ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 271/2007

Deliberând asupra recursului civil

de față; în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului Tulcea la 7 iulie 2006, reclamanta Direcția generală de pașapoarte

a solicitat instanței transformarea măsurii suspendării temporare a dreptului

pârâtului G.M. de folosire a pașaportului în măsura restrângerii dreptului

acestuia la liberă circulație în Italia și Statele Uniunii Europene pentru o

perioadă de cel mult 3 ani.

Cererea a fost motivată în drept pe

dispozițiile art. 52 din Legea nr. 248/2005 cu modificările și completările ulterioare

și anume art. 55 din O.U.G. 5/2006 de modificare și completare a Legea nr.

248/2005.

În drept cererea a fost motivată pe

împrejurarea că pârâtul a fost returnat la 20 ianuarie 2006 din Italia în baza

Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și ratificat prin

Legea nr. 174/1997.

În baza art. 14 alin. (1) lit. e)

din O.G. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România s-a dispus de către

autoritățile române competente, în baza talonului de returnare măsura de

suspendare temporară de folosire a pașaportului până la 20 ianuarie 2007.

În raport de apariția Legea nr.

248/2005 care a intrat în vigoare la 29 ianuarie 2006 prin regimul liberei

circulații a cetățenilor români în străinătate și de art. 55 din O.G. 5/2006 de

completare și modificare a acesteia, măsura de suspendare temporară a dreptului

de folosință a pașaportului, dispusă în temeiul art. 14 alin. (1) lit. c)

încetează de drept cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români

returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate cu alte state, această

măsură rămâne în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformată

înainte de expirarea acestui termen în măsura restrângerii dreptului la liberă

circulație.

Tribunalul Tulcea prin sentința nr.

2132 din 11 iulie 2006, a admis cererea și în temeiul art. 55 lit. c) din Legea

nr. 248/2005 a dispus transformarea măsurii de suspendare temporară a dreptului

de a folosi pașaportul de către G.M. în măsura de restrângere a dreptului său

la liberă circulație în Italia și celelalte state ale Uniunii Europene pentru o

perioadă de 2 ani.

În motivarea acestei sentințe s-a

reținut că cererea este întemeiată, ea fiind făcută înainte de expirarea

termenului de valabilitate a acestei măsuri.

Curtea de apel Constanța prin

decizia nr. 180/C din 4 octombrie 2006 a respins ca nefondat apelul declarat

împotriva sentinței 2132/2006 de către pârât.

S-a reținut din considerentele

acestei decizii că transformarea măsuri suspendării folosirii pașaportului până

la 20 ianuarie 2007 în măsura restrângerii dreptului la liberă circulație în

străinătate pe o perioadă de 2 ani, s-a realizat cu respectarea dispozițiilor

art. 55 din Legea nr. 248/2005 și răspunde cerințelor art. 2 din Protocolul 4

la CEDO.

Astfel, măsura nouă prevăzută de

art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 reprezintă o restrângere legală, cum se

prevede în art. 2 parag. 3 și 4 al Protocolului 4 la CEDO și anume limitarea să

fie prevăzută de lege să urmărească un scop legitim.

Ea a fost considerată necesară

într-o societate democratică respectiv în procesul integrării României în

Uniunea Europeană, în vederea stăpânirii migrației ilegale.

S-a apreciat că este întrunită și

condiția proporționalității, între scopul urmărit prin aplicarea măsurii și

mijloacele folosite în realizarea lui.

Prin Hotărârea Prefectului

provinciei Torino s-a stabilit că pârâtul nu va putea intra pe teritoriul

italian înaintea expirării a 5 ani de la data efectivă a îndepărtării sale de

pe teritoriul italian.

S-a mai apreciat faptul că la data

returnării, pârâtul începuse demersuri pentru obținerea permisului de liberă

ședere în Italia, ca nefiind de natură a determina înlăturarea măsurii dispuse

de prima instanță sau reducerea întinderii acesteia.

Împotriva acestei decizii, pârâtul a

formulat recurs în termen legal, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

S-a criticat împrejurarea că decizia

a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Recurentul a susținut că România are

atât obligația de a preveni imigrația ilegală dar și aceea de a-și apăra

cetățeni de abuzurile săvârșite asupra lor în celelalte state, împrejurare în

raport de care a considerat perioada de restrângerea mult prea mare față de

situația de fapt reținută chiar de Prefectura din Torino, returnarea nefiind

întemeiată pe nici o infracțiune. Recurentul a solicitat reducerea perioadei de

restricție la 1 an.

Recursul este întemeiat și se va

admite pentru considerentele ce urmează.

Urmare returnării pârâtului din

Italia i s-a aplicat conform dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. c) din O.G.

65/1997 măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului.

Această măsură a fost dispusă până

la 20 ianuarie 2007.

La momentul intrării în vigoare a

unor noi dispoziții în materie, conform măsurilor tranzitorii ale Legea nr.

248/2005 s-au prevăzut în mod expres în art. 55 reguli de urmat în raport de

noile reglementări, corespunzător temeiului pentru care s-a dispus măsura de

suspendare a dreptului de folosire a pașaportului.

Pentru cazul în care măsura a privit

un cetățean returnat în baza unui Acord de readmisie, deci în temeiul art. 14

lit. e) din O.G. 65/1997, situație în care se află pârâtul art. 55 alin. (1)

lit. c) prevede că măsura rămâne în vigoare pentru o perioadă de 6 luni putând

fi transformată, înainte de expirarea acestui termen în măsura restrângerii dreptului

la liberă circulație în străinătate, în condițiile art. 39 alin. (1) și

(3)-(8).

La momentul intrării în vigoare a

Legea nr. 248/2005, și anume 29 ianuarie 2006, potrivit normei tranzitorii,

măsura aplicată inițial până la 20 ianuarie 2007, și-a schimbat valabilitatea,

fiind redusă de drept la o perioadă de 6 luni de la momentul intrării în

vigoare a legii.

Legea a prevăzut posibilitatea

transformării acestei măsuri într-o nouă măsură restrictivă, prevăzută de noua

lege, limitarea dreptului la liberă circulație.

Este adevărat că măsura poate fi

luată potrivit art. 39 pe o perioadă de cel mult 3 ani.

Instanța de apel a constatat vă

dispoziția instanței de fond de înlocuire a măsurii inițial aplicată pârâtului

a fost legală și s-a înscris în limitele legale atât interne cât și cele

prevăzute în documentele internaționale la care România este parte.

Instanța de apel a omis însă să

analizeze condițiile proprii în care s-a aflat pârâtul la momentul aplicării

noii măsuri ceea ce a condus la o soluție nelegală din punctul de vedere al

aplicării sancțiunii prevăzute de lege.

Potrivit art. 55 din Legea nr.

248/2005 reclamanta a solicitat într-adevăr preschimbarea măsurii în interiorul

termenului de valabilitate al aplicării acesteia, dar numai cu câteva zile înainte

de expirarea termenului de 6 luni, în care s-a convertit măsura suspendării

folosirii pașaportului la apariția noii legi.

Durata noii măsuri restrictive,

limitarea exercitării dreptului la liberă circulație nu poate fi

disproporțională în raport cu măsura aplicată inițial care s-a situat sub un an

(aplicată la 11 iulie 2006 pe o perioadă până la 20 februarie 2007).

Dacă în sistemul sancționator penal

există consacrat principiul aplicării legii mai favorabile, cu atât mai mult,

în aria de aplicare a sancțiunii de natură administrativă, se impune evitarea

unei disproporții prin stabilirea unei cuantificări cu situației concrete a

persoanei asupra căreia se aplică măsura în discuție și a scopului urmărit de

legiuitor la momentul instituirii sale.

Este de remarcat că legea a prevăzut

schimbarea măsurii printr-o normă supletivă și nu imperativă, lăsând-o la

latitudinea Direcției pașapoartelor care „poate” investi instanța cu o asemenea

cerere.

În altă ordine de idei este de

constatat că această eventualitate a fost prevăzută de lege nu în scopul

înăspririi sancțiunilor prevăzute de vechea reglementare ci pentru a concretiza

un program cu tendință determinată, limitarea imigrației ilegale program impus

de procedura de aderare a României la Uniunea Europeană, scop expres exprimat

prin dispozițiile tranzitorii ale art. 52 din lege.

Ca urmare, în raport de situația

concretă de fapt în care se află pârâtul și având în vedere scopul urmărit de

legiuitor prin noua reglementare în materie, analizând recursul potrivit art.

316 C. proc. civ., se constată că sunt întemeiate criticile formulate, în cauză

fiind întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Ca urmare, se constată că perioada

de limitare stabilită la 2 ani este mare în raport de faptul că la momentul

solicitării schimbării măsurii, aceasta era aproape finalizată prin puterea

legii (6 luni se împlineau la 29 iulie 2006), iar cererea introductivă de

instanță a fost înregistrată la 20 iulie 2006, cu 9 zile înainte de încetarea

măsurii.

La momentul judecării prezentului

recurs scopul inserării măsurii în contextul prevăzut de art. 52 alin. (1) și

aplicat de instanța de fond, fusese deja împlinit, de la 1 ianuarie 2007

România este membră a Uniunii Europene.

Pe cale de consecință, se va admite

recursul, se va modifica decizia Curții de apel în sensul că se va admite

apelul pârâtului și se va schimba în parte sentința Tribunalului Tulcea în

sensul că se va reduce restrângerea libertății de circulație de la 2 ani la 1

an.

Vor fi menținute celelalte dispoziții.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

G.M. împotriva deciziei nr. 180 C din 4 octombrie 2006 a Curții de Apel

Constanța, secția civilă, pe care o modifică în sensul că admite apelul

declarat de pârât împotriva sentinței nr. 2132 din 11 iulie 2006 Tribunalul

Tulcea.

Schimbă în parte sentința în sensul

că restrânge dreptul de liberă circulație al pârâtului în statele membre ale

Uniunii Europene pe o perioadă de 1 an. Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 16 ianuarie 2007.