ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6696/2005

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la 28 noiembrie 2003, A.N.C.M., UCECOM a contestat dispoziția nr. 9166 din 22 octombrie 2003 a Primarului municipiului Brăila, solicitând anularea acesteia. În motivarea cererii s-a arătat că prin notificare transmisă prin executorul judecătoresc, contestatoarea a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri pentru imobilul ce a aparținut sistemului cooperației meșteșugărești și anume cooperativa meșteșugărească V. Acest imobil a foste preluat prin H.C.M. nr. 1594/1959, fiind trecut abuziv, fără plată, în proprietatea statului, prin transformarea cooperației meșteșugărești în întreprindere de stat de interes local.

Actul normativ de preluare nu a fost publicat în Buletinul Oficial, având mențiunea „Secret”. Prin sentința civilă nr. 273 din 17 martie 2004 Tribunalul Brăila, secția civilă, a respins contestația ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că deși contestatoarea a indicat în notificare că imobilul este situat în localitatea Brăila și cuprindea secțiile „Articole de botez și nunți” și „Frânghieri” ce au aparținut cooperativei V. Brăila, nu a precizat adresa imobilului ori vecinătățile sau descrierea acestuia pentru a putea fi identificat. În lipsa acestor precizări este imposibilă identificarea unității deținătoare și a terenului și construcțiilor ce trebuie restituite sau calcularea valorii și acordarea măsurilor reparatorii cuvenite.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin decizia civilă nr. 1110 A din 27 august 2004 a Curții de Apel Galați. În considerentele deciziei s-a arătat că în mod corect instanța de fond a reținut că prin notificarea transmisă reclamanta nu a arătat elementele de identificare a imobilului solicitat. De asemenea, nu a făcut dovada dreptului de proprietate. Deoarece art. 22 nu conține prevederi speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al pretinsei persoane îndreptățite asupra imobilelor solicitate, înseamnă că sunt aplicabile regulile de drept comun, respectiv cele întâlnite în materia acțiunii în revendicare imobiliară.

Deciziile comitetului sfatului popular regional emise în temeiul art. 1 din Decretul nr. 244/1955 nu au făcut niciodată dovada proprietății organizațiilor cooperatiste asupra terenurilor, de vreme ce Decretul nr. 244/1955 care se referă la terenuri pentru construcții și Decretul nr. 409/1958 care se referă la alte bunuri decât cele prevăzute în primul decret, instituiau nu dreptul de proprietate ci dreptul de folosință asupra unor bunuri proprietate de stat atribuite unor organizații cooperatiste sau altor organizații obștești. Reclamanta nu s-a adresat Primăriei municipiului Brăila pentru a identifica unitatea deținătoare, pretinsa persoană îndreptățită la măsuri reparatorii trebuind, în prealabil, să identifice ea bunul solicitat, căci pârâta nu putea să identifice unitatea deținătoare a unor bunuri denumite generic Cooperativa.

Decizia instanței de apel a fost recurată de către apelantă, critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., privind următoarele aspecte: Nici în dispoziția contestată și nici în sentință nu se regăsește ca motiv de respingere a cererii de restituire faptul că recurenta nu ar fi făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat. În atare situație, prin aprecierea potrivit căreia apelanta nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate, instanța de apel i-a creat apelantei o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, cu încălcarea dispozițiilor art. 296 C. proc. civ. În al doilea rând, instanța de apel nu putea trece la respingerea cererii de restituire câtă vreme reclamanta solicitase acordarea măsurilor reparatorii și pentru bunurile menționate la art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește datele de identificare ale imobilului solicitat instanțele trebuiau să țină cont de faptul că, în temeiul H.C.M. 1594/1959 și a Instrucțiunilor 73524/1959 adoptate pentru punerea în aplicare a acestuia, arhivele cooperației transformate, care cuprindeau documente din care să rezulte datele de identificare ale imobilului, se află la intimată. În aceste condiții, deși sarcina probei revenea reclamantei, nu înseamnă că instanțele judecătorești nu mai trebuiau să-și exercite rolul activ în soluționarea cât mai judicioasă a cauzelor cu care au fost învestite. Primăria municipiului Brăila deține toate documentele cu care s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei, cu atât mai mult cu cât acestea au emanat de la această autoritate, situație în care era imperios necesar să le pună la dispoziția instanței.

Analizând decizia atacată, în limitele criticii formulate prin motivele de recurs și în raport de probele administrate înaintea instanțelor de fond, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru următoarele considerente: Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data declanșării procedurii de restituire, notificarea va cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat, precum și valoarea estimată a acestuia. Din expresia folosită de legiuitor, „va cuprinde”, rezultă ce textul este reglementat printr-o normă imperativă, de la care părțile, nici măcar cu acordul instanței, nu pot deroga.

Art. 26 din lege prevedea că în cazul în care persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat, notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul. Prin notificarea adresată Primăriei municipiului Brăila, A.N.C.M. UCECOM a solicitat restituirea în natură sau măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul Cooperativa V. ce a aparținut sistemului cooperației meșteșugărești. Așadar, petenta nu a uzat de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001 și nu a solicitat primăriei să procedeze la identificarea deținătorului imobilului. Ambele instanțe de fond au apreciat, corect, că mențiunea din notificare în sensul că imobilul era situat, la data preluării de către stat, în localitatea Brăila și avea două secții, articole de botez și nunți, respectiv, frânghieri, nu este de natură să reprezinte o identificare a acestuia, în sensul art. 21 alin. (2) din lege.

În înțelesul textului menționat, identificarea vizează inclusiv situația imobilului de la data notificării. Potrivit art. 112 pct. 3 C. proc. civ., aplicabil ca dispoziție de drept comun, în temeiul art. 721 C. proc. civ., de vreme ce legea specială nu dispune altfel, pentru identificarea imobilelor trebuie să se arate comuna și județul, strada și numărul, iar, în lipsă, vecinătățile, etajul și apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de carte funciară și numărul topografic. Nu poate fi primită critica privitoare la lipsa de rol activ a instanței de apel care nu a cerut intimatei să depună la dosar înscrisurile pe care le deținea și care cuprindeau date ce ar fi servit la identificarea imobilului.

Petenta a beneficiat de asistență juridică asigurată de consilier juridic, astfel încât instanța nu avea de ce să intervină pentru a-i atrage atenția asupra drepturilor sale procedurale. Față de cele ce preced, Curtea a considerat că instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legii speciale, astfel încât critica formulată nu întrunește cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Este însă întemeiată critica privitoare la înrăutățirea situației apelantei în propria cale de atac, cu nesocotirea prevederilor art. 296 C. proc. civ. Astfel, în urma probatoriului administrat, prima instanță a concluzionat că petenta are calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, așa cum este definită această calitate în art. 3 lit. c) teza I din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data judecății.

Primăria municipiului Brăila nu a declarat apel prin care să critice această dezlegare în drept pe care a făcut-o prima instanță. Așadar, aprecierile făcute de instanța de apel, în sensul că petenta nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui restituire s-a solicitat, o dezavantajează pe apelantă și îi înrăutățește situația întrucât dacă nu ar declarat apel rămânea irevocabilă hotărârea primei instanțe prin care îi fusese recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii. De aceea, pentru ca susmenționatele considerente din decizia instanței de apel să nu intre în puterea lucrului judecat, cu încălcarea dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi înlăturate și să se mențină numai considerentele prin care s-a rezolvat problema legalității sentinței privitoare la lipsa de identificare a imobilului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta apelantă A.N.C.M. UCECOM împotriva deciziei civile nr. 1110 A din 27 august 2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați în contradictoriu cu intimatul Primarul municipiului Brăila. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie 2005.