ÎCCJ, decizie (scj.ro #85271)

Cetățean

român plecat în străinătate. Depășirea termenului de ședere în statul străin.

Suspendarea dreptului de folosire a pașaportului. Reducerea perioadei de

suspendare

Index

alfabetic

: Cetățean român

Suspendarea pașaportului

Perioadă de suspendare

Termen de ședere

O.G.

nr. 65/1997

Măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului poate fi luată și în

cazul persoanelor care au depășit termenul de ședere în statul în care au

călătorit, dar, având în vedere principiul individualizării sancțiunii, această

măsură se stabilește proporțional cu gravitatea faptei comise și consecințele

ei

.

I.C.C.J.,

secția de contencios administrativ și fiscal,

decizia

nr. 8540 din 26 noiembrie 2004

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ reclamanta

B.I.C.  a chemat în judecată Ministerul Administrației și Internelor

solicitând anularea măsurii de suspendare a dreptului de folosire a

pașaportului individual sau, în subsidiar, reducerea perioadei de suspendare la

minimul prevăzut de lege.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în anul 2002 a efectuat o

deplasare în S.U.A. având drept de muncă pe o perioadă limitată.

La expirarea vizei de ședere a continuat însă să lucreze până la 26 octombrie

2003 când, revenind în țară i-a fost comunicată măsura suspendării folosirii

pașaportului pe o durată  de patru ani.

Reclamanta a considerat că această durată este nejustificat de mare față de

împrejurarea că nu a săvârșit fapte penale, iar motivul depășirii termenului de

ședere în străinătate a fost numai dorința de a lucra în continuare.

Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ prin

sentința civilă nr. 211 din 10 februarie 2004 a respins acțiunea ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că potrivit dispozițiilor O.G.

nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor modificată prin O.G. nr. 84/2003,

împotriva persoanelor care depășesc termenul de ședere în statele în care au

călătorit stabilite prin acordurile și convențiile încheiate cu acestea, se

poate dispune măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe

o  durată cuprinsă între 1 – 5 ani, iar raportat la starea de fapt expusă,

sancțiunea aplicată reclamantei este justificată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta   criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând dispozițiile O.G. nr. 84/2003.

Recurenta a susținut, în esență, că nu se justifică aplicarea măsurii spre

maximul prevăzut de lege  întrucât la expirarea vizei a continuat să

lucreze cu contract de muncă până la 26 octombrie 2003, iar intenția

legiuitorului a fost în principal de a sancționa persoanele care săvârșesc

fapte penale grave în străinătate.

Recursul este fondat.

Potrivit dispozițiilor art. 14 din O.G. nr. 65/1997 așa cum a fost modificată

și completată prin O.G. nr. 84/2003 „Cetățeanului român i se poate refuza,

temporar, eliberarea pașaportului, iar dacă i-a fost eliberat îi poate fi

retras ori i se poate suspenda dreptul de folosire a acestuia atunci când:

a) există date temeinice că a săvârșit o infracțiune pentru care pedeapsa

prevăzută de lege este mai mare de 2 ani închisoare și că intenționează să

folosească pașaportul pentru a se sustrage urmăririi penale. Măsura se ia la

cererea organelor de poliție pentru o perioadă de cel mult 7 zile.

b) este învinuit sau inculpat într-o cauză penală și magistratul dispune

instituirea măsurii interdicției părăsirii localității sau țării, în scopul

asigurării bunei desfășurări a procesului penal, indiferent de faza în care

acesta se află.

c) a fost condamnat și are de executat o pedeapsă privativă de libertate.

d) este urmărit pentru creanțe exigibile mai mari de 25 milioane lei, datorate

unor persoane fizice, persoane juridice sau statului, iar executarea acestora

nu este garantată, în acest caz măsura se ia la cererea celor interesați dacă plata

creanțelor a fost dispusă prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă și

irevocabilă.

e) a săvârșit în străinătate fapte  de natură să aducă atingere siguranței

naționale, menținerii ordinii publice, protecției sănătății sau moralei ori

drepturilor și libertăților fundamentale ale altei persoane care sunt stabilite

prin hotărâri judecătorești sau fac obiectul urmăririi penale;

În astfel de cazuri măsura se dispune de către Direcția Generală de

Evidență Informatizată a Persoanei sau de către  formațiunile teritoriale

de evidență informatizată a persoanei, după caz, pentru o durată cuprinsă între

1 an și 5 ani stabilită proporțional cu gravitatea faptei comise și cu

consecințele ei.

Aceeași măsură poate fi luată și împotriva persoanei care a săvârșit în

străinătate fapte de cerșetorie, constatate potrivit legii, precum și împotriva

persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu

alte state și a cetățenilor români care au  fost returnați din state

cu care România nu a încheiat acorduri de readmisie, indiferent de motive, ori

au depășit termenele de ședere în statele în care au călătorit, stabilite prin

acordurile sau convențiile încheiate cu acestea.

Rezultă așadar, din redactarea articolului sus-menționat că măsura

sancționatorie pentru persoanele care au depășit termenele de ședere poate fi

stabilită proporțional cu gravitatea faptei comise și consecințele ei.

Or, în speță, instanța apreciază, raportat la dispozițiile precitate și la

fapta comisă de reclamantă că gravitatea acesteia nu justifică aplicarea

măsurii sancționatorii orientată spre maximul prevăzut de lege.

Urmează așadar să se individualizeze măsura prin cuantificarea termenului de

suspendare a dreptului de folosire a pașaportului pentru B.I.C. pornind de la

situația de fapt incidentă care nu poate fi comparată cu o faptă penală.

În consecință, recursul a fost admis.