ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3585/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea formulată și

înregistrată la data de 14 ianuarie 2005, la Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 217/2005, reclamanții

Administrația Prezidențială și Secretariatul General al Guvernului au solicitat

ca, prin sentința ce se va pronunța, instanța să constate nulitatea Decretului

nr. 1164/2004, privind acordarea unor grațieri individuale (M. Of. nr.

1207/16.12.2004), în contradictoriu cu pârâții M.G., A.M., C.M., A.V., V.A.,

B.P., B.V., B.V.V., B.D., B.M., B.C., V.B., B.A., C.A., C.I., C.M., C.N.,

D.B.C., D.I., F.G., F.M., G.F.C., G.I., G.R., G.H.I., I.P., M.M.O., M.F., M.V.,

M.B., M.I., N.I., O.D., O.V., O.N., P.L., P.D., P.M.M., R.N., R.L.E., S.L.,

S.V.P., S.G., S.L.C., Ș.D.C., T.I.G. și Z.M.

În motivarea acțiunii,

reclamanții au susținut că Decretul nr. 1164/2004, de acordare a unor grațieri

individuale, este lovit de nulitate absolută, deoarece:

- consimțământul Primului -

Ministru, coautor al actului administrativ atacat este viciat, întrucât după ce

informația privind emiterea decretului de grațiere, a devenit publică, acesta a

afirmat în fața presei că nu a fost atent la conținutul concret al actului și

nu a observat de fapt ce semnează, fiind, deci, indus în eroare.

- actul administrativ atacat

este ilegal, pentru vicii de formă, întrucât contrar prevederilor art. 8 lit.

c) din Legea nr. 546/2002, nu face referire la pedeapsa aplicată de instanță,

care face obiectul grațierii, lipsa acesteia fiind un motiv de nelegalitate.

- actul administrativ atacat

este și neconstituțional, fiind emis printr-un exces de putere, abuz de putere

și deturnare de putere, raportat la rolul constituțional al Președintelui

României.

Acordarea grațierii

individuale s-a făcut pe motive politice, punând în pericol ordinea publică și

stabilitatea constituțională, încălcând drepturile și libertățile victimelor,

subminând autoritatea și înfăptuirea justiției, prestigiul autorităților

publice și stabilitatea economică, precum și încrederea publicului în domnia

legii și în autoritățile Statului.

Au formulat întâmpinări

pârâții A.V., G.H.I. și M.G., invocând excepția lipsei calității procesuale

active a celor doi reclamanți, pentru că nu au calitatea de autorități publice

de emitere a actului administrativ a cărei nulitate se solicită, excepția

inadmisibilității acțiunii, actul atacat fiind un act de putere, emis în

executarea unei prerogative constituționale, precum și excepția lipsei de

interes (ridicată numai de pârâtul A.V.), întrucât actul atacat a fost revocat

prin Decretul nr. 1173/2004.

Pe fondul cauzei, s-a

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, în același sens fiind și

solicitarea pârâților F.M. și I.P., prin întâmpinările formulate.

Asociația Victimelor

Mineriadelor 1990 - 1991 din România și Centrul de Resurse Juridice au formulat

cereri de intervenție în interes propriu, solicitând constatarea nulității

absolute a Decretului de Grațiere nr. 1164/2004, obligarea lui I.I., în solidar

cu A.N., la plata unor despăgubiri morale în sumă de 1 leu, urmând a se proceda

și la reevaluarea dosarelor de grațiere de către Președintele României.

Pârâtul A.V. a ridicat și

excepția nulității acțiunii pentru lipsa semnăturii persoanei autorizată,

conducătorul Administrației Prezidențiale.

Din oficiu, instanța a

ridicat excepția inadmisibilității acțiunii în contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr.

1900 din 17 noiembrie 2005, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de

contencios administrativ și fiscal, a respins excepția nulității acțiunii

pentru nesemnarea acesteia de către conducătorul autorității și, admițând

excepția inadmisibilității acțiunii, a respins acțiunea formulată de cei doi

reclamanți, Administrația Prezidențială și Secretariatul General al Guvernului.

Pentru a pronunța această

sentință, prima instanță a reținut că potrivit art. 3 lit. k) din Regulamentul

de organizare și funcționare al Administrației Prezidențiale, Departamentul

Constituțional - Legislativ are ca atribuție reprezentarea în instanță a

Președintelui României și a instituției Administrației Prezidențiale, acțiunea

fiind semnată de către șeful acestui departament, astfel încât excepția

nulității acțiunii sub acest aspect este neîntemeiată.

Față de prevederile art. 2

din același Regulament nu este necesar nici mandatul expres al Președintelui

României pentru formularea unei acțiuni în justiție.

Referitor la excepția

inadmisibilității acțiunii, instanța de fond a reținut că aceasta este

întemeiată, dat fiind că grațierea individuală este un act de clemență, o

măsură de politică penală destinată să asigure realizarea mai eficiente a

scopului reacției antiinfracționale, emiterea unui astfel de act fiind

atributul exclusiv al Președintelui României, în virtutea prerogativelor sale

Constituționale.

Cum efectul cel mai

important al decretului de grațiere se produce în sfera dreptului penal, acesta

are o influență covârșitoare asupra celorlalte două efecte, de drept public și

de drept administrativ, iar anularea decretului de grațiere nu poate fi cerută

în fața instanței de contencios administrativ, cât timp există procedura

contestației la executare în dreptul penal, fiecare condamnat putând acționa în

cadrul procedurii penale.

Împotriva sentinței au

declarat recurs, reclamanții, Administrația Prezidențială și Secretariatul

General al Guvernului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru

motive ce se regăsesc în art. 304 alin. (1) pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.,

solicitând, însă, ca instanța de control să examineze cauza sub toate

aspectele, potrivit prevederilor art. 304

1

C. proc. civ.

Sub un prim motiv de recurs,

susțin recurenții că în mod eronat instanța de fond a considerat că nulitatea

unui decret al Președintelui României, prin care s-a dispus grațierea unor

pedepse, poate fi constatată prin „procedeul contestației la executare în

dreptul penal pentru fiecare condamnat”, și nu pe calea contenciosului

administrativ.

Contestația la executare

este o acțiune specifică dreptului procesual penal, normele procesuale fiind de

strictă interpretare, astfel încât Președintele României nu poate fi inclus

între persoanele cu vocație procesuală în procesul penal, în cazul dedus

judecății.

Obiectul acțiunii îl

constituie constatarea nulității unui act administrativ emis de către o

autoritate publică - Președintele României, act care, atâta timp cât este

valabil, are putere obligatorie față de instanțele penale, care sunt ținute să

aplice măsura grațierii.

Recurenții susțin că, atâta

timp cât actul grațierii individuale are caracter irevocabil pentru autoritatea

care l-a emis nelegal, instanța de contencios administrativ este competentă să

cenzureze legalitatea acestuia; aceasta, cu atât mai mult, cu cât în cuprinsul

art. 5 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, între actele

nesupuse controlului pe calea contenciosului administrativ nu se regăsesc

menționate decretele emise de Președintele României.

Apelând chiar și la metodele

de interpretare juridică recunoscute de doctrină - interpretarea gramaticală,

interpretarea logică, interpretarea istorică și cea teleologică, susțin recurenții,

concluzia ce se desprinde este aceea a unei intenții clare a legiuitorului de a

permite supunerea controlului în contencios administrativ a decretelor

Președintelui României emise în exercitarea atribuțiilor stabilite prin

Constituția României.

Pe fondul acțiunii

formulate, recurenții au reiterat motivele în baza cărora au solicitat

instanței, constatarea nulității Decretului de grațiere nr. 1164/2004.

- lipsa voinței Primului

Ministru care nu a știut ce a semnat, voința sa fiind alterată prin necunoaștere.

- Decretul a fost emis cu

încălcarea dispozițiilor legii imperative referitoare la actele ce trebuie să

însoțească cererea de grațiere.

Au formulat întâmpinări

intimații I.P., M.C., B.V., prin care au solicitat respingerea recursurilor, ca

nefondate.

Analizând recursurile

formulate, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale

aplicabile, Curtea le va respinge, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare.

Potrivit dispozițiilor art.

1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004 - Legea contenciosului administrativ,

„Autoritatea publică emitentă a unui act administrativ nelegal poate să

solicite instanței, constatarea nulității acestuia, în situația în care actul

nu mai poate fi revocat, întrucât a intrat în circuitul civil și a produs

efecte juridice”.

Obiectul acțiunii de chemare

în judecată, dedusă judecății îl constituie constatarea nulității Decretului

nr. 1164/2004, privind acordarea unor grațieri individuale, emitentul acestui

act fiind Președintele României.

Problema de drept pusă în

discuție, cu ocazia soluționării fondului, rezolvată de instanță pe cale de

excepție și asupra căreia urmează a se pronunța și instanța de control

judiciar, este aceea de a stabili dacă sus-menționatul decret de grațiere

individuală, emis de Președintele României, reprezintă sau nu un act

administrativ, supus cenzurii instanței de contencios administrativ în sensul

dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (6) din Legea nr. 554/2004.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1 din Legea nr. 546/2002 privind grațierea și procedura

acordării grațierii (M. Of. nr. 755/16.10.2002), grațierea este măsura de

clemență ce constă în înlăturarea în totul sau în parte a executării pedepsei

aplicate de instanță ori în comutarea acesteia în una mai ușoară, art. 2 din

aceeași lege precizând că grațierea poate fi acordată individual, prin decret

al Președintelui României, potrivit art. 94 lit. d) din Constituția României

sau colectiv, de către Parlament, prin lege organică.

Potrivit art. 100 alin. (2)

din Constituția României, decretul emis de Președintele României, prin care se

acordă grațierea individuală, se contrasemnează de Primul Ministru, prin

instituția contra semnării Parlamentul exercitând un control indirect prin

mijlocirea Primului Ministru care răspunde în fața legislativului.

Iată, așadar, că acordarea

grațierii individuale, ca act de clemență, este o prerogativă exclusivă a

Președintelui României, prevăzută expres în art. 94 lit. d) din Constituția

României, prin efectele produse, grațierea fiind, totodată, și o instituție de

drept penal.

În exercitarea

prerogativelor sale, menționate în art. 80 - 94 din Constituție, acordând sau

revocând grațierea individuală, Președintele României, acționează nu numai în

calitate de reprezentant al executivului, ci și ca șef al Statului, având rolul

de mediator între stat și societate, dar în același timp acționând ca un garant

al Constituției.

În emiterea actelor cu titlu

de grațiere individuală (acordarea sau revocarea), Președintele României are o

putere de apreciere extrem de largă, acesta având posibilitatea de a cere doar

atunci când socotește necesar, avize consultative (iar nu conforme) de la

Ministerul Justiției sau informații de la diverse autorități, condamnatul

neavând un drept subiectiv de a fi grațiat sau de a nu fi grațiat și nici chiar

un interes legitim în sensul art. 52 din Constituție, ci doar unul faptic.

Altfel spus, între persoana

care solicită grațierea individuală și Președinte, nu se naște un raport de

drept administrativ tipic, supus cenzurii instanței de contencios

administrativ, decretul de acordare a grațierii, fiind astfel denumit și în

doctrină, un act juridic complex supus unui regim de drept constituțional, cu

implicații profunde în planul dreptului procesual penal.

Rezultă, deci, că în mod

corect, instanța de fond a apreciat că decretul de grațiere nu este un act

administrativ supus controlului de legalitate al instanței de contencios

administrativ potrivit art. 1 din Legea nr. 554/2004, nefiind, astfel,

admisibilă nici acțiunea în constatarea nulității acestuia conform art. 1 alin.

(6) din aceeași lege, după cum nici respingerea cererii de grațiere (Legea nr.

546/2002 - art. 10) nu poate fi considerată un refuz de rezolvare a unei cereri

în sensul acelorași dispoziții legale [art. 1 alin. (1) din Legea nr.

554/2004].

Răspunzând motivelor de

recurs invocate de către cei doi recurenți și argumentând temeinicia excepției

de inadmisibilitate a acțiunii în contencios administrativ, excepție pe care

instanța de fond a rezolvat-o corect, au fost înlăturate, astfel, erorile de

motivare din sentința recurată, referitoare la faptul că anularea decretului de

grațiere poate fi cerută în cadrul contestației la executare în procesul penal.

Pentru toate aceste

considerente, constatând că instanța de fond a pronunțat o sentință legală și

temeinică, cu aplicarea art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca

nefondate.

Dat fiind că au fost

analizate cu precădere motivele de recurs ce vizau excepția inadmisibilității

acțiunii, sentința recurată urmând a fi menținută, Curtea nu va mai analiza

motivele de recurs privitoare la fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de Administrația Prezidențială și Secretariatul General al Guvernului

împotriva sentinței civile nr. 1900 din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 octombrie 2006.