ÎCCJ, decizie (scj.ro #81923)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #81923) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Acțiune pentru transformarea măsurii
suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului în măsura
restrângerii dreptului la liberă circulație.
Cuprins pe materii
. Regimul liberei circulații a cetățenilor români în
străinătate. Acțiune pentru transformarea măsurii suspendării temporare a
dreptului de folosire a pașaportului în măsura restrângerii dreptului la liberă
circulație.
Index alfabetic.
Drept civil.
-
Acțiune pentru transformarea măsurii
suspendării temporare a dreptului de folosire a pașaportului în măsura
restrângerii dreptului la liberă circulație
Legea
nr
.
248/2005: art.52, art.55
OUG
nr
.
5/2006
Ordonanța
nr
.
65/1997:
art
14
Potrivit
art
.
55 din Legea
nr
. 248/2005 privind regimul liberei
circulații a cetățenilor români în străinătate, persoana interesantă poate
solicita preschimbarea măsurii suspendării dreptului de folosire a
pașaportului. Durata noii măsuri restrictive, în speță, limitarea
dreptului la liberă circulație, nu poate însă fi disproporțională în raport cu
măsura aplicată inițial.
Dacă în sistemul sancționator penal
există consacrat principiul aplicării legii mai favorabile, cu atât mai mult,
în aria de aplicare a sancțiunii de natură administrativă, se impune evitarea
unei disproporții prin stabilirea unei cuantificări a situației concrete a
persoanei asupra căreia se aplică măsura în discuție și a scopului urmărit de
legiuitor la momentul instituirii sale.
Este de remarcat că legea a prevăzut
schimbarea măsurii printr-o normă supletivă și nu imperativă, lăsând-o la
latitudinea Direcției pașapoartelor care „poate” investi instanța cu o asemenea
cerere.
O asemenea măsură a fost prevăzută de
lege nu în scopul înăspririi sancțiunilor prevăzute de vechea
reglementare ci pentru a concretiza un program cu tendință determinată,
limitarea imigrației ilegale program impus de procedura de aderare a României
la Uniunea Europeană, scop expres exprimat prin dispozițiile tranzitorii ale
art.52 din lege
.
Î.C.C.J.,
Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia
nr
.
271 din 16 ianuarie 2007.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul
Tribunalului Tulcea la 7 iulie 2006, reclamanta Direcția generală de pașapoarte
a solicitat instanței transformarea măsurii suspendării temporare a dreptului
pârâtului G.M. de folosire a pașaportului în măsura restrângerii dreptului
acestuia la liberă circulație în
Italia
și Statele
Uniunii Europene pentru o perioadă de cel mult 3 ani.
Cererea a fost motivată în drept pe
dispozițiile art.52 din Legea
nr
. 248/2005 cu
modificările și completările ulterioare și anume art.55 din OUG
nr
. 5/2006 de modificare și completare a Legea
nr
. 248/2005.
În drept cererea a fost motivată pe
împrejurarea că pârâtul a fost returnat la 20 ianuarie 2006 din
Italia
în baza Acordului de readmisie încheiat de România
cu această țară și ratificat prin Legea
nr
.
174/1997.
În baza art.14 al.1
lit.e
din OG
nr
. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în
România s-a dispus de către autoritățile române competente, în baza talonului
de returnare măsura de suspendare temporară de folosire a pașaportului până la
20 ianuarie 2007.
În raport de apariția Legii
nr
. 248/2005 care a intrat în vigoare la 29 ianuarie 2006
prin regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate și de
art.55 din OG
nr
. 5/2006 de completare și modificare
a acesteia, măsura de suspendare temporară a dreptului de folosință a
pașaportului, dispusă în temeiul art.14 al.1
lit.c
încetează de drept cu excepția celor dispuse cu privire la cetățenii români
returnați în baza acordurilor de readmisie încheiate cu alte state, această
măsură rămâne în vigoare pentru o perioadă de 6 luni, putând fi transformată
înainte de expirarea acestui termen în măsura restrângerii dreptului la liberă
circulație.
Tribunalul Tulcea prin sentința nr.2132 din
11 iulie 2006, a admis cererea și în temeiul art.55
lit.c
din Legea
nr
. 248/2005 a dispus transformarea măsurii
de suspendare temporară a dreptului de a folosi pașaportul de către G.M. în
măsura de restrângere a dreptului său la liberă circulație în
Italia
și celelalte state ale Uniunii Europene pentru o
perioadă de 2 ani.
În motivarea acestei sentințe s-a reținut
că cererea este întemeiată, ea fiind făcută înainte de expirarea termenului de
valabilitate a acestei măsuri.
Curtea de apel Constanța prin decizia
nr.180/C din 4 octombrie 2006 a respins ca
nefondat
apelul pârâtului.
S-a reținut că transformarea măsurii
suspendării folosirii pașaportului până la 20 ianuarie 2007 în măsura
restrângerii dreptului la liberă circulație în străinătate pe o perioadă de 2
ani, s-a realizat cu respectarea dispozițiilor art.55 din Legea
nr
. 248/2005 și răspunde cerințelor art.2 din Protocolul 4
la CEDO.
Astfel, măsura nouă prevăzută de art.38
lit.a
din Legea
nr
. 248/2005
reprezintă o restrângere legală, cum se prevede în art.2 paragraful 3 și 4 al
Protocolului 4 la CEDO și anume limitarea să fie prevăzută de lege să
urmărească un scop legitim.
Ea a fost considerată necesară într-o
societate democratică respectiv în procesul integrării României în Uniunea
Europeană, în vederea stăpânirii migrației ilegale.
S-a apreciat că este întrunită și condiția
proporționalității, între scopul urmărit prin aplicarea măsurii și mijloacele
folosite în realizarea lui.
Prin Hotărârea Prefectului provinciei
Torino
s-a stabilit că pârâtul nu va putea intra pe
teritoriul italian înaintea expirării a 5 ani de la data efectivă a
îndepărtării sale de pe teritoriul italian.
S-a mai apreciat faptul că la data
returnării, pârâtul începuse demersuri pentru obținerea permisului de liberă
ședere în
Italia
, ca
nefiind
de natură a determina înlăturarea măsurii dispuse de prima instanță sau
reducerea întinderii acesteia.
Împotriva acestei decizii, pârâtul a
formulat recurs susținând că România are atât obligația de a preveni
imigrația ilegală dar și aceea de a-și apăra cetățeni de abuzurile săvârșite
asupra lor în celelalte state, împrejurare în raport de care a considerat
perioada de restrângerea mult prea mare față de situația de fapt reținută chiar
de Prefectura din
Torino
, returnarea
nefiind
întemeiată pe
nicio
infracțiune. Recurentul a solicitat reducerea perioadei de restricție la 1 an.
Recursul este întemeiat și se va admite
pentru considerentele ce urmează.
Urmare returnării pârâtului din
Italia
i s-a aplicat conform dispozițiilor art.14 al.1
lit.c
din OG
nr
. 65/1997 măsura
suspendării dreptului de folosire a pașaportului.
Această măsură a fost dispusă până la 20
ianuarie 2007.
La momentul intrării în vigoare a unor noi
dispoziții în materie, conform măsurilor tranzitorii ale Legea
nr
. 248/2005 s-au prevăzut în mod expres în art.55 reguli
de urmat în raport de noile reglementări, corespunzător temeiului pentru care
s-a dispus măsura de suspendare a dreptului de folosire a pașaportului.
Pentru cazul în care măsura a privit un
cetățean returnat în baza unui Acord de readmisie, deci în temeiul art.14
lit.e
din OG 65/1997, situație în care se află pârâtul
art.55 alin.1
lit.c
prevede că măsura rămâne în
vigoare pentru o perioadă de 6 luni putând fi transformată, înainte de
expirarea acestui termen în măsura restrângerii dreptului la liberă circulație
în străinătate, în condițiile art.39 al.1 și 3-8.
La momentul intrării în vigoare a Legii
nr
. 248/2005, și anume 29 ianuarie 2006, potrivit
normei tranzitorii, măsura aplicată inițial până la 20 ianuarie 2007, și-a
schimbat valabilitatea, fiind redusă de drept la o perioadă de 6 luni de la
momentul intrării în vigoare a legii.
Legea a prevăzut posibilitatea
transformării acestei măsuri într-o nouă măsură restrictivă, prevăzută de noua
lege, limitarea dreptului la liberă circulație.
Este adevărat că măsura poate fi luată
potrivit art.39 pe o perioadă de cel mult 3 ani.
Instanța de apel a constatat că dispoziția
instanței de fond de înlocuire a măsurii inițial aplicată pârâtului a fost
legală și s-a înscris în limitele legale atât interne cât și cele prevăzute în
documentele internaționale la care România este parte.
Instanța de apel a omis însă să analizeze
condițiile proprii în care s-a aflat pârâtul la momentul aplicării noii măsuri
ceea ce a condus la o soluție nelegală din punctul de vedere al aplicării
sancțiunii prevăzute de lege.
Potrivit art.55 din Legea
nr
. 248/2005 reclamanta a solicitat într-adevăr
preschimbarea măsurii în interiorul termenului de valabilitate al aplicării
acesteia, dar numai cu câteva zile înainte de expirarea termenului de 6 luni,
în care s-a convertit măsura suspendării folosirii pașaportului la apariția
noii legi.
Durata noii măsuri restrictive, limitarea
exercitării dreptului la liberă circulație nu poate fi disproporțională în
raport cu măsura aplicată inițial care s-a situat sub un an (aplicată la 11
iulie 2006 pe o perioadă până la 20 februarie 2007).
Dacă în sistemul sancționator penal există
consacrat principiul aplicării legii mai favorabile, cu atât mai mult, în aria
de aplicare a sancțiunii de natură administrativă, se impune evitarea unei
disproporții prin stabilirea unei cuantificări cu situației concrete a
persoanei asupra căreia se aplică măsura în discuție și a scopului urmărit de
legiuitor la momentul instituirii sale.
Este de remarcat că legea a prevăzut
schimbarea măsurii printr-o normă supletivă și nu imperativă, lăsând-o la
latitudinea Direcției pașapoartelor care „poate” investi instanța cu o asemenea
cerere.
În altă ordine de idei este de constatat că
această eventualitate a fost prevăzută de lege nu în scopul înăspririi
sancțiunilor prevăzute de vechea reglementare ci pentru a concretiza un program
cu tendință determinată, limitarea imigrației ilegale program impus de
procedura de aderare a României la Uniunea Europeană, scop expres exprimat prin
dispozițiile tranzitorii ale art.52 din lege.
Ca urmare, în raport de situația concretă
de fapt în care se află pârâtul și având în vedere scopul urmărit de legiuitor
prin noua reglementare în materie, analizând recursul potrivit art.316 Cod procedură
civilă, s-a constatat că sunt întemeiate criticile formulate, în cauză fiind
întrunite condițiile prevăzute de art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Ca urmare, s-a constatat că perioada de
limitare stabilită la 2 ani este mare în raport de faptul că la momentul
solicitării schimbării măsurii, aceasta era aproape finalizată prin puterea
legii (6 luni se împlineau la 29 iulie 2006), iar cererea introductivă de
instanță a fost înregistrată la 20 iulie 2006, cu 9 zile înainte de încetarea
măsurii.
La momentul judecării recursului scopul
inserării măsurii în contextul prevăzut de art.52 alin.1 și aplicat de instanța
de fond, fusese deja împlinit, de la 1 ianuarie 2007 România este membră a
Uniunii Europene.
Pe cale de consecință, s-a admis recursul,
s-a modificat decizia Curții de apel, admițându-se apelul pârâtului și s-a
schimbat în parte sentința Tribunalului în sensul că se va reduce restrângerea
libertății de circulație de la 2 ani la 1 an.
Au fost menținute celelalte dispoziții.