ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6696/2005

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ.,

asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brăila la 28 noiembrie 2003, A.N.C.M., UCECOM a contestat dispoziția nr. 9166

din 22 octombrie 2003 a Primarului municipiului Brăila, solicitând anularea

acesteia.

În motivarea cererii s-a arătat că prin notificare

transmisă prin executorul judecătoresc, contestatoarea a solicitat restituirea

în natură sau despăgubiri pentru imobilul ce a aparținut sistemului cooperației

meșteșugărești și anume cooperativa meșteșugărească V. Acest imobil a foste

preluat prin H.C.M. nr. 1594/1959, fiind trecut abuziv, fără plată, în

proprietatea statului, prin transformarea cooperației meșteșugărești în

întreprindere de stat de interes local.

Actul normativ de preluare nu a fost publicat în

Buletinul Oficial, având mențiunea „Secret”.

Prin sentința civilă nr. 273 din 17 martie 2004

Tribunalul Brăila, secția civilă, a respins contestația ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că deși

contestatoarea a indicat în notificare că imobilul este situat în localitatea

Brăila și cuprindea secțiile „Articole de botez și nunți” și „Frânghieri” ce au

aparținut cooperativei V. Brăila, nu a precizat adresa imobilului ori

vecinătățile sau descrierea acestuia pentru a putea fi identificat.

În lipsa acestor precizări este imposibilă

identificarea unității deținătoare și a terenului și construcțiilor ce trebuie

restituite sau calcularea valorii și acordarea măsurilor reparatorii cuvenite.

Apelul declarat de reclamantă a fost respins prin

decizia civilă nr. 1110 A din 27 august 2004 a Curții de Apel Galați.

În considerentele deciziei s-a arătat că în mod

corect instanța de fond a reținut că prin notificarea transmisă reclamanta nu a

arătat elementele de identificare a imobilului solicitat. De asemenea, nu a

făcut dovada dreptului de proprietate. Deoarece art. 22 nu conține prevederi

speciale în privința dovedirii dreptului de proprietate al pretinsei persoane

îndreptățite asupra imobilelor solicitate, înseamnă că sunt aplicabile regulile

de drept comun, respectiv cele întâlnite în materia acțiunii în revendicare

imobiliară.

Deciziile comitetului sfatului popular regional emise

în temeiul art. 1 din Decretul nr. 244/1955 nu au făcut niciodată dovada

proprietății organizațiilor cooperatiste asupra terenurilor, de vreme ce

Decretul nr. 244/1955 care se referă la terenuri pentru construcții și Decretul

nr. 409/1958 care se referă la alte bunuri decât cele prevăzute în primul

decret, instituiau nu dreptul de proprietate ci dreptul de folosință asupra

unor bunuri proprietate de stat atribuite unor organizații cooperatiste sau

altor organizații obștești.

Reclamanta nu s-a adresat Primăriei municipiului

Brăila pentru a identifica unitatea deținătoare, pretinsa persoană îndreptățită

la măsuri reparatorii trebuind, în prealabil, să identifice ea bunul solicitat,

căci pârâta nu putea să identifice unitatea deținătoare a unor bunuri denumite

generic Cooperativa.

Decizia instanței de apel a fost recurată de către

apelantă, critica, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., privind următoarele aspecte:

Nici în dispoziția contestată și nici în sentință nu

se regăsește ca motiv de respingere a cererii de restituire faptul că recurenta

nu ar fi făcut dovada existenței dreptului de proprietate asupra imobilului

solicitat. În atare situație, prin aprecierea potrivit căreia apelanta nu ar fi

făcut dovada dreptului de proprietate, instanța de apel i-a creat apelantei o

situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, cu încălcarea

dispozițiilor art. 296 C. proc. civ.

În al doilea rând, instanța de apel nu putea trece la

respingerea cererii de restituire câtă vreme reclamanta solicitase acordarea

măsurilor reparatorii și pentru bunurile menționate la art. 6 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește datele de identificare ale

imobilului solicitat instanțele trebuiau să țină cont de faptul că, în temeiul H.C.M.

1594/1959 și a Instrucțiunilor 73524/1959 adoptate pentru punerea în aplicare a

acestuia, arhivele cooperației transformate, care cuprindeau documente din care

să rezulte datele de identificare ale imobilului, se află la intimată.

În aceste condiții, deși sarcina probei revenea

reclamantei, nu înseamnă că instanțele judecătorești nu mai trebuiau să-și

exercite rolul activ în soluționarea cât mai judicioasă a cauzelor cu care au

fost învestite.

Primăria municipiului Brăila deține toate documentele

cu care s-ar fi făcut dovada dreptului de proprietate al reclamantei, cu atât

mai mult cu cât acestea au emanat de la această autoritate, situație în care

era imperios necesar să le pună la dispoziția instanței.

Analizând decizia atacată, în limitele criticii

formulate prin motivele de recurs și în raport de probele administrate înaintea

instanțelor de fond, Curtea a apreciat că recursul nu este întemeiat pentru

următoarele considerente:

Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în

forma în vigoare la data declanșării procedurii de restituire, notificarea va

cuprinde denumirea și adresa persoanei notificate, elementele de identificare a

persoanei îndreptățite, elementele de identificare a bunului imobil solicitat,

precum și valoarea estimată a acestuia.

Din expresia folosită de legiuitor, „va cuprinde”, rezultă

ce textul este reglementat printr-o normă imperativă, de la care părțile, nici

măcar cu acordul instanței, nu pot deroga.

Art. 26 din lege prevedea că în cazul în care

persoana îndreptățită nu cunoaște deținătorul bunului imobil solicitat,

notificarea se va trimite primăriei în a cărei rază se află imobilul.

Prin notificarea adresată Primăriei municipiului

Brăila, A.N.C.M. UCECOM a solicitat restituirea în natură sau măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilul Cooperativa V. ce a aparținut

sistemului cooperației meșteșugărești.

Așadar, petenta nu a uzat de prevederile art. 26 din

Legea nr. 10/2001 și nu a solicitat primăriei să procedeze la identificarea

deținătorului imobilului.

Ambele instanțe de fond au apreciat, corect, că

mențiunea din notificare în sensul că imobilul era situat, la data preluării de

către stat, în localitatea Brăila și avea două secții, articole de botez și

nunți, respectiv, frânghieri, nu este de natură să reprezinte o identificare a

acestuia, în sensul art. 21 alin. (2) din lege. În înțelesul textului

menționat, identificarea vizează inclusiv situația imobilului de la data

notificării.

Potrivit art. 112 pct. 3 C. proc. civ., aplicabil ca

dispoziție de drept comun, în temeiul art. 721 C. proc. civ., de vreme ce legea

specială nu dispune altfel, pentru identificarea imobilelor trebuie să se arate

comuna și județul, strada și numărul, iar, în lipsă, vecinătățile, etajul și

apartamentul, sau, când imobilul este înscris în cartea funciară, numărul de

carte funciară și numărul topografic.

Nu poate fi primită critica privitoare la lipsa de

rol activ a instanței de apel care nu a cerut intimatei să depună la dosar

înscrisurile pe care le deținea și care cuprindeau date ce ar fi servit la

identificarea imobilului. Petenta a beneficiat de asistență juridică asigurată

de consilier juridic, astfel încât instanța nu avea de ce să intervină pentru

a-i atrage atenția asupra drepturilor sale procedurale.

Față de cele ce preced, Curtea a considerat că

instanța de apel a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor

legii speciale, astfel încât critica formulată nu întrunește cerințele art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Este însă întemeiată critica privitoare la

înrăutățirea situației apelantei în propria cale de atac, cu nesocotirea

prevederilor art. 296 C. proc. civ.

Astfel, în urma probatoriului administrat, prima

instanță a concluzionat că petenta are calitatea de persoană îndreptățită la

măsuri reparatorii, așa cum este definită această calitate în art. 3 lit. c)

teza I din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data judecății.

Primăria municipiului Brăila nu a declarat apel prin

care să critice această dezlegare în drept pe care a făcut-o prima instanță.

Așadar, aprecierile făcute de instanța de apel, în sensul că petenta nu și-a

dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui restituire s-a

solicitat, o dezavantajează pe apelantă și îi înrăutățește situația întrucât

dacă nu ar declarat apel rămânea irevocabilă hotărârea primei instanțe prin

care îi fusese recunoscută calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii. De aceea, pentru ca susmenționatele considerente din decizia

instanței de apel să nu intre în puterea lucrului judecat, cu încălcarea

dispozițiilor art. 296 teza a II-a C. proc. civ., urmează a fi înlăturate și să

se mențină numai considerentele prin care s-a rezolvat problema legalității

sentinței privitoare la lipsa de identificare a imobilului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta

apelantă A.N.C.M. UCECOM împotriva deciziei civile nr. 1110 A din 27 august

2004 pronunțată de Curtea de Apel Galați în contradictoriu cu intimatul

Primarul municipiului Brăila.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 septembrie

2005.