ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 571/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a

civilă, sub nr. 2008 din 23 mai 2005 contestatorul T.D. a solicitat, în

contradictoriu cu intimații Municipiul București prin Primarul General și

Primăria municipiului București, anularea dispoziției nr. 4025/2005 și

obligarea intimaților la soluționarea notificării, prin stabilirea

despăgubirilor bănești pentru apartamentul nr. 1 din str. M.R.

În motivarea contestației s-a arătat

că prin dispoziția menționată i s-a respins în mod greșit notificarea cu

motivarea că nu a depus actele doveditoare ale calității de proprietar,

întrucât a făcut a asemenea dovadă, depunând și contract de vânzare –cumpărare

a apartamentului în litigiu.

Prin sentința civilă nr. 1161 din 21

octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă s-a

admis contestația, s-a anulat dispoziția nr. 4025/2005 și a fost obligată

intimata să stabilească despăgubirile cuvenite contestatorului pentru ap. nr.

1, situat în str. M.R.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că, prin actele depuse la dosar, respectiv contractul de

vânzare-cumpărare nr. 20328/1938, certificatele de moștenitor nr. 841/1975 și

1074/1990, sentința civilă nr. 16673/1997 pronunțată de Judecătoria sectorului

2, hotărârea nr. 1762/1998, contestatorul a făcut dovada dreptului de

proprietate al autorilor săi T.S. și T.V. asupra imobilului din str. D., precum

și a calității sale de moștenitor al acestora.

Întrucât ap. nr. 1 din imobil a fost

vândut chiriașilor C. în baza Legii nr. 112/1995, contractul de

vânzare-cumpărare nr. 637/1996 nefiind desființat, s-a reținut că măsurile

reparatorii cuvenite nu pot fi acordate decât prin echivalent.

Intimatul Municipiul București a

declarat apel împotriva sentinței pronunțate în cauză, invocând nelegalitatea

acesteia, în sensul că față de dispozițiile art. 21 pct. 1 din Normele

metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001 actele depuse și avute în vedere

de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001 nu puteau constitui decât un început

de dovadă a dreptului de proprietate și că instanța de fond trebuia să aibă în

vedere la pronunțarea hotărârii numai înscrisurile depuse la dosarul ce a stat

la baza emiterii dispozițiilor contestate.

Prin decizia civilă nr. 99 din 28

martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă,

apelul a fost respins ca nefondat.

În motivarea acestei decizii s-a

reținut, în esență, că actul anexat de contestator la notificare, respectiv

dispoziția nr. 1314/1998 emisă de Primarul General al municipiului București în

aplicarea sentinței civile nr. 16713/1997 a Judecătoriei sectorului 2, care

cuprinde mențiunea de restituire în proprietate către intimatul-contestator a

imobilului din care face parte și ap. în litigiu, făcea dovada dreptului de

proprietate și a calității de persoană îndreptățită a contestatorului.

S-a apreciat că nu poate fi primită

nici cealaltă critică a apelantului, deoarece, în cazul aprecierii ca

insuficientă a documentației anexată notificării, unitatea investită cu

soluționarea acesteia trebuia să ceară notificatorului completarea actelor

doveditoare, iar pe de altă parte administrarea de probe noi în procedura

juridică a contestației constituie garanția asigurării liberului acces la

justiție în garanția apărării pe această cale a drepturilor recunoscute de

lege.

Municipiul București, reprezentat de

Primarul General, a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel,

invocând drept temei legal dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs

se susține că instanțele au analizat în mod greșit probatoriul administrat în

cauză și au interpretat eronat dispozițiile art. 21 pct. 1 din Normele

Metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, deoarece înscrisurile avute în

vedere de instanță nu fac dovada dreptului de proprietate și nu suplinesc

necesitatea probării dreptului, inclusiv în ceea ce privește întinderea

acestuia și a raporturilor dintre autorii reclamanților referitor la

proprietarului imobilului și determinarea precisă a acestui imobil.

Se mai susține că obligația de a

depune actele doveditoare ale proprietății și cele care atestă calitatea de

moștenitor revine, potrivit art. 22 din Normele metodologice, notificatorului,

iar acestea trebuie depuse ca anexă la notificare odată cu aceasta sau în

termen de cel mult 18 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001,

termen prelungit ulterior prin O.U.G. nr. 109/2001, O.U.G. nr. 145/2001, O.U.G.

nr. 184/2002, O.U.G. nr. 10/2003.

Verificând legalitatea deciziei

recurate, prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale

aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat,

în sensul considerentelor ce succed.

Scopul și rațiunea Legii nr. 10/2001

este acela de a se acorda măsurii reparatorii foștilor proprietari, sau

moștenitorilor acestora, ale căror imobile au fost preluate abuziv în perioada

de referință.

Esențial și primordial într-o cauză

întemeiată pe dispozițiile acestei legi este dovedirea, în persoana

reclamantului, a calității de persoană îndreptățită.

Prin persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în sensul art. 3 alin. (1) și art. 4 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 se înțelege persoana din patrimoniul căreia s-a preluat imobilul, sau

moștenitorii săi, calitatea de proprietar al bunului preluat fiind deci

intrisecă.

Potrivit dispozițiilor art. 22 din

Legea nr. 10/2001, dreptul de proprietate și calitatea de moștenitor a

persoanei îndreptățite se dovedesc cu înscrisuri, sintagma „acte doveditoare ”

făcând trimitere la orice înscris constatator al unui act juridic civil,

jurisdicțional sau administrativ, cu efect translativ sau declarativ de

proprietate.

Normele metodologice de aplicare a

Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003 explicitează sintagma „acte

doveditoare” prin indicarea mai multor categorii de acte cu această valoare

probatorie, indicarea acestora nefiind exhaustivă, părțile putându-se folosi de

orice alte înscrisuri, conform art. 22 pct. 1 lit. g) din aceste norme.

Actele depuse în cauza de față, atât

în faza administrativă cât și în faza judiciară, enumerate și cercetate de

instanțele anteriore atestă calitatea de persoană îndreptățită a intimatului

contestator, aceste acte dovedind atât dreptul de proprietate al autorilor

contestatorului asupra imobilului în litigiu, cât și calitatea de moștenitor a

contestatorului.

Nu poate fi primită susținerea

recurentului privind necesitatea reținerii, în exclusivitate, a actelor anexate

notificării.

Termenul prevăzut de art. 22,

actualmente 23 din Legea nr. 10/2001 este unul de recomandare, cu consecința că

actele doveditoare pot fi depuse și în faza judiciară a soluționării

notificării.

De menționat că, potrivit

dispozițiilor art. 23.1 alin. (4) din Normele metodologice entitatea notificată

avea obligația să solicite în scris, notificatorului completarea probatoriului,

în cazul în care aprecia că acesta este neîndestulător, ceea ce nu s-a

întâmplat în cauză.

Față de toate considerentele expuse,

Înalta Curte urmează a respinge ca nefondat recursul declarat în cauză, în

conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la cererea intimatului de

acordare a cheltuielilor de judecată, reprezentate de onorariul de avocat,

Înalta Curte reține că aceasta nu a fost dovedită deoarece, chitanța depusă în

acest în acest sens-f. 13, prezintă modificări la menționarea datei și a sumei

achitate, existând neconcordanțe între suma înscrisă în cifre și cea înscrisă

în litere, astfel că nu poate fi luată în considerare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Municipiul București, prin Primarul

General împotriva

deciziei nr 99 din 28 martie 2006 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV- a civilă.

Respinge

ca nedovedite cheltuielile de judecată solicitate de intimatul reclamant.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 25 ianuarie

2007.