ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3551/2007

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 4588 din 31 mai 2006, reclamantul I.A.V. a chemat în judecată Primarul Municipiului Arad, solicitând anularea dispoziției nr. 818 din 28 aprilie 2006 emisă de acesta și repunerea lui în termenul prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001, respectiv termenul de înregistrate a notificării. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că nu a putut depune notificarea în condițiile reglementate de art. 22 din Legea nr. 10/2001, întrucât a solicitat Arhivelor Naționale eliberarea actelor doveditoare privind existența societății I.O. SA, ai căror proprietari au fost antecesorii săi, dar s-a tergiversat soluționarea cererii lui, astfel că a fost depășit termenul legal de depunere a notificării.

Prin sentința civilă nr. 869 din 28 iunie 2006, Tribunalul Arad a respins contestația reclamantului, cu motivația că nu se justifică cererea de repunere în termenul de depunere a notificării, întrucât motivul invocat, și anume lipsa răspunsului de la Arhivele Naționale, nu se încadrează în prevederile Decretului nr. 167/1958. Reclamantul a declarat apel împotriva acestei sentințe. Curtea de Apel Timișoara, prin decizia nr. 378/A din 16 octombrie 2006, a respins ca nefondat apelul, menținând astfel, soluția primei instanțe. Reclamantul a formulat cerere de recurs împotriva acestei decizii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Acesta a arătat, în esență, ca și în apel, că decăderea prevăzută de lege din dreptul de a beneficia de măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în cazul depășirii termenului de depunere a notificărilor, se referă numai la imposibilitatea persoanei interesate de a mai solicita măsuri reparatorii prin justiție, nu și la posibilitatea autorităților publice sau a persoanelor juridice deținătoare ale bunurilor de a refuza emiterea dispoziției de soluționare a notificărilor depuse peste termenul de 14 februarie 2002 (ca urmare a celor două prelungiri succesive). Recursul este nefondat.

Motivul invocat de reclamant, care l-a împiedicat să depună în termen notificarea, nu poate constitui, așa cum corect a reținut și curtea de apel, temei legal pentru repunerea în termenul de depunere a notificării, deoarece nu constituie o împrejurare obiectivă, mai presus de voința părții și care să constituie o împiedicare efectivă a acestuia de înregistrare a notificării în termen legal. Potrivit prevederilor art. 22 din Legea nr. 10/2001, reclamantul avea posibilitatea să depună notificarea la autoritatea competentă, cu respectarea termenului legal, ulterior având posibilitatea de a-și continua demersurile, fără a exista riscul decăderii lui din termenul reglementat în mod expres pentru depunerea notificărilor.

Totodată, acesta putea anexa notificării cererea adresată Arhivelor Naționale pentru identificarea imobilului. Față de aceste considerente corecte ale instanței de apel, se reține că termenul de depunere a notificărilor este un termen de decădere și nu de prescripție, el nefiind susceptibil de repunere în termen. Criticile formulate de recurent nefiind întemeiate, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul I.A.V. împotriva deciziei nr. 378/A din 16 octombrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2007.