Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 07.12.2005
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10199/2005

HOTĂRÂRE
07.12.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10199/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 27 decembrie 2004, A.N.C.M. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu Municipiul Brăila prin Primar, anularea dispoziției nr. 19821 din 16 noiembrie 2004 și restituirea în natură sau echivalent valoric a imobilului preluat de fostul Sfat Popular Brăila ca urmare a „transformării” C.M.R. din Brăila în întreprindere a industriei locale de stat. Prin sentința nr. 147 din 15 martie 2005, Tribunalul Brăila, secția civilă, a respins ca nefondată acțiunea reclamantei formulată împotriva dispoziției emisă de Primarul municipiului Brăila, ca reprezentant al municipiului Brăila.

Instanța de fond a constatat formularea în termen a contestației și dovedirea de către reclamantă a calității de persoană îndreptățită și a reținut că, așa cum s-a motivat și în dispoziția contestată, nu s-a depus actul de proprietate al imobilului pentru ca acesta să poată fi identificat și pentru a se face dovada că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001. Apelul declarat de reclamantă împotriva hotărârii tribunalului a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 659/A din 1 iunie 2005. S-a reținut în esență de către instanța de apel că reclamanta nu a făcut dovada proprietății bunurilor revendicate și nu a indicat nici măcar adresa la care este situat imobilul a cărui revendicare o solicită, fiind în imposibilitate de a produce probe.

Împotriva acestei ultime decizii a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. A arătat că instanțele de fond și de apel nu au ținut cont în judecarea cauzei de modalitatea de constituire a proprietății cooperativei și nu au luat în considerare nici modalitatea concretă de transmitere a patrimoniului, conform căreia Staful Popular Brăila era parte implicată în procesul de transfer, parte care este singura în măsură să cunoască ce a făcut cu bunurile pe care le-a preluat de la cooperativă, în numele statului și care deține documentele privitoare la transformarea cooperativei în întreprindere a Sfatului Popular Brăila, la U.R.C.M. din regiunea Galați și la U.C.E.C.O.M.

fiind transmis numai bilanțul contabil centralizat. Recursul este întemeiat, urmând a fi admis, a se casa hotărârile pronunțate și a se trimite cauza spre rejudecare la tribunal. Prin dispoziția nr. 19821 din 16 noiembrie 2004 s-a respins notificarea nr. 780/2001, înregistrată sub nr. 41440 din 19 iulie 2001 la Primăria municipiului Brăila, prin care A.N.C.M.-U.C.E.C.O.M. a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul, respectiv C.R., situat în municipiul Brăila, deoarece nu face obiectul Legii nr. 10/2001. Urmare contestării de către reclamantă a dispoziției emisă în soluționarea notificării, instanța de fond a constatat că a fost dovedită, în raport de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, calitatea acesteia de persoană îndreptățită, întrucât potrivit art. 1 din Statut „A.N.C.M.–U.C.E.C.O.M.

este organizația generală a sistemului cooperației meșteșugărești, persoană juridică română, constituită prin asocierea asociațiilor teritoriale ale organizațiilor cooperației meșteșugărești, fiind succesoarea de drept a U.C.C.M.R. S-a respins însă acțiunea reclamantei întrucât aceasta nu a depus actul de proprietate al imobilului pentru ca acesta să poată fi identificat, dar și pentru a se face dovada că sunt incidente dispozițiile Legii nr. 10/2001. Aceste rețineri au fost confirmate de instanța de apel în considerentele soluției de respingere a apelului declarat de reclamantă împotriva hotărârii instanței de fond. Se reține astfel că instanțele judecătorești nu au exercitat rolul activ conferit de dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., potrivit cărora au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale, sens în care vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc. Or, în speță, în virtutea rolului activ, instanțele trebuiau să dispună efectuarea unei expertize pentru identificarea imobilului în litigiu, în raport de care pârâtul a arătat că va verifica dacă este sau nu deținătorul acestuia. Pentru aceste motive, urmează a fi admis recursul reclamantei, a se casa ambele hotărâri pronunțate și a se trimite cauza pentru rejudecare la tribunal.

DECIDE Admite recursul declarat de reclamanta A.N.C.M. București împotriva deciziei nr. 659/A din 1 iunie 2005 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 147 din 15 martie 2005 a Tribunalului Brăila, secția civilă, și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2005-11-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8840/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 24 noiembrie 2004 A.N.C.M. București a chemat în judecată municipiul Brăila, prin primarul său, solicitând anularea dispoziției de respingere a
ÎCCJ 2007-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7543/2007
Asupra recursului civil de față. Din analizarea actelor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1075 din 15 noiembrie 2006, Tribunalul Brăila a respins acțiunea formulată de reclamantul N.I. în contradictoriu cu Instituția
ÎCCJ 2005-09-13
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6696/2005
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 28 noiembrie 2003, A.N.C.M., UCECOM a contestat dispoziția nr. 9166 din 22 octo
ÎCCJ 2005-10-07
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7827/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 1026 din 11 februarie 2003 la Tribunalul Brăila, reclamanții A.T. și A.D., au chemat în judecată pârâta Primăria Munici
ÎCCJ 2010-05-17
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4026/2010
de 1/5 pentru construcțiile expropriate suma de 8.337.033 lei. Contestația formulată împotriva acestei dispoziții a fost admisă în parte, s-a modificat în parte dispoziția la art. 2, în sensul că valoarea construcțiilor expropriate, de pe t
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă