ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 859/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată pe calea

contenciosului administrativ la data de 12 martie 2004, reclamantul A.V. a

chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a

Finanțelor Publice Constanța, solicitând obligarea pârâților, la plata sumei de

650.000.000 lei, actualizată, reprezentând drepturile bănești de care a fost

lipsit în perioada destituirii sale nelegale din funcția avută, până la data

reintegrării sale efective și suma de 900.000.000 lei, reprezentând daune

morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că prin Ordinul nr. 1176 din 8 iunie 2001, emis de Ministerul Finanțelor

Publice și a deciziei nr. 394 din 10 septembrie 2001, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, a fost eliberat din funcția publică de

director al Administrației Finanțelor Publice Mangalia, iar prin sentința

civilă nr. 45/CA din 17 aprilie 2003, a Curții de Apel Constanța, irevocabilă

prin decizia civilă nr. 4365 din 3 decembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost anulate ordinul și decizia și concursul

interviu din 12 iulie 2001, cu consecința repunerii sale în funcția deținută

anterior.

În perioada următoare destituirii și

urmare a destituirii, a fost lipsit de drepturi bănești pe o perioadă de timp,

împrejurare care l-a pus în situații de umilință, condițiile de viață ale sale

și familiei alterându-se, fiind nevoit să împrumute sume mari de bani de la

rude și prieteni.

Înlăturarea nelegală din funcție i-a

afectat negativ și participarea la viața socială, profesională și de familie,

ca și participarea la viața politică.

Prin întâmpinare, Direcția Generală

a Finanțelor Publice Constanța a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive, arătând că urmare a contestării Ordinului Ministerului Finanțelor Publice

nr. 1176/2001, de către reclamant, acțiunea acestuia a fost admisă și ca o

consecință a anulării ordinului, s-a dispus anularea deciziei nr. 394/2001,

emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și a concursului

interviu din 12 iulie 2001.

În cauză s-a administrat proba cu

expertiză.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 187/CA din 21 aprilie 2005, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.V.

A obligat pârâții Direcția Generală

a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor Publice să plătească

reclamantului, suma de 561.394.820 lei, reprezentând daune (drepturi bănești de

care a fost lipsit, reprezentând salariul net, premii, al 13-lea salariu și

stimulente), calculate pentru perioada 2 iulie 2001 - 30 aprilie 2004.

A respins, ca nefondat, capătul de

cerere din acțiune privind plata de daune morale.

A obligat pârâții, la plata sumei de

10.342.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că persoana lezată este îndreptățită la plata despăgubirilor,

ca urmare a luării unor măsuri abuzive, constatate ca fiind nelegale, împotriva

acesteia, desființate, ca atare, de instanță, iar potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, persoana prejudiciată fiind

îndreptățită să-și primească toate drepturile salariale de care ar fi

beneficiat pentru munca prestată, dacă nu s-ar fi luat măsura nelegală.

Astfel, prima instanță a obligat

pârâta, la plata către reclamant, a sumei de 561.394.820 lei, reprezentând

drepturi bănești de care reclamantul a fost lipsit pentru perioada 2 iulie 2001

- 30 aprilie 2004, constând din salariul net, premii, al 13-lea salariu și

stimulente.

Potrivit raportului de expertiză,

suma s-a compus valoric din 203.685.367 lei, salariile de director, al

treisprezecelea salariu și 388.734.735 lei contravaloarea stimulentelor și

reprezintă suma actualizată cu coeficientul de inflație.

A fost respinsă cererea privind

acordarea de daune morale, deoarece în fapt, deși măsura luată împotriva

reclamantului este cât se poate de deranjantă, acesta s-a angajat la scurt timp

în funcția de director executiv la o societate comercială, ceea ce demonstrează

că prestigiul acestuia nu a avut de suferit, cu atât mai mult, cu cât măsura a

fost înlăturată de instanță.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat recurs, atât reclamantul A.V., cât și Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice. Constanța.

Reclamantul a criticat sentința, în

ce privește cuantumul sumei acordate. A precizat că prin acțiunea formulată a

solicitat obligarea pârâților, la plata sumei de 650.000.000 lei, reprezentând

drepturi bănești, de care a fost lipsit în perioada destituirii nelegale din

funcția avută, până la data reintegrării efective și la plata sumei de

900.000.000 lei, reprezentând daune morale, sumă majorată ulterior la 200.000

Euro.

Cu toate acestea, instanța de fond,

deși reține prin considerentele hotărârii pronunțate, că sunt îndeplinite

condițiile răspunderii civile delictuale, obligă pârâții, doar pentru suma de

561.394.820 lei drepturi salariale aferente perioadei 3 iulie 2001 - 30 aprilie

2004, fără să se poată deduce elementele ce compun această sumă.

Pe de altă parte, în mod

nejustificat prima instanță a respins capătul de cerere privind acordarea

daunelor morale.

Pârâții, prin recursul lor, critică

sentința astfel:

- în mod greșit s-a reținut

incidența dispozițiilor art. 998, 999 C. civ.;

- în cauză nu sunt întrunite

condițiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâților,

referitor la fapta ilicită și la prejudicii, reclamantului fiindu-i păstrate

drepturile salariale anterioare, cu excepția indemnizației de conducere;

- răspunderea angajatului pentru

pagubele produse angajatorului, ca urmare a unor modificări ilegale a

raporturilor de muncă, este o răspundere specială, reglementată prin art. 89

din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 161/2003, potrivit cărora în

cazul în care raportul de serviciu a încetat din cauze considerate netemeinice

și nelegale, funcționarul poate să ceară instanței, anularea actului și plata

unor daune egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte

drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public;

- Direcția Generală a Finanțelor Publice

Constanța nu are calitate procesuală pasivă, întrucât măsura eliberării din

funcție a fost dispusă de Ministerul Finanțelor Publice, iar direcția, având

personalitate juridică distinctă, poate răspunde doar pentru propriile ei acte;

- în mod greșit, prima instanță a

acordat și stimulentele, întrucât acestea nu constituie element salarial și

nici un drept al salariatului, astfel că el nu poate fi acordat în temeiul art.

11 din Legea nr. 29/1990, coroborat cu art. 89 din Legea nr. 188/1999, nu au

caracter cert și nu au caracter de stabilitate;

- din proprie inițiativă la data de

15 octombrie 2001, reclamantul a părăsit instituția și nu a mai desfășurat

activitate, astfel că repararea pagubei produsă prin Ordinul Ministerului Finanțelor

nr. 1176/2001, nu poate fi avută în vedere și pentru perioada ulterioară datei

de 15 octombrie 2001, iar în perioada 2 iulie 2001 - 15 octombrie 2001 poate

constitui prejudiciu, doar pierderea indemnizației de conducere (având în vedre

că în această perioadă, reclamantul a beneficiat de aceleași salarii de bază și

de aceleași sporuri).

Examinând cauza și sentința atacată,

în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă, fluvială, precum și pentru cauze de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința atacată, a admis în parte acțiunea

reclamantului, obligând pârâții la plata sumei de 561.394.820 lei, reprezentând

drepturi bănești de care a fost lipsit, reprezentând salariul net, premii, al

13-lea salariu și stimulente, calculate pentru perioada 2 iulie 2001 - 30

aprilie 2004.

Analizând, însă, apărările formulate

și actele dosarului, se reține că instanța de fond nu a lămurit suficient de

clar situația de fapt la care urmau a fi raportate drepturile salariale

aferente.

Astfel, prin Ordinul nr. 1176 din 8

iunie 2001, al ministrului finanțelor publice, reclamantul A.V. a fost eliberat

din funcția publică de conducere deținută în cadrul Administrației Finanțelor

Publice Mangalia și trecut pe funcția publică de execuție deținută anterior,

primind, totuși, drepturile aferente funcției de conducere, deci și a

indemnizației de conducere, de la această dată, până la data de 12 iulie 2001,

când în urma susținerii concursului, postul a fost ocupat de o altă persoană.

De asemenea, și după această dată,

reclamantul a continuat să lucreze la aceeași instituție în funcția de execuție,

până la data de 15 octombrie 2001, când din proprie inițiativă s-a transferat

în funcția de director executiv la SC M. SA.

Cu toate acestea, instanța de fond,

pronunțând soluția atacată, nu a avut în vedere aspectele învederate, incontestabile

de altfel.

La acordarea despăgubirilor și nici

la calculul acestora, prin raportul de expertiză administrat în cauză, nu s-a

avut în vedere că reclamantul a beneficiat de salariul funcției de execuție în

perioada 12 iulie 2001 - 15 octombrie 2001 și de salariul funcției de conducere

între 8 iunie 2001 - 12 iulie 2001 și nici de împrejurarea că pentru perioada

cât a funcționat director la SC M. SA, la cererea acesteia, reclamantul nu este

îndreptățit la repararea prejudiciului.

Pe de altă parte, deși apreciază

prin considerentele hotărârii, că reclamantul este îndreptățit la daune,

constând în drepturi salariale, apreciază suma la 561.394.820 lei, pentru

perioada 3 iulie 2001 - 30 aprilie 2004, fără să deducă elementele ce compun

această sumă.

De asemenea, nu se pronunță și nu

motivează capătul de cerere cu privire la acordarea drepturilor în perioada 30

aprilie 2004 - 15 octombrie 2004, deși s-a dispus efectuarea expertizei pentru

această perioadă.

Nu s-a pronunțat cu privire la

apărările pârâților privind natura juridică a stimulentelor: dacă fac parte sau

nu din categoria drepturilor salariale.

Or, pentru a ajunge la o soluție

temeinică și legală, judecării trebuie să aibă un rol activ, fiind datori să

stăruie, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin toate mijloacele

legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe

baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.

Pentru motivele expuse mai sus, se

impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, urmând

a se suplimenta probatoriile, inclusiv raportul de expertiză, care să aibă în

vedere calculul drepturilor bănești, raportat și la împrejurările de fapt

învederate, respectiv perioada cât a primit salariul pentru funcția de

execuție, perioada în care a funcționat la o altă societate, precum și

acordarea drepturilor până la data reintegrării în funcție.

Totodată, instanța de fond

rejudecând pricina, va avea în vedere și celelalte apărări de fond formulate de

părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor

Publice și de A.V. împotriva sentinței civile nr. 187 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de

contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 14 martie 2006.