ÎCCJ, decizie (scj.ro #85286)

Cetățean român stabilit în străinătate, returnat în România. Pierderea dreptului de ședere. Suspendarea dreptului de folosire a pașaportului. Condiția stabilirii suspendării în raport de gravitatea faptei comise și de consecințele acesteia Index alfabetic : Cetățean român Drept de ședere Suspendarea pașaportului Readmisie O.G. nr. 65/1997 , art. 14 Conform prevederilor art.14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr.65/1997, cu modificările și completările ulterioare, se poate suspenda temporar dreptul de folosire a pașaportului și împotriva persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state, pentru o durată cuprinsă între 1 și 5 ani.

Însă, trebuie ținut cont că prin actul normativ sus-citat, s-a prevăzut ca suspendarea temporară a dreptului de folosire a pașaportului să se stabilească în raport de gravitatea faptei comise și de consecințele acesteia . I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr.9048 din 16 decembrie 2004 Prin acțiunea înregistrată la 10.07.2003 la Tribunalul Gorj, trimisă prin declinare de competență la Curtea de Apel Craiova, reclamantul G.M. a solicitat anularea măsurii suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 4 ani, măsură luată prin actul nr.1998466 din 31.03.2003 de către Serviciul de Evidență Informatizată a Persoanei al județului Gorj și menținută prin actul nr.112/162470 din 9.06.2003 de către Direcția Generală de Evidență Informatizată a Persoanei.

În motivarea acțiunii, reclamantul arată că a locuit cu soția în Italia din anul 2000, că în anul 2001 s-au stabilit în Italia cu cei doi copii minori ai acestora, că acolo au locuință și loc de muncă legal, pentru care au achitat toate taxele și impozitele prevăzute de lege și că a fost nevoit să se prezinte în România la un proces civil cu termen de judecată la 29.01.2003, fără să știe că între timp i s-a trimis o înștiințare de a se prezenta la 5.03.2003 în fața autorităților italiene competente pentru un interviu în vederea rezolvării cererii de obținere a permisului de muncă.

Mai arată că nu a cunoscut că nu avea dreptul să părăsească teritoriul Italiei până la rezolvarea cererii de obținere a permisului de muncă, însă autoritățile italiene, la data de 5.03.2003 când s-a prezentat în fața acestora, i-au adus la cunoștință că a pierdut dreptul de ședere în Italia prin faptul că a plecat în România, motiv pentru care s-a luat împotriva sa măsura returnării în România. Susține că, în raport de situația în care se află și anume în ce privește motivele returnării și situația sa familială creată ca urmare a suspendării dreptului de folosire a pașaportului, ținându-se cont că în conformitate cu prevederile art.14 alin. (1) din O.G. nr.65/1997 această măsură este facultativă, nu se impunea luarea măsurii respective.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, a respins acțiunea ca nefondată, reținând că autoritățile române au luat măsura de suspendare temporară a dreptului de folosire a pașaportului în conformitate cu prevederile art.14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr.65/1997, iar eventualele abuzuri ale autorităților italiene care au dispus returnarea pot fi contestate numai în fața acestor autorități. Reclamantul a declarat recurs împotriva sentinței, susținând că instanța a interpretat greșit dispozițiile art.14 lit. e) din O.G. nr.65/1997 și nu a făcut aplicarea dispozițiilor O.G. nr.84/2003, care prevăd ca durata suspendării dreptului de a folosi pașaportul să se stabilească în funcție de gravitatea faptei comise și de consecințele acesteia.

Consideră că măsura luată este nelegală, deoarece nu se impunea în raport de situația care a determinat returnarea și de împrejurarea că soția și copiii se află în Italia, unde soția lucrează, iar copiii sunt înscriși la școală și în anul școlar 2003-2004. Recursul este fondat. Conform prevederilor art.14 alin. (1) lit. e) din O.G. nr.65/1997, cu modificările și completările ulterioare, se poate suspenda temporar dreptul de folosire a pașaportului și împotriva persoanelor returnate în baza acordurilor de readmisie încheiate de România cu alte state pentru o durată cuprinsă între 1 și 5 ani. De necontestat că recurentul a fost returnat în România, de către autoritățile italiene, în baza acordului intervenit între România și Republica Italiană privind readmisia persoanelor aflate în situație ilegală.

Autoritățile italiene au considerat că prin părăsirea teritoriului Italiei în perioada soluționării cererii pentru obținerea permisului de muncă, recurentul a pierdut dreptul legal de ședere în Italia și din acest motiv au luat măsura returnării lui în România, în baza acordului menționat. Recurentul n-a contestat această măsură la autoritățile italiene abilitate să soluționeze o astfel de contestație, astfel că măsura respectivă a rămas în vigoare. Susținerea recurentului că autoritățile române nu erau obligate, chiar și în situația returnării, să dispună măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pentru că art.14 alin.(1) prevede numai posibilitatea, nu și obligația de a lua o astfel de măsură, este reală, dar organul român abilitat are dreptul de a aprecia dacă se impune sau nu luarea acestei măsuri.

Însă, trebuie ținut cont că prin actul normativ sus-citat, s-a prevăzut ca suspendarea temporară a dreptului de folosire a pașaportului să se stabilească între 1 an și 5 ani, în raport de gravitatea faptei comise și de consecințele acesteia. Instanța consideră că măsura suspendării dreptului de folosire a pașaportului pe o perioadă de 4 ani, începând cu 14.03.2003, este prea severă, disproporționată față de fapta pentru care s-a dispus returnarea recurentului. De asemenea, are în vedere că acesta a locuit în Italia împreună cu soția încă din anul 2000, că ambii au avut locuri de muncă asigurate și că cei doi copii ai lor locuiesc în Italia din anul 2002 și sunt elevi la o școală din această țară.

Ca atare, este și firesc ca toți membrii familiei să locuiască împreună pentru a putea duce o viață de familie normală. Recursul a fost admis.