ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2022/2007

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele.

Prin sentința nr. 275 din 1 martie

2006 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis cererea formulată de

reclamanții B.G.A. și B.L. împotriva pârâtului Municipiul București prin

Primarul General și a obligat pârâtul să emită dispoziția motivată privind

acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul situat în București.

Pentru a se pronunța astfel prima

instanță a reținut că potrivit art. 25 alin. (1) din Legea 10/2001, pârâtul era

obligat să soluționeze notificarea printr-o dispoziție, indiferent dacă

reclamanții au depus înscrisurile doveditoare în termenul legal.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâtul Municipiul București prin Primarul General invocând că tribunalul nu

era competent material să soluționeze cauza, o obligație de a face, care

potrivit art. 1 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. revine în competența

judecătoriei.

Apelantul a mai susținut că acțiunea

reclamanților este nefondată întrucât termenul de 60 de zile pentru emiterea

dispoziției este unul de recomandare, iar depășirea acestuia în mod culpabil

poate fi sancționată, cel mult, cu obligarea la despăgubiri a unității

deținătoare dacă persoana în cauză face dovada unui prejudiciu. De asemenea,

notificarea nu a fost însoțită de actele doveditoare ale dreptului de

proprietate asupra imobilului.

Curtea de Apel București, secția a

IV-a civilă, prin decizia nr. 463 din 24 octombrie 2006 a respins apelul ca

nefondat reținând că prin decizia nr. IX din 20 martie 2006 Secțiile Unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit că instanța căreia îi revine

competența de soluționare a cererilor formulate împotriva refuzului de a emite

dispoziția motivată, este secția civilă a tribunalului în a cărui rază

teritorială își are sediul persoana juridică deținătoare a imobilului.

Faptul că termenul prevăzut de art.

25 alin. (1) din Legea 10/2001 este un termen de recomandare nu are nici o

importanță, câtă vreme pârâtul nu a putut justifica în nici un fel refuzul de a

emite dispoziția la care îl obligă legea. În plus, termenul de 60 de zile este

stipulat în favoarea persoanei îndreptățite, unitatea notificată fiind obligată

să soluționeze notificarea pe baza actelor de care persoana îndreptățită a

înțeles să se prevaleze, lipsa acestora neputând constitui un argument pentru

pasivitatea unității deținătoare.

Împotriva deciziei instanței de apel

a declarat recurs pârâtul Municipiul București prin Primarul General, în baza

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:

- termenul de 60 de zile pentru

emiterea dispoziției motivate începe să curgă din momentul în care dosarul de

restituire este complet, reclamanții nefăcând această dovadă

- reclamanții nu au arătat care este

data depunerii ultimului înscris și nici nu au făcut dovada existenței unei

astfel de precizări, context în care obligația de a emite dispoziția de

restituire este prematură.

Recursul este nefondat pentru

motivele ce succed.

Potrivit dispozițiilor art. 25 alin.

(1) din Legea 10/2001 termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare este

obligată să emită dispoziția motivată începe să curgă de la data depunerii

notificării sau de la data depunerii întregului set de acte doveditoare

prevăzut de art. 23 din lege.

Legiuitorul a stabilit două date de

referință pentru îndeplinirea acestei obligații, în ideea de a nu prejudicia

persoanele îndreptățite care nu au depus întregul material probator odată cu

notificarea. Deși, inițial, nu s-a prevăzut nici o altă obligație, în sarcina

unității deținătoare sau a persoanei îndreptățite, de a verifica suficiența

materialului probator al dreptului de proprietate și a calității de moștenitor,

Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 498/2003, pct. 23.1, au instituit,

pentru unitatea deținătoare, obligația de a comunica în scris celeilalte părți,

în intervalul de 60 de zile, faptul că documentația este insuficientă pentru

fundamentarea deciziei de restituire.

În speță, pârâtul Municipiul

București prin Primarul General nu și-a îndeplinit această obligație,

prejudicind interesul legal al persoanelor îndreptățite.

În contextul prezentat, obligația de

a emite dispoziția motivată nu poate fi prematură întrucât scopul Legii 10/2001

este de a da posibilitatea efectivă persoanei îndreptățite să beneficieze de

măsurile pe care le prevede, iar pentru aceasta recurentul trebuie să răspundă

la notificare.

Față de considerentele expuse,

Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu

prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva

deciziei nr. 463 din 24 octombrie 2006 a Curții de Apel București, secția a

IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 5 martie 2007.