ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4945/2006

Asupra recursului civil de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la 14 august 2002, la Tribunalul Mehedinți, reclamantul

T.E.S. a formulat contestație în contradictoriu cu pârâiții Consiliul Județean

Mehedinți, C.C. Simian, Primăria Prunișor și Consiliul Local Prunișor, să se

anuleze dispoziția nr. 51/2002, emisă de pârâta C.C. Simian și să-i acorde

despăgubiri bănești pentru imobilul în suprafață de 660 mp, situat pe raza

comunei

Prunișor

sat Ghelmegioaia.

În motivarea cererii se arată că

terenul a fost proprietatea autorului său M.P.I. și a fost preluat abuziv de

autoritățile locale din regimul trecut și transmis ulterior în administrarea

Consiliului Local Prunișor, în vederea construirii unui magazin universal în

satul Ghelmegioaia.

Prin sentința civilă nr. 84 din 3

februarie 2005, Tribunalul Mehedinți a admis acțiunea reclamantului, a anulat

decizia nr. 51/2002, și a constatat că este îndreptățit să primească

despăgubiri bănești pentru terenul în suprafață de 558 mp, situat în

intravilanul localității Ghelmegioaia, județul Mehedinți, aferent magazinului

C. Ghelmegioaia cu vecinătățile din schița anexă la raportul de expertiză

întocmit de expert M.A.

A fost obligată pârâta C.C. Simian

să plătească reclamantului suma de 267.707.196 lei cu titlul de despăgubiri bănești,

ce reprezintă contravaloarea terenului individualizat și s-a respins acțiunea

față de celelalte pârâte.

Pârâta C.C. Simian a fost obligată

să plătească reclamantului 2.500.000 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamantul T.E.S. în calitate de moștenitor al

defunctului M.I. a solicitat în baza Legii 10/2001, despăgubiri bănești pentru

terenul în suprafață de 660 mp, aflat în intravilanul localității Ghelmegioaia,

pe care este edificat magazinul universal sau în subsidiar să-i fie restituit

în natură acest tern împreună cu magazinul, drept despăgubire pentru folosirea

abuzivă a terenului.

Prin decizia nr. 51/2002, emisă de

C.C. Simian, a fost respinsă cererea reclamantului, cu motivarea că terenul nu

este proprietatea acestei unității, deoarece i-a fost atribuit în folosință de

către fostul Consiliu Popular județean Mehedință în vederea edificării unui

magazin în localitatea Ghelmegioaia.

Instanța a reținut că decizia este

vădit nelegală, deoarece s-a emis cu încălcarea dispozițiilor imperative prev.

de art. 20 din Legea nr. 10/2001, conform cărora, imobilele terenuri și

construcții preluate în mod abuziv, care sunt deținute la data intrării în

vigoare a legii de către o regie autonomă, ori societate la care statul s-au o

autoritate a administrației publice centrale sau locale este acționar, ori

asociat majoritar, de o organizație cooperatistă sau de orice altă persoană

juridică, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, prin decizie, sau

după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității

deținătoare.

Prin dispozițiile pct. 4 din același

articol, se prevede prin excepție, că în situația în care bunurile sunt

deținute de o organizație cooperatistă, persoana îndreptățită poate opta și

pentru măsuri reparatorii prin echivalent, constând în compensare cu alte

bunuri, ori servicii, sau despăgubiri bănești.

În speță, reclamantul a optat pentru

despăgubiri bănești și potrivit pct. 8 al art. 20 din Normele Metodologice de aplicare

a Legii nr. 10/2001, valoarea despăgubirilor stabilită prin raportul de

expertiză efectuat de către expertul M.A. este de 267.707.196 lei, sumă care să

fie suportată de organizația cooperatistă din fondurile proprii.

S-a apreciat că susținerea pârâtei

că nefiind proprietara terenului nu poate acorda despăgubiri, nu are suport

legal, în condițiile în care prevederile art. 20 pct.1- 4 din aceleași norme,

fac trimitere la organele de conducere ale unității deținătoare a imobilului

solicitat, ceea ce a impus admiterea cererii în contradictoriu cu pârâta C.C.

Simian și respingerea față de celelalte pârâte pentru lipsa calității

procesuale pasive.

Curtea de Apel Craiova, prin decizia

civilă nr. 2554 din 11 octombrie 2005, respins ca nefondat apelul declarat de

pârâta C.C. Simian împotriva sentinței civile nr. 84 din 3 februarie 2005,

pronunțată de Tribunalul Mehedinți, instanța de apel reținând ca neîntemeiată

critica apelantei în sensul că ar avea numai un drept de folosință asupra

terenului, potrivit deciziei nr. 318 din 13 septembrie 1978 a fostului Comitet

Executiv al Consiliului Popular al județului Mehedinți, deoarece în înțelesul

Legii nr. 10/2001 și a Normelor Metodologice de aplicare unitară a acesteia,

apelanta este unitatea deținătoare și investită cu soluționarea notificării.

S-a mai reținut că terenul a fost

preluat abuziv de la autorul intimatului reclamant, fără un titlu valabil,

fiind în administrarea Consiliului Popular Prunișor, iar în concepția Legii nr.

10/2001, în noțiunea de imobil preluat abuziv, intră atât cele trecute cu titlu

cât și cele preluate fără titlu valabil, inclusiv cele expropriate.

Astfel, instanța de fond a făcut o

aplicare corectă a dispozițiilor art. 20 alin. (1) și (4) din Legea nr.

10/2001, potrivit căruia, prin alin. (4) se introduce o excepție de la

principiul restituirii în natură, atunci când unitatea deținătoare este o

organizație cooperatistă, ca în cauza de față, și s-a apreciat echitabil că

intimatul reclamant și-a manifestat opțiunea pentru acordarea despăgubirilor

bănești, deoarece în acest mod a fost investită și instanța prin notificare.

Chiar dacă regula instituită de

Legea nr. 10/2001, are în vedere prevalența restituirii în natură, s-a reținut

în speță, că o asemenea chestiune nu poate fi rezolvată deoarece întreaga

suprafață identificată prin raportul de expertiză de 558 mp este ocupată de

construcțiile apelantei și intimatul reclamant a optat pentru măsuri

reparatorii prin echivalent.

S-a mai reținut de către instanță că

apelanta nu a dovedit transmiterea deciziei privind oferta de acordare a

despăgubirilor bănești prefecturii în a cărei rază își are sediu, limitându-se

să susțină că nefiind proprietara terenului, nu poate dispune plata

despăgubirilor bănești și nu face potrivit art. 24 din lege ofertă de

restituire prin echivalent persoanei îndreptățite.

Nici critica în legătură cu

depășirea termenului legal în care a fost formulată contestația nu s-a reținut

ca fondată, față de împrejurarea că apelanta nu a făcut dovada transmiterii

deciziei conform dispozițiilor art.24.

În ceea ce privește suplimentarea

probatoriilor solicitate de către apelant pentru stabilirea valorii reale a

terenului în temeiul art. 292 C. proc. civ., instanța de apel a reținut

potrivit disp. art. 295 alin. (2) C. proc. civ., că nu ar fi concludente și

utile soluționării cauzei, în condițiile în care nu există elemente care să

ducă la concluzia că valoarea terenului este exagerată, apreciind cuantumul

despăgubirilor reale în raport cu zona în care este amplasat terenul și pentru

faptul că reclamantul este îndreptățit să fie despăgubit pentru preluarea

abuzivă și fără titlu valabil a terenului.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs pârâta C.C. Simian care, fără să indice vreunul dintre motivele

prev. de art. 304 C. proc. civ., învederează următoarele:

apelul său, reținându-se că în motivele de apel nu s-au solicitat probele de

care înțelegea să se folosească, deși acestea au fost solicitate la prima zi de

înfățișare, când partea a fost asistată de apărător, încălcându-se astfel,

disp. art. 292 C. proc. civ.

În același sens se susține că prin

neîncuviințarea completării probatoriului, nu i s-a dat posibilitatea să facă

dovada valorii reale a terenului, a faptului că terenul a făcut obiectul Legii

18/1991, reclamantul fiind în posesia unui titlu de proprietate.

a omis să observe că reclamantul nu a notificat recurenta din cauză ci numai

Prefectura Mehedinți, aspect care impunea respingerea contestației.

faptul că nu s-a observat împrejurarea că reclamantul a contestat decizia nr.

318 din 31 septembrie 1978 emisă de fostul Comitetul Executiv al Consiliului

popular al Județului Mehedinți și nu decizia emisă de recurentă, situație ce

constituie motiv de ordine publică, instanța pronunțându-se pe o lipsă de

obiect a cererii.

ignorat faptul că ia are numai un drept de folosință asupra terenului solicitat

de reclamant, neavând drept de dispoziție asupra acestuia, nu putea fi obligat

la plata contravalorii sale, în condițiile în care Legea nr. 10/2001, are în

vedere deținătorul imobilului în sensul de proprietar al bunului.

învederează că instanța nu s-a pronunțat în legătură cu cererea reclamantului

prin care a solicitat să i se dea în proprietate magazinul edificat pe teren și

să fie obligat la plata diferenței de preț față de valoarea reală a

construcției.

referă la faptul că prin soluția dată prin hotărârea recurată nu s-a avut în

vedere faptul că terenul în litigiu nu a fost preluat abuziv de către

recurentă, ci la primit cu titlu gratuit pe durata existenței construcției.

Recursul este fondat pentru

următoarele considerente:

Prin cererea înregistrată la 14

august 2002, la Tribunalul Mehedinți reclamantul T.E.S., a contestat decizia

nr.318 din 31 septembrie 1978, emisă de Consiliul Executiv al Consiliului

Popular județul Mehedinți și a solicitat anularea acesteia.

Este adevărat că în motivarea

contestației se învederează că este moștenitorul legal al bunicului său M.P.I.,

proprietarul inițial al terenului în suprafață de 660 mp, pentru care a

solicitat despăgubiri de la Prefectura Mehedinți prin notificarea nr.

636/E/2001, și că prin decizia nr. 51/2002, emisă de C.C. Simian s-a respins

cererea sa.

Cu toate acestea reclamantul nu a

contestat această ultimă decizie, iar instanța de fond a admis acțiunea și a

anulat decizia în sensul arătat anterior, soluție menținută și de către

instanța de apel.

În aceste condiții este evident că

instanța s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, încălcând principiul

disponibilității procesuale.

Într-adevăr, în sistemul legislației

noastre procesuale instanța este obligată să statueze în cadrul procesual

determinat de părți, iar în privința obiectului litigiului trebuie să se

pronunțe asupra și în limitele pretențiilor deduse în justiție. Orice altă

statuare contravine dispozițiilor imperative ale art. 129 alin. (6).

În această situație se impune

admiterea recursului declarat de către pârât casarea hotărârilor pronunțate de

către instanțele de apel și de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la

Tribunalul Mehedinți în conformitate cu disp. art. 313 C. proc. civ.

Cu ocazia rejudecării se va avea în

vedere obiectul cu care a fost investită instanța precum și faptul dacă

reclamantul a contestat și decizia emisă în baza Legii nr. 10/2001.

Cu ocazia rejudecării se impune a

verifica și celelalte susțineri făcute de pârâta SC C.C. Simian în recurs, în

sensul administrării tuturor probelor necesare pentru a se determina dacă

terenul în litigiu a făcut obiectul legilor fondului funciar, dacă reclamantul

deține un titlu de proprietate în baza acestor legi.

În

situația în care terenul nu a făcut obiectul acestor legi se vor administra

probe în legătură cu modul în care terenul este deținut de către recurentă, a

modalității de preluare și se va da eficiență normelor în vigoare din Legea nr.

10/2001, privind soluționarea cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

C.C. Simian, împotriva deciziei civile nr. 2554 din 11 octombrie 2005 a Curții

de Apel Craiova.

Casează decizia recurată, precum și sentința

civilă nr. 84 din 3 februarie 2005, a Tribunalului Mehedinți și trimite cauza

spre rejudecare la această din urmă instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi,

22 mai 2006.