ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 25.01.2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 584/2007

HOTĂRÂRE
25.01.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 584/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

În aplicarea Legii nr. 10/2001

Primarul municipiului Pitești a emis dispoziția nr. 2050 din 3 mai 2005, prin

care a restituit în natură numiților C.I., D.C.M. și C.N.L. cota de ½ din

imobilul situat în Pitești, județul Argeș, compus din teren în suprafață de 276

mp și construcție în suprafață de 138 mp, diferența de ½ cotă indiviză

din imobil rămânând în proprietatea statului.

La data de 29 noiembrie 2005,

Primăria Pitești, C.I., D.C.M. și C.N.L. au fost chemați în judecată de către D.N.,

care a cerut anularea dispoziției de mai sus susținând că îi vatămă interesele

personale izvorâte din calitatea sa de chiriaș în imobil.

În drept, D.N. a întemeiat

cererea pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Tribunalul Argeș, secția

civilă, a pronunțat decizia nr. 9 din 31 ianuarie 2006, prin care a respins

„acțiunea formulată de petenta D.N.”.

Apelul declarat de D.N. a

fost respins prin decizia civilă nr. 100/A din 7 iunie 2006 pronunțată de

Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale.

În considerentele deciziei

se arată că, deși cererea dedusă judecății a fost întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 554/2004, conținutul său o califică drept contestație în sensul

reglementat prin art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată, astfel

încât prima instanță nu a greșit dând asemenea calificare cererii, având

îndreptățirea și chiar obligația impusă de exercitarea rolului său activ să dea

cererii calificarea juridică exactă, chiar dacă diferă de cea dată de partea

reclamantă, deoarece, spre deosebire de obiectul acțiunii, care nu poate fi

schimbat sau depășit, temeiul ei juridic nu leagă instanța,

Consecință directă a

calificării cererii, se mai arată în aceleași considerente, prima instanță a

rezolvat corect excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei D.N.,

întrucât raportul juridic izvorât din aplicarea Legii nr. 10/2001 ia naștere

între autoritatea deținătoare a imobilului și persoana îndreptățită la măsuri

reparatorii, iar potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 modificată

numai persoana îndreptățită poate ataca în justiție decizia emisă de unitatea

deținătoare.

Ori, a conchis instanța de

apel, reclamanta este un terț în raportul juridic izvorât din aplicarea

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel că nu poate și nu are calitatea să

atace decizia, chiar dacă este beneficiara unui contract de închiriere.

În raport cu mai sus

redatele considerente, instanța de apel a hotărât că acestea sunt suficiente

pentru respingerea apelului, fiind de prisos cercetarea celorlalte critici

formulate pe calea apelului.

D.N. a declarat recurs împotriva

deciziei date în apel susținând că prima instanță și cea de apel au schimbat

înțelesul actului dedus judecății și au aplicat greșit legea, ceea ce

constituie cazuri de recurs potrivit prevederilor art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ.

Dezvoltând primul motiv de

recurs, reclamanta a susținut că a ales calea contenciosului administrativ,

deoarece dispoziția atacată este un act cu caracter administrativ prin care au

fost vătămate în mod direct interesele sale legitime de chiriașă în imobil.

În cadrul secundului motiv

de recurs s-a susținut în ordine că instanțele au motivat că nu ar fi făcut

dovada calității de chiriașă neobservând decizia nr. 790/R din 8 martie 2000 a

Curții de Apel Pitești și întâmpinările prin care intimatele i-au recunoscut

asemenea calitate, că s-a reținut greșit că ar fi introdus cererea împotriva

unei persoane fără calitate procesuală pasivă, dar au ignorat încheierea din 31

ianuarie 2006, când a solicitat introducerea în cauză a primarului și, în fine,

că instanțele au hotărât greșit că sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii

nr. 10/2001 cu consecința privind lipsa calității procesuale active.

Cu referire la ultima

critică, s-a arătat că imobilul a fost preluat cu titlu (aspect rezultat în

principal din decizia nr. 790/2000), așa încât este aplicabilă Legea nr. 112/1995

în temeiul căreia intimații au beneficiat de despăgubiri, operând și

autoritatea lucrului judecat dat de decizia nr. 790/R/2000, iar primăria nu

putea anula propria hotărâre prin care a acordat despăgubiri.

Ca urmare, a concluzionat

reclamanta, nu sunt aplicabile în speță dispozițiile Legii nr. 10/2001, în

ciuda faptului că art. 2 lit. a) din această lege se referă la imobile preluate

prin Decretul nr. 92/1950.

Examinând recursul astfel

motivat, Înalta Curte constată cele ce succed.

Potrivit art. 23 alin. (4)

din forma inițială a Legii nr. 10/2001, devenit art. 25 alin. (4) după

modificarea și republicarea legii, dispoziția de aprobare a restituirii în

natură a imobilului face dovada proprietății persoanei îndreptățite asupra

acestuia, are forța probantă a unui înscris autentic și constituie titlu

executoriu pentru punerea în posesie, după îndeplinirea formalităților de publicitate

imobiliară.

Asemenea dispoziții se emit

de primari, după notificarea primăriilor din unitățile

administrativ-teritoriale deținătoare ale imobilelor și după depunerea anumitor

acte doveditoare, într-un termen de 60 zile calculat fie de la înregistrarea

notificării, fie, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare [art. 20

alin. (3), art. 21, art. 22 și art. 23 alin. (1) din forma inițială a Legii nr.

10/2001 devenite art. 21 alin. (4), art. 22, art. 23 și respectiv art. 25 alin.

(1) după modificarea și republicarea legii].

Deși sunt acte juridice

administrative, dispozițiile în cauză au o natură aparte, constituind

modalitatea de finalizare a unei proceduri administrative exprese, prealabilă

și obligatorie, reglementată printr-o lege specială, având prevăzută prin

aceeași lege, potrivit art. 24 alin. (7) și (8) devenit art. 26 alin. (3), o

procedură specifică și exclusivă de control judiciar, astfel încât excede

obiectului de aplicare a dreptului comun în materie, care este dat de Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Ca urm are, corect

instanțele au calificat cererea dedusă judecății lor ca fiind o contestație cu

sediul în Legea nr. 10/2001, iar nu aparținând contenciosului administrativ.

Era nu numai dreptul acestor

instanțe, ci chiar obligația lor de a proceda la calificarea corectă a cererii

în raport cu dispozițiile legale aplicabile, indiferent de caracterizarea

acțiunii de către partea care a introdus-o ori de temeiul juridic invocat,

numai astfel instanțele exercitându-și efectiv rolul activ impus prin art. 129

alin. (5) C. proc. civ.

Nu poate fi acceptată nici

teza recurentei în sensul că regimul juridic al imobilului în litigiu nu ar fi

reglementat de Legea nr. 10/2001, ceea ce ar exclude aplicarea oricărei

dispoziții ale acestei legi în rezolvarea prezentului litigiu.

Aceasta pentru că este

necontestat că imobilul a făcut obiectul preluării de către stat în temeiul

Decretului nr. 92/1950, iar prin art. 2 alin. (1) lit. a) Legea nr. 10/2001

modificată și republicată a prevăzut în mod expres că reglementează regimul

juridic și al acestei categorii de imobile.

În raport cu caracterizarea

cererii și incidența Legii nr. 10/2001, pe deplin legal instanțele au hotărât

că, potrivit art. 24 alin. (7) din lege devenit art. 26 alin. (3), numai

persoanelor care se pretind îndreptățite la restituirea în natură pot ataca în

justiție dispozițiile de respingere a cererilor de restituire în natură,

asemenea drept nefiind recunoscut de lege altor categorii de persoane, cum ar

fi chiriașii din imobilele restituite în natură, calitate pe care o exhibă

reclamanta din pricina de față.

Față de cele astfel

hotărâte, este de prisos a se mai cerceta susținerile din recurs referitoare la

calitatea sa de chiriașă și la modul de rezolvare a excepției privind calitatea

procesuală a primarului, urmând ca recursul să fie respins în temeiul

prevederilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

Respinge ca nefondat recursul declarat de

D.N. împotriva deciziei nr. 100/A din 7 iunie 2006 pronunțată de Curtea de Apel

Pitești, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie

2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2008-09-16
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4980/2008
Asupra recursului de față; Din analiza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 40 din 2 martie 2006 Primarul Municipiului Pitești a respins cererea formulată, în baza Legii nr. 10/2001, de P.A.E. vizând restituirea î
ÎCCJ 2007-05-28
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4269/2007
266 mp și construcție) care a fost preluat în mod abuziv. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, minori și de familie, prin decizia nr. 9/A din 18 ianuarie 2007, a respins ca nefondat apelul declarat
ÎCCJ 2014-04-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1236/2014
tă de Judecătoria Pitești, definitivă prin Decizia civilă nr. 214/A din 9 februarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1678/R din 24 noiembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Pitești s-a respins
ÎCCJ 2007-03-22
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2559/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 9900/2005, contestatorul M.D.C., în contradictoriu cu Municipiul Pitești, prin Primar, a formulat contestație împotriva
ÎCCJ 2007-01-08
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 10/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin dispoziția nr. 2531 din 1 septembrie 2004 emisă de Primarul municipiului Pitești a fost respinsă notificarea prin care, petentul G.G. a solicitat res
Sursă