ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 859/2006
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 859/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea
contenciosului administrativ la data de 12 martie 2004, reclamantul A.V. a
chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a
Finanțelor Publice Constanța, solicitând obligarea pârâților, la plata sumei de
650.000.000 lei, actualizată, reprezentând drepturile bănești de care a fost
lipsit în perioada destituirii sale nelegale din funcția avută, până la data
reintegrării sale efective și suma de 900.000.000 lei, reprezentând daune
morale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a
arătat că prin Ordinul nr. 1176 din 8 iunie 2001, emis de Ministerul Finanțelor
Publice și a deciziei nr. 394 din 10 septembrie 2001, a Direcției Generale a Finanțelor Publice Constanța, a fost eliberat din funcția publică de
director al Administrației Finanțelor Publice Mangalia, iar prin sentința
civilă nr. 45/CA din 17 aprilie 2003, a Curții de Apel Constanța, irevocabilă
prin decizia civilă nr. 4365 din 3 decembrie 2003, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, au fost anulate ordinul și decizia și concursul
interviu din 12 iulie 2001, cu consecința repunerii sale în funcția deținută
anterior.
În perioada următoare destituirii și
urmare a destituirii, a fost lipsit de drepturi bănești pe o perioadă de timp,
împrejurare care l-a pus în situații de umilință, condițiile de viață ale sale
și familiei alterându-se, fiind nevoit să împrumute sume mari de bani de la
rude și prieteni.
Înlăturarea nelegală din funcție i-a
afectat negativ și participarea la viața socială, profesională și de familie,
ca și participarea la viața politică.
Prin întâmpinare, Direcția Generală
a Finanțelor Publice Constanța a invocat excepția lipsei calității procesuale
pasive, arătând că urmare a contestării Ordinului Ministerului Finanțelor Publice
nr. 1176/2001, de către reclamant, acțiunea acestuia a fost admisă și ca o
consecință a anulării ordinului, s-a dispus anularea deciziei nr. 394/2001,
emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și a concursului
interviu din 12 iulie 2001.
În cauză s-a administrat proba cu
expertiză.
Curtea de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de contencios
administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 187/CA din 21 aprilie 2005, a admis în parte acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A.V.
A obligat pârâții Direcția Generală
a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor Publice să plătească
reclamantului, suma de 561.394.820 lei, reprezentând daune (drepturi bănești de
care a fost lipsit, reprezentând salariul net, premii, al 13-lea salariu și
stimulente), calculate pentru perioada 2 iulie 2001 - 30 aprilie 2004.
A respins, ca nefondat, capătul de
cerere din acțiune privind plata de daune morale.
A obligat pârâții, la plata sumei de
10.342.000 lei, cheltuieli de judecată către reclamant.
Pentru a hotărî astfel, prima
instanță a reținut că persoana lezată este îndreptățită la plata despăgubirilor,
ca urmare a luării unor măsuri abuzive, constatate ca fiind nelegale, împotriva
acesteia, desființate, ca atare, de instanță, iar potrivit dispozițiilor art. 998 C. civ., repararea prejudiciului trebuie să fie integrală, persoana prejudiciată fiind
îndreptățită să-și primească toate drepturile salariale de care ar fi
beneficiat pentru munca prestată, dacă nu s-ar fi luat măsura nelegală.
Astfel, prima instanță a obligat
pârâta, la plata către reclamant, a sumei de 561.394.820 lei, reprezentând
drepturi bănești de care reclamantul a fost lipsit pentru perioada 2 iulie 2001
- 30 aprilie 2004, constând din salariul net, premii, al 13-lea salariu și
stimulente.
Potrivit raportului de expertiză,
suma s-a compus valoric din 203.685.367 lei, salariile de director, al
treisprezecelea salariu și 388.734.735 lei contravaloarea stimulentelor și
reprezintă suma actualizată cu coeficientul de inflație.
A fost respinsă cererea privind
acordarea de daune morale, deoarece în fapt, deși măsura luată împotriva
reclamantului este cât se poate de deranjantă, acesta s-a angajat la scurt timp
în funcția de director executiv la o societate comercială, ceea ce demonstrează
că prestigiul acestuia nu a avut de suferit, cu atât mai mult, cu cât măsura a
fost înlăturată de instanță.
Împotriva acestei hotărâri au
declarat recurs, atât reclamantul A.V., cât și Direcția Generală a Finanțelor Publice
Constanța și Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor
Publice. Constanța.
Reclamantul a criticat sentința, în
ce privește cuantumul sumei acordate. A precizat că prin acțiunea formulată a
solicitat obligarea pârâților, la plata sumei de 650.000.000 lei, reprezentând
drepturi bănești, de care a fost lipsit în perioada destituirii nelegale din
funcția avută, până la data reintegrării efective și la plata sumei de
900.000.000 lei, reprezentând daune morale, sumă majorată ulterior la 200.000
Euro.
Cu toate acestea, instanța de fond,
deși reține prin considerentele hotărârii pronunțate, că sunt îndeplinite
condițiile răspunderii civile delictuale, obligă pârâții, doar pentru suma de
561.394.820 lei drepturi salariale aferente perioadei 3 iulie 2001 - 30 aprilie
2004, fără să se poată deduce elementele ce compun această sumă.
Pe de altă parte, în mod
nejustificat prima instanță a respins capătul de cerere privind acordarea
daunelor morale.
Pârâții, prin recursul lor, critică
sentința astfel:
- în mod greșit s-a reținut
incidența dispozițiilor art. 998, 999 C. civ.;
- în cauză nu sunt întrunite
condițiile pentru a atrage răspunderea civilă delictuală în sarcina pârâților,
referitor la fapta ilicită și la prejudicii, reclamantului fiindu-i păstrate
drepturile salariale anterioare, cu excepția indemnizației de conducere;
- răspunderea angajatului pentru
pagubele produse angajatorului, ca urmare a unor modificări ilegale a
raporturilor de muncă, este o răspundere specială, reglementată prin art. 89
din Legea nr. 188/1999, modificată prin Legea nr. 161/2003, potrivit cărora în
cazul în care raportul de serviciu a încetat din cauze considerate netemeinice
și nelegale, funcționarul poate să ceară instanței, anularea actului și plata
unor daune egale cu salariile indexate, majorate și recalculate și cu celelalte
drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public;
- Direcția Generală a Finanțelor Publice
Constanța nu are calitate procesuală pasivă, întrucât măsura eliberării din
funcție a fost dispusă de Ministerul Finanțelor Publice, iar direcția, având
personalitate juridică distinctă, poate răspunde doar pentru propriile ei acte;
- în mod greșit, prima instanță a
acordat și stimulentele, întrucât acestea nu constituie element salarial și
nici un drept al salariatului, astfel că el nu poate fi acordat în temeiul art.
11 din Legea nr. 29/1990, coroborat cu art. 89 din Legea nr. 188/1999, nu au
caracter cert și nu au caracter de stabilitate;
- din proprie inițiativă la data de
15 octombrie 2001, reclamantul a părăsit instituția și nu a mai desfășurat
activitate, astfel că repararea pagubei produsă prin Ordinul Ministerului Finanțelor
nr. 1176/2001, nu poate fi avută în vedere și pentru perioada ulterioară datei
de 15 octombrie 2001, iar în perioada 2 iulie 2001 - 15 octombrie 2001 poate
constitui prejudiciu, doar pierderea indemnizației de conducere (având în vedre
că în această perioadă, reclamantul a beneficiat de aceleași salarii de bază și
de aceleași sporuri).
Examinând cauza și sentința atacată,
în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale
incidente, inclusiv cele ale art. 304
1
C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în cele ce urmează.
Curtea de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă, fluvială, precum și pentru cauze de contencios
administrativ și fiscal, prin sentința atacată, a admis în parte acțiunea
reclamantului, obligând pârâții la plata sumei de 561.394.820 lei, reprezentând
drepturi bănești de care a fost lipsit, reprezentând salariul net, premii, al
13-lea salariu și stimulente, calculate pentru perioada 2 iulie 2001 - 30
aprilie 2004.
Analizând, însă, apărările formulate
și actele dosarului, se reține că instanța de fond nu a lămurit suficient de
clar situația de fapt la care urmau a fi raportate drepturile salariale
aferente.
Astfel, prin Ordinul nr. 1176 din 8
iunie 2001, al ministrului finanțelor publice, reclamantul A.V. a fost eliberat
din funcția publică de conducere deținută în cadrul Administrației Finanțelor
Publice Mangalia și trecut pe funcția publică de execuție deținută anterior,
primind, totuși, drepturile aferente funcției de conducere, deci și a
indemnizației de conducere, de la această dată, până la data de 12 iulie 2001,
când în urma susținerii concursului, postul a fost ocupat de o altă persoană.
De asemenea, și după această dată,
reclamantul a continuat să lucreze la aceeași instituție în funcția de execuție,
până la data de 15 octombrie 2001, când din proprie inițiativă s-a transferat
în funcția de director executiv la SC M. SA.
Cu toate acestea, instanța de fond,
pronunțând soluția atacată, nu a avut în vedere aspectele învederate, incontestabile
de altfel.
La acordarea despăgubirilor și nici
la calculul acestora, prin raportul de expertiză administrat în cauză, nu s-a
avut în vedere că reclamantul a beneficiat de salariul funcției de execuție în
perioada 12 iulie 2001 - 15 octombrie 2001 și de salariul funcției de conducere
între 8 iunie 2001 - 12 iulie 2001 și nici de împrejurarea că pentru perioada
cât a funcționat director la SC M. SA, la cererea acesteia, reclamantul nu este
îndreptățit la repararea prejudiciului.
Pe de altă parte, deși apreciază
prin considerentele hotărârii, că reclamantul este îndreptățit la daune,
constând în drepturi salariale, apreciază suma la 561.394.820 lei, pentru
perioada 3 iulie 2001 - 30 aprilie 2004, fără să deducă elementele ce compun
această sumă.
De asemenea, nu se pronunță și nu
motivează capătul de cerere cu privire la acordarea drepturilor în perioada 30
aprilie 2004 - 15 octombrie 2004, deși s-a dispus efectuarea expertizei pentru
această perioadă.
Nu s-a pronunțat cu privire la
apărările pârâților privind natura juridică a stimulentelor: dacă fac parte sau
nu din categoria drepturilor salariale.
Or, pentru a ajunge la o soluție
temeinică și legală, judecării trebuie să aibă un rol activ, fiind datori să
stăruie, potrivit art. 129 alin. (5) C. proc. civ., prin toate mijloacele
legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe
baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii.
Pentru motivele expuse mai sus, se
impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, urmând
a se suplimenta probatoriile, inclusiv raportul de expertiză, care să aibă în
vedere calculul drepturilor bănești, raportat și la împrejurările de fapt
învederate, respectiv perioada cât a primit salariul pentru funcția de
execuție, perioada în care a funcționat la o altă societate, precum și
acordarea drepturilor până la data reintegrării în funcție.
Totodată, instanța de fond
rejudecând pricina, va avea în vedere și celelalte apărări de fond formulate de
părți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursurile declarate de
Direcția Generală a Finanțelor Publice Constanța și Ministerul Finanțelor
Publice și de A.V. împotriva sentinței civile nr. 187 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, precum și pentru cauze de
contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și trimite
cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi 14 martie 2006.