiului economic european.

Cetățenilor români, deveniți la data de 1 ianuarie 2007, cetățeni europeni, nu li se poate aplica un tratament discriminatoriu în raport cu cetățenii celorlalte state membre ale Uniunii Europene, în ce privește limitări aduse exercitării dreptului la liberă circulație în spațiul european. Interpretând dispozițiile cuprinse în actele normative menționate, în raport cu prevederile art. 20 din Constituția României, în mod legal instanțele au apreciat că dreptul la liberă circulație a cetățenilor români în statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv statul de unde a fost returnat în baza unui acord de readmisie, nu poate fi restrâns, decât în situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 27 din Directiva CE nr. 38/2004.

În speță, singurul motiv invocat de reclamantă a fost returnarea pârâtului din Franța. Drept urmare, în raport de considerentele expuse și constatând că în mod corect, instanța de apel, a confirmat hotărârea primei instanțe, de respingere a cererii de restrângere a exercitării dreptului pârâtului la libera circulație pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, recursul declarat în cauză se privește ca nefondat și va fi respins, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei civile nr. 200 A din 15 mai 2007 a Curții de Apel Galați. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 octombrie 2007.