ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2421/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta B.E. a chemat în judecată

Casa de Pensii a municipiului București, solicitând instanței ca, în

contradictoriu cu aceasta, să dispună anularea hotărârii nr. 15272/570 din 29

iulie 2005, emisă de pârâtă.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că părinții și frații săi au fost strămutați în urma Tratatului de la Craiova din 6 septembrie 1940, din Bulgaria, că persecuția pe motive etnice persistă pe

întreaga perioadă prevăzută de Legea nr. 189/2000 și că de drepturile prevăzute

de acest act normativ beneficiază și ea.

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 121 din 19

ianuarie 2006, a admis acțiunea formulată de reclamantă, dispunând anularea

hotărârii nr. 15272/570 din 29 iulie 2005 și obligarea pârâtei, să emită o nouă

hotărâre, prin care să recunoască reclamantei, drepturile prevăzute de Legea nr.

189/2000, pentru perioada 24 septembrie 1943 - 6 martie 1945.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța a reținut că efectele strămutării și ale persecuției etnice s-au

răsfrânt și asupra reclamantei care a suferit aceleași privațiuni, ca și

părinții săi, însă numai din momentul nașterii.

Împotriva acestei sentințe,

considerată nelegală și netemeinică, a declarat recurs, Casa de Pensii a municipiului

București.

Recurenta a susținut, în esență, că

reclamanta nu a fost persecutată etnic, atâta vreme, cât teritoriul pe care se

afla, era sub guvernare românească.

A mai susținut că Legea nr. 189/2000

nu îi prevede ca beneficiari, pe moștenitorii celor care de drept ar fi putut beneficia

de prevederile acestei legi. Singurii moștenitori care pot beneficia de pe urma

titularilor de drept, sunt numai soții supraviețuitori.

Recursul este nefondat.

Legea nr. 189/2000 acordă anumite

drepturi, numai persoanelor care au fost persecutate etnic de regimurile

instaurate în România, în perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și care

și-au părăsit domiciliul, refugiindu-se de pe teritoriul ocupat, pe un

teritoriu unde să nu mai fie persecutate din același motiv, cu condiția

dovedirii acestei situații (a unei persoane persecutate din motive etnice), cu

actele prevăzute de Legea nr. 189/2000 și H.G. nr. 127/2002.

Că legiuitorul a urmărit să acorde

drepturi compensatorii, tuturor celor care au fost victimele și/sau au avut de

suferit ca urmare a persecuțiilor din motive etnice, rezultă și din

împrejurarea că astfel de drepturi au fost acordate, prin art. 3 din O.G. nr. 105/1999,

și soțului supraviețuitor.

În cauză, reclamanta care a formulat

cerere în nume propriu, s-a născut la data de 24 septembrie 1943, deci în

intervalul prevăzut de lege și a locuit în localitatea în care părinții au fost

strămutați până la data de 6 martie 1945, astfel că în mod corect, instanța de

fond a reținut că efectele strămutării și ale persecuției etnice s-au răsfrânt

și asupra sa.

Legea nu a înțeles să acorde

părinților, statutul de refugiați, iar copiilor născuți în această perioadă, să

le stabilească un alt tratament, de vreme ce și aceștia au suportat alături de

părinți, consecințele strămutării, fiind privați de folosința locuinței și a

bunurilor din localitatea de domiciliu.

Față de cele ce preced, rezultă că

instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel că recursul

fiind nefondat, va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Casa

de Pensii a municipiului București împotriva sentinței civile nr. 121 din 19

ianuarie 2006 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 27 iunie 2006.